text Raspunsuri biblice

"Ce să faci cu viața ta când ți-ai distrus familia?"

16 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

ÎNTREBARE:

Pace. Am fost căsătorită timp de 15 ani. Soțul meu m-a înșelat, și-a făcut o familie fiind căsătorit cu mine.  Din acea căsătorie are un copil de 5 ani. Cu mine are 3 copii și am decis sa divorțez. Eu am prieten, am păcătuit cu el şi am rămas însărcinată și încă nu sunt divorțată legal. Suntem despărțiți de 2 ani, aștept divorțul. Ce trebuie să fac în legătură cu sarcina? Ce să fac cu viața mea?

După ce am citit acest mesaj, mi-am amintit cuvintele pe care le-am studiat azi din Scriptură și anume:

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. (Efeseni 2:1–3)

Apostolul Pavel vorbește în prima parte a pasajului despre efeseni care erau neamuri, adică păgâni și care erau morți în greșelile și păcatele lor în care trăiau odinioară după mersul lumii acesteia. Iar mesul lumii acesteia este după cursul stabilit de Diavol, căci el este domnul puterii văzduhului care lucrează acum în fiii neascultării și a lucrat în inima soțului, dar tot așa a lucrat și în inima Dvs. De altfel, cu ce vă deosebiți acum de soț? El a comis adulter primul și Dvs. ați procedat în același fel. Nu vă deosebiți cu nimic și acum faceți să sufere atâția în jur. Ce să faceți acum? Primul și cel mai important lucru este…

Să vă împăcați cu Dumnezeu

Păcatul pe care l-ați săvârșit mergând cu acela care ziceți că vă este acum prieten nu a fost doar împotriva soțului, ci în primul rând împotriva lui Dumnezeu care v-a creat pe Dvs., a instituit căsătoria și a fost martor la încheierea legământului căsătoriei voastre.  Dumnezeu spune astfel în Biblie:

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Evrei 13:4)

Nici soțul și nici Dvs. nu ați ținut căsătoria în cinste așa cum o cere Dumnezeu și acum vă așteaptă judecata și pe unul și pe altul. Și acesta nu este singurul păcat. Și unul și altul sunteți morți în păcatele voastre, de aceea acum trebuie să veniți la Dumnezeu, să credeți în Domnul Isus Hristos din toată inima, să vă pocăiți de toate păcatele și să alegeți să trăiți de acum înainte, urmând învățătura sănătoasă a Mântuitorului așa cum a fost lăsată de El în Noul Testament. Când veți lua decizia aceasta, veți primi o iertare deplină pentru păcatele săvârșite și veți putea să începeți să vă zidiți viața din nou.

Iertați-vă soțul și spuneți-i despre mântuirea pe care o poate avea în Domnul Isus Hristos

În loc să țineți ură pe soț, mai bine mergeți și spuneți-i despre jertfa Domnului Isus Hristos și faptul că dacă va crede în El va primi mântuire de păcatele sale și va putea să-și trăiască viața frumos de acum înainte.

Cereți-vă iertare de la soț

După cum el a păcătuit, același păcat l-ați săvârșit și Dvs. față de el. Faptul că el a comis adulter nu v-a dat bilet sau permisiune înaintea lui Dumnezeu să procedați în același fel. De aceea, mergeți să vă cereți iertare pentru păcatul comis, indiferent dacă el va dori să-și ceară iertare sau nu. Totuși, eu cred că el tot va dori să facă aceasta.

Restabiliți-vă familia

Reveniți înapoi unul la altul ca să trăiți frumos de acum înainte. Da, știu, omenește aceasta nu este posibil, dar dacă credeți din toată inima în Domnul Isus Hristos veți putea să trăiți frumos și cu dragoste de acum inainte, căci vă veți ierta cu desăvârșire unul pe altul și vă veți putea bucura unul de altul, de căsătorie, de copii și veți fi o mărturie a harului și dragostei lui Dumnezeu.

Lăsați pe soț să se îngrijească bine de copilul său

Dacă ziceți că are deja un copil cu acea femeie, să nu-l împiedicați să se îngrijească de acel copil, să-i dea grija și dragostea pe care este dator un tată să le ofere copilului său.

Încetați să mai trăiți în adulter

Odată ce ați ales să fiți ucenici ai lui Hristos, veți înceta să mai trăiți în adulter. Spuneți-i acelui bărbat care vă este acum prieten (concubin) că nu este corect aceasta înaintea lui Dumnezeu și îndemnați-l și pe el să se pocăiască și să devină ucenic al lui Hristos. Încetați să mai aveți relații cu el, iar cu privire la copil să-i permiteți oricând va dori să vină, să discute și să petreacă timp cu copilul său. Mă rog ca soțul să-l primească pe copilul cu care acum sunteți însărcinată și să se poarte cu aceeași dragoste pe care o arată față de ceilalți copii. De altfel, nu cred că îi va veni ușor, căci și copilul lui este în altă familie.

Mă rog să vă ajute Dumnezeu să vă pocăiți cu adevărat, să experimentați nașterea din nou și unul și altul și atunci vă va veni ușor să împliniți celelalte lucruri pe care le-am scris în acest mesaj și care unui necredincios și păgân îi par o nebunie, dar care care cunosc puterea lui Dumnezeu știu că este realitate și eu am văzut multe astfel de realități.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise