Adunarea creștină din Corint a primit „aviz ” favorabil pentru funcționarea partidelor. Spunem „adunare” deoarece ele sunt legiferate să funcționeze doar în acest cadru, însă nu și în biserică. Deși darurile se manifestau la intensitate maximă, disciplina era una precară datorită dezbinărilor. Așa că partidele au devenit necesitate absolută deși știam că pluralismul este necesar doar în politică. Însă Pavel explică de ce sunt necesare partidele: „să iasă la lumină cei găsiți buni”.” Deja am înțeles că în Corint exista un amestec de bun și rău ce trebuia delimitat. Așa că apostolul trage o linie de demarcație în scopul separăriii. Se pare că Pavel a împlinit un cuvânt profetic din Ezechiel 44/23: „Vor învăța pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt și vor arăta deosebirea dintre ce este necurat și ce este curat”.
Când a început autorul să scrie prima epistolă către corinteni mesajul a fost specific unei biserici: „... către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint... Vă îndemn fraților... să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire”. Într-o unitate desăvârșită nu este loc pentru funcționarea mai multor partide deoarece există o singură ideologie a unui singur partid. Însă pe măsură ce Pavel intră în conținutul epistolei el constată că în Corint nu era o biserică ci o adunare. Așa că el este nevoit să scrie: „... mai întâi de toate aud că atunci când veniți la adunare între voi sunt dezbinări. Și în parte o cred, căci trebuie să fie și partide între voi... ” Scopul: „... să iasă la iveală cei găsiți buni”. Dar care este diferența dintre adunare și biserică? Adunarea este strângerea în același loc a mai multor persoane pentru un scop anume. Putem spune că este o organizație. Exemple în plan spiritual: a) „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un năvod care prinde tot felul de pești”. b) „Robii au ieșit la răspântii și au strâns pe toți pe care i-au găsit, buni și răi”. (Matei 22/10 Ce este biserica? Funcționează în cadrul adunării în mod organizat, dar este mai mult decât o organizație. Ea este un organism viu. „... tot așa și noi care suntem mulți, alcătuim un trup în Hristos. . .” Unitateta și armonia din trupul uman trebuie să fie și în trupul lui Hristos (biserica) Ex: „M-am bucurat când am aflat pe unii umblând în adevăr... ” (2Ioan v4) În adunarea din Corint apostolul constată că există un amestec de lumesc cu duhovnicesc: „Cât despre mine fraților nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci ca unor oameni lumești... ” (1 Cor. 3/1) De ce? Având în vedere că grecii erau în căutarea înțelepciunii, slujitorii comunității slujeau dar nu cu înțelepciunea venită de sus, ci cu înțelepciune firească. Apostolul este nevoit să scrie în epistola ce le-a fost adresată: „Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu cea tainică și ținută ascunsă... ”- și nu filozofiile acestei lumi. Gruparea membrilor pe afinități în jurul unor slujitori ce le-au vestit Evanghelia a condus la scindarea comunității. Întrebarea mentorului spiritual a fost necesară: „Hristos a fost împărțit?” Apoi întrebarea continuă: „... când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi oameni lumești?” În aglomerația de personal din această adunare apostolul distinge mai multe categorii de „frați”: „... măcar că își zice „frate”, este curvar sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau răpăreț, cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați”. (1Cor. 5/11) Soluția? „... dați afară răul acela”. Dar nu „pe ușă afară” vrea să spună Pavel. Ci în caz că astfel de oameni se găsesc în biserică fiind membri cu drepturi depline, ei trebuie transferați în adunare. Excluderea și din adunare înseamnă să-i anulezi unei persoane dreptul de a se reabilita. Alegerea o v-a face Împăratul care v-a intra să-și vadă oaspeții cât și îngerii care vor despărți la sfârșitul veacului pe cei răi din mijlocul celor buni. Până atunci neghina crește la un loc cu grâul, iar caprele la un loc cu oile. Tot „până atunci” trebuie să căutăm să mântuim pe alții smulgându-i din foc, iar cei căzuți între tâlhari duși la cel mai apropiat han, dar nu înainte de a li se asigura „asistența medicală de urgență.”
Revenim deoarece lucrurile nu se opresc aici ca și când nu ar fi deajuns. Participarea creștinilor din Corint la mesele din templele idolești era considerată idolatrie și un mijloc de cădere pentru credincioșii din biserică. Să nu trecem cu vederea că proorocul Daniel a refuzat să mănânce bucatele de la masa împăratului tocmai datorită faptului că ele erau trecute prin fața unor zeități. Avertismentul apostolului nu întârzie să apară: „Nu puteți sta la masa Domnului și la masa dracilor”. Pe fondul acestui „amestec” Cina Domnului și-a pierdut valoarea fiind confundată și amestecată cu alte mâncăruri care se serveau chiar în locașul de închinare fiind considerată o simplă agapă. Nimeni nu mai făcea deosebirea între trupul Domnului și alte mâncăruri sau între sângele Domnului și băutura obișnuită consumată în exces. Modalitatea aceasta de a serba Sfânta Cină cu mâncare obișnuită scotea în evidență discrepanța dintre cei bogați și cei săraci. În acest context apostolul după o analiză atentă trage concluzia că strângerea lor laolaltă nu se face într-un scop bun ci unul rău: „... vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi”. Soluția? „... trebuie să fie și partide între voi ca să iasă la iveală cei găsiți buni”. Totuși, în această comunitate darurile duhovnicești - care sunt darurile Duhului Sfânt se manifestau la capacitate maximă... Aici sunt nevoit să pun câteva întrebări: Exista Duhul Sfânt cu adevărat în această adunare? Unde era liderul duhovnicesc să pună lucrurile în rânduială? Care să fi fost conținutul proorociilor? Vorbirea în alte limbi era autentică? Întreb pentru că nu există sincronizare... Este surprinzător să observăm că darurile spirituale existente din belșug nu i-a maturizat pe membrii comunității...
Apostolul Pavel este nevoit în cele din urmă să le spună adevărul care trebuia știut: „Chiar dacă ași avea darul prorociei, ași cunoaște toate tainele științei, chiar dacă ași avea toată credința încât să mut și munții și nu am dragoste nu sunt nimic”. De ce? Deoarece dragostea este chiar Dumnezeu. Care este cauza pentru care s-a ajuns aici? Lipsa de maturitate spirituală. Avem a face cu o adunare de „prunci în Hristos” (cap. 3/1) Pavel revenise în Corint cu „bucate tari” dar constată căci corintenii nu le puteau asimila. Așa că el considera „laptele” hrana cea mai potrivită pentru ei. Nu greșesc cu nimic dacă spun că starea acestei comunități este posibilă să fie în unele cazuri una actuală. Deși pretindem că ne găsim în „școala lui Dumnezeu” este posibil să ne găsim mai sigur în „grădinița lui Dumnezeu.” Ce este de făcut? „ Vă sfătuiesc eu cel întemnițat (spunea Pavel) să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, ... până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.” Fie ca dorința apostolului să fie și dorința fiecăruia dintre noi.
