text Raspunsuri biblice

"Oare nu sunt câinii mai preţuiţi decât oamenii?"

24 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Problema câinilor vagabonzi a devenit una foarte mare în Chişinău. Potrivit datelor de la Organizaţia pentru protecţia animalelor “ALGA”, la momentul actual, în municipiu sunt în jur de 50 mii de câini vagabonzi (maidanezi). În reportajele de la televiziune au fost aduse cifrele de 20 de mii şi 30 de mii. Oricum, problema este mare şi doar pe parcursul anului 2007, au fost înregistrate mai multe de o mie de adresări din partea persoanelor agresate de animale, ceea ce constituie cu 83 de cazuri mai mult decât în anul 2006.

Pe strada noastră, de asemenea, sunt foarte mulţi câini vagabonzi din pricina cărora nu putem dormi nopţile şi au fost mai multe cazuri când au agresat oamenii care trec pe stradă, inclusiv copiii noştri. Am fost nevoiţi să le cumpărăm un aparat special care sperie câinii şi ei sunt nevoiţi să-l poarte în buzunar totdeauna.

Ne bucurăm că problema a fost luată în discuţie la şedinţa Consiliului Municipal.

20000/20=1000zile

Domnul vice-primar Nistor Grozavu a promis că din 15 iulie până în 30 septembrie vor fi prinşi şi sterilizaţi câinii. Tot în aceşali reportaj se spune că în zi se va reuşi să fie prinşi 20 de câini. Dacă facem cel mai simplu calcul, se va reuşi să fie sterilizaţi toţi câinii doar în 1000 de zile, ceea ce este aproape trei ani. A făcut Dnul vice-primar acest calcul simplu înainte de a face promisiunea despre 45 de zile? Dacă se va merge cu aşa tempuri, până le ajunge rândul să fie sterilizaţi, câinii se vor mai înmulţi aşa că numărul lor poate să se dubleze.

350lei*20000câini=7000000lei

Atât vor fi cheltuielile necesare pentru sterilizarea câinilor şi aceasta nu va rezolva problema, cum am văzut-o bine. Mai mult, primăria nu dispune de aceste resurse şi vor apela la ONG care se ocupă de protecţia animalelor. Se pare că sunt mai multe ONG-uri care se ocupă de protecţia animalelor decât de cele ce se ocupă de protecţia pensionarilor, a bâtrînilor. Cel puţin aşa mi s-a creat impresia după ce am privit acest video-reportaj.

 Câinii sunt mai importanți decît oamenii, animalele sunt tratate mai uman decât oamenii

După ce au parvenit peste o mie de plângeri la primărie cu privire la atacuri din partea câinilor vagabonzi, se pare că autorităţile sunt mai mult interesate de confortul câinilor decât de cel al oamenilor.

Dnul vice-primar Nistor Grozavu a spus:

“Respectăm toate procedurile legale şi medicale să nu traumăm câinii aceştia, să-i întoarcem în mediul de unde i-am luat, ca ei să nu aibă perioada de acomodare şi ca teritoriul care a fost ocupat de ei să nu fie ocupat de alţi câini.”

Nici vorbă despre confortul şi siguranţa oamenilor care au depus plângerile. După părerea mea, acesta nu mai este tratament uman când confortul şi siguranţa câinilor este pusă mai sus decât a oamenilor. Tratamentul uman se măsoară în raport cu omul. Despre ce fel de tratament se vorbeşte când peste 14.000 de femei au făcut avort anul trecut în Moldova? Ele şi-au omorât copiii proprii şi nu vor să numească aceasta inuman. De fapt, cum ar putea să recunoască dacă un parlament pretins uman, a adoptat o lege pretinsă umană prin care sunt supuşi genocidului copiii lor nevinovaţi, care sunt fiinţe umane.

Să fie luate măsuri exacte

În reportaj s-a spus că vor fi sacrificate doar animalele bolnave, care după părerea noastră sunt foarte multe. Dar cum rămâne cu animalele agresive care iar sunt destul de multe? Primarul a spus: “Unde sunt câinii agresivi, rog să luaţi măsuri exacte.” Ce înseamnă aceste măsuri exacte? Dacă suntem umani şi ne gândim la protecţia oamenilor, atunci primii trebuiesc sacrificaţi câinii agresivi.

Azil de câini sau de bătrâni

Ţi se strânge inima de durere când mergi prin oraş şi vezi bătrânii cu mâina intinsă, ruşinaţi şi flămânzi. De ce se fac planuri să fie construite aziluri de câini iar bătrânii sunt trataţi ca şi câinii şi lăsaţi să umple străzile în locul lor? Săracii bărâni, au ajuns atât de disperaţi că sunt gata să ia cu asalt clădirea Guvernului, iar cineva face din necazul lor glume proaste. Cu 7 milioane de lei, se pare că ar fi posibil să se construiască un azil pentru bătrâni. Aceasta ar fi adevărat tratament uman faţă de ei din partea noastră a tuturor celor ce ne numim oameni.

Oportunitate pentru o fabrică farmaceutică

Cumnata mea care este farmacistă, după ce a privit aceste reportaje ne-a spus că în anii studenţiei a făcut practica la Odessa, unde era o fabrică farmaceutică specială pentru extragerea sucului gastric natural. Pentru aceasta erau prinşi câinii vagabonzi şi întreţinuţi la acea fabrică tocmai pentru colectarea acelui suc gastric care este de mare preţ în medicină şi care contribuie la vindecarea multor oameni. Poate se gândesc autirotăţile noastre la o astfel de posibilitate de folosire a câinilor din oraş.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care sunt consecințele atunci când aleg să nu pot ierta pe aproapele meu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În lumea noastră există foarte multă ură și oamenii nu pot ierta , nu pot trece peste amărăciunea ce o au unii față de alții. Astfel, copiii nu pot ierta părin...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să ceri mâna fetei de la părinţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am publicat articolul Cum se cere o fată în căsătorie? , unul din cititori a întrebat cum să ceri mâna fetei sau cum să procedezi şi să te porţi când m...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre originea sărbătorii Paştele Blajinilor"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi da răspuns la întrebarea ce mi-a fost adresată despre Paștele Blajinilor:Peste o săptămână după duminica Paştelor, în prima zi de luni, o...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce plâng copiii la lecţie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Astăzi am fost invitat la şcoala unde învaţă fiii noştri ca să asistăm împreună cu ceilalţi părinţi la o lecţie deschisă a cărei subiect a fost “Să ne cinstim...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Relaţia dintre fapte şi mântuire"
Categorie: Raspunsuri biblice  Care este legătura între faptele creștinilor și mântuire?1. Faptele nu joacă niciun rol în mântuirea sufletelor noastreMântuirea este prin credinţă în Domnul I...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să motivezi pe cei ce învaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Motivîreî fîce pîrte din orice plîn de lecî£ie îŸi fiecîre profesor, î®nvîƒî£îƒtor, întrenor, îŸi instructor este î®nvîƒî£ît cum sîƒ o fîcîƒ. îži totuîŸi...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre practica spălării picioarelor"
Categorie: Raspunsuri biblice  Azi am primit într-un comentariu o întrebare despre spălatul picioarelor ucenicilor care L-a făcut Domnul Isus la cina cea de taină și la care voi încerca să r...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cînd trebuie începută educaţia spirituală a copilului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dorinţa fiecărui creştin este să-şi crească copiii în ascultare de învăţătura lui Dumnezeu. Educaţia spirituală nu este un lucru simplu şi cere multe eforturi...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să mai facem cu adolescentul nostru răzvrătit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cum să te descurci cu un adolescent răvrătit? Cu siguranţă aţi auzit această frază spusă de părinţi sau de învăţători. Perioada adolescenţei este cunoscută ca...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui"
Categorie: Raspunsuri biblice  Ce înseamnă expresia cel neprihănit va trăi prin credință? Ce a vrut să spună Dumnezeu prin aceasta?Această prorocie Dumnezeu a spus-o prin prorocul Habacuc. C...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise