text Raspunsuri biblice

"Libertatea exprimării. Pentru cine?"

25 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Se spune că libertatea unui om se termină acolo unde încep drepturile altui om.

Zilele trecute, făcând curat în birou, am dat peste o revistă din 2005. Răsfoind-o, atenţia mi-a fost atrasă de articolul “Persecutat sau martir?”. Cazul descris în acel articol nu era pentru mine o noutate. Îl cunoşteam bine. Dar acum, în contextul a ceea ce se întâmplă la noi în ţară, mi-a atins inima într-un mod deosebit.

Libertatea exprimării

Articolul este despre păstorul creştin Ake Green din Suedia în vârstă de 63 de ani. Acest om a ajuns la închisoare pentru remarcile făcute în predicile sale precum că “homosexualitatea este un pericol pentru societate”, aşa cum spune și Biblia. Iniţial, păstorul a fost adus în faţa justiţiei şi condamnat la o lună de închisoare. Când însă păstorul s-a prezentat la curtea de apel pentru a contesta decizia, acuzarea a cerut să-i fie mărită pedeapsa la şase luni de închisoare.

Păstorul a fost învinuit că a călcat legea care este menită să “oprească agitaţia împotriva altor grupuri pe motive de rasă, etnie şi religie”. În anul 2003 la această lege a fost adăugată şi sintagma “orientarea sexuală”. În apărarea sa, păstorul Green a spus că el doar doreşte să ajute pe oameni să scape de ceea ce Biblia spune că este păcat. El a crezut că legea suedeză îi permite să exercite libertatea religioasă.

Oare vrem să ajungem şi noi la aşa o libertate când, pentru faptul că înveţi pe alţii principii morale sănătoase de viaţă, rişti să ajungi la închisoare?

Dacă o să fie adoptată legea antidiscriminare, pentru care se luptă cu insistenţă organizaţia “GenderDoc-M”, atunci copiii noştri în mod obligatoriu vor fi învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este un lucru bun. Iar dacă cineva se va exprima public că aceasta este o destrăbălare, riscă, în cel mai bun caz, să se aleagă cu o amendă.

Ce putem face noi ca să oprim acest rău?

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu privi indiferent la imoralitatea care se răspândește"
Categorie: Raspunsuri biblice Trăim vremuri grele când imoralitatea se răspândește repede, iar societatea nu realizează pericolul și nu intervine cu nimic. La începutul lunii mai 2007, Parlamentu...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Motivele de ce unii tinerii nu își doresc o profesie"
Categorie: Raspunsuri biblice  Într-un articol publicat anterior cu subiectul De ce este important pentru un tânăr să învețe o profesie? am arătat mai multe motive de ce este important...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfaturi practice pentru creștini în alegerea profesiei"
Categorie: Raspunsuri biblice  De ce alegerea profesiei e un subiect important pentru tine, ca și creștin?Pentru a alege profesia dorită, trebuie să știi că nu este un lucru simplu, pentru c...
de Marga Buhus 25 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise