text Raspunsuri biblice

"Trebuie să fii însurat ca să ajungi preot?"

24 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Ca să ajungi preot trebuie să fii însurat?

Nu, Dumnezeu nu pune această condiţie în Biblie.

Când vorbeşte despre calităţile de caracter ale celui ce se califică să fie slujitor în Biserica lui Dumnezeu, în Sfintele Scripturi este scris că trebuie să fie „bărbatul unei singure neveste”. Cum este azi, aşa şi în vremurile biblice la unele popoare unde a ajuns mesajul Evangheliei, era răspândită poligamia, adică era acceptat pentru un bărbat să aibă mai multe neveste. În cazul când un astfel de bărbat devenea creştin în biserică, nu putea să devină lider, pentru că era într-o situaţie ce nu putea sluji de model altora.

Când spune, însă, că slujitorul trebuie să fie „bărbatul unei singure neveste” se referă mai ales la atitudinea şi caracterul celui ce se califică să fie slujitorul şi lider în biserică şi anume, că trebuie să fie credincios soţiei sale şi mintea şi pasiunile lui să fie îndreptate doar spre soţia sa, fără a se lăsa ademenit sau atras de alte femei.

De altfel, în Sfintele Scripturi sunt mulţi slujitori care nu aveau soţii şi familii la momentul în care sunt menţionaţi şi însuşi Apostolul Pavel nu era căsătorit.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce a apărut mai înainte: Biblia sau Coranul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o polemică cu un prieten al meu pe baza unui mic subiect. Întrebarea sună astfel: Ce cuvânt este mai vechi – Biblia sau Coranul? După care de...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Când are loc naşterea din nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit despre învăţătura unei erezii conform căreia naşterea din nou a creştinului nu ar avea loc pe acest pământ. Ei spun că aici noi doar suntem concepuţi,...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce comunismul este diabolic? (3 argumente)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Comunismul este nu doar o doctrină politică, ci o mișcare cu profunde implicații diabolice și lucrul acesta se vede bine la citirea cu atenție a Bibliei. În ac...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă"
Categorie: Raspunsuri biblice   În ultima vreme pe portalul Moldova Creștină s-a încins o aprinsă dispută pe marginea importanței sfintelor tradiții vizavi de Sfânta Scriptură. Toate po...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să deosebeşti prorocii mincinoşi de cei adevăraţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este deosebirea dintre Mesia, profet și sfânt? La Matei 24, Isus ne previne că vor veni mulți în Numele Lui și că vor fi mulți prooroci mincinoș...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unui creștin să dea mită?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Doresc să aflu părerea Dvs, și nu numai, despre o problemă foarte actuală cu care ne confruntăm cu toții, inclusiv creștinii. Aceasta este flagelul c...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Noul Testament despre tradiție?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Articolul Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă a stârnit mai multe discuții din partea cititorilor după care m-am văzut silit să mai scriu un articol...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine poate lua parte la Sfânta Împărtășanie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care sunt premisele în baza cărora se primește Împărtășania? Pot primi aghiazma mare dacă am făcut sex în afara căsătoriei? Există o soluție sau mai...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este soarta eternă a oamenilor născuți în alte religii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am lecturat cu deosebit interes articolele dumneavoastră legate de islamism. În opinia mea, cei care nu se nasc din nou și nu trec la credința în Isu...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este semnificația păcatului originar?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Fiecare om moștenește o fire păcătoasă de la părinți la naștere. Iată câteva pasaje biblice ce explică această doctrină care trebuie înțeleasă de orice om ca a...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise