text Studii

Dacă ești într-o situație dificilă, în care pare că nu există scăpare, și ți-ai pierdut speranța

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

“... am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte... ” (2 Corinteni 1:8-10)

Situația prin care a trecut apostolul Pavel, și cei care erau cu el, a fost atât de dificilă, încât și-au pierdut speranța, că vor rămâne în viață. În adâncul sufletului, în inima lor ei au simțit, că vor muri. Dacă cineva avea să-l întrebe pe Pavel, îl așteaptă viața sau moartea, el avea să răspundă, că moartea. Dar, potrivit cu cuvintele lui Pavel, a avut loc o astfel de situație, doar din cauza ca ei să nu se încreadă în ei înseși, ci doar în Dumnezeu, care înviază morții. Și atunci Dumnezeu, Care are putere asupra tuturor împrejurărilor, inclusiv asupra celor mai dificile, s-a implicat pe neașteptate și i-a salvat de pericolul acesta groaznic, care putea să-i omoare.

Când ajungi în situații dificile în viață, este folositor să-L întrebi pe Dumnezeu, ce dorește să te învețe, prin aceste situații dificile. Sau trebuie să atragi atenția la aceea, că uneori Dumnezeu folosește împrejurările, care ne fac să ne simțim neajutorați, apăsați, disperați, și osândiți, pentru ca să ne ajute să înaintăm în acel domeniu, în care trebuie să creștem. Apostolul Pavel și echipa sa, când se aflau în împrejurări, care păreau să fie fără scăpare, trebuiau să renunțe la orice sursă de ajutor omenesc, și să crească în nădejdea, pe care și-au pus-o în Dumnezeul, Care înviază morții.

Cum crezi, la ce trebuie să atragem atenția, în ce trebuie să creștem, în împrejurarea de care avem parte?

Orice nu s-ar întâmpla în viața noastră, cu siguranță nu există ceva, care să nu fi venit din mâna Lui Dumnezeu, care nu se vede cu ochiul – chiar dacă aceste situații, au motive vizibile. De aceea, să ne încredem în purtarea Lui de grijă față de noi! Dacă Dumnezeu are putere să învieze morții, cu atât mai mult poate să ajute pe cei vii!

Dumnezeule, Păzitorul vieții! Ce trebuie să învăț, învață-mă, pentru că mi-am pus speranța în Tine, și aștept ca Tu să mă izbăvești, mă bizui doar pe intervenția harului Tău și pe ajutorul din partea Ta! Salvează-mă după mila Ta, și păzește-mă pentru Împărăția Ta Cerească! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor şi Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de moarte.” (Psalmii 68:20)

“Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii din lacrimi şi picioarele de cădere.”

(Psalmii 116:8)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise