Intertextualitatea acceptabila in cantarile postmoderne versus plagiatul inacceptabil

Se observa din titlul postarii paradigma in care ma situez, presupun. Oricum, postarea, desi va fi abia schitata aici, nu are in centrul ei de greutate notiunea de postmodernism, ci ideea de intertextualitate acceptabila in cantari.

Prin urmare, ce inteleg eu prin intertextualitate acceptabila in cantari? (Dupa cum ati sesizat, exista foarte multe alte lucruri inacceptabile din punctul meu de vedere, in general, desi nu mi-am facut un mod de viata din a sfida legi stabilite si implementate in acceptiunea publica).

Prin intertextualitate acceptabila in cantari inteleg, de exemplu, anumite trimiteri la pasaje biblice foarte cunoscute sau chiar la anumite formulari biblice impamantenite in constiinta publica, dar care sunt trecute prin filtrul subiectivitatii persoanei care compune, fara a se recurge, desigur, la notarea sursei/ referintei biblice. De exemplu, atunci cand cineva compune o cantare si utilizeaza sintagma: Mielul lui Dumnezeu (pentru a se referi la Hristos), suntem toti constienti de faptul ca metafora aceasta nu ii apartine, nu este o metafora gandita, ci una preluata, dar este acceptabil sa compui astfel, facand uz (nu abuz!) de formularile existente, care faciliteaza accesul la mesajul prezentat (prezentat intr-un alt mod, ar putea parea usor ermetic, probabil; eu utilizez si aceasta a doua metoda, desigur!).

De asemenea, prin intertextualitate acceptabila in cantari inteleg, de exemplu, preluarea anumitor imagini artistice din sfera literaturii de referinta, fara a face abuz de ele (fara sa avem o cantare compusa doar din imagini preluate, adica) si fara a le reda pur si simplu, ci transfigurandu-le, metamorfozandu-le, pentru a sluji transmiterii mesajului pe care dorim sa il trasmitem. De exemplu, daca voi folosi intr-o cantare ideea reinvierii din cenusa, cunoscatorii literaturii laice vor sti imediat ca am folosit o trimitere la Eminescu, da, cu a sa oda. Probabil, voi transfigura atat de mult ideea, incat voi contrazice mitul pasarii, nu conteaza. Este, din punctul meu de vedere, intertextualitate acceptabila, comunic cu un text in interiorul propriului text, fara a-l plagia!

Intertextualitatea aceasta este (cu precadere) o trasatura a postmodernismului si este foarte acceptabila, in opinia mea, daca nu degenereaza in plagiat.

Care sunt limitele acceptabile in utilizarea intertextualitatii muzicale? Din punctul meu de vedere, limitele muzicale sunt mult mai clar definite. Daca preiei in cantare mai mult de un motiv muzical, sa zicem, sau mai mult de o idee muzicala (nu o fraza muzicala!), deja discutam de plagiat si este condamnabil! De exemplu, sa presupunem ca o persoana doreste sa compuna dupa ce tocmai a ascultat muzica populara romaneasca. A auzit, sa zicem, acolo foarte multe melisme si i-a ramas in memorie un tril. Atat. Probabil ca nu mi s-ar parea plagiat sa preia acel tril, caruia sa ii confere o transfigurare majora (adica, nimic altceva din noua cantare sa nu mai fie similar cantecului vechi). Sau… sigur nu mi s-ar parea plagiat sa preia doar ideea de a compune utilizand triluri.

Cam asta inteleg eu prin intertextualitate acceptabila in cantarile postmoderne si prin plagiat inacceptabil. Am insistat, dupa cum ati putut observa, asupra lucrurilor acceptabile din punctul meu de vedere. Sper ca nu va fi cazul sa revin cu un text dedicat plagiatului!