text Raspunsuri biblice

"Uniunea Baptistă: 2015 – Anul Înnoirii Spirituale"

20 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova a decretat anul 2015 drept an de Înnoire Spirituală, în cadrul ședinței de evaluare și planificare care s-a desfășurat recent, la Chișinău. Cu acest prilej a fost tipărită și o Agendă cu planul de citire a Bibliei pentru anul viitor. 

Să ne înnoim în duhul minții noastre

Îmi place mult acest slogan anunțat de Uniunea Baptistă. Fiecare dintre noi, fie la nivel individual, fie de biserică, trece prin anumite crize spirituale în viață. Sunt perioade în care parcă-ți pierzi simțul duhovnicesc, inima ți se împietrește, îți trece pofta de tot ce se numește lucrarea lui Dumnezeu și, vorba unei cunoștințe de-ale mele, te “culci pe o ureche” și-ți trăiești viața după enerție.

Eu cred că acest lucru se întâmplă atunci când ne oprim din procesul de înnoire a duhului minții noastre cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ajungem să credem că le știm pe toate și ne plafonăm la un  nivel spiritual anumit. Acesta este începutul căderii, cred eu. Apostolul Pavel ne avertizează despre pericolul care ne paște atunci, când ne oprim din creșterea noastră spirituală:

“…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” (Efeseni 4:14-15)

Dacă nu rămânem credincioși adevărului, dacă nu ne angrenăm într-un proces de formare spirituală continuă, atunci riscăm să rămânem copii spirituali, vulnerabili în fața învățăturilor nimicitoare. Pavel ne îndeamnă să ne înnoim în duhul minții noastre și să ne îmbrăcăm în omul cel nou:

“…şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:23-24)

Să facem ucenici 

Dincolo de faptul că trebuie să ne îngrijim de omul nostru duhovnicesc, Domnul nostru Isus Hristos ne-a dat, pe deasupra, Marea Însărcinare – să facem ucenici pentru El:

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” (Matei 28:19-20)

Mântuitorul așteaptă de la fiecare din noi să facem ucenici, botezându-i și învățându-i tot ce a poruncit El. Cu alte cuvinte, avem o responsabilitate dublă. Ieri, în timp ce studiam cu grupul meu de studiu lecția despre educarea copiilor, am citit următorul verset din cartea Deuteronom, care ține de responsabilitatea părinților de a-și învăța copiii poruncile lui Dumnezeu:

“Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.” (Deuteronom 6:6-9)

Mă întreb: dacă părinții au așa o responsabilitate înaltă de a întipări învățăturile biblice în mintea copiilor săi, cu cât mai mult aceste învățături trebuie să fie întipărite, zi de zi, în mintea părinților? Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în calitate de părinte duhovnicesc, pe Vasile Filat care mă învață continuu din Scripturi, este un exemplu de facere de ucenici și care mă motivează să fac ucenici la rândul meu. Dumnezeu așteaptă de la fiecare din noi să fim părinți spirituali pentru copiii noștri, dar și pentru cei din jur. De aceea…

Să studiem intensiv Cuvântul lui Dumnezeu

Trăim vremuri de har, în care avem toată libertatea să studiem Sfintele Scripturi, fără nici o piedică. Dorință să fie numai. Vreau să vă prezint câteva opțiuni de studiere a Bibliei:

  1. Vă invit să vă alăturați la una din grupele de studiu biblic ale bisericii “Buna Vestire” din Chișinău.
     

“Pentru mine studierea Bibliei la moment înseamnă foarte mult (cum nu am altă hrană spirituală, nu am o biserică). Mi s-au deschis ochii la așa niște adevăruri simple, frumoase și esențiale, pe care până acum nu le vedeam, cu toate că citeam zilnic Sfintele Scripturi. Aștept cu mare drag, când ne strângem la studiu.” (Lidia Balan, una din ucenițele mele din Germania)

  1. Înscrieți-vă la sesiunea “Evanghelizare și Ucenicie”, care va fi predată de Vasile Filat în perioada 19-30 ianuarie 2015. Această sesiune este prima din cele 9 sesiuni din programul Institutului de Studiu Biblic Inductiv, unde veți studia aprofundat primele 11 capitole ale Evangheliei după Ioan. Eu am trecut această sesiune în anul 2008, care a fost pentru mine o trambulină în înnoirea mea spirituală. În iarna aceasta îmi voi continua studiile. De data aceasta voi merge la sesiunea “Subiecte dificile”.
  2. Vă încurajez să faceți rost și să studiați în grupele voastre cursurile biblice pentru înnoirea spirituală, recomandate de pastorul Vasile Filat în această postare.

Dumnezeu să ne ajute să ne disciplinăm în ce privește înnoirea noastră spirituală continuă, ca să putem aduce un rod bogat pentru Împărăția Lui.

 

 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Poezia “Proverbe 3”
Categorie: Raspunsuri biblice  Proverbe 3:27  “Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea cînd poți s-o faci .”    Proverbe 3Plînge-un copil în stradă,I-i foame...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Zahărul alb, brun sau brut. Care este cel mai sănătos?"
Categorie: Raspunsuri biblice   ahărul este alimentul nelipsit de pe masa noastră, mai cu seamă la dejun. Fie ne îndulcim cafeaua sau ceaiul, fie îl folosim la prăjituri. Îl consumăm fr...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre permisul de port-armă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Spuneți-mi, vă rog, este creștinește să avem permis de port-armă? Un membru al familiei mele urmează să devină paznic și în curînd va avea permis de...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este scutit de pedeapsa iadului cel care a plătit cu moartea fizică pentru păcatul său?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Oamenii din Vechiul Testament care plăteau cu moartea pentru păcatul lor, de exemplu cei lapidați pentru desfrânare, erau mântuiți? Sufletul lor se d...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Complicațiile artritei reumatoide pe timp de iarnă Lenuța Blendarencu"
 Categorie: Raspunsuri biblice  Cîteva săptămîni în urmă am avut și noi temperaturi foarte scăzute, pînă la -25 grade Celsius în nordul țării. O dată cu aceste temperaturi crește și num...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate un creştin practica meseria de masor?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Aş vrea să ştiu dacă noi, ca şi creştini, avem voie să practicăm meseria de masor?Chiar dacă cu toţii ştim ce înseamnă cuvântul “masaj”, cred că ne va prin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Premiile Grammy – desfrâu curat"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am citit o știre despre decernarea Premiilor Grammy din acest an.Știu că trăim într-o societate plină de lucruri murdare care atât de mult afectează mintea și...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Poezia ” Ispita”
Categorie: Raspunsuri biblice  Fiind creștină, m-am întîlnit de foarte multe ori cu ispitele Satanei și cursele lui. De multe ori cădeam în aceste ispite, dar alteori cu ajutorul lui Dumneze...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze creștinul când soția îi este atacată de violatori?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Aș dori să știu cum ar trebui să se comporte un soț în cazul în care acesta se plimbă cu soția sa prin parc într-o seară și vin asupra lor trei bărba...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Măceșul te ajută să previi răceala"
Categorie: Raspunsuri biblice   arna merg cel mai bine băuturile calde, mai ales ceaiurile. Unul din ele, cel mai des folosit pe timp de iarnă este măceșul sau, cum mai este numit, tran...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise