Apocalipsa Vechiului Testament
- Cartea lui Daniel -
Si imparatii au visele lor
- Capitolul 2-
Sursa: www.loribalogh.ro
www.resursebiblice.ro
In toate timpurile, au existat oameni care au acordat o importanta deosebita viselor. Noi insine, atunci cand nu uitam imediat ceea ce am visat in timpul noptii, ne povestim unii altora minunatiile care ne-au trecut prin minte in timpul somnului. De cele mai multe ori ne amuzam de asociatiile stranii pe care le face creierul nostru atunci cand suntem cufundati intr-un somn adanc.
Unii oameni insa, nu se opresc doar la a se amuza pe seama unui vis sau altul, ci ei merg mai departe, incercand sa gaseasca in vise niste mesaje supranaturale codificate, din care putem descoperi viitorul. In librarii exista carti de talcuire a viselor, iar printre oameni se gasesc “specialisti”in descifrarea semnificatiei lor. Pentru acestia, nu exista niciun vis fara o semnificatie anume.
Ca oameni ai Scripturilor, noi nu dam viselor o importanta mai mare dacat se cuvine, caci Biblia ne invata cate ceva si in aceasta privinta:“Visele se nasc din multimea grijilor”- spune inteleptul Solomon in Eclesiastul 5, 3 pp.
Iata un mare adevar pe care fiecare dintre noi l-am experimentat. Zilnic suntem confruntati cu griji, probleme; zilnic intalnim oameni noi, situatii noi, provocari noi. Apoi vine seara, mergem la culcare si ne bucuram de un somn odihnitor. Creierul nostru insa nu-si inceteaza activitatea. Subconstientul continua sa lucreze si, in timpul somnului, face niste asociatii foarte ciudate de situatii, persoane si informatii. Ceea ce rezulta in urma acestor asociatii sunt visele. Asa se nasc cele mai multe vise de noapte. Ele nu au nicio legatura cu viitorul, eventual sunt o dovada ca creierul lucreaza si este sanatos.
Exista insa si exceptii. In situatii deosebite, cand crede El de cuviinta, Dumnezeu se poate folosi de activitatea creierului din timpul noptii pentru a ne transmite un mesaj din partea Sa.
“Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeste prin visuri, prin vedenii de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand dorm in patul lor. Atunci El le da instiintari si le intipareste invataturile lui, ca sa abata pe om de la rau si sa-l feresca de mandrie, ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei.” Iov 33, 14- 18
Iata visul ca un mijloc de comunicare intre Dumnezeu si om. Insa numai in anumite situatii exceptionale! Un lucru este sigur: de fiecare data cand Dumnezeu se foloseste de acest mijloc pentru a transmite un mesaj unui om, acel om primeste asigurarea ca acel vis este de la Dumnezeu si ca in el se afla un mesaj important pentru el.
Asa s-a intamplat cu imparatul Nebucadnetar, in cel de-al doilea an al domniei lui- anul 603 iHr. Anticii acordau o mare insemnatate viselor. Rapoartele pe care le avem din Mesopotamia ne dovedesc acest lucru. Chiar Biblia ne relateaza cum faraonul Egiptului a pus in miscare pe toti inteleptii si magii din tara pentru a-i talcui cele doua vise primite.
Daniel 2, 1 : “ Nebucadnetar a avut niste visuri. Duhul ii era tulburat si i-a pierit somnul.”
Marele Nebucadnetar putea porunci oricarui om din imparatia sa, cuvantul lui fiind litera de lege. Iata insa, ca lui insusi nu-si putea porunci sa mai doarma cateva clipe macar dupa ce s-a trezit din visul care l-a tulburat atat de mult. Inainte de a fi marele imparat al Babilonului, Nebucadnetar era un om, cu aceleasi slabiciuni si vulnerabilitati ca oricare dintre oameni.
Da, exista o anumita dreptate pe pamant! In fata bolii, a mortii, a suferintei, a temerilor, a timpului si a multor altor lucruri, oamenii sunt egali. Nimic nu-i deosebeste in fata unor realitati ale vietii. Nici Nebucadnetar nu facea exceptie: era la fel de framantat de griji, neliniste si ispite ca oricare din supusii sai. Insa cea mai intensa framantare a sufletului sau era legata de soarta imparatiei pe care o conducea.
Oare ce se va intampla cu aceasta imparatie dupa ce el nu va mai fi?
Dumnezeu vine in intampinarea acestei framantari, dandu-i marelui imparat un vis deosebit; un vis atat de deosebit incat imparatul se trezeste din somn si nu mai poate adormi pana la ziua.
Daniel 2, 2: La porunca imparatului sunt convocati de urgenta toti “inteleptii”, magii, astrologii, vrajitorii si ghicitorii din capitala. Erau cetateni privilegiati ai imparatiei, cu salarii mari, platiti de la bugetul de stat, care, avand pretentia unei iluminari speciale din partea zeilor, traiau in preajma curtii imperiale.
Oare Nebucadnetar a uitat cu adevarat visul? Nu stim lucrul acesta. Poate l-a uitat; poate a retinut doar crampeie din el; dar la fel de posibil este ca el sa fi retinut visul in intregime, dar sa fi dorit, cu aceasta ocazie, sa testeze intelepciunea si pretentiile acestei clase de oameni atat de privilegiata si bine remunerata.
Daniel 2, 3-12: Are loc un dialog dramatic intre imparat si inteleptii Babilonului. Intr-o mana avand rasplata, iar in cealalta amenintarea cu moartea, imparatul le cere ceea ce nimeni nu le mai ceruse vreodata: sa-i spuna visul si talcuirea.
Era o cerere absurda, sau una realista din partea lui Nebucadnetar? Daca tinem cont de pretentiile acestor intelepti, cum ca ei ar fi iluminati de zei si ar comunica cu acestia, cererea nu era deloc absurda.
Vazandu-se prinsi in capcana prin cererea imparatului, inteleptii incearca sa castige timp. Nebucadnetar simte acest lucru si nu permite nicio prelungire a termenului. In cele din urma, inteleptii Babilonului sunt nevoiti sa recunoasca neputinta lor de a satisface cererea imparatului, afirmand ca doar zeii o pot implini. Dar cum ramane atunci cu pretentia lor de a comunica cu zeii? Nebucadnetar isi da seama ca el si poporul sau erau victime ale unei inselatorii de proportii, puse la cale de asa-zisii intelepti, care traiau bine pe spatele curtii imperiale si a poporului. Manios, el porunceste sa fie ucisi toti acesti intelepti.
Daniel 2, 13- 16: De ce Daniel nu a fost chemat in fata lui Nebucadnetar cu aceasta ocazie? Raspunsul poate implica mai multe aspecte:
1. Imparatul a chemat doar elita inteleptilor Babilonului. Daniel inca nu iesise in evidenta in privinta darului de a descoperi tainele cunoscute doar de cer.
2. Daniel era inca foarte tanar ( avea in jur de 20 ani ) si de abia absolvise cursurile de la curtea imparatesaca.
3. Cu siguranta ca Daniel, asa cum il cunoastem deja ca un om de o integritate morala deosebita, nu facea inca parte din societatea acestor intelepti, el neparticipand la ritualurile lor pagane, nici la vrajitoriile lor.
Demna de retinut este atitudinea lui Daniel cand afla da porunca imparatului de a fi ucisi toti inteleptii Babilonului: - Ramane calm, nu intra in panica in timp de criza.
- Demonstreaza un tact deosebit, cerand un ragaz.
- Manifesta un curaj deosebit, cerand o intrevedere cu imparatul.
- Dovedeste o incredere puternica in Dumnezeu, avand certitudinea ca El ii va descoperi visul imparatului si talcuirea lui.
Un proverb turcesc spune: “Daca apare o problema si poti face ceva, de ce sa te nelinistesti? Iar daca nu poti face nimic, de ce sa te nelinistesti?”
La doar 20 ani, varsta la care multi tineri inca gandesc asemenea unui copil, Daniel dovedeste o maturitate in gandire cum rar se poate intalni.
Daniel 2, 17- 19: Dupa obtinerea ragazului cerut de la imparat, prima grija a lui Daniel este aceea de a-si cauta prietenii si tovarasii de credinta, infiintand pe loc o grupa de rugaciune.
Oare cu ce suflet s-au rugat acesi tineri, stiind ca in acest scurt ragaz se va hotari soarta lor? Cat timp au acordat ei rugaciunii, stiind ca sabia lui Damocles se afla deasupra capetelor lor? Cat de uniti au fost in rugaciune? Oare au mai permis ei atunci ca unele diferente sau puncte de vedere diferite sa le strice unitatea? Cat de fierbinti erau rugaciunile lor? Doar cei care au trecut prin astfel de experiente dramatice pot intelege cata ardoare, cata credinta , cata staruinta se afla in rugaciunile lor.
Raspunsul lui Dumnezeu nu intarzie: El onoreaza credinta lor si Daniel primeste descoperirea visului si a talcuirii acestuia.
Daniel 2, 20-23: Care este primul gand al lui Daniel dupa ce primeste raspunsul la rugaciune?
Multumirea si recunostinta fata de Dumnezeu- o floare rara, dar deosebit de pretioasa a caracterului. Este demn de observat ca Daniel Ii multumeste lui Dumnezeu inainte de a avea confirmarea din partea imparatului ca acesta este intr-adevar visul pe care il uitase. Aceasta este adevarata credinta!
Daniel 2, 24- 25: Care este gandul imediat urmator al lui Daniel, dupa ce Ii multumeste lui Dumnezeu ? Se grabeste sa se duca inaintea lui Arioc, cerandu-i aproape poruncitor: “ Nu pierde pe inteleptii Babilonului!”
Pasajul biblic ne poate face sa intelegem ca, in timp ce Daniel a primit acel ragaz pentru a descoperi visul imparatului, ceilalti intelepti ai Babilonului au continuat sa fie executati. Oricum, fie ca executiile au fost oprite temporar, fie ca ele au continuat in timpul in care Daniel si cei trei tovarasi ai sai se rugau, este de remarcat deosebita noblete a lui Daniel.
In mod firesc, tinerii evrei ar fi trebuit sa se bucure de aceste executii. In definitiv, acesti “intelepti” nu erau decat niste pagani: vrajitori, magi, spiritisti, astrologi, adica oameni care practicau lucruri interzise de Cuvantul lui Dumnezeu. Daniel insa nu judeca asa. Desi nu putea fi de acord cu aceste practici idolatre si oculte interzise de Dumnezeu, el vede in acesti oameni niste biete suflete nenorocite, inrobite de Satana si care au nevoie de mantuire si har ca oricare alt om.
Asa ar trebui sa fie viata fiecarui crestin – o “sare a pamantului” care da gust si conserva viata. Prin credinciosia acestor patru tineri, a fost salvata viata a zeci, poate chiar sute de oameni pacatosi care nu-L cunosteau pe adevaratul Dumnezeu.
Daniel 2, 26- 29: Dialogul dintre imparatul Nebucadnetar si Daniel incepe cu o intrebare provocatoare pentru tanarul evreu: “Esti tu in stare sa-mi spui visul pe care l-am visat si talcuirea lui?”
Dupa experienta trista pe care a avut-o cu “inteleptii” Babilonului, cuvintele imparatului dovedesc neincrederea sa ca cineva i-ar putea descoperi visul. Poate si noi am fi reactionat la fel, vazand in fata noastra un tinerel de abia iesit din adolescenta, netrecut prin furtunile vietii, iar pe deasupra, avand si statutul de rob.
In fata unui imparat sceptic, care-l priveste cu neincredere, Daniel nu se pierde, dar nici nu se ingamfa. Inca din primele cuvinte, Daniel incearca sa indrepte atentia lui Nebucadnetar spre adevaratul Dumnezeu, Cel care conduce istoria si destinele omenirii.
Daniel 2, 30: Frumusetea unui caracter nobil sta in modestie. Cati dintre noi am fi rezistat tentatiei de a fi cat de putin mandri si aroganti, dupa ce am fi avut in mana rezolvarea crizei?
Daniel ar fi putut sa se adreseze imparatului si cu un alt ton, dupa ce s-a vazut stapan pe situatie: “ Vezi, imparate, doar noi avem adevarul! Doar noi Il cunoastem pe Dumnezeul adevarat si doar noua El ne-a descoperit taina aceasta. Ce zici: Nu e asa ca religia noastra este cea adevarata?”
Cata umilinta se afla insa in raspunsul lui Daniel! “Insa, daca mi s-a descoperit taina aceasta, nu inseamna ca este in mine o intelepciune mai mare decat a tuturor celor vii, ci pentru ca sa se dea imparatului talcuirea ei si sa afli ce-ti doreste inima sa stii. “
Credinciosia fata de Dumnezeu, dar si modestia in raport cu semenii sai l-au facut pe tanarul Daniel sa stea acum, nu inaintea calaului, ci inaintea celui mai puternic imparat al timpului.
Este demn de subliniat faptul ca Daniel ii descopera imparatului nu doar visul si talcuirea lui, ci si gandurile care-l framantasera pe Nebucadnetar in patul sau. Acest “supliment” l-a coplesit pe imparat, convingandu-l ca in fata sa se afla cu adevarat un om al lui Dumnezeu.
Concluzii: Cu aceasta ocazie ne-am oprit doar asupra partii istorice a capitolului 2 din Cartea lui Daniel, partea profetica fiind aprofundata in ocazia viitoare. Acest capitol 2 ne descopera un Dumnezeu care manifesta un interes deosebit fata de oameni. Un Dumnezeu care se intereseaza nu doar de copiii Sai credinciosi, ci si de copiii Sai razvratiti, care nu-L recunosc pe El ca Dumnezeu adevarat si nu I se inchina. Tot in acest capitol, intelegem ca Dumnezeu se intereseaza de tineri, pe care Ii are in atenta Sa grija, la fel cum ii are in grija Sa si pe oamenii maturi si varstici.
Intelegem, de asemenea, ca Dumnezeu se intereseaza chiar si de un imparat pagan ca Nebucadnetar, ale carui ganduri si framantari le cunoaste in fiecare clipa. Nu doar ca El cunoaste aceste ganduri si framantari, dar le si vine in intampinare, dand la o parte cortina viitorului si dandu-i lui Nebucadnetar una din cele mai remarcabile si uimitoare profetii cu privire la viitorul omenirii.
Intelegem din acelasi capitol 2 al Cartii lui Daniel ca Dumnezeu se intereseaza chiar si de vrajitorii si magii Babilonului, oameni care trecusera cu totul de partea Satanei. Prin credinciosia lui Daniel, Dumnezeu le salveaza viata si acestor oameni, dandu-le inca o sansa de a se intoarce de la sluirea celui rau la slujirea viului si adevaratului Dumnezeu.
Si daca mai este ceva de invatat din acest capitol, atunci sa retinem:
Lucrarea pe care poporul lui Dumnezeu nu a facut-o in vreme de pace si prosperitate ( vestirea Evangheliei ) va fi facuta in vremuri grele, de prigoana, de impotrivire.
Asa s-a intamplat cu poporul evreu, poporul ales de Dumnezeu ca sa fie o lumina a lumii si o binecuvantare pentru toate popoarele. Atunci cand a fost inconjurat de pace si belsug, L-a uitat pe Dumnezeu si misiunea pe care o primise de la El. Lucrarea lui Dumnezeu se va face chiar daca oamenii o neglijeaza. Ceea ce Dumnezeu nu a putut face printr-un popor intreg umplut de binecuvantari, in timp de pace si prosperitate, El a facut prin cativa tineri consacrati, in conditii grele, de robie.
Istoria se va repeta. Ceea ce biserica lui Hristos neglijeaza sa faca acum, cand este inca pace si libertate, va trebui sa faca in conditii dintre cele mai grele, in vremuri de persecutie si lipsuri.
Cei mai multi din evreii deportati in Babilon s-au unit cu lumea si au ramas niste anonimi in istoria mantuirii. Daniel si cei trei prieteni ai sai insa, au ramas, datorita credinciosiei lor, in istorie. Pentru vesnicie!
Lori Balogh
