text Raspunsuri biblice

"Cine este Dumnezeu?"

23 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Ce este sau cine este Dumnezeu?

Citind această întrebare mi-am amintit despre Apostolul Pavel care fiind în oraşul Atena a fost invitat în Areopag și întrebat cine este Dumnezeu. Iată ce le-a vorbit el celor adunaţi:

Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis: „Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…” Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…” (Faptele apostolilor 17:22-31)

Cred că eşti curios să ştii care a fost răspunsul celor ce au ascultat mesajul lui Pavel când a prezentat cine este Dumnezeu.

Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.” Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor. Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut; între aceştia era Dionisie areopagitul, o femeie numită Damaris şi alţii împreună cu ei. (Faptele apostolilor 17:32-34)

Eu mă rog să fii printre cei care cunosc cine este Dumnezeu și cred în El. Te sfătuiesc să faci rost cât mai curând de cursul “Doamne, vreau să te cunosc” care te va ajuta să faci un studiu biblic inductiv profund despre caracterul lui Dumnezeu. Prin acest curs s-a schimbat viaţa mea şi vieţile multor altor oameni care au cunoscut cine este Dumnezeu. Fă neapărat rost de el şi studiază.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum să scapi de poftă ca să ai pace în inimă şi gânduri curate?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Spuneţi-mi, vă rog, cum sa scap de pofta? Eu mă rog ca Dumnezeu să-mi dea pace în inimă şi gânduri curate.Înţelege că firea este neputincioasă...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre lumina focului haric de la Ierusalim"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am fost în ţară de sfintele sărbători de Paşti şi am avut bucuria de a participa la slujba prohodului la Patriarhia Română la Bucureşti şi de înviere...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să te ocupi cu culturismul şi să foloseşti proteine în alimentaţie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:As dori sa ştiu daca este păcat să tragi de fiare sau daca este păcat sa iei proteine?Presupun că autorul se referă la antrenamentele de culturism sa...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine sunt fiii lui Dumnezeu din cartea Geneza?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Aș dori, dacă se poate, o lămurire cu privire la următorul verset: „Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fe...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este oare posibil să cinstim pe toți oamenii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În Biblie este scris: „Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului! (1 Petru 2:17)”. A cinsti pe un om...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce șanse are să intre în Împărăția lui Dumnezeu cel care a fost botezat dar nu are Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Sunt botezat în apă la penticostali dar nu am Duhul Sfânt. Am multe dileme printre care și următoarea – dacă un tânăr ca mine, botezat, a curvit cu o...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este bine pentru creştini să practice Yoga?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeţi despre yoga? Este aceasta o practică bună pentru organism? De multe ori am avut propuneri să încerc să mă duc la yoga, dar am ezitat… Va f...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Va merge cineva în iad pentru că nu s-a pocăit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În lumina Sfintelor Scripturi, o persoană va merge în iad pentru că nu este convertit sau că nu s-a pocăit? Mulţumesc.Da, dacă cineva nu se pocă...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să concepi un copil fără a fi căsătorită?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am trecut de vârsta când m-am aşteptat să mă căsătoresc şi să am o familie, dar nu vreau să rămân singură toată viaţa. Singurătatea este ceva de care...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum de înţeles că ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vă rog să comentaţi din perspectiva Bibliei proverbul care spune: “Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”.Acesta este un proverb popular care este spus c...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise