text Raspunsuri biblice

"Ce spune Biblia despre schimbarea sexului?"

24 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Ce poziţie adoptaţi vizavi de schimbarea de sex şi ingineria genetică care intenţionează să aplice clonarea la om?

Nu pot să adopt o altă poziţie decât cea a lui Dumnezeu expusă în Sfintele Scripturi. Ambele subiecte la care solicitaţi răspuns sunt destul de ample, de aceea, în acest articol mă voi limita doar la cel care ţine de schimbarea sexului.

Dumnezeu ne-a creat după chipul Său

Cei care fac operaţie de schimbare a sexului, prin însăşi fapta aceasta tăgăduiesc planul lui Dumnezeu cu privire la ei:

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:27)

Împăratul David, prin Duhul Sfânt a spus:

Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. (Psalmul 139:13-16)

În lumina acestor versete, operaţiile de schimbare a sexului este un atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.

Schimbarea sexului vine din motivaţii perverse

În opinia mea, bărbaţii şi femeile care aleg să facă aceste operaţii de schimbare a sexului, o fac după ce s-au expus la multe perversiuni şi astfel, mintea lor ajunge să fie extrem de grav afectată, aşa cum spune Apostolul Pavel:

De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. (Romani 1:24-27)

Pe vremea când a fost scrisă această epistolă, nu existau tehnologii ce ari fi permis schimbarea sexului, dar dacă ar fi existat, fiţi siguri că cei afectaţi de perversiune aveau să le practice şi Apostolul Pavel avea să facă referire la ele în acest verset.

Biblia interzice transvestirea și schimbarea sexului

Travestiţi sunt homosexualii care se îmbracă ca femeile, sau lesbienele care se îmbracă ca şi bărbaţii. Dumnezeu numeşte aceasta urâciune:

Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. (Deuteronom 22:5)

Dacă purtarea hainelor destinate pentru persoanele de sex opus este o urâciune, cu cât mai mult este urâciune schimbarea sexului?

Cunoaşteţi persoane care şi-au schimbat sexul sau intenţionează să facă o astfel de operaţie? Care este motivaţia lor? Dar care este motivaţia travestiţilor, în caz că cunoaşteţi personal pe cineva din ei? Sau poate vin ei singuri aici să ne scrie la comentarii care este motivaţia lor.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Despre calea îngustă şi poarta strâmtă"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce înţelegeţi Dvs. prin „calea îngustă” şi „poarta strâmtă” şi cum le căutaţi?Ca să înţelegem acest adevăr din Sfintele Scripturi, să privim mai întâ...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poţi să te rogi pentru căsătoria cu bărbatul de care îţi place?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este normal ca fata să se roage pentru căsătoria cu o persoană concretă? În ultimul timp am multe avansuri din partea băieţilor, am obosit şi, când v...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre transplantul de organe?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce părere aveţi despre transplantul de organe de la o persoană aflată pe moarte la una care are nevoie de acel organ pentru a supravieţui?În Biblie n...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre schimbarea sexului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziţie adoptaţi vizavi de schimbarea de sex şi ingineria genetică care intenţionează să aplice clonarea la om?Nu pot să adopt o altă poziţie decâ...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să cunoşti darul tău spiritual?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ştiu că fiecare creştin născut din nou posedă cel puţin un dar spiritual. Cum pot să aflu care este darul meu? Ştiu că există manualul cu studiul res...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre abstinenţa de la relaţii sexuale în căsătorie"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea:Nu sunt căsătorit, dar urmează să mă căsătoresc în curând. Colegii de serviciu sunt căsătoriţi şi se vorbeşte foarte mult despre relaţiile lor sexua...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a apărut mai înainte: Biblia sau Coranul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o polemică cu un prieten al meu pe baza unui mic subiect. Întrebarea sună astfel: Ce cuvânt este mai vechi – Biblia sau Coranul? După care de...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Când are loc naşterea din nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit despre învăţătura unei erezii conform căreia naşterea din nou a creştinului nu ar avea loc pe acest pământ. Ei spun că aici noi doar suntem concepuţi,...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce comunismul este diabolic? (3 argumente)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Comunismul este nu doar o doctrină politică, ci o mișcare cu profunde implicații diabolice și lucrul acesta se vede bine la citirea cu atenție a Bibliei. În ac...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă"
Categorie: Raspunsuri biblice   În ultima vreme pe portalul Moldova Creștină s-a încins o aprinsă dispută pe marginea importanței sfintelor tradiții vizavi de Sfânta Scriptură. Toate po...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise