STUDIU, ÎN VREMURI DE CORONAVIRUS 19, PE CRUCE L-A PĂRĂSIT DIVINITATEA (Dumnezeirea Lui) PE DOMNUL ISUS?
------------------------------------------------------------
Scurt Prologos
Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.
Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.
Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... cunoștința va crește”.
------------------------------------------------------------
În vremurile acestea de testare a credinței noastre, când, încă, nu ne putem aduna cu toții împreună în Bisericile noastre, ci doar o parte, vă doresc tuturor, în Numele Domnului Isus Hristos, sănătate și protecție divină permanentă!
------------------------------------------------------------
Pe un blog în data de „ MAY 28,2020 AT 7:11 PM ” mi s-a adresat o întrebare pe care o prezint într-o formă ușor schimbată: „părăsirea Domnului Isus pe Cruce de către Dumnezeu se referă la părăsirea Lui de partea divină (dumnezeirea Lui)?
----------------------------------
Mi s-a precizat faptul că nu se dorește un răspuns elaborat.
---------------------------------
Deci, la întrebarea dacă, „părăsirea Domnului Isus pe Cruce de către Dumnezeu se referă la părăsirea Lui de partea divină (dumnezeirea Lui)?
RĂSPUNSUL este NU.
Acest răspuns se află în Biblie și este dat de apostolul Pavel în 2 Corinteni 5:19: …, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor.
***********************************
Am precizat expeditorului întrebării că, „pentru a înțelege cele scrise de apostolul Pavel în 2 Corinteni 5:19 urmează un răspuns elaborat. Aveți libertatea de a nu-l citi, dar pentru alți cititori consider că este necesar”.
***********************************
ARGUMENTAȚIA RĂSPUNSULUI
Biblia ne descoperă faptul că „Există un singur Dumnezeu adevărat, dar în unitatea lui Dumnezeu există Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, coeterne [adică fără început și fără sfârșit], şi coegale [adică au aceleași atribute], una în substanţă, [adică una în „esenţa”lor], dar distincte ca inerenţă [ca „existenţă necesară”].
Din Evanghelia după Ioan, din capitolul 1 știm că Fiul, a doua Persoană din Dumnezeu, care este Dumnezeu-LOGOSUL = CUVÂNTUL s-a întrupat în Isus din Nazaret (conform Ioan 1:1-3,16, 18).
---------------------------------------
Interesantă este întâmplarea care s-a petrecut după ce Maria a intrat în casa rudei sale Elisabeta și i-a urat de bine. Evanghelistul Luca relatează în capitolul 1, în versetele 41-43 că Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi copilul ei a tresăltat în ea. Apoi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, Elisbeta dă mărturie că Cel care fusese zămislit în Maria, prin pogorârea Duhului Sfânt peste ea și prin Puterea Celui Prea Înalt care o umbrise, era cu adevărat Domnul, IHWH în limba ebraică, a doua Persoană din Dumnezeu, - Fiul, Dumnezeu-Logosul.
Încă o precizare importantă: în momentul conceperii unui copil păcatul se transmite prin sămânța bărbatului. Însă, Domnul Isus Hristos fiind zămislit prin pogorârea Duhul Sfânt peste fecioara Maria și prin Puterea Celui Prea Înalt care o umbrise, „Fiul Celui Preaînalt” (conform Luca 1:32) s-a născut fără de păcat.
Mai mult, chiar din primul moment în care Dumnezeu-Logosul a ales să se întrupeze în Isus din Nazaret prin fecioara Maria, chiar din acea celulă infinitezimală susținea întregul Univers și tot ceea ce El adusese în existență, și ținea, și ține, în viață pe toți oamenii.
---------------------------------------
Deci, după cum a scris apostolul Pavel în 2 Corinteni 5:19 în Hristos era Dumnezeu-Logosul care, chiar din momentul când Duhul Sfânt S-a pogorât peste fecioara Maria, şi puterea Celui Prea Înalt a umbrit-o (conform Luca 1:35) și-a asumat în mod deplin natura umană a Celui care urma să se nască într-un staul, să crească și SĂ DEVINĂ JERTFA de pe Golgota (conform Ioan 1:29), PLĂNUITĂ de cele Trei Persoane Divine înainte de întemeierea lumii (conform Efeseni 1:4; 3:11), DEVENIND astfel o unitate complexă indestructibilă (conform Evrei 13:8), O PERSOANĂ TEOANTROPICĂ, adică, DUMNEZEU DEPLIN și OM DEPLIN (conform Ioan 8:40; 10:36).
În acest sens, apostolul Pavel a scris în Epistola către Evrei 13:8 că „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” În concluzie: Domnul Isus Hristos a fost, este, și va fi pentru veșnicie Dumnezeu adevărat și Om adevărat.
Iar Unitatea și Distincția dintre Cele două naturi, Divină și Umană ale Domnului Isus Hristos, AU FOST DEFINITE în mod remarcabil de hotărârea celui de-al patrulea sinod ecumenic de la Calcedon din anul 451:
- Mărturisim pe Fiul Domn Isus Hristos:
- Dumnezeu deplin și - Om deplin
- recunoscut în două firi unite,
- și chip neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat și neschimbat,
- deosebirea firilor nefiind desfințată din cauza unirii,
- ci fiecare din cele două firi păstrându-și însușirile ei și concurgând [adică, conlucrând] într-o Persoană [Omul Isus] și într-un Ipostas [Dumnezeu-Logosul].
---------------------------------------
Din învățăturile date de Domnul Isus apostolului Pavel (conform 1Corinteni 3:16; 6:19; Romani 8:16; 1 Tesalonicieni 5:23) înțelegem că Dumnezeu-Logosul întrupându-Se în Isus din Nazaret a ales ca locuință a Sa permanentă duhul Omului Isus, de unde a călăuzit și călăuzește permanent sufletul Omului Isus, aflat acum la dreapta lui Dumenzeu ca Mare Preot și mijlocește pentru noi (conform Romani 8:34; Evrei 7:25; 9:24; 1Ioan 2:1).
---------------------------------------
O precizare imortantă: termenii duh și suflet nu sunt termeni interschimbabili, cum afirmă concepția dihotomistă. Pentru moment, prezint un singur exemplu din Biblie, din Evenghelia după Luca, aflat în capitolul 1:46-47 care lămurește în mod deplin faptul că duhul și sufletul sunt entități distincte, care lucrează simultan, dar independent: 46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul, 47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu”.
---------------------------------------
CONCLUZIA este că, în TIMPUL Calvarului de pe cruce, DOAR DUMNEZEU TATĂL L-A PĂRĂSIT PE OMUL ISUS, de aceea El a strigat înainte de muri: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?”
În Evanghelia după Marcu 15:25 este scris despre Domnul Isus că atunci „Când L-au răstignit, era ceasul al treilea” [ora nouă dimineața]. Iar, din Evanghelia după Matei 27 cu 45 știm că „de la ceasul al şaselea [ora 12] până la ceasul al nouălea [ora 15] s-a făcut întuneric peste toată ţara”
„ÎN ACEA PERIOADĂ DE ÎNTUNERIC”, când era RĂSTIGNIT pe cruce, DOMNUL ISUS a devenit „JERTFA de ISPĂȘIRE pentru PĂCATELE NOASTRE; și … ale ÎNTREGII LUMI”, pe care „LE-A PURTAT ÎN TRUPUL SĂU PE LEMN”, motiv pentru care a fost părăsit de Dumnezeu.
Astfel, „DOMNUL ISUS purtând păcatele lumii întregi asupra Sa, Dumnezeu a avut posibilitatea SĂ LE JUDECE și astfel Dumnezeu să descopere dragostea Sa oamenilor păcătoși, după ce dreptatea Sa A FOST SATISFĂCUTĂ şi Domnul Isus NU S-A OPUS de a merge la Cruce”.
De ACEEA când „atârna pe cruce încărcat cu păcatele mele și păcatele tuturor oamenilor, [începând cu păcatul lui Eva și Adam] … Domnul Isus TRBUIA SĂ STRIGE: „M-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele, … sunt mai multe decât perii capului Meu” (conform Psalmului mesianic 40:12), apoi Domnul Isus a spus: „Totuși TU ești Cel Sfânt, TU care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel” (conform Psalmului mesianic 22:3).
În Evanghelia după Matei 27:46 este scris că: Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani? ” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
Dumnezeu L-a PĂRĂSIT pe Domnul Isus, DIN CAUZA PĂCATELOR LUMII, pe care „LE-A PURTAT ÎN TRUPUL SĂU PE LEMN”, după cum este scris în Sfânta Scriptură.
Versetul biblic, care indică și certifică motivul pentru care Dumnezeu Tatăl L-a părăsit pe Omul Isus, se găsește în Vechiul Testament, în cartea lui Isaia, în capitolul 59 cu versetul 2 unde este scris: „nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!”
Nelegiuirile noastre și ale întregii omeniri începând cu păcatul lui Eva și Adam, purtate de Domnul Isus „în trupul Său pe lemn”, AU DEVENIT ZIDUL IMPENETRABIL din cauza căruia Fața lui Dumnezeu a fost ascunsă și n-a mai putut fi privită de Omul Isus în timpul Calvarului de pe Cruce, fapt care L-a determinat să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
Acel zid de despărțire, ZIDIT ERMETIC CU ABSOLUT TOATE PĂCATELE OAMENILOR, CARE AU TRĂIT ȘI VOR MAI TRĂI PE PĂMÂNT, L-a împiedicat pe Dumnezeu Tatăl să-L mai asculte pe Fiul Său în timpul agoniei Lui de pe Cruce, iar pe Omul Isus să-L audă și să-l mai vadă pe Dumnezeu Tatăl.
---------------------------------------
Este important să reținem faptul că „Dumnezeu L-A FĂCUT PE DOMNUL ISUS PĂCAT pentru noi.
Însă, prin aceasta NU SE SPUNE CĂ Domnul Isus A PĂCĂTUIT, ci a fost FĂCUT PĂCAT.
NOI, oamenii, FACEM PĂCAT, NOI SUNTEM PĂCĂTOȘI.”
Domnul Isus A FOST FĂCUT PĂCAT, adică A PURTAT PĂCATUL NOSTRU [conform Evrei 9:28; 1Petru 2:24,1Ioan 2:2], și al ÎNTREGII OMENIRI din toate timpurile, PE CRUCE.
În 2 Corinteni 5:21 este scris: „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-A FĂCUT PĂCAT PENTRU NOI, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
--------------
Domnul Isus n-a făcut păcat, n-a făcut nici un păcat înainte de a fi răstignit și nici în timpul suferinței de pe cruce.
--------------
Acest fapt este subliniat în 1 Petru 2:22-23 „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
--------------
Domnul Isus a fost fără de păcat în gândire, în vorbire și în fapte.
---------------------------------------
Iar, în final, după cum este scris în Evanghelia după Luca în capitolul 23:46, Domnul Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi când a zis aceste vorbe Şi-a dat duhul.
Și astfel în data de 14 Nissan, ziua a VI-a a săptămânii iudaice, într-o zi de vineri (conform Ioan 19:31), Omul Isus a murit ca JERTFĂ de ispășire pentru păcatele întregii omeniri (conform Ioan 3:16; 1Ioan 2:2).
Și în mod efectiv, așa cum a proorocit Isaia în capitolul 53, Domnul Isus a ispășit păcatele noastre PE CRUCE și „a suferit ceea ce trebuia să fie pedeapsa noastră. Mântuitorul nostru a luat asupra Sa, în locul nostru, ceea ce am fi meritat noi, pedeapsa cu moartea”, despărțirea de Dumnezeu.
---------------------------------------
Apoi, duhul Omului Isus a plecat la Tatăl însoțit de Dumnezeu-Logosul care nu-L părăsise, reîntorcându-se împreună a treia zi în trupul Omului Isus care a înviat înainte de răsăritul soarelui, în dimineața zilei a întâia (conform Matei 28:1; Marcu 16:1-2; Luca 23:56; 24: 1 [1], 6,13 [1], 21, 45 [2]; Ioan 19:31; 20: 1), în data de 16 Nissan – Anul ebraic 3793 de la întemeierea lumii / dată echivalentă în calendarul gregorian zilei de Duminică – 6 aprilie – Anul 33 d. H. [3]
---------------------------------------
Dobrescu Victor
---------------------------------------
[1] Citat din „APOLOGIA ÎNTÂI ÎN FAVOARE CREȘTINILOR Către Antoninus Pius”, (împăratul Romei 10 iulie 138 - 7 martie 161 d. H.), scrisă de Iustin Martirul.
„Iar în ziua soarelui [Ziua I –duminica–], noi ne adunăm cu toții lalolaltă, deoarece aceasta este prima zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul și materia, a creat lumea, iar Isus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceiași zi a înviat din morți. Fiindcă L-AU RĂSTIGNIT în ajunul [Ziua a VI-a –vineri–] zilei lui Saturn [Ziua a VII =SABATUL –sîmbăta] și a doua zi după ziua lui Saturn care este ZIUA SOARELUI [Ziua I–duminica–] ARĂTÂNDULI-SE apostolilor și ucenicilor Lui, i-a învățat acestea toate câte le-am supus aici examinării voastre.”
(Citatul se găsește în cartea „Apologeți de limbă greacă, Editura Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București 1997, pag. 95-96.”)
------------------------------------------
[2] Flavius Josephus, Antichități iudaice, volumul 2
„În vremea aceea a trăit Isus, un om înțelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni și învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle adevărul. A atras de partea lui o mulțime de iudei, dar și o mulțime de păgâni. Acesta a fost Hristos. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzațiilor aduse de fruntașii poporului nostru, l-au țintuit pe cruce, n-au încetat să-L iubească cei ce L-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat A TREIA ZI iarăși viu, așa cum au prezis profeții trimiși de Dumnezeu, înfăptuind și o mie de alte miracole. De atunci și până astăzi dăinuie poporul creștinilor, care își trage numele de la dânsul.”
(Flavius Josephus, Antichități iudaice, volumul 2, Cartea A XVIII-A, capitolul III, paragraful 3, Pag. 446, București, Editura Hasefer, 2001)
------------------------------------------
[3] Dr. Harold Hoehner (1935-2009) Biblioteca Sacra ian-mart 1975 PP 62-64 (conform calculelor de la NASA)
INTRAREA ÎN IERUSALIM - EVENIMENT PROFEȚIT în
• Daniel 9:25-26a 5 martie 444 î, H. Porunca de rezidire a zidurilor Ierusalimului
• 483 de ani
• Zaharia 9:9 30 martie 33 d. H. Intrarea triumfală a lui Mesia în Ierusalim
---------------------------------------
(Pentru mai multe informații consultați „WALVOORD, John F, & ZUCK, Roy B. Editori, Comentariu al Vechiului Testament, O expunere a Sripturilor făcută de profesorii de la seminarul teologic Dallas, Arad, Fundaţia E. B. E. , Romania şi Editura Multimedia, 2005. , pag. 1350).
---------------------------------------
ADDENDA
Dicționarul explicativ al limbii române (1998) Ajun = AJÚN, ajunuri, s. n. 1. Zi sau, p. ext. , perioadă de timp care precede un eveniment. § Loc. adv. În ajun = a) cu o zi (sau cu o seară) înainte; b) puţin timp înainte, foarte aproape (de)...
