text Raspunsuri biblice

"Cum să procedezi când tatăl o bate pe mama?"

24 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Cum să procedezi când tatăl o bate pe mama

 

Întrebare:

Am 27 de ani, sunt necăsătorit şi locuiesc cu părinţii. Mă adresez către dumneavoastră din cauza problemelor dintre părinţii mei. Tatăl este un om violent şi o tratează cu violenţă pe mama. Astăzi seara, spre exemplu, am venit acasă şi am găsit-o pe mama bătută, iar pe tata dormind beat. Mi se frânge inima de durere. Spuneţi-mi ce aş putea să fac?

Să cinsteşti părinţii

Una din cele zece porunci spune:

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul 20:12)

Cinstirea părinţilor implică şi grija faţă de ei şi responsabilitatea de a-i proteja. În cazul când tata este violent, este o responsabilitate pe care o ai ca şi copil să-ţi protejezi mama de la această violenţa.

Avertizează pe tatăl violent

Când se va trezi tatăl tău din beţia lui, stai alături de el şi spune-i clar şi foarte hotărât, că nu vei accepta un astfel de tratament faţă de mama ta din partea lui, şi dacă se mai poartă cu violenţă, vei chema poliţia. Tocmai de aceasta există poliţia, aşa cum scrie Sfânta Scriptură când zice:

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. (Romani 13:1-4)

Poliţia este instituţie de la Dumnezeu lăsată pe acest pământ pentru a constrânge şi a pedepsi răul. De aceea, spune tatălui, că dacă mai aplică odată violenţă, vei chema poliţia.

Ce mai poţi face atunci când tatăl o bate pe mama ?

Chemă poliţia în cazul violenţei repetate

De obicei, oamenii violenţi cred că se glumeşte când cineva îi ameninţă că va chema poliţia, mai ales dacă acesta este un copil sau altcineva din membrii familiei.

Cu mai mulţi ani în urmă, locuiam într-o altă regiune a oraşului şi acolo am aflat că o femeie creştină era abuzată fizic de bărbatul ei beat, care în acelaşi fel îşi bătea şi copiii chinuindu-i nopţile întregi. I-am spus femeii să cheme poliţia când se mai întâmplă, dar ea avea mare frică, şi atunci i-am spus să mă cheme pe mine. S-a întâmplat aşa că chiar în ziua hirotonisirii mele, seara, să fiu telefonat de acea femeie care mi-a spus că iar sunt toţi bătuţi rău de soţul ei. Am mers la ei acasă, am vorbit cu el şi i-am spus să se culce şi să nu mai fie violent, iar în caz contrar voi chema poliţia. El a vrut să aplice violenţa şi faţă de mine, dar văzând că nu are succes a promis că se va linişti, se va culca şi va lăsa familia în pace. Nici nu am ajuns bine acasă, că iar am fost telefonat de doamna în cauză care mi-a spus că el a început să-i bată mai tare. Am alergat iar la ei acasă, ca să opresc violenţa şi de la ei din casă am telefonat şi am chemat poliţia care repede au venit şi l-au luat cu ei. A stat închis 15 zile şi nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, dar după ce s-a întors acasă, vecina a spus că nu a mai aplicat violenţă fizică. Era supărat pe mine şi nu vorbea, dar odată când aveam nevoie de un ajutor, a venit el singur să-mi ajute şi s-a purtat cu mult respect cu mine.

Uneori poliţia nu intervine

Tatăl meu a fost un om extrem de violent şi toată familia a avut mult de suferit, iar în urma bătăilor şi chinurilor la care a fost supusă, mama a murit la vârsta de doar 39 de ani, lăsând în urmă 4 copii din care eu, cel mai mic, aveam 9 ani. De mai multe ori în copilărie, când tatăl o chinuia pe mama în bătăi groaznice, eu şi surorile mele am alergat de multe ori la poliţistul de sector chemându-l să intervină şi să o salveze pe mama şi pe noi. Şi ce credeţi. Venea poliţistul încet, cu pas domol, fără grabă. Tatăl îl poftea în beci, mai vorbeau puţin, mai beau câte o cană de vin şi apoi poliţistul pleca iar tatăl relua bătăile la proporţii mai mari şi mai crude, fiind supărat că am mers să chemăm poliţistul. Cine putea să ne protejeze pe noi atunci? Ce puteam eu, un copil de 9 ani, să fac mai mult atunci?

Separă pe mama ca să nu fie expusă la violenţă

Dacă poliţia nu intervine, sau şi după ce a intervenit poliţia, tatăl continue să fie violent, copiii maturi, sau fraţii mamei, au responsabilitatea să o separe şi să o protejeze de violenţa la care este expusă.

Tatăl o bate pe mama  – unul din ucenicii mei a avut o astfel de situaţie. Dacă a văzut că nu există nici o soluţie, şi tatăl nu-şi vine în fire, a luat-o pe mama să locuiască în familia lui. După ce a trecut un timp, tatăl şi-a revizuit atitudinea, şi-a cerut iertare de la soţie, de la copiii şi de la Dumnezeu. Dar, nu totdeauna va fi aşa.

Când am crescut am descoperit că sora mea mai mare era abuzată fizic de soţul ei. Am mers şi am vorbit cu cumnatul şi i-am cerut să înceteze cu bătăile. Dacă am văzut că nu vrea să asculte, am venit şi am luat-o pe sora mea care a locuit un timp cu noi, împreună cu copilul mic, apoi am ajutat-o să poată locui separat.

Nu aplica violenţă

Când aveam vârsta de 4 sau 5 ani, am văzut odată cum tatăl o strangula pe mama care era toată în sânge. Pentru că tatăl era întors sub un unghi de unde nu mă vedea, am luat un obiect de metal şi m-am furişat ca să-l lovesc în cap. La un moment, tatăl s-a întors şi eu, speriat, am aruncat obiectul şi am fugit. Minunea mare este că tatăl era aşa de beat încât a uitat, sau poate nu a înţeles ce eram eu pornit să fac, pentru că dacă înţelegea, m-ar fi omorât. Eu totdeauna Îi mulţumesc lui Dumnezeu să m-a păzit de o crimă atât de mare. Şi scriu aceasta pentru că ştiu despre mulţi copiii care şi-au urât tatăl până acolo că au aplicat violenţă faţă de el. Acesta este un foarte mare rău şi Domnul să te ferească de aşa ceva. Dumnezeu spune în Sfânta Scriptură:

Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său, şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu, şi îl vor mânca puii de vultur. (Proverbele lui Solomon 30:17)

Dacă ajungi să aplici violenţă faţă de tatăl tău, atunci cu ce eşti mai bun ca el?

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine. (Romani 12:21)

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care sunt consecințele atunci când aleg să nu pot ierta pe aproapele meu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În lumea noastră există foarte multă ură și oamenii nu pot ierta , nu pot trece peste amărăciunea ce o au unii față de alții. Astfel, copiii nu pot ierta părin...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să ceri mâna fetei de la părinţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am publicat articolul Cum se cere o fată în căsătorie? , unul din cititori a întrebat cum să ceri mâna fetei sau cum să procedezi şi să te porţi când m...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre originea sărbătorii Paştele Blajinilor"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi da răspuns la întrebarea ce mi-a fost adresată despre Paștele Blajinilor:Peste o săptămână după duminica Paştelor, în prima zi de luni, o...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce plâng copiii la lecţie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Astăzi am fost invitat la şcoala unde învaţă fiii noştri ca să asistăm împreună cu ceilalţi părinţi la o lecţie deschisă a cărei subiect a fost “Să ne cinstim...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Relaţia dintre fapte şi mântuire"
Categorie: Raspunsuri biblice  Care este legătura între faptele creștinilor și mântuire?1. Faptele nu joacă niciun rol în mântuirea sufletelor noastreMântuirea este prin credinţă în Domnul I...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să motivezi pe cei ce învaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Motivîreî fîce pîrte din orice plîn de lecî£ie îŸi fiecîre profesor, î®nvîƒî£îƒtor, întrenor, îŸi instructor este î®nvîƒî£ît cum sîƒ o fîcîƒ. îži totuîŸi...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre practica spălării picioarelor"
Categorie: Raspunsuri biblice  Azi am primit într-un comentariu o întrebare despre spălatul picioarelor ucenicilor care L-a făcut Domnul Isus la cina cea de taină și la care voi încerca să r...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cînd trebuie începută educaţia spirituală a copilului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dorinţa fiecărui creştin este să-şi crească copiii în ascultare de învăţătura lui Dumnezeu. Educaţia spirituală nu este un lucru simplu şi cere multe eforturi...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să mai facem cu adolescentul nostru răzvrătit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cum să te descurci cu un adolescent răvrătit? Cu siguranţă aţi auzit această frază spusă de părinţi sau de învăţători. Perioada adolescenţei este cunoscută ca...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui"
Categorie: Raspunsuri biblice  Ce înseamnă expresia cel neprihănit va trăi prin credință? Ce a vrut să spună Dumnezeu prin aceasta?Această prorocie Dumnezeu a spus-o prin prorocul Habacuc. C...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise