text Raspunsuri biblice

"Cum să ajuți copilul să memoreze versete din Biblie (5 metode)"

20 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Sunt profesoară în cadrul școlii duminicale la biserica ”Buna Vestire” din Chișinău. Pe parcursul la mai mulți ani căutam metode interesante care pot să le folosesc pentru învățarea copiilor versete biblice. Am selectat 5 metode pe care le găsesc cele mai eficiente, adică interactive și, ca rezultat, copiii ajung să memoreze versetul pentru un timp relativ îndelungat. Cred că nu voi putea reda, în cele scrise mai jos, emoțiile și încurajarea pe care am simțit-o atunci cînd un băiat de șase ani mi-a recitat Evrei 11:8 peste jumătate de an după ce l-am învățat acest verset.

Explică cuvintele neînțelese

Pocăința, neprihănit și păcat sunt doar câteva exemple de cuvinte care se folosesc doar în limbaj creștin. Dacă copilul dumneavoastră nu este familiar cu acest vocabular, atunci nu va fi în stare să memoreze versetul care conține astfel de cuvinte. Explicați cuvintele, fie prin exemple, fie prin gesturi. Am găsit un verset potrivit care pune accentul pe înțelegere și rezultatul ei (încercați să practicați la acest verset):

Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine. (Proverbe 2:9)

Gesturile sunt foarte binevenite

Pentru o memorare rapidă copiii au nevoie de materiale vizuale și asocieri. Gesturile conțin și una și alta și, un alt plus, această metodă nu te costă nimic. Îmi aduc aminte de o tabără de zi pe care am organizat-o cu biserica în una din punctele de misiune. Studiam cursul de studiu biblic inductiv ”Sens interzis, Iona!”. Trebuia să pregătesc un program împreună cu copiii șii m-am gîndit că versetul biblic ar fi potrivit pentru prezentare. Și am văzut că nici eu, nici copiii nu țin minte versetul pe care l-am învățat cu o oră în urmă. Atunci m-am gîndit la niște gesturi prin care putem să arăm cuvintele din verset și după câteva minute de învățare, eu le arătam gesturi fără să spun cuvintele, dar ei știau versetul. Nu știu dacă acei copii mai țin minte până acum acele 2 versete, dar Psalmul 135:5-6 s-a întipărit în mintea și inima mea pentru toată viața. Un lucru important de menționat-nu încercați să căutați gesturi pentru toate cuvintele, mai ales pentru cuvinte de legătură. Gesturile au rol de a aduce aminte cuvintele ce urmează. Aveți grijă ca gesturile să nu fie prea grele și copiii să țină minte versetul, dar gesturile să frîneze procesul.

”Cartoful fierbinte”

Jocul interactiv poate fi folosit la memorarea unui verset biblic. 

Cred că cu toții ne aducem aminte de acest joc cu mingea care trebuie prinsă și transmisă altui jucător. La acest joc adăugăm o condiție simplă-cel care a prins mingea trebuie să spună următorul cuvânt din verset. De la început puteți să stabiliți jocul în felul următor. Jucătorul poate să transmită mingea doar într-o direcție, spre exemplu vecinului din dreapta, pînă copiii învață bine versetul. După aceasta schimbați regula. Copiii au voie să transmită mingea oricui vrea din cerc. Această regulă va face toți copiii să fie atenți la joc și verset și să memoreze integral. De asemenea, puteți folosi orice alt joc, după imaginația dumneavoastră. Spre exemplu: șapte oameni, ziua și noaptea sau ”de-a ascunselea”

Descifrarea versetului

O altă metodă îndrăgită de copii este descifrarea. Dacă folosiți materiale de studii biblice inductive din seria ”Descoperă tu însuți”, veți vedea că ele sunt înzestrate cu multe metode de descifrare a versetelor. Acestea pot fi ascunse sub anumite simboluri sau o parte a cuvântului este arătat prin desen. Unul din versetele pe care le-am învățat prin această metodă este Evrei 11:8 în cursul ”Avraam- exploratorul curajos!”. Acest verset copiii îl descoperă prin găsirea drumului corect, trecînd prin cuvinte, dar harta este sub forma unei căruțe, ceea ce este strîns legat de verset și tema studiată.

Folosește tabla, creta și bureta.

Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! Psalmul 119:18

Atunci, când citiți acest verset, nu vă apar imagini în mintea voastră, legate de vreun joc?(în timp ce citesc acest verset, am impresia că citesc niște reguli la un joc interesant)

Dacă copiii sunt mărișori și pot să citească, atunci această metodă este pentru dumneavoastră. De obicei, scriu versetul pe tablă, după care citesc împreună cu copiii versetul, avînd griă ca copiii să urmărească și să citească într-un ritm. După care, le propun jocul următor. Ei se întorc cu spatele la tablă, iar eu șterg pentru început cîte un cuvînt (la început aleg cuvinte de legătură), apoi, șterg două sau mai multe cuvinte. De fiecare dată ei trebuie să se întoarcă cu fața la tablă și să citească versetul, inclusiv și cuvintele șterse. Ne jucăm așa pînă văd că au memorat versetul și încep să se plictisească (dar nu ajung la aceasta). Atunci, șterg definitiv și repetăm cu toții încă o dată. Efectul acestui joc este foarte simplu. Copiii îl percep ca joc și își pun mintea în mișcare pentru a da răspunsuri corecte și citesc de nenumărate ori versetul, iar rezultatul final este memorarea versetului. Această metodă este vizuală, interactivă și implică toți copiii.

Avem o poruncă lăsată în Deuteronom 32:46:

Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele Legii acesteia.

Să ne ajute Dumnezeu să învățăm copiii Cuvântul lui Dumnezeu, ca ei la rîndul lor să împlinească și să trăiască o viață plăcută Domnului.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care este rolul bisericii moderne în educația copiilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Pentru a defini sau a redefini rolul bisericii și familiei creștine de astăzi în educația noii generații vă invit să mergem la rădăcini, să privim la ist...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Avem dreptul să cerem impozitarea bisericilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Biserica are parte de multe atacuri din partea celor care se declară necredincioși sau se declară ”creștini”, dar nu cunosc multe despre creștinism și nu trăie...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Categorie: Raspunsuri biblice"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau să știu care sunt păcatele de moarte împotriva poruncii a patra la romano-catolici?Potrivit Catehismului Romano-Catolic, porunca a patra este:...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul- un dar prețios neglijat de cei mai mulți"
Categorie: Raspunsuri biblice   Felul cum un om își folosește timpul liber ne spune mult despre caracterul acestuia. Și mulți oameni falimentează tocmai pentru că nu își folosesc eficie...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"19 „hoți” care-ți fură timpul"
Categorie: Raspunsuri biblice   Timpul este prețios, dar de cele mai multe ori ne este furat fără să ne dăm seama. Acești hoți ai timpului pot fi controlați de noi. Am adunat mai jos o...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Poezia “Proverbe 3”
Categorie: Raspunsuri biblice  Proverbe 3:27  “Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea cînd poți s-o faci .”    Proverbe 3Plînge-un copil în stradă,I-i foame...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Zahărul alb, brun sau brut. Care este cel mai sănătos?"
Categorie: Raspunsuri biblice   ahărul este alimentul nelipsit de pe masa noastră, mai cu seamă la dejun. Fie ne îndulcim cafeaua sau ceaiul, fie îl folosim la prăjituri. Îl consumăm fr...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre permisul de port-armă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Spuneți-mi, vă rog, este creștinește să avem permis de port-armă? Un membru al familiei mele urmează să devină paznic și în curînd va avea permis de...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este scutit de pedeapsa iadului cel care a plătit cu moartea fizică pentru păcatul său?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Oamenii din Vechiul Testament care plăteau cu moartea pentru păcatul lor, de exemplu cei lapidați pentru desfrânare, erau mântuiți? Sufletul lor se d...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Complicațiile artritei reumatoide pe timp de iarnă Lenuța Blendarencu"
 Categorie: Raspunsuri biblice  Cîteva săptămîni în urmă am avut și noi temperaturi foarte scăzute, pînă la -25 grade Celsius în nordul țării. O dată cu aceste temperaturi crește și num...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise