text Raspunsuri biblice

"Cum să spui unui băiat despre defectele lui?"

24 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Cum să spui unui băiat despre defectele lui?

 

Cum să-i spui unui băiat că nu poţi trece peste anumite defecte pe care le are? Deşi îl apreciez, totuşi, sunt unele lucruri dificile, este mai egoist, zgârcit, uneori e insensibil… Ştiu ce spune Biblia că trebuie să o fac cu duhul blândeţii şi ca să ne îngăduim unii pe alţii, dar mi se pare dificil de spus lucrurile… Aş vrea ca în final băiatul să-şi dea seama că îi vreau binele şi că pocăinţa este cea mai bună soluţie pentru defectele lui. Oare ar trebui să-i spun sau să mă rog în taină cu speranţa că Dumnezeu îl va schimba?

Deci, cum să spui unui băiat despre defectele lui?

Nu ştiu în ce relaţie sunteţi cu acel băiat. Dacă lucraţi într-o echipă pentru realizarea unui scop şi defectele lui influenţează negativ lucrarea, este înţelept şi necesar să-i spui despre acele defecte, dar, cum ai spus singură, cu blândeţe şi înţelepciune, ca să-l ajuţi să le depăşească şi nu invers. Cuvântul lui Dumnezeu spune:

Mai bine o mustrare pe faţă, decât o prietenie ascunsă. – Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase. (Proverbele lui Solomon 27:5-6)

Dacă va fi înţelept, va aprecia mustrarea ta făcută pe faţă, se va îndrepta şi relaţia va deveni şi mai bună, aşa cum scrie în alt loc din cartea Proverbelor lui Solomon:

Cine mustră pe alţii găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare. (Proverbele lui Solomon 28:23)

Dacă însă va fi un îngâmfat care nu poate să primească mustrarea, aceasta va fi un indicator că nu mai are sens să-i spui altă dată, din moment ce nu vrea să primească.

Dacă însă vei ajunge să fii cerută în căsătorie de un astfel de băiat, nu este bine să accepţi căsătoria. Spune „Da” doar bărbatului de care eşti sigură că îl iubeşti şi la care nu vezi nici un cusur, pentru că admiri caracterul şi toată persoana lui. Dar fii înţeleaptă şi poartă-te cuviincios când vei fi cerută în căsătorie.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă că Isus a venit cu apă şi cu sânge? (Epistola 1 a lui Ioan 5:6-8)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am primit această întrebare de la un cititor fidel al portalului şi în acest articol voi răspunde ce înseamnă expresia Isus a venit cu apă și cu sânge. Dar mai...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre relaţiile sexuale în timpul sarcinii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Astăzi am primit această întrebare la care voi încerca să răspund în acest articol dacă este îngăduit și nu este păcat să ai relații sexuale în timpul sarcinii...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Familia în calitate de celulă a naţiunii"
Categorie: Raspunsuri biblice  Celula este unitatea de bază a oricărui organism. Moartea în masă a celulelor aduce după sine moartea organismului în întregime. Bunăstarea celulelor în parte...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Apostolul Pavel despre succesiunea apostolică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Enciclopedia Wikipedia.org dă următoarea definiţie termenului „succesiunea apostolică”Succesiune apostolică (lat. successio = urmare, continuare) este un terme...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să moderezi la o masă rotundă? (7 sfaturi)"
Categorie: Raspunsuri biblice   Mi-aş fi dorit să găsesc un astfel de articol până săptămâna trecută, când am avut să moderez pentru prima dată la o masă rotundă cu subiectul „Legea Ne-...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Identitatea de gen: eul corporal şi eul psihologic"
Categorie: Raspunsuri biblice  Acesta este primul subiect al lecţiei de diriginţie pentru clasele XII-a în şcolile din Moldova. Pare a fi unul destul de greu formulat, dar în acest articol v...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Socializarea – condiţie a avansării de la individ la personalitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cine nu cunoaşte povestea lui Mowgli şi a lui Tarzan? Povestea acestor personaje i-a captivat pe mulţi ani la rând: persoane crescute în afara societăţii, care...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce unii oameni sunt mai darnici decît restul? (5 secrete)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu ne relatează pe paginile Noului Testament despre mulţi oameni darnici şi un exemplu deosebit sunt creştinii din Macedonia, care au sprijinit mult lucr...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Rolul social – model de conduită"
Categorie: Raspunsuri biblice  Ce înţelegem prin rol social şi model de conduită? Iată definiţia pe care ne-o dă dicţionarul Wikipedia pentru noţiunea de rol social:Rolul (social) este un mo...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Zece (10) probleme care mă afectează direct"
Categorie: Raspunsuri biblice  Faptul că ţara are probleme nu-i un secret de mult. Am 26 de ani degrabă, dar ca cetăţean al acestei ţări am trecut prin multe cît să mă facă să mă dezamăgesc...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise