Categoria: Profetii biblice
Studiul de față își propune să identifice ce anume este urâciunea pustiirii despre care vorbește Domnul Iisus în Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor din Matei 24:15-22 și din Marcu 13:14-20, unde anume precum și în ce moment de timp va apărea. Întrucât Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor a fost ținută de Domnul nostru ca urmare a întrebărilor adresate de discipoli cu privire la semnele venirii sale și ale sfârșitului veacului, vom vedea în ce măsură, prezența urâciunii pustiirii va indica celor care vor trăi acele vremuri (posibil să fim chiar noi), că Apocalipsa Sfântului Ioan este în desfășurare și că venirea Domnului este foarte aproape.
Matei 24:15-22 15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă – 16. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. 17. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. 18. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. 19. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. 21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.
Marcu 13:14-20 14. Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, 15. Şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-şi ia ceva din casa sa, 16. Şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina. 17. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea! 18. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. 19. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. 20. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile.
Fraza de la care vom începe studiul este următoarea: ‘’Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt-cine citește să înțeleagă-‘’.(Matei 24:15) Primul indiciu despre urăciunea pustiirii ne este dat de către Domnul Iisus prin trimiterea la cele transmise unuia dintre cei mai mari profeți ai Vechiului Testament, Daniel. Domnul Iisus le vorbea ucenicilor săi în jurul anului 30 d.H despre urâciunea pustiirii despre care vorbise și profetul Daniel cu 600 de ani înainte.
În Cartea Daniel, referirile la urăciunea pustiitorului se află în capitolele 8, 11, 12, indirect și în 9 și vom vedea pe parcursul studiului că ele descriu o urâciune a pustiirii care este așezată în locul cel sfânt în două momente diferite de timp.
Daniel 11 21. În locul lui se va ridica un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată şi va pune mâna pe împărăţie prin uneltire 22. Oștile se vor revărsa ca un râu înaintea lui, dar vor fi nimicite împreună cu o căpetenie a legământului. 23. După ce se vor uni cu el, el va întrebuința o viclenie; va porni și va birui cu puțină lume. 24. Va intra pe neaşteptate în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui; va împărți prada, jafurile și bogățiile; va urzi la planuri împotriva cetățuilor, și aceasta va ține o vreme. 25. Apoi va porni în fruntea unei mari oștiri, cu puterea și mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Și împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare și foarte puternică, dar nu va putea să țină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui. 26. Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oștile lui se vor împrăștia ca un râu și morții vor cădea în mare număr. 27. Cei doi împărați nu vor căuta decât să-și facă rău unul altuia, vor sta la aceeași masă și vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârșitul nu va veni decât la vremea hotărâtă. 28. Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui şi apoi se va întoarce în ţara lui. 29. La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de la miazăzi, dar, de data aceasta, lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte. 30. Ci niște corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui, iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân, ci, la întoarcere, se va înțelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt. 31. Niște oști trimise de el vor veni și vor spurca Sfântul Locaș, cetățuia, vor face să înceteze jertfa necurmată și vor așeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. 32. Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. 33. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf. 34. Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. 35. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.
Este foarte importantă plasarea corectă în timp a acestui fragment din Cartea Daniel 11:21-35, existând altfel riscul de a confunda personajul principal-omul disprețuit, cu ‘’împăratul care va face ce va voi”-personajul principal din Cartea Daniel 11:36-45.
Avem specificate în Cartea Daniel 11:21-35 două indicii de timp, care așează în mod clar momentul prezentat, în afara sfârșitului sau a vremii sfârșitului: 27…..Dar nu vor izbuti căci sfârșitul nu va veni decât la vremea hotărâtă și 35. Chiar și din cei înțelepți, mulți vor cădea, ca să fie încercați, curățiți și albiți până la vremea sfârșitului, căci sfărșitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.
În plus, dacă urmărim cum se derulează evenimentele din Cartea Daniel 11, constatăm că ele pot fi grupate în trei perioade care se succed cronologic:
-perioada împăraților medo-persani (Darius medul, cel în timpul domniei căruia a avut Daniel această viziune; următorii trei împărați persani: Cirus al doilea cel Mare-559 îH-…, Cambises II-529 îH-…., Darius I cel Mare-522 îH-….; cel de-al patrulea împărat: Xerxes I-486 îH-….) și a împăratului Imperiului grec-Alexandru cel Mare(Alexandru Macedon). Această perioadă este cuprinsă între anul 539 ÎH-când împăratul persan Cirus cel Mare a cucerit Babilonia, și anul 323 când Alexandru Macedon a murit, lăsând în urma lui un imperiu grec uriaș care s-a împărțit în patru regate. Versetele care descriu aceasta perioadă sunt de la 1 la 4.
-perioada războaielor diadohice și a conflictelor dintre succesorii diadohilor; după moartea lui Alexandru Macedon, imperiul grec a fost împărțit în patru mari regate care au revenit celor patru generali ai împăratului, cunoscuți ca și diadohi și care au încheiat un tratat de pace: Ptolemeu a preluat Egiptul, Antigon a luat Asia, lui Cassander i-a revenit Europa(Macedonia și Tesalia) iar Lysimachus a preluat Tracia. Seleucus, deși nu a participat la semnarea tratatului, a păstrat controlul Babilonului. Această perioadă prezentată în Cartea Daniel a fost una plină de războaie, conflicte, intrigi și trădări. Este descrisă între versetele 5-35 și se întinde din anul 323 când a murit Alexandru macedon și imperiul său a fost fragmentat, până la inclusiv perioada în care a domnit ‘’omul disprețuit’’ despre care am înțeles până acum că este plasată undeva înainte de vremea sfârșitului sau de sfârșit, și în care apare la profetul Daniel noțiunea de urâciune a pustiiri.
-perioada împăratului care ‘’va face ce va voi’’, plasată la vremea sfâșitului și descrisă între versetele 35-45.
O primă concluzie este că urâciunea pustiitorului despre care vorbește profetul Daniel în capitolul 11:31 și la care face trimitere Domnul Iisus în Evanghelia Sfântului apostol Matei 24:15 este plasată în timp undeva după perioada războaielor diadohice, adică după anul 323 îH, dar înainte de vremea sfârșitului sau de sfârșit. Din versetul 31 al Carții Daniel 11 aflăm că: 31. Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Adică, profetul Daniel află de la Arhanghelul Gabriel că niște oști trimise de ‘’omul disprețuit’’ vor profana Templul din Ierusalim, nu vor mai permite oficierea ritualurile de jertfă necurmată de către preoții Templului și vor așeza urăciunea pustiitorului în Sfântul Locaș al evreilor, adică în Templul din Ierusalim.
Identitatea ‘’omului disprețuit’’ din Cartea Daniel 11:21-35 poate fi cunoscută studiind primele două Cărți biblice ale macabeilor. De aici vom afla că Antioh Epifanes este personajul a cărui viață se suprapune perfect peste relatările despre ‘’omul disprețuit’’ din Cartea Daniel 11. Am extras din primele două Cărți ale Macabeilor, pasajele care fac referire la Antioh Epifanes. Chiar dacă textul este destul de amplu, vă invit să-l lecturați, în ideea de a putea creiona mental portretul unui personaj sinistru în istoria evreilor, probabil singurul care a îndrăznit să facă ceea ce va mai îndrăzni să facă doar antichristul la sfârșitul vremurilor. Am adăugat textului prezentat și capitolele care fac referire la curățirea și rededicarea Templului profanat, întrucât acest moment este de mare importanță în istoria evreilor, în cinstea lui aceștia sărbătorind în fiecare an Hanuka sau Sărbătoarea luminilor.
Cartea întâi a Macabeilor 1 1. După ce s-a luptat Alexandru Macedon, fiul lui Filip, care a ieşit din ţara Chitim şi a bătut pe Darie, regele Perşilor şi al Mezilor, a domnit în locul lui, fiind cel dintâi împărat de neam grecesc. 2. Şi a făcut războaie multe, a biruit multe cetăţi şi a nimicit pe regii pământului. 3. Şi a trecut până la marginile pământului, a luat prăzi de la neamuri multe şi a fost supus pământul înaintea lui. 4. Şi s-a înălţat şi s-a ridicat inima lui şi a adunat putere şi oştire foarte tare. 5. Şi a stăpânit ţări şi neamuri şi tirani şi i-au fost lui birnici. 6. Şi după aceasta a căzut la pat şi a înţeles că i se apropie moartea. 7. Atunci a chemat slugile sale cele cinstite, care erau cu sine, crescuţi din tinereţe, şi le-a împărţit regatul său, încă fiind viu. 8. Şi a domnit Alexandru timp de doisprezece ani, şi a murit. 9. Şi au stăpânit slugile lui fiecare la locul său. 10. Şi au pus toţi steme după ce a murit el, şi fiii lor după dânşii ani mulţi, şi s-au înmulţit răutăţile pe pământ. 11. Şi a ieşit din aceştia o rădăcină păcătoasă, Antioh Epifan, feciorul regelui Antioh, care fusese la Roma zălog, şi a stăpânit în anul o sută treizeci şi şapte al domniei Grecilor. 12. În zilele acelea au ieşit din Israel fii fără de lege şi au îndemnat pe mulţi zicând: 13. Să mergem şi să facem legătură cu neamurile cele dimprejurul nostru, că, de când ne-am despărţit de ele, s-au abătut asupră-ne multe răutăţi. 14. Şi cuvântul a plăcut înaintea ochilor lor. 15. Şi s-au înflăcărat unii din popor şi s-au dus la rege ca să le dea putere să trăiască după datina păgânilor. 16. Şi au zidit şcoală în Ierusalim după legile neamurilor. 17. Şi nu s-au tăiat împrejur, s-au depărtat de legea cea sfântă, s-au împreunat cu neamurile şi s-au vândut a face rău. 18. Iar când Antioh şi-a întărit bine domnia, el a gândit să robească Egiptul, ca să domnească peste amândouă ţările. 19. Şi a intrat în Egipt cu oştire puternică, cu care şi cu elefanţi şi cu călăreţi şi cu corăbii multe. 20. Şi s-a războit cu Ptolomeu, regele Egiptului. Ptolomeu însă a fugit din faţa lui, şi au căzut mulţi răniţi. 21. Şi a cuprins cetăţile cele tari ale Egiptului şi a luat o bogată pradă din Egipt. 22. Şi s-a întors Antioh după ce a bătut Egiptul în anul o sută patruzeci şi trei. 23. Şi s-a suit împotriva lui Israel şi a Ierusalimului, cu popor mult, a intrat în templul Domnului cu mândrie, a luat jertfelnicul cel de aur şi sfeşnicul luminii şi toate vasele lui, masa punerii înainte, căuşele, năstrapele, cădelniţele cele de aur, catapeteasma, precum şi cununiile şi podoaba cea de aur, care erau pe fruntea templului Domnului, şi le-a sfărâmat pe toate. 24. A luat argintul și aurul şi vasele cele de preţ şi vistieriile cele ascunse, pe care le-a aflat; şi luându- le pe toate, s-a dus în ţara sa. 25. Şi a făcut ucidere de oameni şi a grăit cu trufie mare. 26. Şi a fost plângere mare în Israel şi în tot locul. 27. Şi au suspinat căpeteniile şi bătrânii, fecioarele şi tinerii au slăbit, şi frumuseţea femeilor s-a schimbat. 28. Tot mirele a izbucnit în plâns şi mireasa care şedea în cămară a fost în jale. 29. Şi s-a cutremurat pământul din pricina celor care locuiau pe el şi toată casa lui Iacov s-a îmbrăcat cu ocară. 30. Şi după doi ani de zile a trimis regele pe cel mai mare peste biruri în cetăţile Iudei şi acesta a venit în Ierusalim cu mulţime mare. 31. Şi a grăit cu vicleşug către dânşii cuvinte de pace, iar ei l-au crezut. 32. Şi a căzut asupra cetăţii fără de veste, a lovit-o cu rană mare şi a pierdut popor mult din Israel. 33. Şi au prădat cetatea şi au ars-o cu foc şi au surpat casele şi zidurile ei primprejur. 34. Şi au robit femei şi prunci şi vite au luat. 35. Apoi au întărit cetatea lui David cu zid mare şi tare şi cu turnuri tari, să le fie spre apărare. 36. Şi au pus acolo neam păcătos, bărbaţi fără de lege, şi s-au întărit într-însa. 37. Şi au pus arme şi hrană şi, adunând prăzile Ierusalimului, le-au strâns acolo. 38. Şi a fost acea întăritură ca o cursă împotriva sfântului locaş şi ca un duşman rău pentru Israel pururea. 39. Şi au vărsat sânge nevinovat în jurul celor sfinte şi au pângărit altarul. 40. Şi din pricina lor au fugit cei care locuiau în cetatea Ierusalimului, şi s-a făcut locaş străinilor, şi străină fiilor săi, şi pruncii ei au părăsit-o. 41. Sfântul locaş s-a pustiit ca pustiul, praznicele ei s-au întors în jale, zilele ei de odihnă întru batjocură, cinstea ei întru defăimare. 42. Mărirea ei a trecut întru necinste şi înălţimea ei s-a întors în plângere. 43. Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa. 44. Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui. 45. Şi mulţi din Israel au primit slujirea cerută de el şi au jertfit idolilor şi n-au păzit ziua de odihnă. 46. Şi a trimis regele cărţi prin mâinile solilor în Ierusalim şi în cetăţile Iudei, poruncind să umble după legile cele străine de ţară 47. Şi să oprească arderile de tot şi jertfa şi turnarea sfântă; 48. Şi să pângărească zilele de odihnă şi sărbătorile; 49. De asemenea şi locul sfânt şi pe cei sfinţi; 50. Să zidească jertfelnice şi capişti şi casă de idoli şi să aducă jertfă cărnuri de porc şi vite necurate; 51. Şi să-şi lase pe fiii săi netăiaţi împrejur şi să pângărească sufletele lor cu toată necurăţia şi întinarea, ca să uite legea şi să schimbe toate îndreptările; 52. Iar care nu va face după cuvântul regelui să moară. 53. După toate cuvintele acestea, a scris la toată împărăţia sa şi a pus supraveghetori peste tot poporul. 54. Şi a poruncit cetăţilor Iudei să jertfească din cetate în cetate. 55. Şi s-au adunat la ei mulţi din popor, toţi care au părăsit legea Domnului şi au făcut rele pe pământ. 56. Şi au silit pe Israel întru ascunzişuri să-şi caute scăparea. 57. Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci, au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti. 58. Şi tămâiau înaintea uşilor caselor şi în uliţe. 59. Şi cărţile legii, pe care le-au aflat, le-au ars cu foc, stricându-le de tot. 60. Şi oriunde se afla la cineva cartea legii şi oricine ţinea legea, acela din porunca regelui era omorât. 61. Cu puterea sa făcea aşa în fiecare lună Israeliţilor care se aflau în cetăţi. 62. Şi în douăzeci şi cinci ale lunii, au jertfit pe jertfelnicul care era deasupra altarului. 63. Şi pe femeile care-şi tăiaseră împrejur pe fiii lor, le-au omorât după poruncă. 64. Şi pe prunci i-au spânzurat de grumajii lor şi casele lor le-au prădat şi pe cei care i-au tăiat împrejur i-au omorât. 65. Iar mulţi din Israel s-au întărit şi au pus legământ întru sine, ca să nu mănânce necurat. 66. Şi mai bine au voit a muri, decât a se pângări cu mâncăruri necurate şi a călca legea cea sfântă; pentru aceea au primit moartea. 67. Şi mare urgie a venit peste Israel.
Cartea întâi a macabeilor 3 26. Şi a ajuns până la rege numele lui şi de războaiele lui Iuda vorbeau toate neamurile. 27. Iar după ce a auzit regele Antioh cuvintele acestea, s-a mâniat şi, trimiţând, a adunat toate oştirile împărăţiei sale, o armată foarte mare. 28. Şi deschizând vistieria sa, a dat plata ostaşilor lui pe un întreg şi le-a poruncit într-un an să fie gata la poruncă. 29. Iar dacă a văzut că s-a sfârşit argintul din vistierii şi birurile ţării sunt puţine pentru vrajba şi rana ce a făcut pe pământ, stricând legile care au fost din zilele cele dintâi, 30. S-a temut ca nu cumva să nu aibă şi a doua oară cheltuieli şi daruri, ca acelea pe care le dăduse mai înainte cu mână largă, întrecând cu dărnicia pe toţi cei care au fost mai înainte de el. 31. Şi se îndoia în sufletul său foarte şi s-a sfătuit să meargă în Persia, să ia dăjdiile ţărilor şi să adune argint mult. 32. Şi a lăsat pe Lisias, om cu vază şi de neam regesc, mai mare peste lucrurile regelui, de la râul Eufratului până la hotarele Egiptului. 33. Şi să crească pe Antioh, fiul lui, până ce se va întoarce el. 34. Şi i-a dat jumătate din oştire şi elefanţi şi i-a dat porunci despre toate lucrările, care avea în gând, şi mai ales despre locuitorii Iudeii şi ai Ierusalimului, 35. Ca să trimită asupra lor oştire să zdrobească şi să nimicească tăria lui Israel şi rămăşiţa Ierusalimului şi să piardă pomenirea lor din acest loc. 36. Şi să aşeze oameni de alt neam în toate hotarele lor şi să le dea cu sorţi pământul lor. 37. Iar regele a luat cealaltă jumătate de oştire, care rămăsese, şi s-a sculat din Antiohia, cetatea stăpânirii sale, în anul o sută patruzeci şi şapte. 38. Şi a trecut apa Eufratului şi mergea prin ţările cele de sus. Şi a ales Lisias pe Ptolomeu, fiul lui Dorimene, şi pe Nicanor şi pe Gorgias, bărbaţi tari dintre prietenii regelui, 39. Şi a trimis cu ei patruzeci de mii de pedestraşi şi şapte mii de călăreţi, ca să vină în tara Iudeii şi să o strice de tot, după cuvântul regelui….
Cartea întâi a macabeilor 4 36. Şi a zis Iuda şi fraţii lui: Iată-i nimiciţi pe vrăjmaşii noştri. Să ne suim să curăţăm sanctuarul şi să-l înnoim. 37. Şi s-a adunat toată oştirea şi s-a suit în muntele Sionului. 38. Şi a văzut locul sfânt pustiit, jertfelnicul pângărit, porţile arse şi în curţi răsărite tufe, ca într-o pădure sau ca într-un munte, şi locuinţele surpate. 39. Şi şi-au rupt hainele, s-au tânguit cu tânguire mare, şi-au pus cenuşă pe cap 40. Şi au căzut cu faţa la pământ şi au trâmbiţat cu trâmbiţele şi au strigat la cer. 41. Atunci a rânduit Iuda bărbaţi, ca să hărţuiască pe cei din cetate până ce va curăţi templul. 42. Şi a ales preoţi fără de prihană, credincioşi legii lui Dumnezeu. 43. Şi au curăţit sfintele şi au dus pietrele necurăţiei la loc necurat. 44. Şi s-au sfătuit pentru jertfelnicul arderii de tot cel pângărit, ce vor face cu el. 45. Şi le-a venit sfat bun, ca să-l strice, ca nu cumva să le fie spre ocară, că l-au pângărit neamurile; şi au stricat jertfelnicul. 46. Şi au dus pietrele în muntele templului, în loc bun, până va veni proorocul, Ga să răspundă pentru ele. 47. Şi au luat pietre întregi după lege şi au zidit un jertfelnic nou, ca şi cel mai dinainte, 48. templul şi cele dinlăuntrul. Şi au zidit templului şi curţile. 49. Şi au făcut vase sfinte noi şi au băgat sfeşnicul şi jertfelnicul arderilor de tot şi al tămâierilor şi masa, în templul Domnului. 50. Şi au tămâiat pe jertfelnic şi au aprins lumânările cele de pe sfeşnic şi luminau în templul Domnului. 51. Şi au pus pe masă pâini şi au întins vălul catapetesmei şi au săvârşit toate lucrurile ce aveau de făcut. 52. Şi au mâncat dimineaţa în douăzeci şi cinci de zile ale lunii a noua, care este luna Chislev a anului o sută patruzeci şi opt. 53. Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul arderilor de tot cel nou, pe care îl făcuseră. 54. Pe vremea şi în ziua în care l-au pângărit pe el neamurile, intru aceea s-a înnoit cu cântări şi cu alăute şi cu harpe şi cu chimvale. 55. Şi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe Dumnezeul Cerului, Cel care i-a ajutat. 56. Şi au făcut înnoirea jertfelnicului în opt zile şi au adus arderi de tot cu veselie şi au jertfit jertfă de pace şi de laudă. 57. Şi au împodobit faţa templului Domnului cu cununi de aur şi cu paveze şi au înnoit porţile şi chiliile şi le-au pus uşi. 58. Şi s-a făcut veselie mare întru popor şi s-a şters ocara neamurilor. 59. Şi au rânduit Iuda şi fraţii lui şi toată adunarea lui Israel, ca să se ţină zilele înnoirii jertfelnicului în vremurile sale din an în an în opt zile, de la douăzeci şi cinci ale lunii Chislev, cu veselie şi cu bucurie.
Cartea întâi a macabeilor 6 1. Iar regele Antioh, umblând prin ţările cele de sus, a auzit că este în Elimaida Persiei o cetate mărită cu avuţie, cu argint şi cu aur, 2. Şi templul din ea bogat foarte, şi că acolo sunt acoperăminte de aur şi zale şi arme, pe care le-a lăsat acolo Alexandru, fiul lui Filip, regele Macedonenilor, care a stăpânit întâi între Elini. 4. Şi s-au sculat asupra lui cu război, şi a fugit şi s-a dus de acolo cu întristare mare, întorcându-se în Babilon. 5. Și a venit un oarecare în Persia care i-a spus că au fost înfrânte taberele care s-au dus în ţara lui Iuda, 6. Că a mers Lisias cu putere tare întâi, şi a fost înfrânt de către ei, şi ei s-au întărit cu arme şi cu putere şi cu prăzi multe, pe care le-au luat din taberele pe care le-au nimicit, 7. Şi că au stricat urâciunea care a fost zidită deasupra jertfelnicului în Ierusalim, şi templul, ca şi mai înainte, l-au înconjurat cu ziduri înalte, precum şi Betţura, cetatea sa. 8. Şi auzind regele cuvintele acestea, s-a înspăimântat şi s-a îmbolnăvit de întristare, căci nu i s-a făcut precum gândea. 9. Şi a fost acolo zile multe, pentru că a stăruit într-însul mâhnirea şi a gândit că va muri. 10. Şi a chemat pe toţi prietenii săi şi a zis către ei: Luatu-s-a somnul de la ochii mei şi mâhnirea mi-a zdruncinat inima. 11. Şi am zis în inima mea: La ce necaz am ajuns şi în ce tulburare mă aflu? Eu care eram bun şi iubit întru stăpânirea mea; 12. Iar acum îmi aduc aminte de răutăţile pe care le-am făcut la Ierusalim, luând toate vasele cele de aur şi cele de argint, care erau în el şi am trimis ca să piardă fără de pricină pe cei care locuiesc în Iuda. 13. Cunosc eu că pentru acelea m-au aflat pe mine răutăţile acestea, şi iată că pier de mare mâhnire în pământ străin. 14. Şi a chemat pe Filip, care era unul dintre prietenii săi, şi l-a pus peste toată stăpânirea sa, 15. Şi i-a dat lui stema şi veşmântul său şi inelul, ca să aducă pe Antioh, fiul său, şi să-l crească pentru domnie. 16. Şi a murit acolo regele Antioh în anul o sută patruzeci şi nouă.
Cartea a doua a macabeilor 1 10. Scrisă în anul o sută optzeci şi opt. „Cei din Ierusalim şi din Iudeea şi sfatul bătrânilor şi Iuda, lui Aristobul, sfetnicul regelui Ptolomeu, care este din neamul preoţilor celor unşi şi Iudeilor celor din Egipt, bucurie şi sănătate. 11. Din mari primejdii izbăvindu-ne Dumnezeu, mulţumim neîncetat Lui, ca cei care suntem gata să ne războim împotriva regelui. 12. Că Dumnezeu a lovit pe cei care s-au războit asupra sfintei cetăţi. 13. Că fiind în Persia căpetenia potrivnicilor şi oştirile cele ce erau cu el, cărora se părea că nimeni nu le poate sta înainte, au fost măcelăriţi în templul zeiţei Nanaia, înşelându-i cu cuvinte viclene preoţii zeiţei Nanaia. 14. Căci Antioh, prefăcându-se că vrea să se căsătorească cu zeiţa Nanaia, a sosit acolo cu prietenii săi, ca să ridice multele bogăţii ale templului în chip de zestre. 15. Şi preoţii zeiţei Nanaia, punând comorile înainte şi el apropiindu-se cu câţiva din suita sa de curtea capiştei, ei au închis templul; 16. Şi după ce a intrat Antioh, ei au deschis o uşă ascunsă a podului, şi aruncând cu pietre, au omorât pe căpetenie şi pe cei care erau cu el, şi desfăcându-i în bucăţi şi tăindu-le capetele le-au aruncat celor din afară. 17. Întru toate binecuvântat este Dumnezeul nostru, Cel care a dat pierzării pe cei care au făcut fapte păgâneşti.
Cartea a doua a macabeilor 5 1. Iar în vremea aceasta, Antioh a călătorit a doua oară în Egipt…. 5. Şi făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând Iason ca la o mie de bărbaţi, fără de veste a lovit asupra cetăţii şi, cei de pe zid împingându-se, mai pe urmă a luat cetatea, iar Menelau a fugit în castel… 11. Iar după ce a aflat regele acestea ce s-au făcut, a socotit că Iudeii s-au răzvrătit; pentru aceea, pornind din Egipt, cu mânie de fiară sălbatică a luat cetatea cu năvala. 12. Şi a poruncit ostaşilor să taie fără de milă pe cei care le sunt înainte şi pe cei care se suie în case să-i omoare. 13. Deci au fost omorâţi tinerii şi bătrânii, bărbaţii şi femeile şi feciorii au pierit, şi fecioarele şi pruncii au fost junghiaţi, 14. Astfel că în trei zile optzeci de mii au fost tăiaţi, iar alţii, cam tot atâţi câţi cei tăiaţi, au fost vânduţi. 15. Şi neîndestulându-se cu acestea, au îndrăznit a intra şi în templul Domnului, cel mai sfânt decât tot pământul, având călăuză pe Menelau, cel care şi legilor patriei s-a făcut vânzător. 16. Şi cu mâini nelegiuite a luat sfintele vase şi cele ce au fost puse de alţi regi spre creşterea, mărirea şi cinstea locului, cu nelegiuite mâini trăgându-le, le da. 17. Şi s-a smerit cu cugetul Antioh, căci socotea că pentru păcatele celor care locuiau cetatea S-a mâniat puţină vreme Domnul şi că pentru aceea a fost urgisit locul acela…. 21. Deci Antioh, luând o mie şi opt sute de talanţi din templul Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie, să facă pământul cale de corăbii şi marea drum de mers cu picioarele pentru semeţia inimii. 22. Şi a lăsat şi dregători, ca să necăjească poporul: în Ierusalim, pe Filip de neam frigian, mai păgân în obiceiuri decât cel care l-a pus; 23. La Garizim pe Andronic şi pe lângă aceştia pe Menelau, care mai rău decât ceilalţi se ridica împotriva cetăţenilor. 24. Şi având gând vrăjmaş asupra locuitorilor evrei, a trimis pe Apoloniu, capul răutăţilor, cu douăzeci şi două de mii de oşteni, poruncind ca pe cei în vârstă pe toţi să-i omoare, iar pe femei şi pe cei mai tineri să-i vândă.
Cartea a doua a macabeilor 6 1. Şi nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părinteşti şi să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu. 2. Şi să pângărească şi templul din Ierusalim şi să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeţi, precum erau locuitorii locului. 3. Ci cu anevoie şi grea era poporului tocmeala răutăţii acesteia. 4. Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări şi beţii, desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curţi, şi aducând cele ce nu se cuvenea. 5. Şi altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea legea, 6. Şi nu era voie nici a ţine ziua Domnului, nici a păzi sărbătorile părinteşti, nici măcar a spune că eşti Iudeu. 7. Şi erau duşi cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua naşterii regelui, şi când era sărbătoarea lui Dionysos, erau siliţi Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos.
Cartea a doua a macabeilor 9 1. Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia. 2. Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine. 3. Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei. 4. Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo. 5. Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel l-a lovit cu rană nevindecată şi nevăzută, căci, cum a sfârşit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui. 6. Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu multe şi neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeţia sa. 7. Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat. 8. Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa. 9. Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii şi, trăind în chinuri şi în dureri, cădea de pe el carnea, şi de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea. 10. Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhorii nesuferite. 11. Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor. 12. Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi greul miros, aceasta a zis: „Drept este a se supune lui Dumnezeu şi cel care este pământean să nu se asemene Lui”. 13. Şi se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, aşa zicând: 14. Că şi cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul şi să o facă mormânt, o va zidi şi o va face slobodă. 15. Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor şi fiarelor, pe toţi aceştia întocmai cu Atenienii să-i facă. 16. Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-l împodobească şi sfintele vase toate cu mult mai multe să i le dea înapoi şi cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile lui să le dea. 17. Afară de acestea, că şi el se va face evreu şi va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu. 18. Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel: 19. „Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie multă şi sănătate şi fericire, regele şi căpetenia oştirilor, Antioh. 20. De sunteţi sănătoşi împreună cu pruncii voştri şi ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc. 21. Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia şi căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră. 22. Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală. 23. Şi aducându-mi aminte că şi tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el, 24. Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo neizbândă, să ştie cei din ţări cui s-a lăsat domnia şi să nu se tulbure. 25. Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape şi vecinii împărăţiei păzesc vremurile, aşteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl adeveream şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt scrise. 26. Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obşte şi deosebi, fiecare să păzească credinţa către mine şi către fiul meu. 27. Că bună nădejde am că el cu blândeţe şi cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi. 28. Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa. 29. Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.
Cartea a doua a macabeilor 10 1. Iar Iuda Macabeul şi cei ce erau cu el, povăţuindu-i Domnul, au cuprins templul şi cetatea. 2. Iar jertfelnicele de prin târg, pe care le făcuseră cei de alt neam, şi capiştele, le-au stricat. 3. Şi curăţind templul, alt jertfelnic au făcut, şi înfierbântând pietre şi foc din ele luând, după ce au trecut doi ani şi şase luni, au adus jertfă şi tămâie şi lumini şi au făcut punerea înainte a pâinilor. 4. Şi după ce au făcut acestea, plecându-se cu faţa la pământ, s-au rugat Domnului ca să nu mai cadă în răutăţi ca acestea, ci de vor şi păcătui cândva, El să-i certe cu milă şi să nu-i dea neamurilor celor hulitoare şi barbare. 5. Iar în ziua în care cei de alt neam pângăriseră templul Domnului, s-a întâmplat că tocmai într-acea zi s-a făcut curăţirea, în douăzeci şi cinci ale aceleiaşi luni, care este Chislev, 6. Şi cu veselie au ţinut opt zile ca la praznicul corturilor, aducându-şi aminte cum cu puţină vreme mai înainte sărbătoarea corturilor au făcut-o în munţi şi în peşteri, hrănindu-se ca fiarele. 7. Pentru aceea stâlpări şi ramuri frumoase, precum şi finici având, laude dădeau Celui care îi învrednicise să sfinţească templul. 8. Şi a poruncit cu poruncă de obşte şi cu rânduială la tot neamul iudeu, ca din an în an să ţină zilele acestea. 9. Şi aşa a fost sfârşitul lui Antioh care s-a numit Epifaniu.
Dacă până acum am putut afla cu ajutorul textelor biblice că ‘’omul disprețuit’’ din Cartea Daniel 11:21-35, a cărui oștire a așezat urâciunea pustiitorului în Locașul Sfânt, este Antioh Epifanes despre care se vorbește în Cărțile Macabeilor, acum este momentul să adăugăm informațiile istorice care s-au păstrat în legătură cu acest personaj. Vom constata cât de exact se suprapun aceste informații, dându-ne astfel posibilitatea să înțelegem ce anume a fost această urâciune a pustiitorului, când, unde și în ce context a fost ea așezată în Locul sfânt.
Antioh al IV-lea Epifanes s-a născut în anul 215 î.Hr., numele lui la naștere fiind Mitridate. A fost al treilea fiu al regelui Antioh al III-lea al Imperiului Seleucid sau Siriei Seleuide, după fratele mai mare, Antioh, și cel mijlociu, Seleucus. Din acest motiv a avut ințial puține șanse de a moșteni coroana. Frații săi mai mari au luat parte activă la conducerea treburilor imperiului. În anul 193 î.Hr., Antioh, fratele mai mare a murit pe neașteptate, la 27 de ani. Prin forța acestor împrejurări, Seleucus, fratele mijlociu a devenit mâna dreaptă a lui Antioh al III-lea.
Pentru a fi respectate condițiile păcii de la Apamea din 188 î.Hr., Antioh, care în vremea aceea se numea încă Mitridate, a fost trimis de tatăl său, Antioh al III-lea, ca ostatec la Roma. El a trăit acolo zece ani, până ce în anul 178 î.Hr. a fost înlocuit ca ostatec cu nepotul său Demetrios, fiul fratelui său Seleucus (viitorul Demetrios I Soter). A trăit apoi trei ani la Atena, unde a adoptat o postură de democrat, s-a încetățenit și a fost chiar ales într-o slujbă publică.
După moartea lui Antioh al III-lea, Seleucus s-a proclamat rege sub numele de Seleucus al IV-lea. Cu ajutorul Atalizilor și al Pergamului, Mitridate-Antioh s-a ridicat ca pretendent la coroana seleucidă împotriva fratelui său Seleucos. În cele din urmă Seleucos al IV-lea a fost asasinat de ministrul său, Heliodor, care a uzurpat tronul.
În 175 î.Hr. cu sprijinul Pergamului, fostul Mitridate, numit de acum Antioh al IV lea a izbutit să-l înlăture de la putere pe Heliodor. El, de fapt, s-a substituit moștenitorului legitim al tronului, fiul fratelui său Seleucus și nepotul său, prințul Demetrios, aflat încă ostatic la Roma. Antioh s-a proclamat co-regent împreună cu copilul minor al răposatului Seleucos, numit și el Antioh, a luat de soție pe mama acestuia, văduva fratelui său, și a ordonat de îndată execuția asasinului lui Seleucos, Heliodoros . Asasinarea nepotului în anul 170 î.Hr. a avut loc probabil din inițiativa sa.
Iată cum prezintă Biblia evenimentele relatate mai sus:
Daniel 11 21. În locul lui se va ridica un om disprețuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată și va pune mâna pe împărăție prin uneltire. 22. Oştile se vor revărsa ca un râu înaintea lui, dar vor fi nimicite împreună cu o căpetenie a legământului. 23. După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa o viclenie; va porni şi va birui cu puţină lume.
Cartea întâi a macabeilor 1 11. Și a ieșit din aceștia o rădăcină păcătoasă, Antioch Epifan, feciorul regelui Antioch, care fusese la Roma zălog, și a stăpânit în anul o sută treizeci și șapte al domniei Grecilor.
Antioh și-a asigurat alianțe externe cu puteri elenistice ca Pergam și Rodos, precum și cu mai multe orașe grecești, prin acordarea de donații și daruri luxoase. Între altele, a construit la Atena un monumental templu Olimpeion. Autoritatea sa s-a bucurat de recunoașterea Romei, mai ales că în anul 173 î.Hr. a ajuns cu romanii la un acord de prietenie, a reglat datoriile rămase din neplata unor despăgubiri stabilite prin pacea de la Apameia și a sprijinit politica romană îndreptată contra Macedoniei.
În legătură cu acestea, aflăm din Biblie:
Daniel 11 24…..va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţine o vreme.
În anul 170 î.Hr. tutorii regelui Egiptului, Ptolemeu al VI-lea, au cerut lui Antioh să restituie Coelesyria(regiune care cuprindea Iudeea, Samaria, Galilea și alte câteva zone adiacente), Egiptului. Antioh a lansat atunci un atac preventiv împotriva Egiptului. Aceasta a reprezentat începutul așa numitului „Al Șaselea război sirian” (169-168 î.Hr) în cursul căruia, după victoria de la Pelusium, Antioh al IV-lea a cucerit întreaga Deltă a Nilului, a asediat și cucerit Alexandria și l-a luat prizonier pe regele Ptolemeu al VI-lea. Pentru a nu alarma pe romani, el a nu l-a detronat pe rege, ci l-a lăsat pe tron ca un fel de rege marionetă.
Despre aceste lucruri, Biblia ne spune următoarele:
Daniel 11 25. Apoi va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Şi împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică, dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui. 26. Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un râu şi morţii vor cădea în mare număr. 27. Cei doi împăraţi nu vor căuta decât să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaşi masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârşitul nu va veni decât la vremea hotărâtă.
Cartea întâi a macabeilor 1 18. Iar când Antioh şi-a întărit bine domnia, el a gândit să robească Egiptul, ca să domnească peste amândouă ţările. 19. Şi a intrat în Egipt cu oştire puternică, cu care şi cu elefanţi şi cu călăreţi şi cu corăbii multe. 20. Şi s-a războit cu Ptolomeu, regele Egiptului. Ptolomeu însă a fugit din faţa lui, şi au căzut mulţi răniţi. 21. Şi a cuprins cetăţile cele tari ale Egiptului şi a luat o bogată pradă din Egipt.
La întoarcerea din Egipt, Antioh Epifanes a trecut prin Israel, aducând mari nenorociri peste poporul evreu.
Aflăm din Biblie că:
Daniel 11 28. Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui şi apoi se va întoarce în ţara lui.
Cartea întâi a macabeilor 1 22. Şi s-a întors Antioh după ce a bătut Egiptul în anul o sută patruzeci şi trei. 23. Şi s-a suit împotriva lui Israel şi a Ierusalimului, cu popor mult, a intrat în templul Domnului cu mândrie, a luat jertfelnicul cel de aur şi sfeşnicul luminii şi toate vasele lui, masa punerii înainte, căuşele, năstrapele, cădelniţele cele de aur, catapeteasma, precum şi cununiile şi podoaba cea de aur, care erau pe fruntea templului Domnului, şi le-a sfărâmat pe toate. 24. A luat argintul și aurul şi vasele cele de preţ şi vistieriile cele ascunse, pe care le-a aflat; şi luându-le pe toate, s-a dus în ţara sa. 25. Şi a făcut ucidere de oameni şi a grăit cu trufie mare. 26. Şi a fost plângere mare în Israel şi în tot locul. 27. Şi au suspinat căpeteniile şi bătrânii, fecioarele şi tinerii au slăbit, şi frumuseţea femeilor s-a schimbat. 28. Tot mirele a izbucnit în plâns şi mireasa care şedea în cămară a fost în jale. 29. Şi s-a cutremurat pământul din pricina celor care locuiau pe el şi toată casa lui Iacov s-a îmbrăcat cu ocară.
Cartea a doua a macabeilor 5 5. Şi făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând Iason ca la o mie de bărbaţi, fără de veste a lovit asupra cetăţii şi, cei de pe zid împingându-se, mai pe urmă a luat cetatea, iar Menelau a fugit în castel… 11. Iar după ce a aflat regele acestea ce s-au făcut, a socotit că Iudeii s-au răzvrătit; pentru aceea, pornind din Egipt, cu mânie de fiară sălbatică a luat cetatea cu năvala. 12. Şi a poruncit ostaşilor să taie fără de milă pe cei care le sunt înainte şi pe cei care se suie în case să-i omoare. 13. Deci au fost omorâţi tinerii şi bătrânii, bărbaţii şi femeile şi feciorii au pierit, şi fecioarele şi pruncii au fost junghiaţi, 14. Astfel că în trei zile optzeci de mii au fost tăiaţi, iar alţii, cam tot atâţi câţi cei tăiaţi, au fost vânduţi. 15. Şi neîndestulându-se cu acestea, au îndrăznit a intra şi în templul Domnului, cel mai sfânt decât tot pământul, având călăuză pe Menelau, cel care şi legilor patriei s-a făcut vânzător. 16. Şi cu mâini nelegiuite a luat sfintele vase şi cele ce au fost puse de alţi regi spre creşterea, mărirea şi cinstea locului, cu nelegiuite mâini trăgându-le, le da. 17. Şi s-a smerit cu cugetul Antioh, căci socotea că pentru păcatele celor care locuiau cetatea S-a mâniat puţină vreme Domnul şi că pentru aceea a fost urgisit locul acela…. 21. Deci Antioh, luând o mie şi opt sute de talanţi din templul Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie, să facă pământul cale de corăbii şi marea drum de mers cu picioarele pentru semeţia inimii. 22. Şi a lăsat şi dregători, ca să necăjească poporul: în Ierusalim, pe Filip de neam frigian, mai păgân în obiceiuri decât cel care l-a pus; 23. La Garizim pe Andronic şi pe lângă aceştia pe Menelau, care mai rău decât ceilalţi se ridica împotriva cetăţenilor. 24. Şi având gând vrăjmaş asupra locuitorilor evrei, a trimis pe Apoloniu, capul răutăţilor, cu douăzeci şi două de mii de oşteni, poruncind ca pe cei în vârstă pe toţi să-i omoare, iar pe femei şi pe cei mai tineri să-i vândă.
După ce Antioh a părăsit Egiptul, la Alexandria a fost înscăunat un nou rege, Ptolemeu al VIII-lea. Frații Ptolemei s-au înțeles să guverneze împreună pentru a evita un război civil. Atunci Antioh, nemulțumit, în 168 î.Hr. a atacat din nou Egiptul și a trimis și o flotă militară cu scopul de a cuceri Ciprul. Situația din Egipt a îngrijorat însă Roma, care nu putea accepta reconstituirea unui mare imperiu grecesc. Încă înainte ca Antioh să ajungă din nou la Alexandria, în așa numita Zi de la Eleusis, un trimis al Romei, venerabilul proconsul Gaius Popillius Laenas, i-a predat regelui seleucid un ultimatum amenințător din partea Senatului Romei prin care îi cerea să-și retragă trupele din Egipt și din Cipru, iar dacă nu, să se considere în stare de război cu Republica Romană. Antioh i-a promis că va discuta cu sfetnicii săi, moment în care ambasadorul roman a trasat un cerc în jurul lui, spunându-i: ‘’Înainte de a ieși din acest cerc, vreau să răspunzi Senatului Romei.’’ Văzând aceasta, Antioh a decis să evite o confruntare militară cu romanii, care tocmai supuseseră Macedonia, transformând-o în provincie romană. Abia după ce a primit răspunsul pozitiv al lui Antioh, Popillius a acceptat să-i strângă mâna.
În legătură cu aceste evenimente, aflăm din Biblie că:
Daniel 11 29. La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de la miazăzi, dar, de data aceasta, lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte. 30. Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui, iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi.
Mânios că nu a putut recuceri Egiptul și că fusese umilit de romani, la întoarcerea din Egipt petrecută în anul 167 î.Hr, Antioch Epifanes s-a răzbunat pe evrei, la ordinul lui aducându-se asupra acestora una dintre cele mai mari nenorociri din istorie:
– oprirea jertfei necurmate, adică a arderilor de tot, a jertfei și a turnării sfinte, care la evrei era un ritual sacru;
– ridicarea urâciunii pustiirii pe altarul lui Dumnezeu din Templul din Ierusalim-în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev a anului o sută patruzeci și cinci(explicație suplimentară: anul 145 de domnie a Grecilor);
– profanarea Templului din Ierusalim prin jertfirea pe jerfelnicul care era deasupra altarului, în ziua a douăzeci și cincea a lunii Chislev a anului o sută patruzeci și cinci(de domnie a Grecilor), a unui porc, animal considerat spurcat de către evrei.
Acesta este momentul la care făcuse referire Arhanghelul Gabriel în viziunea profetului Daniel din Cartea Daniel 11 cu 400 de ani înainte de a avea loc, dar și momentul la care se referise Domnul Iisus atunci când le vorbea discipolilor despre semnele vremurilor, la 200 de ani după ce evenimentul avusese loc.
Și iată cum s-au petrecut lucrurile:
Daniel 11 30….. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân, ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt. 31. Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.
Cartea întâi a macabeilor 1 30. Şi după doi ani de zile(explicație suplimentară: adică în anul o sută patruzeci și cinci de domnie a Grecilor) a trimis regele pe cel mai mare peste biruri în cetăţile Iudei şi acesta a venit în Ierusalim cu mulţime mare. 31. Şi a grăit cu vicleşug către dânşii cuvinte de pace, iar ei l-au crezut. 32. Şi a căzut asupra cetăţii fără de veste, a lovit-o cu rană mare şi a pierdut popor mult din Israel. 33. Şi au prădat cetatea şi au ars-o cu foc şi au surpat casele şi zidurile ei primprejur. 34. Şi au robit femei şi prunci şi vite au luat. 35. Apoi au întărit cetatea lui David cu zid mare şi tare şi cu turnuri tari, să le fie spre apărare. 36. Şi au pus acolo neam păcătos, bărbaţi fără de lege, şi s-au întărit într-însa. 37. Şi au pus arme şi hrană şi, adunând prăzile Ierusalimului, le-au strâns acolo. 38. Şi a fost acea întăritură ca o cursă împotriva sfântului locaş şi ca un duşman rău pentru Israel pururea. 39. Şi au vărsat sânge nevinovat în jurul celor sfinte şi au pângărit altarul. 40. Şi din pricina lor au fugit cei care locuiau în cetatea Ierusalimului, şi s-a făcut locaş străinilor, şi străină fiilor săi, şi pruncii ei au părăsit-o. 41. Sfântul locaş s-a pustiit ca pustiul, praznicele ei s-au întors în jale, zilele ei de odihnă întru batjocură, cinstea ei întru defăimare. 42. Mărirea ei a trecut întru necinste şi înălţimea ei s-a întors în plângere. 43. Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa. 44. Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui. 45. Şi mulţi din Israel au primit slujirea cerută de el şi au jertfit idolilor şi n-au păzit ziua de odihnă. 46. Şi a trimis regele cărţi prin mâinile solilor în Ierusalim şi în cetăţile Iudei, poruncind să umble după legile cele străine de ţară 47. Şi să oprească arderile de tot şi jertfa şi turnarea sfântă; 48. Şi să pângărească zilele de odihnă şi sărbătorile; 49. De asemenea şi locul sfânt şi pe cei sfinţi; 50. Să zidească jertfelnice şi capişti şi casă de idoli şi să aducă jertfă cărnuri de porc şi vite necurate; 51. Şi să-şi lase pe fiii săi netăiaţi împrejur şi să pângărească sufletele lor cu toată necurăţia şi întinarea, ca să uite legea şi să schimbe toate îndreptările; 52. Iar care nu va face după cuvântul regelui să moară. 53. După toate cuvintele acestea, a scris la toată împărăţia sa şi a pus supraveghetori peste tot poporul. 54. Şi a poruncit cetăţilor Iudei să jertfească din cetate în cetate. 55. Şi s-au adunat la ei mulţi din popor, toţi care au părăsit legea Domnului şi au făcut rele pe pământ. 56. Şi au silit pe Israel întru ascunzişuri să-şi caute scăparea. 57. Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci, au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti. 58. Şi tămâiau înaintea uşilor caselor şi în uliţe. 59. Şi cărţile legii, pe care le-au aflat, le-au ars cu foc, stricându-le de tot. 60. Şi oriunde se afla la cineva cartea legii şi oricine ţinea legea, acela din porunca regelui era omorât. 61. Cu puterea sa făcea aşa în fiecare lună Israeliţilor care se aflau în cetăţi. 62. Şi în douăzeci şi cinci ale lunii, au jertfit pe jertfelnicul care era deasupra altarului. 63. Şi pe femeile care-şi tăiaseră împrejur pe fiii lor, le-au omorât după poruncă. 64. Şi pe prunci i-au spânzurat de grumajii lor şi casele lor le-au prădat şi pe cei care i-au tăiat împrejur i-au omorât. 65. Iar mulţi din Israel s-au întărit şi au pus legământ întru sine, ca să nu mănânce necurat. 66. Şi mai bine au voit a muri, decât a se pângări cu mâncăruri necurate şi a călca legea cea sfântă; pentru aceea au primit moartea. 67. Şi mare urgie a venit peste Israel.
Cartea a doua a macabeilor 6 1. Şi nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părinteşti şi să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu. 2. Şi să pângărească şi templul din Ierusalim şi să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeţi, precum erau locuitorii locului. 3. Ci cu anevoie şi grea era poporului tocmeala răutăţii acesteia. 4. Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări şi beţii, desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curţi, şi aducând cele ce nu se cuvenea. 5. Şi altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea legea, 6. Şi nu era voie nici a ţine ziua Domnului, nici a păzi sărbătorile părinteşti, nici măcar a spune că eşti Iudeu. 7. Şi erau duşi cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua naşterii regelui, şi când era sărbătoarea lui Dionysos, erau siliţi Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos.
De remarcat este faptul că Domnul Iisus, atunci când le atrage atenția discipolilor cu privire la ‘’urâciunea pustiirii ce s-a zis prin prorocul Daniel, stând în locul cel sfânt’’, nu specifică și înfăptuirea unei profanări a Templulu, respectiv oprirea jerftei necurmate. Dar, la fel de important este să remarcăm că atât în Cartea Daniel 11:21-35 cât și în Cărțile Macabeilor în care se vorbește despre aceeași urâciune a pustiirii, toate cele trei acte se produc în strânsă legătură.
Așa că atunci când același profet Daniel ne spune în capitolul 9:27, următoarele: 27. El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât. , va trebui să înțelegem că la mijlocul săptămânii, adică la jumătatea celor șapte ani apocaliptici sau după primii trei ani și jumătate ai Apocalipsei, pe lângă oprirea jertfei necurmate, pe altarul lui Dumnezeu va fi ridicată urâciunea pustiirii. Toate aceste lucruri se vor întâmpla la mijlocul domniei și la porunca lui ‘’El’’, antichristul. Imediat după, ‘’unul care pustiește’’, diavolul sau Satana, va fi aruncat din ceruri de către Domnul, și va cădea pe pământ, mânios că mai are puțină vreme. Va urma pentru evrei ceea ce spune Domnul Iisus în Sfânta Evanghelie după Matei 24:21 : ”o strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.” și în Sfânta Evanghelie după Marcu în 13:19 : ”necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, și nici nu va mai fi.” Pentru mai multe detalii privind cronologia Apocalipsei, vă invit să lecturați pe acest blog, articolul intitulat ‘’Reperele cronologice ale Apocalipsei.’’
Cartea Daniel 12 conține un fragment în care Arhanghelul Gabriel îi dă profetului Daniel câteva informații despre ‘’vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului.’’ Deducem din text că aceste două evenimente la care se face referire, vor avea loc la sfârșitul acestor lucruri, la vremea sfârșitului sau la sfârșit, și nu sunt nicidecum evenimentele petrecute în anul 167 î.Hr.
Daniel 12 1. În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. 2. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. 3. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci. 4. Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte.” 5. Şi eu, Daniel, m-am uitat şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu şi altul dincolo de malul râului. 6. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni? 7. Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că vor mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot. 8. Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?” 9. El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. 10. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. 11. De la vremea când va înceta jertfa necurmată și de când se va așeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. 12. Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile! 13. Iar tu du-te până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.
Este profund mișcător să punem cap la cap informațiile cronologice și să înțelegem succesiunea zilelor care vor mai fi. Știm că de la momentul în care urâciunea pustiirii va fi așezată în locul sfânt și va înceta jertfa necurmată, vor urma ultimii trei ani și jumătate ai Apocalipsei, adică ultimele 1260 de zile. Dar aflăm acum că din același moment de mijloc al Apocalipsei, vor mai urma 1290 de zile, adică încă 30 în plus, respectiv 1335 de zile din același moment, adică încă 30 plus 45 de zile până când se va putea spune, așa cum subliniază Arhanghelul Gabriel: ”12. Ferice de cine va aștepta…”
Cartea Daniel 8 aduce și ea în discuție desființarea jertfei necurmate și așezarea urâciunii pustiirii care se vor petrece la vremea de apoi a mâniei, sau în vremea de apoi a mâniei, sau la sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor și când se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. Întrucât pentru moment, autorul acestui articol nu reușește să tâlcuiască înțelesul celor doua mii trei sute de seri și dimineți până la curățirea Sfântului Lăcaș, subiectul rămâne în studiu.
Daniel 8 9. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată. 10. S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare. 11. S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt. 12. Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ şi a izbutit în ce a început. 13. Am auzit pe un sfânt vorbind şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?” 14. Şi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!” 15. Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om. 16. Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta! 17. El a venit atunci lângă locul unde eram şi, la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!’’ 18. Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. 19. Apoi mi-a zis: ”Iată, îți arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta privește vremea sfârșitului.”…… 23. La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. 24. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. 25. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti. 26. Iar vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.” 27. Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.
A mai rămas un singur aspect de discutat. Întrucât nu primim nicăieri în textul biblic informații care să ne clarifice ce este mai exact această urâciune a pustiirii care va fi ridicată în Templul din Ierusalim, pe altarul lui Dumnezeu, la mijlocul Apocalipsei, la porunca antichristului, vom apela la cunoașterea pe care o dobândește cel ce studiază Biblia. Pentru că nimic nu pare să-l supere mai tare pe Domnul decât închinarea la idoli și dumnezei străini, mai exact la statuile dedicate lor, și avem nenumărate exemple în Biblie, putem presupune că această urâciune este un chip cioplit, o statuie sau poate chiar o hologramă a antichristului.
Dar ca să avem o urâciune a pustiirii așezată pe altarul lui Dumnezeu, trebuie ca mai întâi să fie ridicat Templul din Ierusalim. Cel de pe vremea Domnului Iisus nu mai există întrucât a fost complet distrus în anul 70 d.Hr. de către romani. Știm însă că evreii și-l doresc foarte mult iar acest subiect este extrem de actual la ei. Au pregătite în amănunt planurile pentru construcție iar pietrele din care vor ridica zidurile par a fi și ele gata cioplite. Mesele, altarele, vasele, uneltele și veșmintele sfinte cu care vor oficia ritualurile în Templu sunt gata pentru folosință, la fel și animalele de jertjă. Cu toate aceste pregătiri finalizate până în cel mai mic detaliu, câteva luni, nu multe, ar fi suficiente pentru ridicarea și darea în folosință a Templului.
Singura problemă pentru evrei este legată de locul unde trebuie amplasat acest Templu pe care l-ar fi ridicat de mult dacă acolo nu s-ar înălța în prezent cea mai importantă moschee arabă, Al-Aqsa.
A venit timpul să reflectăm profund la cuvintele Domnului nostru Iisus din Evanghelia Sfântului Matei 24:15 : ‘’cine citește să înțeleagă’’, întrucât trăim vremuri în care Orientul mijlociu fierbe, iar conflictul, susținut tacit, riscă să deschidă calea celor profețite de Domnul Iisus, Apostolului său Ioan.
-Ajută-ne, Doamne!-
sursa: https://indemnlaveghere.ro/