text Profetii biblice

"Cum va fi la venirea Fiului Omului sau despre tentativa de distrugere a speciei umane prin modificarea genomului"

04 aprilie 2025

Categoria: Profetii biblice

 

Cunoaștem de la Sfinții apostoli Matei și Luca, cuvintele Domnului Iisus cu privire la vremurile de pe urmă: ‘’Și precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi venirea Fiului Omului’’, ‘’Și precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului.’’

    Faptul că însuși Domnul Iisus ne atrage atenția asupra asemănării vremurilor lui Noe cu vremea de la venirea sa, ne obligă să tratăm cu multă băgare de seamă acest subiect. Oile simt că Păstorul lor se întoarce.  Pentru aceasta le-a și dat semnele, ca să fie atente și să se pregătească.

   Știm că în zilele lui Noe, omenirea, așa cum a fost ea creată de Domnul, a fost la un pas de dispariție, pentru că îngerii întunericului s-au combinat cu fetele oamenilor și au dat naștere uriașilor, ființe cu un ADN modificat, diferit de cel al oamenilor. Subiectul este pe larg discutat în articolul ’’Uriașii biblici și pervertirea genetică a speciei umane’’ publicat pe acest blog. Numai intervenția atât de radicală a lui Dumnezeu, aceea de a trimite potopul în vederea distugerii oamenilor corupți de pe Pământ și a uriașilor,  este cea care a salvat până la urmă, specia umană.

    În vremurile pe care le trăim și pe care ar trebui să le cercetăm cu foarte mare atenție pentru că s-ar putea să fie cele de pe urmă, ar putea oare omenirea să fie din nou la un pas de distrugere din cauza pervertirii genetice cauzate de modificările induse cu bună știință la nivelul genomului? Da, ar putea și chiar este! Dar cum?

    O boală necruțătoare face anual milioane de victime la nivel global. Indiferent de cât de mult luptăm împotriva ei cu ultimele tratamente și tehnici medicale, ea răpește, cu fiecare an care trece, din ce în ce mai multe suflete. Este boala secolului și toată lumea își dă cu părerea că ar fi de la poluare, de la mâncare, de la stres, etc. și cu siguranță că fiecare din acești factori are o anumită influență. Dar puțini sunt cei care bănuiesc și și mai puțini cei care au curajul să vorbească despre adevărată cauză a cancerului.

     Ori de câte ori ne dăm acceptul ca noi și copiii noștri să primim așa zisele vaccinuri clasice care ar trebui să ne protejeze de contractarea diferitelor boli, trebuie să știm că introducem în corpurile noastre, fragmente de ADN care provin de la celulele pe care au fost crescute virusurile vaccinale(aceste celule provin de multe ori din fetuși umani avortați) sau chiar particule virale de tipul virusului simian SV 40 din celulele renale de la maimuță. Există multe studii stiințifice care demonstrează că aceste fragmente sunt capabile și produc modificări ale genomului uman, inducând procesul canceros. Cancerul este o boală a unui țesut sau organ în care celulele manifestă un comportament anormal tocmai datorită modificărilor de ADN din structura lor. Pur și simplu, celulele nu mai știu să funcționeze corect tocmai pentru că citesc o informație eronată înscrisă în ADN-ul modificat pe care îl conțin.

     Tehnologia recentă de folosire a ARN-ului mesager în vederea unei așa numite ‘’imunizări’’ în perioada de tristă amintire a unei așa numitei ‘’pandemii covid’’,  stă la baza a ceea ce oamenii de știință și medicii din întreaga lume numesc acum ‘’Turbo-cancere’’. Acestea sunt forme de cancer extrem de agresive apărute la pacienți tineri vaccinați cu serul experimental covid și care nu prezentau riscuri în această direcție, forme care duc la deces în doar câteva luni de zile. Pe blogul unde este publicat acest articol, veți găsi multe materiale ale unor renumiți medici și oameni de știință care expun un adevăr crunt: există o legătură de cauzalitate între vaccinare și dezvoltarea cancerelor.

    Acum, dacă această tehnologie ARN mesager ar fi doar o regretabilă eroare produsă de graba cu care s-a dorit rezolvarea unei situații de criză, și vedem deja rezultatele catastrofale ale utilizării ei, de ce s-ar dori, așa cum putem observa, folosirea ei ca alternativă de înlocuire a vaccinurilor clasice?

    Răspunsul este unul singur: pervertirea speciei umane prin modificarea genetică și în vederea distrugerii ei, este un deziderat și trebuie să se producă. Planul este bine stabilit, punct cu punct, și nici măcar nu mai este un secret pentru nimeni. Vaccinarea este doar una dintre căi pentru că se prefigurează deja apogeul demenței diavolești: editarea genetică intențională.

   Pentru a întări încă o dată necesitatea imperativă de a ne păstra intactă moștenirea genetică cu care ne-a înzestrat Domnul, vom aduce alte câteva clarificări.  Fiecare specie din lumea vie, fie că este vorba de microorganisme, plante, animale, oameni, etc, are un ADN specific. Acest ADN este prezent în fiecare celulă și este ca o ‘’carte de căpătâi’’ folosită de toate celulele pentru a-și îndeplini funcțiile în cadrul sistemului complex care este organismul. Oricât de diferite ar fi speciile existente, diferențele la nivelul ADN-ului nu sunt atât de mari cum am putea crede la prima vedere. De exemplu, oamenii prezintă între ei similarități genetice în proporție de 99,9%. Similaritățile genetice dintre oameni și cimpanzei sunt în proporție de 98,8%, dintre oameni și câini, de 94%, dintre oameni și pisici, de 90%, dintre oameni și vaci, de 80%, dintre oameni și musculițe, de 60%, dintre oameni și banane, de 60%. Orice modificare cât de mică la nivelul ADN-ului, indusă altfel decât prin evoluția firească de-a lungul milioanelor de ani de existență a unei specii, duce la riscuri majore privind supraviețuirea indivizilor afectați și implicit a speciei din care fac parte.  Fiecare specie poate supraviețui și își poate transmite mai departe caracteristicile prin urmași viabili, numai dacă își menține genomul integru. Dacă nu reușește acest lucru, nu va supraviețui!

    Distrugerea speciei umane este un deziderat pentru diavol, pentru că ne urăște iar pervertirea noastră la nivel genetic este probabil cel mai agresivă, perversă și totodată subtilă modalitate pe care o folosește.

    Redăm mai jos fragmente din discursurile celor aserviți răului profund, dar cu încrederea și bucuria că noi, oamenii, nu suntem ‘’animale piratabile’’. Suntem copiii lui Dumnezeu și Domnul va lupta pentru noi!

         Tal Zaks- fost director medical al Moderna(2015-2021):

    Sunt aici ca să vă spun că suntem capabili să piratăm softul vieții și asta schimbă modul în care ne gândim la prevenția și tratamentul bolilor.

    Yuval Harari- consilier al Forumului economic mondial:

     Noi suntem probabil una dintre ultimele generații de Homo Sapiens deoarece generațiile care vor urma vor învăța cum să manipuleze corpuri și creiere și minți. Am ajuns în punctul în care putem pirata nu numai computere. Putem pirata ființe umane și alte organisme.

    Avem tehnologie pentru piratarea ființei umane într-o proporție foarte mare.

    Entitățile viitoare vor fi mai diferite de noi decât suntem noi de neanderthalieni. Știi, singurele diferențe dintre noi și neanderthalieni sunt doar câteva mutații genetice care au dus la schimbări în structura creierului, a sistemului hormonal și așa mai departe. Așa încât noi vom deține tehnologia, poate că nu în următorii 10 ani ci în următorii 100 de ani, de a produce schimbări chiar mai mari, intenționat, asupra ADN-ului nostru, asupra corpurilor noastre, asupra creierelor noastre, și suplimentar avem dezvoltarea inteligenței artificiale care ar putea duce fie la combinații între corpuri organice și computere, care sunt cunoscute ca cyborgi, sau la crearea unor entități complet anorganice, ființe complet anorganice care ar putea fi mult mai inteligente și mai capabile decât noi.

    Piratând organismele, elitele ar putea obține puterea de a modifica însuși viitorul vieții pentru că odată ce piratezi ceva, poți de obicei să-l și modifici. Știința înlocuiește evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, nu designul inteligent al vreunui Dumnezeu aflat deasupra norilor, ci designul nostru inteligent și designul nostru inteligent de stocare cloud: cloud-ul IBM, cloud-ul Mycrosoft. Acestea sunt noile forțe directoare ale evoluției.

    Klaus Schwab- președintele Forumului economic mondial:

    Una dintre caracteristicile celei de-a patra revoluții industriale este că nu schimbă ceea ce facem, ci ne schimbă pe noi. Această a patra revoluție industrială nu schimbă ceea ce faci, te schimbă pe tine dacă accepți o editare genetică, de exemplu. Tu ești cel care esti schimbat și desigur că aceasta schimbare are un impact major asupra identității tale.

    Tal Zaks:

    În fiecare celulă există ceva care se numește ARN mesager sau mARN care transmite informații critice de la ADN-ul din genele noastre către ”fabricile” de proteine, proteine care sunt chiar chestiile din care suntem alcătuiți. Acestea sunt informații critice care dictează ce anume va face celula. Așa încât noi ne gândim la el ca la un sistem de operare. Și nu există doar în fiecare celulă a corpului nostru, ci în fiecare celulă a fiecărui organism viu. Este același lucru.

    Yuval Harari:

    OAMENII SUNT ACUM ANIMALE PIRATABILE! Știi, toată ideea asta că oamenii au acest suflet sau spirit și că au liber arbitru și că nimeni nu știe ce se întâmplă în interiorul meu și că orice aleg, fie că este vorba de alegeri politice sau în supermarket, aceasta este alegerea mea personală, s-a terminat cu toate astea.

    Tal Zaks:

    Dacă ai putea să schimbi asta, adică ceea ce numim softul vieții, dacă am putea să introducem o linie de coduri sau să schimbăm o linie de coduri, acest lucru ar avea implicații profunde în toate aspectele.’’

Vino, Doamne Iisuse!

 

sursa: https://indemnlaveghere.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum transformă Hristos o familie?"
Categorie: Editoriale crestine ,,Redescoperind familia biblică”Păstor Ioan Cocîrțeu.Partea a XII- a: Cum transformă Hristos o familie?Text biblic: Matei 1: 18-25; Luca 1: 26-38Când Domnul vine în...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu am timp!"
Categorie: Editoriale crestine “Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.” Efeseni 5: 16Cine nu a rostit expresia aceasta cel puțin o dată până acum ? Se vorbește despre o aşa zisă “comprimare...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Reintegrarea adevarului"
Categorie: Editoriale crestine “…Fiecare din voi să spună aproapelui său adevărul…” Efeseni 4: 25Minciuna e detestabilă. Cui i-ar plăcea ca în loc de adevăr să audă o minciună ? Cine se poate sim...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Haideti sa scriem istoria frumos!"
Categorie: Editoriale crestine ”Să știți că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.”2 Timotei 3: 1Fiecare generație de oameni este responsabilă pentru ce lasă în urmă. Modul cum trăim, relațiile...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Romanie...pe genunchi"
Categorie: Editoriale crestine “..dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele,- îl voi asculta din ceruri...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Familia evlavioasă"
Categorie: Editoriale crestine ,,Redescoperind familia biblică”Păstor Ioan Cocîrțeu Partea a XV-a: Familia evlavioasăPasaj biblic: 1 Samuel 1:1-27 Familia evlavioasă iubește prezența la...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Familia vizionară"
Categorie: Editoriale crestine ,Redescoperind familia biblică”Păstor Ioan Cocîrțeu.Partea a – XVII – a: ,,Familia vizionară”Pasaj biblic: Geneza 12: 1-9Un om vizionar se lasă stăpânit de idealuri...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Prima porunca - ”Un singur Dumnezeu pentru credincioși”
Categorie: Editoriale crestine Exod 20: 3Exod 20 este cunoscut de către toți cititorii Bibliei ca fiind cele 10 porunci, decalogul. Aceste porunci nu sunt sugestii. Ele ne-au fost date ca legi pe...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua porunca"
Categorie: Editoriale crestine ”Interzicerea imaginii despre Dumnezeu”Exod 20: 4-6Adesea au fost considerate, în mod eronat, ”regulile” lui Dumnezeu. Lista Lui învechită cu ce să faci și ce să nu...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
”Sacralitatea Numelui lui Dumnezeu”
Categorie: Editoriale crestine Exod 20: 7 Există o problemă nativă cu limba noastră. Limba este un organ relativ mic în comparație cu alte părți ale trupului, dar este una dintre cele mai pu...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise