text Raspunsuri biblice

"Priorități în planificarea timpului"

18 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Recent am studiat cartea 2 Tesaloniceni în cadrul sesiunii “Planificarea timpului” de la Institutul de Studiu Biblic Inductiv din Republica Moldova. În acest articol aș dori să împărtășesc câteva priorități în planificarea timpului, pe care le-am desprins în urma alcătuirii profilului apostolului Pavel, autorul epistolei și a destinatarilor săi- creștinii din biserica din Tesalonic.

Propovăduirea Evangheliei

…când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.“ (2 Tesaloniceni 1:10)

Vedem că Pavel și cei din echipa lui erau preocupați de vestirea Evangheliei. Astfel Evanghelia a ajuns și a fost crezută de tesaloniceni. În prima sa scrisoare Pavel menționează că le-a adus Cuvântul “în mijlocul multor lupte” (1Tes.2:2).

“Dar Pavel nu era căsătorit și trăia din Evanghelie, de aceea își putea permite acest lucru”, ar putea spune unii. Dar oare toți din biserica din Tesalonic aveau statutul apostolului Pavel? O să vă mirați cînd veți vedea că Pavel îi ia pe tesaloniceni ca și model personal în ce privește răspîndirea Evangeliei.

“Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit, cum este la voi” (2 Tesaloniceni 3:1)

Aveau toți tesalonicenii suport financiar pentru aceasta sau erau toți celibatari cum era Pavel? Mă îndoiesc de acest fapt. Ceea ce văd este că ei au preluat exemplul frumos de la învățătorul lor și își investeau din plin timpul lor pentru vestirea lui Histos.

Învățătură

“Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.“ (2 Tesaloniceni 2:15)

Ca și slujitor al lui Dumnezeu, Pavel își investea timpul în învățarea continuă a credincioșilor. Pentru aceasta folosea toate mijloacele: îi învăța atât verbal, când era la ei, dar folosea și scrisul. Chiar dacă era la mare distanță de ei, el nu a încetat să le dea învățătură și nu se scuza că nu-i place să scrie scrisori, cum astăzi se scuză mulți slujitori care refuză să-și facă măcar poștă electronică, ignorând acest mijloc de comunicare atât de bun. El vedea problema și căuta să o rezolve. De altfel, când a văzut cum în biserica din Tesalonic s-a strecurat erezia că Ziua Domnului ar fi și venit chiar, iar unii trăiau în neorânduială afectând biserica, Pavel nu a ezitat să intervină imediat pentru a soluționa problemele.

De cealaltă parte, vedem că tesalonicenii își investeau timpul în a primi învățătura dată de Pavel. Tocmai pentru că puneau preț pe cercetarea Sfintelor Scripturi, aceasta făcea credința lor să crească și dragostea lor față de oameni să se mărească tot mai mult.

“Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.” (2 Tesaloniceni 1:3) 

Tot din același motiv ei erau în stare să rămână statornici în suferințe pentru Împărăția lui Dumnezeu.

“De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi. “ (2 Tesaloniceni 1:4) 

Mulțumirea și rugăciunea

O altă preocupare foarte importantă din viața lui Pavel a fost mulțumirea și rugăciunea pentru ucenicii săi, pe care le privea ca pe o datorie sfântă.

Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult. ” (2 Tesaloniceni 1:3)

“De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă” (2 Tesaloniceni 1:11) 

Vedem că rugăciunea nu era o povară pentru el, ci mai degrabă partener în lucrare. Pavel nu a nesocotit timpul investit în rugăciune și aceasta a adus creștere semnificativă lucrării pe care o făcea. Văzând ce putere are rugăciunea, Pavel apelează la rugăciunea ucenicilor săi, ca să fie izbăvit de “oamenii nechibzuiți și răi”, atunci când merge să răspândească Evanghelia.

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.“ (Matei 6:33)

Pentru mine personal, ca și copil de Dumnezeu, Pavel și tesalonicenii sunt niște exemple frumoase de la care am de învățat mult în ce privește stabilirea priorităților de viață. Metodele de planificare și administrare a timpului încep tocmai din acest punct. De altfel, această prioritate ne-a lăsat-o Domnul Isus în vestita Sa predică de pe munte și la înălțarea Sa la cer.

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”” (Matei 28:19-30) 

Cu acest prilej vreau să le mulțumesc învățătorilor și cârmuitorilor mei în Domnul, Vasile și Anastasia Filat, Mia și Costel Oglice care mă învață din Cuvânt și reprezintă exemple demne de slujitori. De asemenea,  îndemn pe creștinii care au rămas motivați de exemplele lui Pavel și ale tesalonicenilor și care doresc să învețe să vestească Evanghelia și să facă ucenici, să se alăture la grupul meu de studiu biblic prin skype, unde vom studia împreună din Cuvântul lui Dumnezeu.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise