text Raspunsuri biblice

"Permite Dumnezeu practicarea vrăjilor și superstițiilor?"

17 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Este permisă vrăjitoria? Ce spune Biblia despre practicarea vrăjitoriei?

Luna decembrie și ianuarie este timpul în care în popor se fac multe vrăji, multe superstiții. Vrăji pentru a-și găsi ursitul, pentru a afla cu cine se vor căsători, vrăji pentru a cunoaște cum va fi roada, pe care oamenii obișnuiesc să le facă în ajunul Crăciunului. Vă invit să priviți acest video în care vom vedea ce ne învață Sfânta Scriptură despre vrăjitorie:

[fbvideo link=”https://www.facebook.com/pastor.vasile.filat/videos/1835064676772212/” width=”668″ height=”540.30″ onlyvideo=”1″]

Vrăjitoria este o urâciune înaintea lui Dumnezeu

În cartea Deuteronom scrie astfel:

După ce vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveți să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul său pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. CĂci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; și din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ții în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele și de ghicitori; dar ție, Domnul Dumnezeul tău nu-ți îngăduie lucrul acesta. (Deuteronom 18:9-14)

Vreau să vă atrag atenția la câteva lucruri: vrăjitoriile și superstițiile care se fac de Crăciun sau în alte zile sunt numite de Dumnezeu urâciune. Oricine le face nu poate fi plăcut Lui. Aceste practici aduc după ele un șir de consecințe. Aici vedem că popoarele care locuiau în Canaan au fost alungate, unul dintre motive fiind folosirea acestor practici. În contrast cu toate neamurile păgâne, noi, creștinii, suntem îndemnați să-L urmăm în totul totului tot pe Dumnezeul nostru. Oamenii care Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat nu vor alege să practice astfel de lucruri. Ei vor alege să studieze și să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu, trăind în libertatea pe care o dă Scriptura.

Dacă cineva din voi a apelat sau vă gândiți să apelați la vrăjitorie, trebuie să înțelegeți că practicarea acestora nu este o glumă. Aceste lucruri sunt o urâciune care supără fața lui Dumnezeu.

Cei ce practică vrăjitoria vor fi nimiciți de Dumnezeu

În cartea Leviticul capitolul 20 sunt enumerate mai multe perversiuni sexuale, dar în mijlocul lor, la versetul 6 spune așa:

Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morți și la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului lui. (Leviticul 20:6)

În acest verset acțiunea persoanelor care merg la cei ce cheamă morții este numită curvie, adulter duhovnicesc. Unii cred că nu fac rău nimănui atunci când apelează la aceste practici, însă Dumnezeu urăște acest lucru. El Își va întoarce fața de la acele persoane, nimicindu-le.

Cei ce practică ghicirea o fac cu puterea Satanei

În cartea Faptele Apostolilor, capitolul 16 scrie așa:

Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câștig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi și striga: “Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii.”  Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors și a zis duhului: “În Numele lui Isus Hristos Îți poruncesc să ieși din ea.” Și a ieșit chiar în ceasul acela. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor. (Faptele Apostolilor 16:16-19)

Vedeți de unde vine capacitatea aceasta de a ghici? Diavolul este cel care le-o oferă. Roaba din aceste versete avea un Duh rău și parcă ți se părea că spune adevărul. Ea spunea că oamenii aceștia vestesc Evanghelia, însă nimeni din slujitorii lui Dumnezeu nu doreau să primească publicitate de la Satana. Din acest motiv, Pavel nu a acceptat, ci i-a spus duhului să iasă din roaba aceasta și din acel moment ea și-a pierdut capacitatea de a ghici.

Acum vedeți de ce Dumnezeu urăște toate aceste vrăji și superstiții? Pentru că cei ce le practică le fac cu puterea Satanei. Ei încearcă să conlucreze cu duhurile rele și apoi ajung să se întrebe de ce apar probleme grave în viața lor.

Depărtați-vă total de aceste practici

În Faptele Apostolilor, la capitolul 19 spune așa:

Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor: prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți. (Faptele Apostolilor 19:19)

Deci, oamenii care au crezut în Domnul Isus Hristos s-au depărtat total de aceste practici, pentru că au înțeles că Dumnezeu nu le acceptă. Chiar dacă în vremea aceea cărțile erau mult mai scumpe, ei au ales să le ardă, demonstrând că ei au rupt orice legătură cu vrăjitoria. Puteau să vândă aceste cărți, câștigând mulți bani, dar ei au hotărât să le ardă, asigurându-se că nu vor fi folosite.

Oricine aude sau este invitat să practice astfel de acțiuni trebuie să le refuze categoric, pentru că acolo sunt implicate puteri diabolice.

Cei ce practică vrăjitoria nu vor intra în Împărăția Cerului

La Apocalipsa scria astfel:

“Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa și Omega, Cel Dintâi și Cel de pe Urmă, Începutul și Sfârșitul.” Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinători la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună! (Apocalipsa 22:12-15)

Vrăjitorii nu vor intra în noul Ierusalim și nu vor intra în Împărăția Cerului. Dacă cumva ați apelat la aceste practici, opriți-vă.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"II. Ce au făcut oamenii din Biserică" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice ÎnceputurileFormarea Bisericii a început în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât pe pământ şi i-a umplut pe ucenici. Petru, cel dintâi, a primit puterea d...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea Dumnezeului cel viu" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice Introducere„Cine nu strânge cu Mine, risipeşte“ Matei 12:30Paginile care urmează au ca scop să pună din nou înaintea celor ce sunt creştini învăţătura Cuvântului lui...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lecţii din viaţa lui Ezra" Alfred E. Bouter
Categorie: Personaje biblice Noul Testament ne arată calea lui Dumnezeu pentru o rămăşiţă credincioasă în mijlocul poporului de nume al lui Dumnezeu. Aşa cum 2. Timotei 2 explică din punct de ved...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum studiem Scripturile?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Pe masură ce începem sau continuăm să studiem orice text al Scripturii, să ne amintim că Scripturile exprimă mărturie pentru persoana Domnului nostru. Acest lucru ne...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos în mijloc" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Sunt şapte pasaje cheie în care se menţionează că Domnul Isus Hristos este în mijloc. Toate aceste pasaje vorbesc despre poziţia Lui centrală, despre proeminenţa Sa...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine vrea să fie fericit?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice “Ferice de (binecuvântat să fie) omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmul 1:1...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
Iată Omul! A. C. Gaebelein
 (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele unui păgân. Le prezenta iudeilo...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 3. Depinzând de Dumnezeu în suferință"
Categorie: Invataturi biblice  Într-o seară, fiica noastră a urcat în mașină după antrenamentul de fotbal și imediat a izbucnit în plâns. Fusese portar pentru câteva minute, iar o minge îi l...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 2. Abordând suferința cu sinceritate"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii noștri erau la sfârșitul școlii primare, am decis să ne întoarcem în Statele Unite după o perioadă lungă petrecută peste hotare. Încercând să-i aju...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 1. Îmbrățișând suferința ca parte a călătoriei"
Categorie: Invataturi biblice  Diagnosticul neașteptat. Rezultatul dezamăgitor al unui test. Trădarea unui bun prieten. O perioadă de singurătate. Lupta de a face față cheltuielilor.Uneori,...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>