text Raspunsuri biblice

"Și iubirea de putere este rădăcina tuturor relelor"

21 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 “Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”. Așa i-a spus într-o scrisoare Sfântul apostol Pavel unuia din ucenicii săi preiubiți, Timotei. Un adevăr foarte actual și în zilele noastre. În acest context aș mai adăuga că și iubirea de putere stă la originea multor rele care se întâmplă în țara noastră. Goana după poziții îi îndepărtează pe unii oameni de la principiile și valorile pe care odată le rosteau cu voce peste tot unde mergeau în această țară.

Săptămâna trecută am fost cu toții martori ce înseamnă fățărnicie și duble standarte în viața politică de la noi. După ce mai au încercat cu vehemență să ne convingă că ei sunt cei care vor lupta pentru ca Moldova să iasă din sărăcie, ca Moldova să nu mai aibă regim comunist, tocmai ei ,acești politicieni, s-au luat de mână cu cei care au promovat minciuna și sunt dușmani ai Evangheliei prin tot ce au făcut în trecut. Fățărnicia acestora s-a manifestat duminică, când am sărbătorit Învierea Domnului Isus. După ce te unești cu comuniștii vii să iai lumină de la așa -numitul foc haric, chiar ceva nu se leagă… Nu este oare aceasta fățărnicie? Chiar dacă acest foc nu are nici o relevanță biblică, din purul considerent omenesc nu se leagă cum un partid care zicea că promovează valorile creștine se unește cu o formațiune a cărui doctrină a stat la baza multor crime.  Dar deja știu că se vor scuza că au făcut acest lucru în numele compromisului și al binelui țării. Dar tocmai aproape toată țara a fost scandalizată de aceste colaborări între comuniști și al doilea mare partid din actualul legislativ.

Vreau să vă aduc aminte doar câteva din acțiunile la care au participat împreună cele două mari partide din parlament. Prin urmare, în Vinerea Mare legiuitorii țării noastre au votat mai multe proiecte scandaloase  printre care inițiativele cu privire la modificarea Legii cu privire la Guvern, a Codului Electoral, a Legii cu privire la Curtea Constituțională, dar şi plasarea Centrului Național Anticorupție în subordinea Guvernului au fost introduse pe ordinea de zi a şedinţelor plenare ale Legislativului, prin votul comun al deputaţilor PCRM şi PLDM. Între iniţiativele aprobate figurează sporirea atribuțiilor prim-ministrului interimar, prin dreptul acestuia de a propune modificări în cadrul componenței Cabinetului de miniștri, analiza impactului introducerii sistemului electoral mixt, dar şi proiectul care prevede ca Centrul Național Anticorupție să revină în subordinea Guvernului. Precizez , în context, că fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova a depus un proiect de lege, care prevede reîntoarcerea CNA în subordinea Guvernului. Proiectul, înregistrat marţi, 30 aprilie, vine în contextul în care funcţia de premier aparţine acestei formaţiuni, iar mai mulţi miniştri ai PLDM figurează într-o serie de dosare instrumentate de CNA. Astfel, potrivit proiectului elaborat de PLDM, CNA ar urma să treacă în subordinea Guvernului, iar directorul acestuia va fi numit şi eliberat din funcţie de primul ministru. La fel, cei doi directori adjuncţi ai Centrului ar urma să fie desemnaţi de Executiv.

Toate aceste acțiuni au fost aspru criticate de oficialii europeni, dar acest lucru mai puțin contează pentru unii, pentru că setea după putere greu poate fi stăvilită.

   Mă întreb: cum privește Dumnezeu la cei care au venit să ia lumină pe de o parte, dar pe de altă parte apelează la răzbunare? Cum se leagă lumina cu răzbunarea, care până la urmă ,dacă suntem creștini, trebuie să știm este a Domnului? Acum în preajma acestor sărbători, mă aliniez și eu dorinței președintelui țării care speră ca Dumnezeu să le lumineze mintea și cugetul celor 101 de deputați care  fac legi și tot ei le anulează, doar că, din păcate, nu pe toate care cu adevărat sunt rele și dăunătoare.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care este originea și rolul Școlii Duminicale?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pornind de la un adevăr dureros cum că, în generația actuală tot mai mulți tineri îi întorc spatele lui Dumnezeu și se leapădă de credință, doresc să vă în...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este cea mai mare dovadă a existenței lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este pentru dumneavoastră cea mai mare dovadă a existenței lui Dumnezeu? Chiar aseară am avut o lungă discuție cu un prieten, unde am abord...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce s-a întâmplat cu toiagul lui Moise?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Conform interpretării unui verset biblic, ce s-a întâmplat cu toiagul lui Moise? Deci, nu al lui Aaron, ci al lui Moise. Mulțumesc. Nu am găsit...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum au apărut referințele din Biblie? Sunt ele insuflate de Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Când şi cine a scris trimiterile din Biblie? Pot ele fi considerate insuflate de Dumnezeu? Sunt pasaje în Scriptură, care, dacă am schimba referinţel...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este inspirația verbală plenară a Bibliei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce este „Inspirația verbală plenară”? Aici este explicația ortodoxă: http://ortho-logia.com/?p=88, dar ei înșiși menționează că este un termen s...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mărturie: Cum o profesoară ateistă a devenit creștină"
Categorie: Raspunsuri biblice  Mă numesc Tatiana Bezerdic, sunt invalidă cu dizabilități fizice, dependentă de cărucior. Vin dintr-o țară cu un neam ce are un grai, ce are un loc pe lume, ac...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să credem despre preoții care fac minuni și predică contrar Bibliei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vă apreciez foarte mult articolele și consider că sunt de o reală importanță spirituală. Aș avea o întrebare. Sunt nelămurit în legătură cu minunile...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să credem despre darul de clarvăzător?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Mă puteți ajuta? Ce stiți despre darul de clarvăzător? M-a luat vălul și m-a prostit sa scap de datorii. Am soțul bolnav și mai rău, sunt disperată!...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când simți că te-a părăsit Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pace vouă. Am o neliniște și mă doare foarte tare gândul că am întristat Duhul Sfint și sunt părăsit. Într-o duminică, la biserica s-a predicat că și Satan...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce în biserici nu se predică despre administrarea banilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Spuneți, vă rog, de ce în biserici oamenii nu sunt învățați cum să-și administreze banii? Sunt mulți credincioși care devin robii banilor mai mult de...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise