"Apocalipsa Vechiului Testament" - Cartea lui Daniel
Ultima noapte de placere
- Capitolul 5 -
Sursa: www.loribalogh.ro
www.resursebiblice.ro
Biblia ar fi mult mai saraca daca din ea ar lipsi cartea lui Daniel. O multime de adevaruri esentiale pentru mantuirea noastra pot fi gasite in aceasta carte, supranumita pe drept “Apocalipsa Vechiului Testament”.
Cap. 5 al cartii, pe care am inceput sa-l studiem in ocazia trecuta, ne ofera cateva amanunte interesante cu privire la cele ce s-au petrecut in Babilon, in ultima noapte a existentei sale, inainte de a fi cucerit de armatele medo- persane conduse de Cirus. Valoarea istorica a acestui capitol este deosebita, intrucat nu s-a gasit inca niciun document antic care sa redea cu acelasi lux de amanunte evenimentele premergatoare caderii Babilonului.
Dincolo de valoarea istorica a acestui capitol, pentru un crestin care iubeste Cuvantul lui Dumnezeu, Cartea lui Daniel are o valoare suplimentara:
1. In el gasim confirmarea implinirii unor profetii biblice rotite cu aproximativ doua sute de ani mai inainte ( vezi prelegerea nr. 8 ).
2. Tot aici gasim cateva invataturi morale de mare valoare. In Cartea lui Daniel nu gasim porunci divine care sa ne spuna sa facem sau sa nu facem un anumit lucru. Aici nu ne sunt date legi, oranduieli, norme, asa cum gasim in carti biblice ca Exodul, Deuteronom, Leviticul, sau in Evanghelii. In schimb,gasim oameni cu caractere diferite, cu atitudini diferite fata de Dumnezeu si, din felul in care intervine Dumnezeu in viata lor, invatam ce e bine si ce e rau in viata, care e sfarsitul unei vieti neprihanite si care e sfarsitul unei vieti traita in pacat.
Va invit sa observam cateva invataturi ce se desprind din cap. 5 al Cartii lui Daniel, subliniind principiile dupa care lucreaza Dumnezeu cu oamenii.
1.EFECTELE ALCOOLULUI.
In versetul 2 al capitolului 5, ni se spune ca Belsatar, fiind “in cheful vinului”, a poruncit sa fie aduse la marele ospat vasele Templului din Ierusalim. Vasele acestea erau de mult timp in Babilon, de pe vremea primei campanii militare a lui Nebucadnetar in Ierusalim, in anul 606- 605 i.Hr. Trecusera asadar 66- 67 ani de cand aceste vase se aflau in Babilon. Cu toate acestea, nu ni se spune ca Nebucadnetar, sau vreun alt urmas al sau pe tronul Babilonului, ar fi luat aceste vase din casa visteriei, pentru a face din ele prilejul batjocurei si dispretului la adresa lui Dumnezeu, a poporului Sau si a Templului Sau.
Exista un anumit respect, chiar si la imparatii pagani, pentru ceea ce fusese dedicat lui Dumnezeu, chiar daca ei nu I se inchinau. Nici macar Belsatar nu a facut acest gest pana la acest banchet. Mai mult decat atat, observam ca vasele nu au fost aduse de la inceputul ospatului, cand mintile erau inca limpezi, ci dupa ce mesenii au consumat vin din belsug, cand ei erau “ in cheful vinului”.
Din acest amanunt intelegem ca primul si cel mai de temut efect al alcoolului asupra mintii este distrugerea spiritului de discernamant intre bine si rau. Alcoolul, indiferent de bautura in care se afla, indiferent de eticheta de pe sticla si de reclama care i se face pe posturile TV, adoarme discernamantul, il paralizeaza. Constiinta, randuita de Creator ca sa fie un caine de paza credincios al sufletului omenesc, ajunge sa fie paralizata de aburii alcoolului.
Ce poate fi mai rau pentru un om decat ca el sa nu-si mai dea seama ce e bine si ce e rau in viata ? El este ca o cetate fara ziduri, ca o corabie fara catarg… Diavolul este nerabdator sa-i vada pe oamenii creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu fara protectie, pentru a navali in sufletele lor cu legiunile lui de demoni. Si, fara sa vrea, fara sa fie constient de acest lucru, omul, pana atunci stapan pe sine, echilibrat, ponderat, respectuos in relatiile cu semenii, devine dintr-o data un alt om, un posedat de puterilor intunericului.
Nu ati observat ca un om beat are reactii imprevizibile? Il cunosteai ca pe un om calm, amabil, pasnic, dar care dintr-o data devine certaret, violent, plin de rautate. Care este de fapt adevarata lui fata? Aceea in care mintea ii este treaza, sau aceea in care creierul lui pluteste in aburii alcoolului?
Latinii spuneau ca “in vino veritas”, facand aluzie la faptul ca, sub influenta alcoolului, omul isi da arama pe fata si arata cum este el in realitate. Personal nu sunt de acord cu acest dicton latin, pentru ca tot latinii au fost cei care au denumit alcoolul “spiritus” ( de la care provine cuvantul spirt ), pentru ca ei au observat ca, sub influenta lui, omul este cuprins de un alt duh, de un alt spirit decat cel care-l caracterizeaza de obicei.
Betia a fost cea care l-a determinat pe Belsatar si oaspetii sai sa-si piarda si ultima urma de respect fata de ce este sfant. Nimeni nu s-a gasit sa atraga atentia chefliilor cu privire la pacatul ce-l savarseau pentru ca nimeni nu era treaz; toti erau sub influenta aceluias “spiritus,” sub influenta aceluias duh demonic care le-a adus, in cele din urma, pierzarea.
Cate pacate ar ramanea nefaptuite daca oamenii ar renunta la alcool! Cate accidente rutiere, cate accidente de munca nu ar mai avea loc! Cate familii nu s-ar mai destrama! Cati oameni nu s-ar mai imbolnavi de ciroza, TBC, cancer digestiv etc. si cati ar avea o sanatate mai buna ! Cata violenta n-ar mai fi vazuta la stirile TV si cate cuvinte triviale ar ramanea nerostite!
Cand Dumnezeu ne spune in Proverbele lui Solomon ca”vinul e batjocoritor si bauturile tari sunt galagioase”, El stie ce spune. ( Proverbe 20, 1 ) Cand Dumnezeu ne indeamna: “Nu te uita la vin cand curge rosu si face margaritare in pahar; el aluneca usor, dar pe urma ca un sarpe musca si inteapa ca un basilisc” , El stie de ce ne da un asemenea indemn. ( Proverbe 23, 31 ) El stie ca cel ademenit de margaritarele vinului nu va mai fi el insusi, nu-si va mai apartine, ci se va uita dupa femeile altora, inima sa va vorbi prostii si va deveni nesimtitor. “M-a lovit, dar nu ma doare; m-a batut, dar nu simt nimic.” ( Proverbe 23, 35 )
Cat de recunoscatori ar trebui sa-I fim lui Dumnezeu ca ne-a descoperit in Cuvantul Sau principiile cumpatarii si abstinentei: cumpatare fata de hrana si bauturile sanatoase si abstinenta fata de cele daunatoare. Nu intamplator Cartea lui Daniel aduce de trei ori in discutie problema cumpatarii si abstinentei ( in cap.1- hotararea celor patru tineri, cap. 5-ospatul lui Belsatar si cap. 10, 3- Daniel, batran, traind aceleasi principii de viata sanatoasa pana la sfarsitul vietii ).
2. LIMITA RABDARII LUI DUMNEZEU
Cand a avut loc ospatul lui Belsatar? In noaptea de 12 octombrie 539 i. Hr., dupa 66 ani de la prima campanie militara a lui Nebucadnetar impotriva Ierusalimului. Cei 66 ani sunt aproape o viata de om, in care Dumnezeu a trebuit sa sufere umilinta, batjocura si insinuarile din partea unor imparati pagani. In Daniel 1, 2 ni se spune ca Nebucadnetar a dus aceste vase sfinte in casa dumnezeului sau, in visteria templului pagan. Simpla prezenta a acestor vase- simboluri ale inchinarii la adevaratul Dumnezeu- intr-un templu pagan era deja o imensa umilinta pentru Creator. Oare ce gandeau popoarele pagane intr-o astfel de situatie?
“Daca noi i-am biruit pe evrei si le-am cucerit Ierusalimul si Templul, inseamna ca dumnezeii nostri sunt mult mai puternici decat Dumnezeul lui Israel.” Aceasta era logica simpla a paganilor de atunci si de pretutindeni. Dumnezeu a trebuit sa rabde si sa se lase umilit din acest motiv timp de 66 ani.
Sa ne imaginam ca aceste vase nu au fost tinute intr-un seif, la intuneric, pentru a fi ascunse de ochii oamenilor. Cu siguranta ca s-au organizat expozitii de arta (vezi gestul imparatului Ezechia din Isaia cap. 39 ) in care imparatii babilonieni se laudau in fata diplomatilor, a oamenilor de arta si a vizitatorilor cu aceste piese de arta superb realizate. Dumnezeu a trebuit sa rabde multi ani batjocurile, aluziile rautacioase si glumele la adresa Numelui Sau. Ce rabdare !
Noua ni se pare ca suntem rabdatori in unele situatii si ne felicitam pentru aceasta. In realitate nu e vorba de rabdare ci de neputinta si resemnare in fata unei situatii pe care nu avem cum sa o schimbam. Rabdarea lui Dumnezeu nu este resemnare si neputinta, caci El, fiind atotputernic, poate schimba in orice moment orice situatie in favoarea Sa.
Atunci, daca El poate schimba o situatie nefavorabila intr-una favorabila, de ce nu o face? Raspunsul se gaseste in dragostea Sa pentru omul pacatos. Pentru ca ne iubeste prea mult, El ne mai acorda inca o sansa, si inca una, si inca o suta de sanse, pentru ca oamenii pacatosi sa-L recunoasca pe El ca Domn si Mantuitor.
“Dar Tu, Doamne, Tu esti un Dumnezeu indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate si credinciosie.” Psalmul 86, 15
Intr-adevar, Dumnezeu a avut o indelunga rabdare in procedeele Sale de lucru cu imparatii Babilonului. Numai despre Nebucadnetar, Cartea lui Daniel ne relateaza patru ocazii in care el a putut vedea diferenta intre credinta adevarata si cea falsa: examinarea celor patru tineri (cap. 1 ), descoperirea si talcuirea visului ( cap. 2 ), experienta ocrotirii celor trei tineri in cuptorul aprins ( cap.3) si visul cu copacul cel mare ( cap. 4 ).
In ciuda acestor descoperiri evidente, Belsatar, care cunostea prea bine aceste lucruri, il indeparteaza pe Daniel de la curte si-L sfideaza pe Dumnezeul cerului. Gestul pe care-l face sub influenata vinului, in toiul ospatului si destrabalarii, umple cupa rabdarii divine.
Da! Exista o limita a rabdarii lui Dumnezeu!
Am putut vedea acest lucru in timpul potopului. Atunci cand civilizatia antediluviana a atins culmea nelegiuirii si cand Creatorul nu a mai intrezarit nicio speranta de indreptare, El a intervenit, distrugand lumea printr-un dezastru mondial.
A existat o limita a rabdarii lui Dumnezeu pentru cei ce locuiau cetatile nelegiuite din Valea Iordanului: Sodoma, Gomora, Adma si Teboim. Marea Moarta din zilele noastre se afla pe locul in care , odinioara, aceste cetati erau prospere si-L sfidau prin nelegiuirile lor pe Dumnezeu.
A existat o limita a rabdarii divine si fata de poporul ales, pe care Dumnezeu l-a binecuvantat si ocrotit, creindu-i toate conditiile pentru ca sa fie cu adevarat o lumina a lumii. Dar cand poporul Sau a lepadat in repetate randuri soliile cerului, cand el a atins culmea razvratirii, trimitandu-L la cruce pe Insusi Fiul lui Dumnezeu, teribila a fost judecata lui Dumnezeu impotriva lor. Timp de doua milenii, acest popor a ramas fara tara, fiind prigonit, hulit, dispretuit de toti si pretutindeni. Nici azi, desi au un petec de pamant care se numeste Israel, ei nu au liniste si tihna.
Toate aceste exemple, si multe altele, ne avertizeaza ca va exista o limita a rabdarii divine si cu lumea in care traim. Cand cupa pacatelor lumii, a violentei, a imoralitatii si a coruptiei se va umple, Creatorul va pune capat istoriei pacatului, salvandu-Si copiii credinciosi.
Cata rabdare va mai avea Dumnezeu cu mine si cu tine? Rabdarea Sa cu fiecare dintre noi nu este altceva decat o invitatie la pocainta si intoarcere la El.
“Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?” Romani 2, 4
3. JUDECATA LUI DUMNEZEU
Acest al treilea mesaj moral, continut in cap. 5 al cartii, este cuprins chiar in textul scris de mana misterioasa pe peretele palatului imperial, text descifrat apoi de Daniel:“Numarat, numarat, cantarit si impartit” (mene, mene, tekel upfarsin ) Ce s-a intamplat cand indelunga rabdare a lui Dumnezeu fata de Belsatar si imparatia sa s-a sfarsit? A sosit judecata!
Oamenii isi fac o imagine gresita despre Dumnezeu si rabdarea Sa. Vazand ca El nu pedepseste pe loc pacatele, cauta diferite explicatii:
- Pentru unii El este prea bun si de aceea ei cred ca Dumnezeu va ierta totul, neconditionat.
- Pentru altii, faptul ca pacatul nu e pedepsit imediat este o dovada ca El e incapabil sa restaureze dreptatea pe pamant.
-Iar pentru o alta categorie de oameni, aceasta este o dovada ca nu exista Dumnezeu.
De ce amana Dumnezeu pedepsirea pacatului si nu aduce mai repede dreptatea Sa pe pamant ?
Raspunsul trebuie cautat in esenta naturii divine care este dragostea. Dumnezeu este dragoste ( 1 Ioan 4, 8 ) si dragostea, prin definitie, este indelung rabdatoare fata de greselile si slabiciunile celor din jur ( 1 Corinteni 13, 4 ). Insa acesta este doar jumatate din adevar. Dumnezeu nu este doar iubire, ci si dreptate. Cele doua sunt cei doi piloni pe care se sprijina intregul univers. Daca una din cele doua ar lipsi, universul intreg s-ar prabusi.
Asadar, rabdarea lui Dumnezeu este bogata, indelunga, dar nu e nesfarsita. Ea are niste limite impuse de dreptatea divina, de sfintenia caracterului Sau. Daca rabdarea fata de omul pacatos si fata de atitudinea sa de razvratire nu ar avea margini, ea ar fi imorala, iar Creatorul nostru ar putea fi acuzat de complicitate fata de pacat.
Dincolo de limita rabdarii divine se afla judecata! Sa observam cat de corect procedeaza Tatal ceresc atunci cand aduce o judecata asupra unui om, asupra unui popor, sau asupra lumii intregi.
Dupa ce are o indelunga rabdare cu omul , lasandu-l ani, poate zeci de ani sa aleaga liber intre bine si rau, timp in care Domnul apeleaza la toate mijloacele pentru a- l atrage la Sine, la sfarsit, cand rabdarea Sa a ajuns la limita, incep cele trei faze ale judecatii:1. “Numarat, numarat” 2. Cantarit si 3. Impartit.
1.”Numarat, numarat” Daniel 5, 26: “Numarat inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei si i-a pus capat.”
Ce inseamna a numara zilele cuiva? Inseamna a le trece in revista, a le analiza pe fiecare in parte, a vedea continutul fiecarei zile, fiecarei ore, fiecarei clipe. Inseamna o cercetare amanuntita a faptelor, cuvintelor, gandurilor si simtamintelor.
Dar de ce Dumnezeu numara de doua ori, inainte de a continua judecata? In primul rand, pentru ca noi si toate fiintele din acest univers sa avem siguranta ca nu se va strecura nicio gresala in aprecierea vietii cuiva. Dumnezeu verifica si reverifica, asa cum a facut si la Creatiune, pentru ca judecata Sa sa fie desavarsita si nimeni din univers sa nu poata gasi vreun motiv de murmurare sau de indoiala. Si, in al doilea rand, pentru ca noi sa fim siguri ca Dumnezeu a facut totul pentru salvarea omului.
2. “Cantarit” Daniel 5, 27: “Cantarit inseamna ca ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor,”
Cantarul, balanta erau, pentru antici, simboluri ale judecatii. Zeita dreptatii este reprezentata de o femeie legata la ochi, tinand in mana o balanta.
Intr-o reclama TV pentru bauturi racoritoare era prezentata o balanta. Pe unul din talere se afla un pahar in care se turna o bautura oarecare. Contrar legilor fizicii, cu cat se turna mai mult in pahar, talerul respectiv se ridica mai mult. Asa era in reclama. Din nefericire, asa este in viata multor oameni din jurul nostru. Cu cat trec ani mai multi, timpul curgand in paharul vietii, cu atat paharul devine mai usor, mai gol, mai lipsit de continut.
Oare ce se gaseste pe celalalt taler al balantei? Acolo se afla etalonul dupa care va fi cantarita viata fiecaruia dintre noi-Legea lui Dumnezeu, cea” sfanta, dreapta si buna “. ( Romani 7, 12 )
“Gasit prea usor” inseamna gasit cu lipsa. Si, deoarece Dumnezeu nu poate admite rebuturi in Imparatia Sa, urmeaza sentinta:
3. “Impartit” Daniel 5, 28: “Impartit inseamna ca imparatia ta va fi impartita si data mezilor si persilor.”
Impartit inseamna de fapt disparitie, distrugere, nimicire. Inseamna retragerea harului ocrotitor al lui Dumnezeu si suportarea de catre om a tuturor consecintelor alegerilor lui. In final, Dumnezeu nu va da oamenilor decat ceea ce ei insisi au ales sa primeasca. Asa este drept si asa este bine.
Concluzii: Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu indelung rabdator. Nu este o rabdare a neputintei si resemnarii, ci una izvorata din dragostea Sa profunda fata de om.
Profetiile Bibliei ne arata ca ne gasim in ultimele ore ale rabdarii indelungi a Tatalui nostru ceresc. Timp de sase milenii, El a rabdat scenele violentei, ale desfraului. ale idolatriei, ale razboaielor si ale mortii de pe pamantul nostru.
Ce va fi dupa ce rabdarea Sa va ajunge la limita? Un singur raspuns-Judecata, in care zilele fiecaruia dintre noi vor fi numaratesi cantarite in balanta cerului, in raport cu marele etalon moral- Legea lui Dumnezeu.
Oare cum va fi gasita viata mea si a ta? Va fi paharul greu, plin de neprihanirea lui Christos, plin de fapte de bunatate, de slujire, de sacrificiu? Sau va fi gasit usor, asemenea paharului din reclama TV, plin numai de forme goale ale religiei, de mandrie si incredere in sine?
Fie ca la judecata fiecaruia dintre noi sa se rostesca cuvintele:
“Numarat, numarat, cantarit si gasit vrednic pentru cer.”
Lori Balogh
