text Raspunsuri biblice

"De ce Dumnezeu a vrut să-l omoare pe Moise (Exod 4:24-26)?"

15 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Întrebare:

La Exod 4:24-26 am întâlnit o întâmplare greu de înțeles. În timp ce Moise se îndrepta spre Egipt împreună cu familia sa, au ajuns într-un loc unde au rămas peste noapte pentru a se odihni. Biblia spune ca „l-a întâlnit Domnul si a vrut să-l omoare”. Din ce cauză? Moise mergea spre Egipt pentru a îndeplini porunca lui Dumnezeu. Din ce cauză atunci Domnul a vrut să-l omoare?

Din context înțelegem că motivul pentru care Dumnezeu a voit să-l omoare pe Moise a fost că fiul lui nu era tăiat împrejur:

În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul, și a vrut să-l omoare. Sefora a luat o piatră ascuțită, a tăiat prepuțul fiului său, și l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu ești un soț de sânge pentru mine”. Și Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soț de sânge!” din pricina tăierii împrejur. (Exod 4:24-26)

Potrivit cu porunca dată de Dumnezeu lui Avraam când a încheiat legământ cu el și i-a dat tăierea împrejur ca semn a legământului, orice copil de parte bărbătească din mijlocul lor trebuia tăiat împrejur sau nimicit:

La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău. Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă cât și cel cumpărat cu bani; și astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ vecinic. Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuțului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu”. (Geneza 17:12-14)

Acest legământ era un legământ care se extindea asupra urmașilor. Nu era alegerea urmașului să intre sau nu în acest legământ: un urmaș a lui Avraam intra în acest legământ prin naștere. Potrivit cu această poruncă, un părinte, când i se năștea un copil de parte bărbătească, trebuia ori să-l taie împrejur, ori să-l omoare. Deci, Moise era responsabil să-și taie băiatul împrejur și pentru că nu a făcut aceasta, Dumnezeu a vrut să-l omoare. De ce? Fiindcă prin aceasta Moise a călcat legământul: el era responsabil să-și taie băiatul împrejur.

Sefora a știut lucrul acesta foarte bine și a acționat foarte repede și a abătut mânia lui Dumnezeu. Când Sefora i-a spus lui Moise că este „soț de sânge pentru ea”, s-a referit la faptul că el este într-un legământ care se extinde asupra urmașilor și este dator să respecte acest legământ!

Atunci a zis ea: „Soț de sânge!” din pricina tăierii împrejur. (Exod 4:26b)

Învățătura care o luăm din acest caz este că, indiferent dacă noi cunoaștem sau nu cerințele Noului Legământ în care am intrat prin apa botezului, noi vom da socoteală pentru felul cum ne îndeplinim responsabilitățile ca și parteneri de legământ cu Dumnezeu. De aceea este foarte important să studiem Sfintele Scripturi ca să știm bine care sunt așteptările lui Dumnezeu de la noi. Necunoașterea voii lui Dumnezeu nu ne scutește de responsabilitate.

Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. Fiindcă ai lepădat cunoștința, și Eu te voi lepăda, și nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi! (Osea 4:6)

Vă recomand să studiați cursul „Doamne, învață-mă să studiez Biblia în 28 de zile” ca să vedeți importanța studierii Scripturii și să învățați cum să studiați profund Sfintele Scripturi de unul singur. La fel vă recomand să studiați cursul “Legământul” pentru o înțelegere mai bună a subiectului pus în discuție în acest articol.

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iertare pentru curvie"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am citit articolul „Ce-i unește pe un bărbat și o femeie într-o căsătorie” și am fost cercetată și mustrată de Duhul. M-am căsătorit înainte să-L fi cunosc...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a făcut Isus după înviere între arătările Sale?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Evanghelii este scris că Isus, după înviere, S-a arătat ucenicilor Săi. Ce făcea Isus între arătările Sale?Evenimentul istoric al învierii Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu a vrut să-l omoare pe Moise (Exod 4:24-26)?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:La Exod 4:24-26 am întâlnit o întâmplare greu de înțeles. În timp ce Moise se îndrepta spre Egipt împreună cu familia sa, au ajuns într-un loc unde au răma...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este diferența între “poruncă” și “Lege”?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Care este diferența dintre Poruncă şi Lege? Să presupunem că erau trei copii într-o familie la care tatăl lor le-a interzis să deschidă ușa unei camere. Pr...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este cineva viu din cei ce au văzut pe Isus Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În Evanghelia după Luca 9:27 este scris că unii din cei ce stăteau cu Isus nu vor muri pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. A r...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce fel a împlinit Domnul Isus Legea și cum împlinim noi, ca și creștini, Legea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a Lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus,...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Definiția păcatului potrivit cu 1 Ioan 3:4 (păcatul este fărădelege)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au obiectele energie spirituală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Au obiectele energie?Presupun că întrebarea nu se referă la energia obișnuită pe care o are un obiect în dependență de compoziția chimică, ci la ener...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Isus botezat cu botezul pocăinței?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:A fost Isus botezat cu botezul pocăinței? Botezul lui IsusBotezul lui Isus de către Ioan Botezătorul este unul semnificativ. Acest eveniment este mărt...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Muntele Templului: cui și cât a plătit împăratul David pentru el"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am o nelămurire cu privire la două versete din Biblie (2 Samuel 24:24 și 1 Cronici 21:25). Iată întrebările mele :În aceste două texte este vorba despre ac...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise