text Raspunsuri biblice

"Cum să procedeze o fată care are păr din abundenţă pe mâini şi pe picioare?"

23 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Cum să procedeze o fată care are păr din abundenţă pe mâini şi pe picioare?

 

Întrebare:

Am observat că aici se adresează oameni cu adevărat deprimaţi în căutare de ajutor, şi, în speranţa că-l voi găsi şi eu, rog mult să mi-l acordaţi. Din totdeauna au avut păr din abundenţă pe mâini şi picioare, mult mai mult ca la alte fete. Dacă în copilărie adulţii se mulţumeau prin a-mi spune că semăn cu tata, adică că mi s-a transmis genetic un caracter mult mai bărbătesc, iar bunica sau mama mă mângâiau cu milă. Când am crescut, acest fapt a devenit o grea problemă. Ar trebui mult prea mult spaţiu pentru a descrie în ce măsură mi-a determinat aceasta comportamentul în societate, dar pentru mine mi-am făcut concluzii cu mult timp în urmă. Mi-am zis că aşa sunt dată eu de la Dumnezeu şi că dacă El a vrut aşa, atunci nu sunt eu în drept să o schimb. Şi, bineînţeles că, apare un “însă”… Sunt condamnată pentru totdeauna să nu mai port fustă vara. Din cauza aceasta nu merg la biserică decât iarna sau primăvara devreme, deoarece nu mă încumet să port pantaloni în biserică… Este într-adevăr obligatoriu pentru pentru femei să poarte fustă în biserică şi să mă  limitez foarte mult în garderobă? Este un păcat să-mi fie ruşine atunci când înfrunt privirile oamenilor? Ştiu că exteriorul meu mi-a adus şi avantaje: sunt mai conservatoare în îmbrăcăminte şi m-am învăţat să mă respect după ce, cu ani în urmă, am fost umilită chiar. Dar îmi este frică că nu voi fi destul de atractivă pentru un eventual soţ. Nu am avut nici un gen de relaţii cu vreun bărbat şi mă conving tot mai mult că nu-l voi avea vreodată. Am vrut să ştiu care este părerea bisericii faţă de epilare? Ar însemna epilarea un act de îndreptare a creaţiei lui Dumnezeu, deci, un păcat? Rog cu umilinţă să mă sfătuiţi cum ar trebui să procedez. Cer iertare dacă întrebarea mea dă dovadă de necunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu. Îmi este ruşine pentru aceasta dar încerc să fiu o bună creştină. Mulţumesc anticipat.

Înainte să-ţi răspund la întrebare, vreau să menţionez că felul cum scrii şi ai prezentat problema în acest mesaj scoate în evidenţă dorinţa pentru un caracter frumos şi feminitate.

Mulţumeşte lui Dumnezeu

Toţi oamenii au anumite limitări şi dacă ne concentrăm la ele doar, viaţa devine mizerabilă. Unii au anumite boli, lipsuri, probleme în familie, probleme de relaţii, etc. Cât priveşte exteriorul nostru, fiinţa noastră, este o mare realizare când ajungem să înţelegem că suntem creaţi de Dumnezeu în chip minunat. Prin împăratul David, Cuvântul lui Dumnezeu scrie astfel:

Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Psalmi 139:13-14)

Meditează la cuvintele acestea sfinte şi lasă să ţi se umple inima de mulţumire şi recunoştinţă la adresa lui Dumnezeu care te-a creat o făptură minunată.

Dumnezeu îţi va zidi viitorul şi o familie

Nu este cazul să te gândeşti că nu va dori cineva să se căsătorească cu tine. Caracterele frumoase nu rămân neobservate şi Dumnezeu este cel care pune dragoste reciprocă în inimile oamenilor, făcându-i să-şi unească vieţile în căsătorie. Aşa a fost cu primul cuplu şi aşa este până în ziua de azi. Scriptura spune că Dumnezeu uneşte pe bărbat şi pe femeie în căsătorie şi mai spune că:

Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. – (Proverbe 10:28)

Neprihănirea are cel mai mare preţ înaintea lui Dumnezeu şi El îi binecuvântează pe oamenii neprihăniţi în toate căile lor.

Despre mersul la Biserică

Am scris anterior articolele “Ce spune Biblia despre vestimentaţia femeii?” şi “Este îngăduit femeilor creştine să poarte pantaloni?”. Citeşte aceste articole şi continuă să mergi totdeauna la biserică, nu doar iarna. Iar dacă chiar ajunge vreodată să-ţi facă cineva observaţie, apropie-te de pastor sau preot şi spune-i de problema ta şi cred că el te va înţelege şi te va încuraja. De altfel, dacă locuieşti în Chişinău eşti binevenită totdeauna să te închini lui Dumnezeu şi să înveţi din Sfintele Scripturi la serviciile Bisericii “Bunăvestirea” pe care o păstoresc. Iar acum, la început de vară, vreau să te invit la tabăra de studiere intensivă a limbii engleze şi a Bibliei unde chiar voi preda cursul “Căsătorie fără regrete” pentru toţi tinerii care doresc să-şi zidească familii fericite în viitor.

Despre schimbarea exteriorului

Epilarea nu era o practică cunoscută în vremurile biblice sau, cel puţin, nu este menţionată pe paginile Sfintelor Scripturi. Învăţătura întreagă a Bibliei nu ne dă motive să credem că este păcat pentru o femeie să se epileze, adică să-şi îndepărteze părul de pe mâini sau picioare. Dacă medicul îţi spune că aceasta poate fi o soluţie pentru cazul tău, eşti liberă să o aplici. Numai nu lăsa să-ţi tulbure liniştea faptul că vei reuşi sau nu să rezolvi astfel problema. Bucură-te în Domnul Isus Hristos şi caută mai mult ca orice să lucrezi la zidirea caracterului şi a relaţiei tale cu Dumnezeu.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum să studiezi Biblia sistematic?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Cu părere de rău, puțini sunt creștinii care citesc sistematic Biblia. Citirea și studierea sunt lucruri diferite. Și mai mic este numărul creștinilor ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este oare homosexualitatea înnăscută? (rezultatele studiului creierului uman)"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:De ce preoții și liderii organizațiilor creștine sunt atât de ignoranți și nu vor să recunoască că sexualitatea este ceva înnăscut și nu ține d...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce măsură este homosexualitatea înnăscută? (mărturia Bibliei)"
Categorie: Raspunsuri biblice  După publicarea articolului “Este oare homosexualitatea înnăscută?” (rezultatele studiului creierului uman) s-a început o polemică între cititori. O parte insi...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se raportează Biserica la necazul cel mare"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Explicaţi-ne, vă rog textul din Apocalipsa 7:14 si Apocalipsa 13:7. Întrebarea mea este: cine sunt cei din cap 7 si cei din cap 13? Vă mulţumesc.În a...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Importanţa învierii Domnului Isus Hristos pentru fiecare din noi"
Categorie: Raspunsuri biblice  Fiindcă suntem în perioada când atmosfera sărbătorilor de Paşti încă se simte şi noi toţi ne salutăm cu „Hristos a înviat”, aş vrea să medităm împreună la semn...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pe cine oglindeşte un creştin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Desen de Tika Filat „Lacul oglindeşte stelele, fiindcă vrea să fie cer” Lucian BlagaDumnezeu ni se descoperă nouă pentru că vrea să se oglindească în noi...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre duhurile răutăţii care sunt în ceruri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Noţiunea de ceresc întotdeauna se asociază cu ceva frumos, divin, sfânt, bun. Întrebarea mea este: Sunt duhuri rele în locurile cereşti? Ce spune Bib...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pilda omului care avea doi fii (Matei 21:28-32)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Continuare la articolul “Interpretarea pildei cu vierii”.Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi, şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucr...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Isus Hristos -piatra din capul unghiului lepădată de zidari"
Categorie: Raspunsuri biblice Continuare la articolul „Pilda cu vierii”A treia pildă pe care a spus-o Domnul Isus preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor norodului a doua zi după intrarea Sa t...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este imunizarea interzisă de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeţi despre imunizare (vaccinare), am auzit de la mai mulţi oameni credincioşi ca acest fapt este interzis de către Dumnezeu, dar am căutat în...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise