Continuăm studiul nostru astăzi despre tot ce ne-a învăţat Domnul Isus şi ne-a poruncit să facem. Acest lucru e important fiindcă asta a spus Domnul că trebuie să propovăduim în fiecare naţiune de îndată ce i-am făcut pe oameni să fie ucenici ai Săi. Şi acest lucru durează o viaţă întreagă. Nu e un lucru pe care îl putem sfârşi în 1-2 zile. Fiecare lucru pe care l-a poruncit Hristos trebuie să-l facem, şi dacă nu l-am făcut, n-am împlinit marea trimitere.
Deci, ne-am uitat la Predica de pe munte şi am văzut 9 atitudini corecte despre care a vorbit în capitolul 5, şi 9 atitudini greşite despre care a vorbit în următoarele capitole până la capitolul 7.
Ne uităm acum în Matei 7:6. Începând cu acest verset avem, cum ar fi, paragrafele de încheiere, concluzia Predicii de pe munte: "Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă." Citim aici că trebuie să fim înţelepţi cu privire la ceea ce vorbim şi cui vorbim. În cartea Proverbe ni se spune în capitolul 27 că nu trebuie să răspundem unui nebun după nebunia lui. Când ne uităm la însuşi exemplul Domnului Isus... El e exemplul atunci când încercăm să înţelegem un verset. Când ne uităm la un verset ca acesta, nu e că ne purtăm cu cineva ca şi cu câinii sau cu porcii. Cu toţii suntem păcătoşi, fiecare om. Cu toţii suntem păcătoşi, unii dintre noi suntem salvaţi, prin harul lui Dumnezeu, având păcatele iertate, iar alţii sunt încă în păcatele lor. Dar, în esenţă, suntem cu toţii păcătoşi pentru început, fiindcă am moştenit asta de la Adam. Deci, nu se pune problema că unul se gândeşte că e mai bun decât celălalt, sau priveşte cu dispreţ pe altul, ca pe un câine sau un porc. Trebuie să înţelegem ce spunea Isus aici.
Principiul e ceea ce trebuie să înţelegem în întreaga Predică de pe munte. De exemplu, când a zis să-ţi scoţi ochiul sau să-ţi tai mâna, nu Se referea să-ţi tai efectiv mâna, s-o amputezi, sau să ne scoatem ochiul, ci e vorba de principiul din spate. Când a vorbit despre a mânca trupul Lui şi a bea sângele Lui în Ioan capitolul 6, nu e vorba de trupul şi sângele Lui fizic, ci vorbea despre a fi părtaşi la moartea Sa, lucru pe care unii oameni l-au luat ad litteram şi s-au simţit ofensaţi şi au plecat. Iar El S-a întors şi le-a zis: "Cuvintele pe care vi le spun sunt duh şi viaţă. Carnea nu foloseşte la nimic" (Ioan 6:63).
Altădată, când Isus S-a dus în Siro-fenicia, în ţinutul Tirului, a mers toată distanţa aceea - vreo 80 de km - doar pentru a ajuta o singură femeie cananeancă. E uimitor cum mergea Isus 80 km dus şi 80 km la întors, peste 150 km, doar ca să ajute o singură persoană. Dar când a ajuns acolo... şi era călăuzit de Duhul, evident... ca om nu ştia ce o să găsească, însă când Duhul te călăuzeşte, asculţi, şi descoperi că e ceva minunat la sfârşitul călătoriei. Dar citim acolo în Matei 15, de la v.21 înainte, această poveste. Femeia aceasta a venit să ceară ajutor pentru fiica ei care era posedată demonic, şi Isus S-a întors şi i-a zis: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei", Matei 15:26. Unii oameni au pus asta sub semnul întrebării: "O numea Isus căţel?" Tu ai merge 150 km? Cât durează să mergi 150 km? Cel puţin 2 zile. Ai merge distanţa asta ca să ajuţi o singură persoană? Putem vedea aici intensitatea dragostei lui Hristos. Dar Domnul o testa pentru a vedea dacă e dispusă să ia o poziţie umilă, recunoscând că nu merită nimic de la Dumnezeu. Şi când aceasta a zis: "În regulă, sunt un căţel. Dar pot să primesc firimiturile care cad de la masă?", Isus a zis: "O, femeie, mare este credinţa ta!" Doar de două ori a spus Isus asta cuiva, şi în ambele dăţi a fost către oameni care nu erau evrei. O dată către un soldat roman, iar altădată femeii siro-feniciene. Iată cum a apreciat-o.
Deci, când se vorbeşte despre căţei şi porci, în Scriptură, nu este ca să-i dispreţuiască pe oameni, ci ca să recunoaştem că nu merităm nimic de la Dumnezeu. Oricine se gândeşte: "Eu merit ca Dumnezeu să facă ceva pentru mine", nu a înţeles poziţia omului înaintea lui Dumnezeu. Vă spun, singurul lucru pe care-l merităm e iadul. Dacă-I spunem lui Dumnezeu: "Doamne, dă-mi ce merit", răspunsul va fi iadul. Orice ni se dă mai bun decât asta este harul lui Dumnezeu. Când recunoaştem această poziţie, atunci primim mult de la Dumnezeu. Dar majoritatea oamenilor nu recunosc această poziţie.
Deci, Isus spunea: "Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte." Asta înseamnă: să nu le dai oamenilor ceva ce ei nu apreciază. Ceea ce vrea un câine e un os. Asta vrea el. Nu vrea ceva sfânt. Şi, când un om este interesat mai mult de lucruri materiale decât de Dumnezeu, într-un anumit sens, nu e mai presus de un animal. Pentru ce trăieşti? Doar pentru a creşte copii, pentru sex, pentru a dormi sau a mânca hrană bună? Aceste lucruri le interesează şi pe animale. Animalele sunt totdeauna interesate de lucruri pământeşti. Câinii se uită mereu în jos pe pământ. Porcii se uită mereu în jos la lucrurile de pe pământ. Nu vezi niciodată un câine sau un porc uitându-se spre cer. Animalele se uită în jos la lucrurile de pe pământ. Acesta e înţelesul acestor lucruri: oameni a căror minte e fixată asupra lucrurilor pământeşti.
Un creştin adevărat are capul ridicat în sus, se uită la lucrurile de sus. Şi n-are sens să le dai lucruri sfinte celor care nu sunt interesaţi de lucrurile de sus. E ca şi cum arunci mărgăritare înaintea porcilor. Porcii au nevoie de mult gunoi, asta le place să mănânce. Deci, n-are sens să dai lucruri sfinte... El vorbeşte legat de Predica de pe munte. Predica de pe munte nu e destinată necredincioşilor, în esenţă, acesta e sensul la Matei 7:6. Nu da acest mesaj celor care nu sunt născuţi din nou, fiindcă ei nu-l pot aprecia. Cei care nu sunt născuţi din nou au nevoie să audă mesajul pocăinţei. Ei trebuie să ştie că sunt păcătoşi, că merită iadul, că sunt pierduţi, că sunt despărţiţi de Dumnezeu şi se îndreaptă spre un destin etern în iad. Acesta e mesajul pe care trebuie să-l audă necredincioşii şi chiar cei născuţi în familii creştine care nu sunt născuţi din nou, care n-au intrat într-o legătură vie cu Hristos.
Fiecare om, dacă nu-I dă lui Dumnezeu primul loc în viaţa sa, este realmente ca şi un animal. Un animal nu e interesat deloc de Dumnezeu, de rugăciune, de ceea ce are de zis Dumnezeu. Şi, când un om nu e interesat deloc de rugăciune, de Dumnezeu, de ceea ce are să-i spună Dumnezeu, nu e mai presus de un animal. Un animal este interesat de sex. Când un om e interesat în principal de sex, e ca şi un animal. Orice animal e interesat de sex, de mâncare. Şi când oamenii sunt interesaţi doar de mâncare, de sex şi de somn, şi de a avea copii, ei bine, şi animalele fac toate acestea. Deci, există o diferenţă.
Când Dumnezeu l-a făcut pe Adam, l-a făcut din aceeaşi ţărână din care a făcut porcii, câinii şi toate animalele. Exact aceeaşi ţărână. Şi, dacă te uiţi la organele interne ale câinilor şi porcilor, vezi multă asemănare între acestea şi cele ale oamenilor. Deci, ceea ce spune Domnul este că fizic ambii sunt din acelaşi material. De aceea a făcut Dumnezeu animalele şi omul în a 6-a zi. Prima parte a zilei a 6-a a făcut animalele, iar a doua parte a făcut omul. A făcut porci şi câini în prima parte a zilei a 6-a, şi pe om, Adam, în a doua parte a zilei a 6-a. Dar a existat o mare diferenţă. Dumnezeu nu a suflat peste animale, ele au avut automat suflare când au fost create sau făcute din ţărână. Dar de îndată ce a fost făcut omul, Dumnezeu a suflat în el şi a devenit un suflet viu, citim în Geneza 1. Acest lucru a fost ceea ce l-a diferenţiat imediat de animale - suflarea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu n-ar fi suflat în el, se poate să fi arătat ca un om dar ar fi fost ca un animal. Însă, în momentul în care Dumnezeu a suflat în el, acesta a devenit un suflet viu, o fiinţă eternă, spre deosebire de animale care nu sunt eterne.
Când moare un animal, devine pur şi simplu ţărână. Dar când Dumnezeu a suflat în om şi acesta a devenit un suflet viu, a devenit o fiinţă eternă în acel moment, o fiinţă eternă răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. Nu avea viaţă veşnică, fiindcă viaţa veşnică se referă la viaţă care n-a avut un început, şi numai Dumnezeu are asta, dar putem primi această viaţă veşnică atunci când ne pocăim de păcatele noastre, venim la Hristos şi-L primim ca Domn şi Mântuitor al nostru. Atunci avem viaţă veşnică. Altfel, suntem doar fiinţe eterne, şi oamenii care merg în iad rămân acolo pentru veşnicie, separaţi de Dumnezeu. Deci, Domnul spune aici că, există două categorii distincte de oameni pe acest pământ. Sunt cei care trăiesc ca şi animalele, ca porcii şi câinii, şi sunt alţii care recunosc că ei ar trebui să fie copii ai lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu i-a făcut fiinţe eterne, răspunzătoare înaintea Lui.
Deci, când Dumnezeu a suflat în om, acesta era făcut din ţărână, dar avea o conştiinţă care-l făcea conştient că e răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru acţiunile şi cuvintele lui. Animalele nu au o conştiinţă, n-au simţul vinovăţiei când fac ceva greşit. Pe când omul, chiar dacă e complet analfabet, un barbar într-o junglă, are simţul vinovăţiei fiindcă are o conştiinţă. Chiar şi barbarii din jungle se pleacă şi se închină poate înaintea unei pietre sau unei roci sau soarelui, au o anumită conştienţă că există un Creator, o Fiinţă eternă cărora Îi sunt răspunzători. Însă, nu găseşti niciodată undeva un câine, o maimuţă sau un porc care sunt religioşi. De ce chiar şi barbarii au acest simţ al conştienţei unei Fiinţe eterne cărora Îi sunt răspunzători? Deoarece au o conştiinţă. Fiecare om are o conştiinţă, şi aceasta îl deosebeşte de porci, câini şi animale. Aşadar, trebuie să identificăm ce adevăr putem da fiecărei persoane, asta spune Hristos în acest verset.
Apostolul Pavel spune când le scrie corintenilor: "Am hotărât că atunci când sunt cu voi, voi vorbi doar de Isus Hristos şi de El răstignit" (1 Corinteni 2:2). Unii oameni însă au înţeles greşit acest verset, ca şi când numai despre asta trebuie să vorbim. Dacă iei vreodată un verset din contextul său, poţi să obţii o doctrină greşită. Aşa se formează multe secte. Oricând citeşti un verset în Scriptură, aminteşte-ţi că face parte dintr-o scrisoare, şi dacă iei o propoziţie din pagina 2 a unei scrisori, poţi să obţii o înţelegere greşită. Citeşte întregul paragraf, toată scrisoarea. Când citeşti întregul paragraf, citeşti că Pavel le spune corintenilor: "Cu voi am putut să vorbesc doar despre faptul că Hristos a murit pentru păcatele noastre", fiindcă în capitolul 3 le spune: "Sunteţi ca pruncii", şi pruncii pot bea doar lapte. Nu pui hrană tare în gura unui bebeluş de o lună, căci se va îneca şi va muri. Deci, ce-i dai unui bebeluş de o lună? Lapte. Ce-i dai unui nou-născut? Lapte. Nu poţi pune hrană tare în gura acelui bebeluş, fiindcă n-o poate mesteca. Deci, asta spune el aici.
"Dar", zice el în 1 Corinteni 2:6, "propovăduim înţelepciune printre cei desăvârşiţi (maturi), şi voi nu sunteţi maturi, astfel că vouă nu vă pot propovădui înţelepciunea lui Dumnezeu. Vă pot spune doar că Hristos a murit pentru păcatele noastre, fiindcă voi cădeţi mereu în păcat şi-I cereţi lui Dumnezeu să vă ierte, apoi iarăşi cădeţi în păcat. Ce trebuie să ştiţi? Trebuie să beţi lapte: Hristos a murit pentru păcatele voastre. Pocăiţi-vă de păcatele voastre, mărturisiţi-le, cereţi-I lui Dumnezeu să vă ierte." Dar, spune el: "Cât timp veţi fi prunci? Trebuie să creşteţi." Asta le spune şi autorul cărţii Evrei evreilor, în capitolul 5: "Voi puteţi să beţi doar lapte, nu sunteţi gata să mâncaţi hrană tare, hrana despre neprihănire."
În Evrei 5 vorbeşte despre asta credincioşilor care ar fi trebuit să devină mai maturi. Spune în Evrei 5:12, "Voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare." Deci, aşa cum nu aruncăm mărgăritare porcilor, şi nu dăm câinilor lucrurile sfinte, nu dăm hrană tare bebeluşilor. Ideea aici este că trebuie să dăm oamenilor hrană adecvată, potrivit cu nivelul lor spiritual. Dacă nu sunt convertiţi, n-are niciun rost să faci un studiu biblic cu ei despre Predica de pe munte, fiindcă aceasta nu le este destinată lor, ci ucenicilor.
Deci, dacă un om nu e convertit, are nevoie să audă despre păcatul său, despre cât de vinovat e înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatului său, şi cum se îndreaptă înspre un iad veşnic şi este răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Despre cum mânia şi judecata lui Dumnezeu se odihnesc pe capul lui. Şi trebuie să se întoarcă, să fie zdrobit şi smerit înaintea lui Dumnezeu, şi să-I ceară lui Dumnezeu mila Sa. Acesta e mesajul pentru păcătos, nu Predica de pe munte. Apoi, când omul este convertit, îl putem învăţa să înceapă întâi ca prunc, cu lapte, apoi să meargă mai departe către învăţătura despre desăvârşire - înţelepciunea lui Dumnezeu. Iar apoi, devenit ucenic, îl putem învăţa Predica de pe munte. Acesta e un principiu foarte simplu, fiindcă sunt mulţi oameni în lume care cred că creştinismul înseamnă să urmezi Predica de pe munte. Nu asta înseamnă.
Primul pas al creştinismului este să pui o temelie, şi această temelie este: Eşti un păcătos şi te îndrepţi înspre iad, eşti un răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi trebuie să te pocăieşti de asta, să te întorci în zdrobire, smerenie şi pocăinţă, să-ţi pară rău pentru păcatele tale şi să vrei să te întorci de la ele. Să crezi că Hristos a murit şi a luat pedeapsa pentru toate păcatele tale la cruce, şi a dovedit că aceasta e singura cale de salvare, înviind din morţi.
Ceea ce diferenţiază creştinismul de toate celelalte credinţe sunt două adevăruri măreţe: 1. Nimeni în afară de Isus Hristos nu a afirmat că moare pentru păcatele tale. 2. Nimeni în afară de Isus Hristos nu a înviat vreodată din morţi, dovedind că ceea ce a spus El e adevărat. Dacă înlături aceste două adevăruri din creştinism, acesta va fi ca oricare altă religie. "Fă bine, ajută pe săraci, fii bun, nu face rău nimănui etc." Aceasta e suprastructura creştinismului. Temelia este că Hristos a murit pentru păcatele noastre şi a înviat din nou. Această temelie e ceea ce lipseşte în toate religiile. Suprastructura se poate să arate la fel. E ca şi omul care a zidit pe nisip şi cel care a zidit pe stâncă, ambele case arătau la fel, dar una nu avea temelie. Aşadar, multe lucruri în creştinism arată asemănător cu ceea ce se învaţă în alte religii, dar uită-te la temelie. Acolo nu este nicio temelie. Aici este o temelie: Cineva a murit pentru păcatele mele şi a luat pedeapsa mea, aceasta fiind cea mai mare nevoie pe care o au oamenii. Nimeni în afară de Hristos n-a făcut asta. Cum ştim că acest lucru e adevărat? El a înviat din morţi.
Având această temelie, îi conducem pe oameni să calce pe urmele lui Hristos şi să devină ucenici. Să-I dea totul lui Hristos. Când un om a ajuns aici, temelia fiind pusă, atunci îl putem învăţa Predica de pe munte.
Aşadar, aceasta e ideea din Matei 7:6, că nu trebuie să dăm adevăr celor care nu îl apreciază. De aceea trebuie să avem înţelepciune atunci când vorbim cu oamenii, nu trebuie să avem un mesaj standard pentru toată lumea. Trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu ca să auzim ce vrea El să spunem fiecărei persoane. Chiar şi Isus a trăit aşa. Haideţi să vă arăt un pasaj din Isaia 50:4, o proprocie cu privire la Domnul Isus Hristos, care e foarte potrivită acelora dintre noi care predică Cuvântul.
Ce-ar trebui să spun unui om ca mesaj din partea lui Dumnezeu? Trebuie mai întâi să discern care e condiţia lui spirituală. De aceea am nevoie de discernământ profetic de la Dumnezeu atunci când vestesc Cuvântul lui Dumnezeu oricărui om. A da Cuvântul lui Dumnezeu este un lucru supranatural. Să dai o cuvântare, precum ai preda chimia, aşa poţi să înveţi Cuvântul lui Dumnezeu pe oricine şi oricând. Dar dacă vrei să predici Cuvântul lui Dumnezeu potrivit cu nivelul spiritual şi nevoia unui om, trebuie să ai discernământ supranatural pe care numai Dumnezeu îl poate da. Şi citim aici în Isaia 50:4, referindu-se la Hristos: "Domnul Dumnezeu, Tatăl, Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. Şi, ca să primesc acel cuvânt potrivit pentru cel doborât de întristare cu care Mă întâlnesc în calea Mea, Dumnezeu, Tatăl Meu, Mă trezeşte în fiecare dimineaţă, în fiecare zi. El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici."
Deci, Isus spune aici că El asculta în fiecare zi, asculta constant, ca să poată da cuvântul potrivit celor care veneau la El. Gândiţi-vă la un exemplu al acestui lucru. În Ioan 8 citim că Fariseii au adus la Isus o femeie care fusese prinsă în preacurvie, citând Scriptura din Vechiul Testament care spunea clar că ea trebuie să fie omorâtă cu pietre. Iar Isus nu S-a contrazis cu ei fiindcă El cunoştea Scriptura din Vechiul Testament, El Însuşi o dăduse lui Moise cu sute de ani mai înainte. Prin urmare, ce face El? Spune aici că Isus n-a răspuns. Aceştia au continuat s-o acuze pe această femeie, şi Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ (Ioan 8:8). Aştepta un cuvânt clar de la Tatăl: "Ce să le spun acestor oameni? Care e cuvântul potrivit pe care să-l dau acestor oameni care vor s-o ucidă cu pietre pe această biată femeie? Nu voi contrazice Scriptura." Nu. Ci e Scriptură pe care El Însuşi a dat-o lui Moise. Aşa că S-a ridicat şi le-a zis, când a avut un cuvânt de la Tatăl Său: "Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea (Ioan 8:7). Haideţi! Puteţi s-o omorâţi cu pietre pe această femeie potrivit Legii, dar cel care e fără păcat poate să arunce prima piatră." Şi, spune aici că toţi au plecat, începând de la cei mai bătrâni, fiindcă ei păcătuiseră cel mai mult. Vedem astfel că, un singur cuvânt a fost de-ajuns, nu o predică.
Alteori citim că Isus nu spunea nimic. Odată I-au pus o întrebare, iar El a zis: "Lăsaţi-Mă să vă pun Eu o întrebare mai întâi. Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?" Şi ei au început să vorbească între ei: "Dacă răspundem 'De la oameni', norodul se va supăra fiindcă ei socoteau că Ioan era un proroc. Dacă spunem 'Din cer', Isus ne va întreba: 'Atunci de ce nu l-aţi crezut?'" Aşadar, nu ştiau ce să spună. Aşa că au zis: "Nu ştim. Nu vom spune." Şi Isus a zis: "Nici eu nu vă voi răspunde la întrebare."
Deci, vedeţi, Isus nu avea un mod standard de a Se purta cu toţi. Uneori oamenii veneau la El şi-I puneau o întrebare prostească precum: Un om a murit şi soţia lui s-a căsătorit cu fratele lui, tot aşa s-a întâmplat şi cu al 2-lea, şi al 3-lea, până la al 7-lea. Care va fi soţul ei la înviere? Isus le-a dat un răspuns. Nu a plecat pur şi simplu. A spus că la înviere nu vor fi căsătorii.
Dacă te uiţi la răspunsurile pe care le dădea Isus, nu era ceva fix, ca atunci când cauţi într-un program pe computer şi zici: "Care e răspunsul la asta?" Ci, El asculta Duhul Sfânt. Acesta e un principiu foarte important ce trebuie să-l învăţăm aici, în Matei 7:6. Trebuie să ştim care e cuvântul potrivit pentru fiecare persoană. E atât de important în slujire să ştii exact care e cuvântul potrivit pe care să-l dai oamenilor. De ce spune Noul Testament că trebuie să râvnim după a proroci? În 1 Corinteni 14:1, fiecărui credincios i se spune că trebuie să dorească fierbinte să prorocească (traducerea NASB). Motivul este că într-o întâlnire de biserică noutestamentară, dacă toţi prorocesc, dacă toţi au darul prorociei... nu toţi sunt proroci, dar toţi pot proroci... dacă toţi prorocesc, ce se întâmplă? Spune în 1 Corinteni 14:24 că dacă toţi prorocesc şi intră cineva, un om care nu are daruri, care probabil nu crede în aceste daruri, el este încredinţat de ceea ce aude şi tainele inimii lui sunt descoperite, v.25, fiindcă a auzit un cuvânt exact potrivit nevoii sale. Aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, într-adevăr, Dumnezeu este acolo, pentru că a primit un cuvânt potrivit nevoii sale.
Vreau să vă spun, dragi prieteni, că fiecare întâlnire de biserică trebuie să fie aşa. Toate bisericile noastre trebuie să aibă oameni care prorocesc cuvinte profetice. Trebuie să-L aştepţi pe Dumnezeu, să te abandonezi total lui Dumnezeu pentru a face asta. Dacă nu faci asta, nu eşti potrivit să fii un predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să ştii exact ce e potrivit să dai unei persoane. Asta vrea să spună Isus aici. Când vezi un om care e ca şi un porc, dă-i ce e potrivit pentru el. Când vezi un om care e ca şi un câine, dă-i un os. Nu-i poţi da Predica de pe munte. Pe măsură ce căutăm darul prorociei, Dumnezeu ne dă abilitatea atunci când ne ridicăm să vorbim, să discernem exact care e nevoia oamenilor care sunt în faţa noastră. Şi Dumnezeu ne va da un cuvânt pentru nevoia lor.
Aşadar, acesta este un principiu foarte important cu care concluzionează Isus Predica de pe munte. Este un lucru foarte important pe care să-l înţelegem, în special aceia dintre noi care suntem chemaţi să predicăm Cuvântul lui Dumnezeu fie necredincioşilor, fie credincioşilor. Nu dispreţuim pe nimeni. Dacă dispreţuieşti pe cineva, nu eşti potrivit să fii slujitor al lui Dumnezeu. Isus n-a dispreţuit pe cei mai răi dintre păcătoşi. Dar trebuie să avem un cuvânt potrivit nevoii oamenilor. Acesta e mesajul din Matei 7:6.
Tată ceresc, ne plecăm înaintea Ta, şi Te rugăm să ne dai pricepere şi discernământ cu privire la cei cărora le împărtăşim Cuvântul lui Dumnezeu, fie ca predicatori, fie ca martori individuali pentru Tine. Ne rugăm în Numele Domnului Isus, Amin!
