Categoria: Profetii biblice
Primul moment în care aflăm din Biblie despre existența uriașilor este în prima carte a Vechiului Testament, Facerea(Geneza) 6:1-4.
1. Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, 2. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. 3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” 4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.(Facerea 6:1-4)
Aflăm atfel că din unirea dintre fiii lui Dumnezeu și fiicele oamenilor au rezultat uriașii, înainte dar mai ales pe vremea lui Noe.
Despre vremurile lui Noe, în care uriașii trăiau pe Pământ, Biblia ne spune tot în Geneza 6 că: răutatea oamenilor se mărise, dorințele inimii și ale minții erau toate îndreptate spre rău, Pământul se stricase înaintea feței lui Dumnezeu, era plin de silnicii și se umpluse de nedreptățile oamenilor, Pământul se stricase, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ. Domnului i-a părut rău că-l crease pe om așa că a îngăduit Potopul. Au pierit atunci toți oamenii și toate animalele, cu excepția lui Noe , a familiei sale și a animalelor salvate pe barcă.
Au murit și uriașii dar ulterior au reapărut pe vremea lui Moise, în jurul anului 1300 î.H. , de data aceasta fiind constituiți în popoare mari cu multe așezări în Țara Canaanului. Domnul i-a cerut lui Moise să intre și să se așeze pe teritoriile lor, cu israeliții care fugiseră de robia egipteană și rătăciseră 40 de ani prin pustiu, asigurându-i pe aceștia că va merge înaintea lor și vor ieși biruitori.
1. „Ascultă, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca să intri şi să cuprinzi popoare mai mari şi mai puternice decât tine şi cetăţi mari cu ziduri până la cer, 2. Precum şi pe poporul cel mare, mult la număr şi înalt la statură, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit spunându-se: Cine se va împotrivi fiilor lui Enac?”(Deuteronom 9:1-2)
33. Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: „Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. 34. Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor”.(Numerii 13:33-34)
11. Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese dintre Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, si astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coți și lat de patru coți, coți bărbătești (Deuteronom 3:11)
9. Eu am prăpădit pe Amorei dinaintea lor, oameni înalţi la stat ca cedrii şi falnici ca stejarii; am nimicit rodul lor sus și rădăcina jos!(Amos 2:9)
O altă referință făcută în Biblie cu privire la un personaj ale cărui dimensiuni par să ne indice că este vorba despre un uriaș, este făcută în Cartea întâi a Regilor 17:4-7, acolo unde este descris luptătorul Goliat din tabăra filistenilor, cel care a fost învins de David cu ajutorul Domnului:
4. Atunci a ieşit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă. 5. Pe cap avea coif de aramă şi era îmbrăcat cu platoşă în solzi; greutatea platoşei lui cântărea cinci mii de sicli de aramă; 6. În picioare avea cizme cu tureci de aramă şi la umăr purta un scut de aramă. 7. Coada suliţei lui era ca sulul de la războaiele de ţesut, iar fierul suliţei era de şase sute sicli de fier, şi înaintea lui mergea purtătorul lui de arme.
Alte două referințe la adresa uriașilor apar tot în Vechiul Testament, în Cartea lui Baruch 3:26-28 și în Cartea a treia a macabeilor 2:3-4.
26. Acolo au fost uriașii cei vestiți, înalți la statură și iscusiți la război. 27. Nu pe aceștia i-a ales Dumnezeu, nici calea științei nu le-a dat; 28. Pierit-au pentru că nu au avut înțelepciune; pierit-au prin nebunia lor. (Cartea lui Baruh 3:26-28)
3. Că tu esti Cel care ai făcut toate și toate le stăpânești; Doamne, drept ești, Cel care judeci pe cei care cu semeție și cu trufie se poartă. 4. Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care și uriași erau, care întru vitejie și întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemăsurată. (Cartea a treia a macabeilor 2:3-4)
Din Geneza 6 aflăm că paternitatea uriașilor aparținea fiilor lui Dumnezeu.
Cine sunt până la urmă acești fiii ai lui Dumnezeu întrucât există mai multe teorii care argumentează originea lor?
1.Prima teorie se bazează pe interpretările iudaice și creștine timpurii care îi identifică pe fiii lui Dumnezeu cu îngerii, aceștia fiind cei care au procreat cu fetele oamenilor. Veridicitatea acestei prime teorii nu a fost pusă la îndoială decât abia în secolul 4, atunci când a apărut o nouă interpretare. Desigur, în Geneza 6:1-4 nu este vorba despre îngerii de lumină, ci despre îngerii întunericului sau îngerii căzuți.
2. A doua teorie susține că fiii lui Dumnezeu sunt descendenții lui Set iar fiicele oamenilor sunt descendentele lui Cain, și unii și alții fiind oameni din a căror uniune au rezultat uriașii care erau astfel tot oameni. Principalul argument al celor care îmbrățișează această teorie rezidă din faptul că Geneza prezintă distinct cele două linii care provin din cei doi fii ai lui Adam, Cain și Set. Primii doi fii ai lui Adam și ai Evei au fost Cain și Abel. Cain l-a omorât pe Abel iar Geneza prezintă în capitolul 4:17-24 linia de urmași care au ieșit din el. Aceștia sunt cei care nu îl cunoșteau pe Domnul. După ce Cain ‘’s-a dus de la fața lui Dumnezeu’’, lui Adam i s-a născut Set și de atunci ‘’au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.’’ Linia de descendenți din Set este prezentată în Geneza 5. Teoria susține că din combinarea acestor două linii umane au rezultat uriașii a căror natura nu are nimic supranatural în ea, aceștia fiind tot oameni.
3. A treia teorie susține că fiii lui Dumnezeu sunt regi ai oamenilor, care, în Orientul Apropiat Antic erau priviți ca având origine divină sau parțial divină, fiind astfel considerați fii de dumnezei. Natura uriașilor este și în acest caz umană. În Cartea a doua a Regilor 7:13-14, ni se spune: ‘’13. Acela va zidi casă numelui Meu și Eu voi întări scaunul domniei lui în veci. 14. Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu; de va greși, îl voi pedepsi Eu cu toiagul bărbaților și cu loviturile fiilor oamenilor,’’
Teoria cu cea mai mare vechime și în favoarea căreia au fost aduse cele mai multe argumente biblice din Vechiul și din Noul Testament dar și din scrierile iudaice, precreștine și creștine timpurii, de către foarte mulți istorici, filozofi și părinți ai Bisericii, este teoria conform căreia fiii lui Dumnezeu sunt îngerii.
Expresia ‘’Fiii lui Dumnezeu’’ mai apare în Vechiul Testament în alte câteva locuri: Iov 1:6, Iov 2:1, Iov 38:7 și se referă cu certitudine la îngeri.
6. Dar a fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.(Iov 1:6)
1. Dar a fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.(Iov 2:1)
4. Unde erai când am întemeiat pământul?…..7 când cântau împreună stelele de dimineaţă şi strigau de bucurie toţi fiii lui Dumnezeu?(Iov 38:4-7)
Expresia ‘’Fiu al lui Dumnezeu’’ apare în Daniel 3:25 și se referă și ea tot la o ființă angelică.
24. Atunci, Nabucodonosor, regele, a rămas uimit, s-a ridicat în grabă şi le-a zis sfetnicilor săi: „Oare nu am aruncat noi trei oameni legaţi în mijlocul cuptorului?”. Ei au luat cuvântul şi au spus: „Sigur, rege!”. 25. El a luat cuvântul şi a zis: „Iată, eu văd patru oameni dezlegaţi, umblând în mijlocul focului fără să fi suferit ceva! Iar înfăţişarea celui de-al patrulea este asemenea cu aceea a unui fiu al lui Dumnezeu”. Daniel 3:24-25
Sfântul apostol Petru vorbește în a doua sa scrisoare, în capitolul 2 despre vremurile lui Noe și despre cele a lui Lot, grupând câte două versete pentru fiecare perioadă. Primul verset din fiecare grupare îi prezintă pe cei care au păcătuit, adică pe îngeri și pe cei din cetățile Sodomei și Gomorei. Cel de-al doilea verset din fiecare grupare îi indică pe cei salvați de Domnul, adică pe Noe și pe Lot:
4. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată, 5. Și n-a cruțat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptății, când a adus potopul peste cei fără de credință, 6. Și cetățile Sodomei și Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților din viitor,7. Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiți, l-a izbăvit,’’
Dacă îngerii despre care vorbește Sfântul apostol Petru, ar fi fost cei care au căzut din cer în zilele Facerii, și nu cei care au păcătuit prin relațiile pe care le-au avut cu fetele oamenilor în zilele lui Noe, atunci, nu am putea explica de ce există demoni liberi pe pământ, așa cum ne arată de foarte multe ori Biblia, deși ni se spune că îngerii au fost legați în iad și păziți spre judecată.
Sfântul apostol Iuda vorbește în Scrisoarea sa despre îngerii care nu și-au păstrat propria demnitate și și-au părăsit locuința, asemănarea fiind izbitoare cu fiii lui Dumnezeu din Geneza 6, care și-au părăsit locuința cerească, au coborât pe pământ și și-au luat soții dintre fetele oamenilor:
6. Iar pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanțuri veșnice, spre judecata zilei celei mari.
În cartea lui Enoh, o foarte importantă scriere apocrifă neinclusă în Biblia canonică și redactată în limba aramaică în secolul 3 î.e.n., al șaptelea patriarch, Enoh, prezintă povestea celor 200 de îngeri, copiii cerului, care au procreat cu fiicele oamenilor, dând naștere uriașilor, pe vremea lui Iared, tatăl lui Enoh.
6:1. Venise o vreme când copiii oamenilor se înmulțiseră și în acele zile li se născuseră fiice frumoase și pline de grație. 6:2. Și îngerii, copiii cerului, le-au văzut și au poftit după ele, și și-au spus între ei: „Veniți să ne alegem femei dintre oameni și să avem copii cu ele.” 6:3. Și Semiazaz, care era căpetenia lor, le-a spus: „Eu mă tem că voi nu veți consimți să înfăptuiți aceasta, și numai eu voi suferi pedeapsa unui mare păcat.” 6:4. Și ei toți i-au răspuns astfel: „Să facem cu toții un jurământ și să ne legăm cu toții cu blestem, că nu vom părăsi acest gând și că vom făptui lucrul acesta.” 6:5. Apoi au jurat cu toții și s-au legat cu blestem pe acesta. 6:6. Și erau cu totii două sute, care au coborât în zilele lui Iared, pe vârful muntelui Hermon, și ei i-au zis muntelui Hermon, căci au jurat și s-au legat cu blestem pe acesta. 6:7. Și acestea sunt numele căpeteniilor lor: Samiazaz, conducătorul lor, Arakiba, Ramaeel, Kokabiel, Ramiel, Daniel, Ezecheel, Barakial, Asael, Armaros, Batarel, Ananel, Zachiel, Samsapeel, Satarel, Turel, Iomjael, Sariel. 6:8. Aceștia sunt căpeteniile zecilor. 7:1 Și toți ceilalți împreună cu aceștia și-au luat neveste, și fiecare și-a ales câte una, și au început să se împreuneze cu ele și să trăiască cu ele, și aceștia le-au învățat farmece și descântece, și culegerea rădăcinilor, și le-au făcut cunoscute plantele. 7:2 Și ele au rămas grele, și au născut uriași a căror statură era de trei mii de coți; 7:3 Care au început să înfulece toată agoniseala oamenilor. Și când oamenii nu au mai putut să-i sature, 7:4 Uriașii s-au întors împotriva lor ca să-i mănânce. 7:5 Și apoi au început să pornească după păsări,după dobitoace, după târâtoare, după pești, și să-și sfâșie carnea unul altuia, și să bea sângele 7:6 Și atunci, pământul i-a învinuit pe nelegiuiți. (Cartea lui Enoh, 6:1-8, 7:1-6)
Tot în cartea lui Enoh, Cuvântul Domnului ne spune că Veghetorii cerului au părăsit înaltul, sfântul și veșnicul cer și s-au împreunat cu femeile, dând astfel naștere uriașilor pe pământ.
15:1 El mi-a răspuns și mi-a grăit, iar eu i-am auzit glasul: ’’Nu te teme Enoh, om drept și scrib al dreptății; vino mai aproape și ascultă-mi vocea. 15:2 Și pornește să le spui Veghetorilor cerului, care te-au trimis pe tine să mijlocești pentru ei: Voi ar trebui să mijlociți pentru oameni , iar nu oamenii pentru voi. 15:3 Pentru ce ați părăsit, înaltul, sfântul și veșnicul cer și v-ați împreunat cu femeile, și v-ați spurcat cu fiicele oamenilor, și v-ați luat soții, și ați făptuit precum copiii pământului, și ați născut uriași ca odrasle ale voastre? 15:4 Fiind sfinți, plini de duh, cu viață veșnică, v-ați spurcat cu sângele femeilor și ați născut (copii) cu sângele cărnii, și, asemeni copiilor oamenilor, ați poftit carnea și sângele precum cei care mor și pier. 15:5 De aceea le-am dat soții, pentru a le lăsa grele și a face copii cu ele, ca astfel să nu le lipsească nimic pe pământ. 15:6 Dar voi erați înainte, ca niște duhuri, trăind veșnic, cât toate neamurile lumii. 15:7 Și de aceea nu v-am dat soții, căci sălașul duhurilor cerului este cerul. 15:8 Acum, uriașii care sunt născuți din duh și din trup vor fi duhuri rele pe pământ, și tot pe pământ va fi sălașul lor. 15:9.Duhurile cele rele s-au născut din trupuri, căci s-au născut din oameni, și de la sfinții Veghetori își au ele începutul; acestea vor fi duhuri rele pe pământ, și duhuri rele se vor numi. 15:10 Duhurile cerului în cer își vor avea sălașul, iar duhurile pământului, care s-au născut pe pământ, pe pământ le va fi sălașul. 15:11 Duhurile uriașilor aduc tulburare, prigonire, distrugere, neliniște, lupte, aduc nimicire pe pământ; ele nu mănâncă mâncare, dar vor fi înfometate și le va fi sete(în altă traducere: nu mănâncă mâncare și nici nu vor fi însetate), și vor aduce nenorocire. Și aceste duhuri se vor ridica împotriva copiilor oamenilor și împotriva femeilor, căci din aceștia s-au născut.’’ (Cartea lui Enoh 15:1-11)
Cartea jubileelor sau Mica Geneză este o sciere apocrifă de origine iudaică, prezentă în canonul creștin copt și care datează din secolul II î.Ch. Găsim scris aici: 7:25-26 Din cauza acestor trei lucruri a venit potopul pe pământ, și anume din cauza păcatului săvârșit de Veghetori împotriva legii orânduirii lor, pentru că au curvit cu fetele oamenilor și și-au luat soții dintre cele pe care le-au ales și au ales necurăția.
Manuscrisele de la Marea Moartă sunt o serie de scrieri datate între secolul al III-lea î.Ch și secolul I d.Ch., care au fost descoperite începând cu anul 1947 în peșterile din deșertul Qumran din Israel. Printre documentele grupate în 930 de suluri, s-au găsit două, intitulate Geneza Apocrifă și Documentul Damascus, în care putem citi:
Geneza Apocrifă: ‘’Am considerat fie că sarcina avea legătură cu Veghetorii și cu Cei Sfinți, fie că se datora Nefilimilor, și am devenit agitat în legătură cu acest copil.’’ (Lamech, tatăl lui Noe își exprimă îngrijorarea în legătură cu fiul său.)
Documentul Damascus 2:16-19 : ’’Fiindcă mulți erau duși în rătăcire de aceste gânduri, chiar și bărbații puternici și voinici de altădată s-au lăsat clătinați de ele, și încă se lasă. Când au mers după inima lor, au căzut din Cer și au fost pedepsiți pentru că nu au respectat poruncile Domnului. Fiii lor care erau înalți precum cedrii și ale căror trupuri erau precum munții, au căzut și ei. ‘’
Philon din Alexandria (15 î.H-50 d.H.) este unul dintre cei mai mari filozofi elenistici din rândul grecilor, care a trăit în provincia romană Alexandria din Egipt. În lucrarea sa ‘’Despre uriași’’, acesta scrie: 2.6.2.’’Acele ființe, pe care alți filozofi le numesc demoni, Moise le numește de obicei îngeri; și ele sunt suflete plutind în aer.’’ Când se referă la Geneza 6:1-4, Philon folosește termenii ‘’îngeri’’ și ‘’uriași’’.
Iosif Flaviu a fost un istoric evreu care a trăit între anii 53 d.H-100 d.H. În ’’Antichități iudaice’’ 1.73 a scris: ‘’Muți îngeri ai lui Dumnezeu s-au însoțit cu femei și au născut fii care s-au dovedit a fi nedrepți și urâtori a tot ceea ce era bun, pe seama încrederii pe care o aveau în propriile puteri; conform tradiției, acești oameni au făcut fapte asemănătoare cu cele făcute de cei cărora grecii le spun Uriași.’’
Targum Pseudo-Jonathan este o traducere și interpretare în aramaică a textelor din Tora(primele 5 cărți ale lui Moise sau ale Vechiului Testament), datată momentan inexact, între secolele 4-12 d.H. În 6:1-4, citim: ‘’Și s-a întâmplat că fiii oamenilor au început să se înmulțească pe fața pământului, și li s-au născut fete frumoase, și fiii celor mari au văzut că fetele oamenilor erau frumoase, cu ochi pictați și bucle în păr, umblând în goliciunea trupului, și ei au avut gânduri de poftă; și le-au luat de soții pe cele pe care le-au ales. (…..) Shamhazai și Azael au căzut din cer și erau pe pământ în acele zile, și mai apoi, când fiii celor mari au venit la fetele oamenilor, și au făcut copii cu ele: aceștia sunt oamenii lumii, bărbați cu renume.’’
Papa Clement Romanul, considerat de Biserica Catolică, al patrulea papă, a făcut parte din cercul de apropiați ai apostolilor. Pontificatul său a durat între anii 88-99 d.H. În Omilia clementină 8.13 a lăsat scris: ‘’Dar când, luând aceste forme, (…..) devenind în toate privințele bărbați, s-au dedat și la pofta omenească, și fiind aduși sub supunere au căzut în coabitare cu femeile; și având relații cu ele, și fiind cufundați în pângărire și goliți cu totul de puterea lor, au fost incapabili să se întoarcă la puritatea inițială a propriei lor naturi; toți s-au lepădat de natura lor de foc: din cauza focului însuși, istovit de greutatea poftei, și preschimbat în carne, au pășit în jos pe calea nelegiuită. Pentru că ei înșiși, fiind înlănțuiți cu legături de carne, au fost constrânși și puternic legați; de aceea nu au mai putut să se înalțe la ceruri.’’
În Omilia clementină 8.15 stă scris: ‘’Dar din relațiile lor nesfinte au apărut bărbați falși, mult mai mari la statură decât oamenii obișnuiți, pe care apoi i-au numit uriași; nu acei uriași cu picioare de balaur care au purtat război împotriva lui Dumnezeu, așa cum cântă acele mituri hulitoare ale grecilor, ci sălbatici în maniere și mai mari decât oamenii ca statură, în măsura în care au fost născuți din îngeri; totuși mai puțin decât îngerii, deoarece sunt născuți din femei.’’
Iustin Martirul și Filozoful este un scriitor creștin care a trăit între anii 100-160 d.H. În cea de-a doua apologie a sa, în care îi solicita împăratului roman Marc Aureliu, toleranță față de creștini, a scris: ‘’Dar îngerii au călcat această hotărâre și au fost înrobiți de dragostea pentru femei și au născut copii care au fost cei care au fost numiți demoni; și în plus, mai apoi și-au supus neamul omenesc, parțial prin scrieri magice, și parțial prin fricile și pedepsele pe care le aplicau, și parțial învățându-i să ofere jertfe, tămâie și libații, lucruri de care aveau nevoie după ce au fost înrobiți de patimile poftitoare; iar printre oameni au semănat crime, războaie, adultere, fapte necumpătate și multe răutăți. De aceea, poeții și scriitorii, neștiind că îngerii și acei demoni care fuseseră născuți de ei, făcuseră aceste lucruri bărbaților, și femeilor, și orașelor, și națiunilor despre care ei vorbeau, au atribuit aceste lucruri chiar zeului(explicație suplimentară: textul se referă la Zeus, regele zeilor de pe muntele Olimp), și celor care erau socotiți ca fiind chiar descendenții lui, și urmașilor celor care erau socotiți frații săi, Neptun și Pluto, și copiilor urmașilor lor. Orice nume pe care fiecare înger și l-a dat lui însuși sau copiilor lui, cu acel nume s-a numit.’’
Athenagoras a fost un apologet creștin grec și un filosof atenian convertit la creștinism care a trăit între anii 130-190 d.H. În lucrarea sa ‘’Pledoarie pentru Creștini’’, în capitolul 24.81 a scris: ‘’Veți observa că unii, spirite libere, așa cum au fost create de Dumnezeu, au continuat în acele lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut și peste care i-a rânduit; dar unii au încălcat atât natura lor cât și guvernarea care le-a fost încredințată: și anume acest conducător al lumii materiale și al variatelor ei forme, și alții dintre cei care au fost așezați pe acest prim firmament(știți că nu spunem nimic fără martori, ci doar mărturisim lucruri care au fost spuse de profeți.); aceștia au căzut în dragostea necurată de fecioare , și au fost subjugați de trup, și au devenit neglijenți și răi în coordonarea lucrurilor care le-au fost încredințate. Din acești iubitori de fecioare, prin urmare, s-au născut cei cărora li se spune uriași.’’
Irineu de Lyon este unul dintre părinții Bisericii, episcop de Lugdunum, sfânt și apologet, scrierile sale avand un rol important în perioada de început a elaborării teologiei creștine. A trăit între anii 130-202 d.H. În lucrarea sa ‘’Demonstrație la propovăduirea apostolică’’, Irineu a scris în capitolul 18: ‘’Pentru o lungă perioadă de timp, răutatea s-a extins și s-a răspândit, și a atins și a pus stăpânire pe întreaga rasă a oamenilor, până când a mai rămas printre ei doar o mică sămânță a neprihănirii, și uniuni interzise au avut loc pe pământ, deoarece îngerii s-au unit cu fetele rasei oamenilor; și ele le-au născut lor fii care, pentru grozăvia lor nemaipomenită, au fost nimiți uriași.’’
Clement al Alexandriei sau Clement Alexandrinul, membru al Bisericii ortodoxe a Alexandriei, a fost primul teolog creștin. A trăit între anii 150-215 d.H. În cartea 5 a lucrării sale ‘’Miscelanii (Stromata)’’, a scris: ‘’La care vom adăuga, de asemenea, că îngerii care erau de rang superior, cufundându-se în plăceri, le-au spus femeilor secretele care le erau cunoscute; în timp ce ceilalți îngeri i-au ascuns, sau mai degrabă i-au păzit ca să nu vină Domnul.’’
Tertulian a fost un scriitor creștin timpuriu, considerat a fi părintele creștinătății apusene și fondatorul teologiei vestice. A trăit între anii 160-240 d.H. În capitolul 7 al lucrării sale ‘’Despre vălul fecioarelor’’, acesta spune: ‘’Căci dacă ar fi după socotelile îngerilor-cei despre care citim că au căzut de la Dumnezeu și din ceruri, din cauza atracției pentru femei- am putea presupune că erau trupuri deja spurcate, și relicve ale poftei umane, cele după care tânjeau acești îngeri, sau mai degrabă s-au aprins după fecioare , a căror înflorire pledează de asemenea ca scuză pentru pofta omenească? Căci așa sugerează Scriptura: ‘’Căci a venit o vreme…’’, se spune, ‘’când oamenii au început să se înmulțească pe pământ , și li s-au născut fiice; dar fiii lui Dumnezeu, după ce le-au văzut pe fetele oamenilor care erau corecți, și-au luat pentru ei soții dintre toate cele pe care le-au ales. Aici, termenul grecesc pentru femei pare că are sensul de soții, în măsura în care se menționează o căsătorie. Când apoi, se vorbește despre fetele oamenilor, se referă în mod evident la fecioare, care ar fi încă socotite ca aparținând părinților lor-în timp ce femeile măritate ar fi ale soților lor și s-ar fi spus despre ele că sunt ‘’soțiile oamenilor’’; în aceeași manieră, îngerii nu sunt numiți adulteri, ci soți care le iau pe fetele nemăritate ale oamenilor, despre care se spune că erau ‘’născute’’, ceea ce înseamnă că erau fecioare: întâi ‘’născute’’; dar apoi măritate cu îngeri.’’
Commodianus a fost un poet latin care s-a convertit la creștinism și a trăit în jurul anului 250 d.H. În lucrarea sa ‘’Instrucțiuni’’, în capitolul 3 a scris: ‘’Când Dumnezeu cel Atotputernic, pentru a înfrumuseța natura lumii, a vrut ca pamântul să fie vizitat de îngeri, atunci când aceștia au fost trimiși jos, au nesocotit legile Sale. Așa de mare era frumusețea femeilor, încât aceștia s-au întors de la îndatoririle lor; așa încât, fiind pătați, nu s-au mai putut întoarce în ceruri. Neascultători de Dumnezeu, au rostit cuvinte împotriva Lui. Apoi, Cel Preaînalt a rostit judecata Sa împotriva lor; și se spune că din sămânța lor s-au născut uriașii.’’
Lactanțiu a fost un scriitor latin și apologet creștin din provincia romană Africa. A trăit între anii 240-320 d.H și este considerat a fi unul dintre Părinții Bisericii. În lucrarea sa ‘’Instituții divine’’ a scris în capitolul 2.15: ‘’Când, prin urmare, numărul oamenilor a început să crească, Dumnezeu, cu gândirea sa de mai înainte, ca nu cumva diavolul, căruia îi dăduse de la început putere asupra pământului, să corupă sau distrugă pe oameni prin subterfugiile sale, așa cum făcuse de la început, i-a trimis pe îngeri ca să protejeze și să îmbunătățeasca rasa umană; și în măsura în care le dăduse liber arbitru, le-a și poruncit ca mai înainte de toate să nu se spurce prin contaminarea cu cele pământești, pierzându-și astfel demnitatea naturii lor cerești. El le-a interzis în mod clar să facă ceea ce știa că vor face, așa încât ei să nu aibă nici o speranța la iertare. Prin urmare, în timp ce locuiau printre oameni, cel mai înșelător conducător de pe pământ, prin legăturile sale, i-a ademenit treptat la vicii, și i-a spurcat prin relațiile cu femeile.’’
Sfântul Ambrozie a fost episcop, teolog și unul din cei patru părinți ai Bisericii apusene. A trăit între anii 339-397 d.H. În lucrarea sa ‘’Noe și Arca’’, a scris în capitolul 4.8: ‘’Uriașii(Nefilimii) erau pe Pământ în acele zile. Autorul Sfintelor Scripturi nu spune că acei uriași trebuie considerați, conform tradiției poetice, ca fii ai pământului, ci afirmă că aceia care au fost numiți cu un astfel de nume din cauza extraordinarelor dimensiuni ale trupurilor lor au apărut din îngeri și femei.’’
Toată aceasta multitudine de scrieri și autori ne arată cât de larg acceptată și răspândită era cam până prin secolul 4 teoria conform căreia apariția uriașilor se datora relațiilor dintre îngeri și fetele oamenilor.
Secolul 4 a adus o importantă schimbare de opinie cu privire la identitatea fiilor lui Dumnezeu, aceștia nemaifiind considerați îngeri, ci descendenți din Set, în timp ce fiicele oamenilor erau considerate a fi descendente din Cain. Această nouă teorie s-a impus până la urmă în tradiția creștină și a avut și ea, încă de la început susținători de seamă.
Sextus Julius Africanus a fost un călător creștin și istoric care a trăit între anii 160-240 d.H. În lucrarea sa Patimile Sfintei Symphorosa și ale celor șapte fii ai săi’’, în fragmentul al doilea, a scris: ‘’Când oamenii s-au înmulțit pe pământ, îngerii din cer s-au însoțit cu fetele oamenilor. În unele copii am găsit ‘’fiii lui Dumnezeu’’. Explicația din punct de vedere spiritual , în opinia mea, este că descendenții din Set sunt numiți fiii lui Dumnezeu în amintirea oamenilor drepți și a patriarhilor care se trag din ei, chiar până la Mântuitorul nostru; dar descendenții lui Cain sunt numiți sămânța oamenilor, ca neavând nimic divin în ei, în amintirea răutății rasei lor și a neuniformității naturii lor, fiind o amestecătură de oameni care au stârnit indignarea lui Dumnezeu.’’
Atanasie din Alexandria a fost un episcop creștin cu un rol important în formularea crezului de la Niceea. A trăit în secolul 4 și este venerat ca sfânt de către Bisericile ortodoxă și catolică. În lucrarea sa ‘’Interpretări ale Vechiului Testament’’, capitolul 65, a scris: ‘’Adam s-a născut din Set, care a fost al treilea după Abel, iar din Set s-a născut Enoch. El a sperat să fie chemat de Domnul Dumnezeu. De aceea, copiii născuți din el poartă numele de ‘’fii de Dumnezeu’’, tot așa cum și noi, după numele Domnului Christos, suntem numiți creștini. Rasa lui Set era segregată și neamestecată cu rasa lui Cain din cauza blestemului aruncat peste aceasta din urmă de către Dumnezeul universului. Dar mai târziu, când au observat ei cât de frumoase erau fetele din familiile descendente din Cain, au fost fermecați și le-au luat de soții, ruinându-și astfel noblețea ancestrală.’’
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost arhiepiscol de Constantinopol, una dintre cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, venerat cu titlul de doctor al Bisericii. A trăit între anii 347-407 d.H. În Omilia sa numărul 22 despre Geneză, a scris: ‘’Am subliniat anterior cu scopul de a vă învăța, că este ceva obișnuit în Scriptură ca oamenii să fie numiți fiii lui Dumnezeu. Deci, din moment ce acești oameni își trag originea din Set și din fiul său, Enoch, descendenții lui vor fi numiți în Scriptură, fiii lui Dumnezeu, din dorința de a imita virtuțile înaintașilor lor până la ei. Pe de altă parte, le-a dat numele de fiii oamenilor celor născuți în afara lui Set, descendenților lui Cain și celor care se trag din el.’’
Chiril al Alexandriei a fost patriarh al Alexandriei între anii 412-444. În lucarea sa ‘’Glafire la Geneză’’2.1, stă scris: ‘’Ceea ce înțelegem din acest pasaj este confirmat de interpretarea altor translatori. Aquia ne spune: ‘’Când fiii dumnezeilor le-au văzut pe fetele oamenilor’’. Pe de altă parte, în loc de ‘’fiii dumnezeilor’’, Simmachus redă expresia ca ‘’fiii conducătorilor’’. Ei îi numeau pe descendenții din Set și din Enoch, fiii dumnezeilor, sau mai bine, fiii conducătorilor, datorită evlaviei și sfințeniei care era în ei, și pentru că puteau să-i înfrângă pe toți adversarii pentru că Dumnezeu, presupun, probabil că venea în ajutorul lor și făcea peste tot cunoascută această generație pioasă și sfântă, care nu se amestecase cu cealaltă, adică, cu descendenții din Cain, și mai mult, din Lamech.’’
Toate fragmentele aparținând lucrărilor enumerate mai sus, și cu ajutorul cărora sunt dezbătute cele două teorii, sunt preluate în engleză și traduse din studiul intitulat ‘’Cine sunt Fiii lui Dumnezeu, Fetele Oamenilor, și Nephilimii?’’, al cărui autor este Mitchell L. Chase.
Două argumente ar putea pune în dificultate teoria conform căreia fiii lui Dumnezeu sunt îngerii dar la o examinare atentă a textelor biblice, constatăm că există explicații pertinente și raționale care o susțin.
În primul rând, Sfânta Evanghelie după Matei 22.30 ne spune prin vorbele Domnului Iisus: 30. ‘’Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.’’ Îngerii lui Dumnezeu în cer sunt îngerii buni, îngerii de lumină, cei care nici nu se însoară, nici nu se mărită. Îngerii care s-au combinat cu fetele oamenilor sunt îngerii răi, îngerii întunericului, cei care și-au părăsit locașul lor din cer și au coborât pe pământ, acolo unde și-au luat soții. Nu au ascultat de cuvântul Domnului și au ajuns să fie aspru pedepsiți. Sfântul apostol Iuda ne spune în scrisoarea sa 1:6-7: ’’iar pe îngerii care n-au păstrat propria lor demnitate, ci au părăsit însăşi locuinţa lor, i-a ţinut în întuneric în lanţuri veşnice pentru ziua cea mare a judecăţii.’’ Așadar, îngerii din cer din Sfânta Evanghelie după Matei nu au nimic în comun cu îngerii care au procreat cu fetele oamenilor și au fost ulterior închiși în lanțuri și întuneric.
În al doilea rând, se susține pe drept cuvând că nu ar fi posibilă o relație fizică între îngerii care sunt ființe netrupești, și oameni. Într-adevăr, o astfel de relație nu ar fi posibilă numai că Biblia ne arată în mai multe ocazii că demonii pot poseda pe oamenii păcătoși, făcându-i să se comporte ca și cum nu ar mai avea judecată proprie. În Sfânta Evanghelie după Luca ni se spune în capitolul 22, versetul 3: ’’Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.’’ Abia după aceea a dat Iuda pe Domnul nostru în mâinile iudeilor. Episodul cu demonizatul din Gadara este descris și în Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 8, versetele 27-33: ‘’27. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. 28. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. 29. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. 30. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. 31. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. 32. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. 33. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.’’
Un aspect interesant se desprinde din studiul versetelor 1-8 din capitolul 19 din Geneza: ’’1. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot ședea la poarta Sodomei. Și văzându-i, Lot s-a sculat înaintea Lor și s-a plecat cu fața până la pământ 2. Și a zis: ‘’Stăpânii mei, abateți-vă pe la casa slugii Voastre, ca să rămâneți acolo; spălați-Vă picioarele, iar dimineața, sculându-Vă, Vă veți duce în drumul Vostru.’’ Ei însă au zis: ‘’Nu, ci vom rămâne în uliță.’’ 3. Iar el I-a rugat stăruitor și S-au abătut la el și au intrat în casa lui. Atunci el Le-a pregătit mâncare, Le-a copt azime și au mâncat. 4. Dar mai înainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetății Sodoma, tot poporul din toate marginile, de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa, 5. Și au chemat afară pe Lot și au zis către el: ‘’Unde sunt Oamenii, Care au intrat să stea la tine? Scoate-I ca să-I cunoaștem!’’ 6. Și a ieșit Lot la ei dinaintea ușii, și închizând ușa după dânsul, 7. A zis către ei: ‘’Nu, frații mei, să nu faceți nici un rău. 8. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat, mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceți cu ele ce veți vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceți nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperișul casei mele.’’ Aflăm astfel că îngerii aveau un trup, pe care îl puteau spăla și hrăni, și după care tânjau sodomiții, termenul de ‘’cunoaștere’’ referindu-se defapt la împerechere.
Așadar, cele două modalități plauzibile prin care îngerii ar fi putut să preocreeze împreună cu fetele oamenilor sunt posesiunea demonică a unui corp uman și posibilitatea de a deține trupuri care funcționează precum cele umane, dar având în plus și însușiri supranaturale.
Un alt argument conform căruia îngerii au capacitatea de a procrea, se desprinde din studiul versetelor 13-14 din capitolul 3 al Genezei: 14. Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! 15. Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.’’ (Facerea 3:14-15) Termenul ‘’sămânță’’ este de foarte multe ori folosit în scrierile biblice având sensul de urmași, de descendenți. Aflăm astfel că diavolul poate să aibă și chiar are urmași.
Însăși existența acestor uriași ridică o întrebare la care cu siguranță, oricare genetician ar dori să afle un răspuns: cum a fost posibilă, din punct de vedere genetic, crearea acestui nou specimen? Toate caracteristicile fenotipice, în cazul de față pe noi interesîndu-ne cele legate de statură și dimensiuni , sunt determinate de caracteristicile genotipice. Adică, omul, la fel ca toate celelalte specii, întrunește o serie de însușiri fizice distincte, această diferență între specii fiind dată de informația genetică existentă în ADN-ul din nucleul fiecărei celule. În cadrul fiecărei specii există o variabilitate a trăsăturilor și comportamentelor determinate genetic deoarece acestea pot fi influențate într-o anumită măsură de factorii de mediu. Deși nu putem generaliza, pentru o mai bună înțelegere, vom da ca exemplu situația ipotetică a doi frați gemeni: amândoi se nasc cu aceeași greutate și înălțime; unul din ei are acces pe parcursul creșterii la condiții bune de trai, celălalt, nu. Vor apărea cu siguranță diferențe notabile în ceea ce privește statura celor doi. Aceste diferențe există peste tot în lumea vie dar ele se încadrează în anumite limite, dincolo de care specimenul nu ar mai fi compatibil cu viața, nu ar mai putea exista. Exact asta face ADN-ul fiecărei specii: stabilește limitele între care poate varia o anumită trăsătură.
Cercetarea noastră e mult ușurată de faptul că dimensiunile indicate în biblie ale uriașilor depăsesc cu mult pe cele ale oricărui alt om despre care știm că a trăit vreodată pe pământ. În Numerii 13:33-34 aflăm că iscoadele trimise de Moise în țara Canaanului păreau ca niște lăcuste pe lângă fiii lui Enac, uriașii. În Deuteronom 3:11 ni se spune că Og, regele Vasanului, singurul care mai rămăsese din neamul Refaimilor, avea un pat de fier lung de nouă coți și lat de patru coți. Un cot obișnuit măsoară 45 cm., ceea ce înseamnă că patul uriașului Og avea o lungime de patru metri și o lătime de 1,80 metri. În Deuteronom 9:1-2, Domnul le spune israeliților să intre peste popoare mai mari și mai puternice decât ei și care au cetăți mari cu ziduri până la cer, precum și peste poporul cel mare, mult la număr și înalt la statura, peste fii lui Enac. Din Amos 2:9 aflăm că Domnul i-a prăpădit pe Amorei, oameni înalți la stat ca cedrii și falnici ca stejarii. Din Cartea întâi a Regilor 17:4-7 aflăm că luptătorul Goliat avea o înălâime de șase coți și o palmă, platoșa lui avea o greutate de cinci mii de sicli de aramă iar fierul suliței sale cântărea șase sute de sicli. Cunoscând că o palmă măsoară 22.5 centimetri iar un siclu cântărește 11,4 grame, aflăm astfel că Goliat avea o înălțime de aproximativ 3 metri, purta o platoșă de 57 kilograme de aramă iar sulița de fier avea o greutate de aproape 7 kilograme.
Cunoscând valorile cele mai mari de înălțime atinse de un grup populațional, care se situeaza în jurul valorii de 1,80 metri, precum și cea mai mare înălțime înregistrată vreodată și singular, aceea de 2,80 metri, constatăm că nici măcar eventualele dezechilibre hormonale de creștere, tratamente medicale sau regimuri alimentare sau de trai nu ar fi putut determina apariția de indivizi, cu atât mai mult de populații care să atingă înălțimi de aproape 4 metri. Explicația este probabil la nivel genetic. Uriașii nu erau oameni, erau o combinație între îngerii căzuți și fetele oamenilor, o specie nouă cu un ADN asemănător dar nu identic cu cel uman. O posibilă combinație între descendenții lui Seth care erau oameni, și descendenții lui Cain, care erau tot oameni, nu ar fi avut cum să ducă decât la nașterea de alți oameni.
Apariția uriașilor ca urmare a împreunării nefirești dintre îngerii căzuți și fetele oamenilor este momentul în care specia umană a fost pusă în pericol, existând riscul real de a nu mai supraviețui, atât prin faptul că uriașii amenințau direct viața oamenilor cât și prin faptul că apăreau urmași care nu mai păstrau genomul uman. Acestei prime tentative de pervertire a speciei umane în vederea distrugerii ei, prin modificarea genomului, i-a pus Domnul capăt în momentul în care a adus Potopul. Numai Noe, al zecelea patriarh de la Adam, împreună cu soția, copiii si cu nevestele lor, au scăpat.
Domnul a dat o poruncă părinților noștri primordiali, Adam și Eva: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”(Geneza 1:28) Noi, oamenii, am primit de la Dumnezeu, dreptul de a trăi pe acest pământ dar avem obligația de a ne asigura că ducem mai departe specia umană, nealterată și nepervertită genetic, adică exact așa cum a fost creată. Hotărârea atât de radicală a lui Dumnezeu de a trimite Potopul și de a distuge aproape complet omenirea, a fost luată probabil tocmai pentru că specia umană era pe punctul de a-și pierde tiparul genetic original, cel care i-ar fi asigurat supraviețuirea. Ca oameni, avem un Tată atotputernic, milostiv și iubitor, dar și un dușman de moarte, care ne urăște din primele momente ale facerii noastre. Acest dușman a stat mereu la pândă și a căutat modalități de a ne controla și distruge ca specie, apariția uriașilor ca urmare a împreunării nefirești dintre îngerii necurați și fetele oamenilor fiind una dintre ele. Nu înseamnă că dacă atunci nu a reușit, nu va mai încerca. E suficient să ne dăm seama cât de aproape a fost în chiar vremurile pe care le trăim, folosindu-se de un simplu ac. Ajută-ne, Doamne!
sursa: https://indemnlaveghere.ro/