text Raspunsuri biblice

"Ce spune Biblia despre căsătoria cu un bărbat mai în vârstă?"

24 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 

Întrebare:

Eu am 22 de ani şi el are 45. Ne cunoaştem de mult timp şi ne place unul de altul. Am făcut cunoştinţă în biserică. Chiar dacă este mai mare ca vârstă, este un bărbat tânăr în suflet. Suntem în relaţie de prietenie, dar diferenţa de vârstă mă îngrijorează şi cred că toate situaţiile trebuiesc abordate cu înţelepciune. Pentru mine cel mai mult contează calităţile lui spirituale, dar nu pot nesocoti relaţia noastră fizică din viitor. Mă gândesc, cum va fi când el va atinge vârsta de 70 de ani iar eu voi avea 47? Ce părere aveţi asupra acestui subiect?

Unirea fizică este o datorie

În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel a scris:

Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre. (1 Corinteni 7:3-5)

Orice bărbat care întră în legământul căsătoriei trebuie să fie conştient că are să împlinească nevoile sexuale ale soţiei lui şi aceeaşi datorie o are orice femeie căsătorită faţă de  soţul ei. Astfel, când te căsătoreşti, este important să te gândeşti la acest aspect ca să nu te pomeneşti în faţa unei realităţi dureroase pe care nu o poţi schimba cu nimic şi că expui pe celălalt la ispite din partea Satanei.

Despre puterea bărbătească  a lui Avraam

Este un lucru cunoscut că vârsta afectează puterea şi capacităţile sexuale ale bărbaţilor. Dar, unor oameni Dumnezeu le dă sănătate şi putere chiar şi într-o vârstă mai înaintată. Patriarhului Avraam Dumnezeu i-a dat să poată concepe un copil doar la vârsta de 100 de ani şi, bineînţeles, aceasta a fost un miracol. Când i-a vestit îngerul lui Sara, soţia lui Avraam, despre faptul că va rămâne însărcinată…

Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” (Geneza 18:12)

Cartea Genesa mai spune că după moartea lui Sara, prima lui soţie…

Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah. (Geneza 25:1-2)

Acesta este o dovadă a puterii bărbăteşti a lui Avraam care era trecut deja de 100 de ani. Nu este indicată însă vârsta Cheturei.

Cazul împăratului David

Împăratul David a murit la vârsta de 70 de ani.

David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani. (2 Samuel 5:4)

Biblia ne relatează următoarele evenimente din ultima perioadă a vieţii lui David.

Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi. Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul, împăratul, o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău; şi domnul meu, împăratul, se va încălzi.” Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit; dar împăratul nu s-a împreunat cu ea. (1 Împăraţi 1:1-4)

Deci, cu toate că a fost un viteaz şi puternic luptător în Israel, la vârsta de 70 de ani, David nu avea calităţile pe care le-am văzut la Avraam cand era trecut de 100 de ani.

Dacă nu ai toată libertatea…

Nu este bine să întri într-un legământ de căsătorie faţă de care ai anumite rezerve sau temeri. Nu uita că acesta este un LEGĂMÂNT asupra căruia veghează Dumnezeu și care nu poate fi rupt.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Poţi să te rogi pentru căsătoria cu bărbatul de care îţi place?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este normal ca fata să se roage pentru căsătoria cu o persoană concretă? În ultimul timp am multe avansuri din partea băieţilor, am obosit şi, când v...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre transplantul de organe?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce părere aveţi despre transplantul de organe de la o persoană aflată pe moarte la una care are nevoie de acel organ pentru a supravieţui?În Biblie n...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre schimbarea sexului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziţie adoptaţi vizavi de schimbarea de sex şi ingineria genetică care intenţionează să aplice clonarea la om?Nu pot să adopt o altă poziţie decâ...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să cunoşti darul tău spiritual?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ştiu că fiecare creştin născut din nou posedă cel puţin un dar spiritual. Cum pot să aflu care este darul meu? Ştiu că există manualul cu studiul res...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre abstinenţa de la relaţii sexuale în căsătorie"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea:Nu sunt căsătorit, dar urmează să mă căsătoresc în curând. Colegii de serviciu sunt căsătoriţi şi se vorbeşte foarte mult despre relaţiile lor sexua...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a apărut mai înainte: Biblia sau Coranul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o polemică cu un prieten al meu pe baza unui mic subiect. Întrebarea sună astfel: Ce cuvânt este mai vechi – Biblia sau Coranul? După care de...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Când are loc naşterea din nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit despre învăţătura unei erezii conform căreia naşterea din nou a creştinului nu ar avea loc pe acest pământ. Ei spun că aici noi doar suntem concepuţi,...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce comunismul este diabolic? (3 argumente)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Comunismul este nu doar o doctrină politică, ci o mișcare cu profunde implicații diabolice și lucrul acesta se vede bine la citirea cu atenție a Bibliei. În ac...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă"
Categorie: Raspunsuri biblice   În ultima vreme pe portalul Moldova Creștină s-a încins o aprinsă dispută pe marginea importanței sfintelor tradiții vizavi de Sfânta Scriptură. Toate po...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să deosebeşti prorocii mincinoşi de cei adevăraţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este deosebirea dintre Mesia, profet și sfânt? La Matei 24, Isus ne previne că vor veni mulți în Numele Lui și că vor fi mulți prooroci mincinoș...
de Marga Buhus 24 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise