text Raspunsuri biblice

"Ce înseamnă a da pe mâna Satanei?"

22 aprilie 2025

Categorie: Raspunsuri biblice
 

În prima sa epistolă către creștinii din Corint la capitolul 5, apostolul Pavel le spune cum să procedeze cu curvarul, care era în biserică:

În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărît ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. (1 Corinteni 5:4-5)

Din contextul acestui capitol înțelegem că a fi dat pe mâna Satanei înseamnă să fie dat afară din biserică, fără a avea vreo legătură cu el. Despre aceasta apostolul Pavel le-a scris într-o altă scrisoare:

V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii. Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei răpareţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice „frate”, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi. În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cît despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela. (1 Corinteni 5:9-13)

Versetul 13 arată cum trebuia adusă la îndeplinire decizia luată de a-l da pe mâna Satanei:

Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.

Înseamnă aceasta că mântuirea duhului îi este asigurată prin simplul fapt că a fost dat afară din biserică? Nicidecum. Să analizăm forma verbului „a mântui” în limba greacă așa cum a fost folosit în versetul 5:

…am hotărît ca un astfel de om să fie dat pe mîna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mîntuit în ziua Domnului Isus.

Verbul este la:

  • Timpul aorist – acțiunea este nedefinită în timp sau durată;
  • Modul conjunctiv – exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă (se prea poate să se întâmple);
  • Diateza pasivă – subiectul suferă acțiunea (subiectul fiind duhul curvarului din Corint).

Deci, am putea spune că excluderea lui din biserică ar fi putut duce la mântuirea duhului lui în ziua Domnului. Unii cercetători ai Bibliei sunt de părerea că acest curvar, după ce a fost exclus din biserică, s-ar fi pocăit și, în a doua sa epistolă către Corinteni, apostolul Pavel îi îndeamnă pe Corinteni să-l ierte:

Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult. Este destul pentru omul acesta pedeapsa, care i-a fost dată de cei mai mulţi; aşa că acum, este mai bine să-l iertaţi, şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborît de prea multă mâhnire. De aceea, vă rog, să vă arătaţi iarăş dragostea faţă de el; căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul. (2 Corinteni 2:5-9)

Unii oameni trăiesc în păcat pentru că nu conștientizează gravitatea faptelor lor. Dar dacă îi confruntăm cu păcatul, îi putem câștiga pentru Dumnezeu. Confruntarea aduce întristare, dar aceasta este spre binele lor:

Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi chiar dacă mi-ar fi părut rău, căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) totuşi, acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentrucă întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa că, dacă v-am scris nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. (2 Corinteni 7:8-12)

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Aduce botezul izbăvirea de păcatul originar?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa întreb despre păcatul originar. Mulți oameni motivează botezul pruncilor ca izbăvire de păcatul originar, spuneți-mi va rog cum trebuie de i...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Promovează portalul Moldova Creştină pe Google"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent Google au lansat butonul +1 şi pentru că dorim să fie cât mai accesibile articolele de pe portalul nostru vizitatorilor din spaţiul virtual, am activat...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce în bisericile baptiste nu se vorbeşte despre Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Pace!!! Am o întrebare. După cum știu eu, penticostalii și baptiștii din Moldova sunt uniți. De ce în unele biserici baptiste nu se vorbește de Duhul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cînd vor primi evreii pe Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Când vor primi evreii pe Hristos? Indică Biblia timpul sau perioada când evreii vor primi pe Hristos?Poporul Israel va fi mântuit ca şi naţiune la vr...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"”Tatăl copiilor din eprubetă” nu recunoaşte că viaţa omului are valoare de la concepere"
Categorie: Raspunsuri biblice  După conferinţa de presă organizată de Biserica “Bunăvestirea” la care a fost condamnată practica fertilizării “in-vitro”, fiind solicitat de ProTV, Veaceslav...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a dorit să ne înveţe Mântuitorul prin pilda ispravnicului nedrept? (Luca 16:1-13)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau să-mi explicați pe scurt ce înţeles are versetul 8b și 9 din capitolul 16 al Evangheliei după Luca.Domnul Isus de multe ori a folosit pilde, pe...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Domnul Isus i-a dat apostolului Petru cheile Împărăţiei Cerurilor şi ce este autoritatea dată lui de a lega şi dezlega pe pământ şi în ceruri? (Matei 16:19)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am o întrebare din Scriptură, dacă puteți să-mi da-ți o explicație. Matei 16:19 spune că lui Petru i se vor da cheile Împărăției cerului…și cu legare...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care traducere a Bibliei în limba română este vrednică de crezare şi care este eretică şi sectară?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Azi am primit un comentariu  la articolul despre diferenţa între traducerile Bibliei folosită de baptişti şi cea folosită de martorii lui Iehova. Mă gânde...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Se va ridica antihristul din poporul roman sau din seminţia lui Dan?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare din comentariile la articolul „Va trece biserica prin necazul cel mare?” :De unde siguranța că anticristul se va ridica din poporul roman? Tradiția e...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A existat preoţia sacramentală în Biserica Apostolilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Zilele recente am urmărit niște dezbateri vizavi de preoție. Spuneți-mi vă rog, era oare aceasta preoție sacramentală în primele secole și chestia as...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise