text Predici

Orbul de la scăldătoarea Siloam

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici

Pasaj biblic: IOAN CAPITOLUL 9

 

INTRODUCERE. Un pasaj biblic care ne fascinează ori de câte ori îl parcurgem.  Percepem lumea în care trăim, lumea înconjurătoare, prin simțurile noastre: auz, văz,miros, pipăit. Care e mai important, care are rol mai mare? Greu de spus; toate sunt importante. Dar, parcă văzul e ceva special. Îmi amintesc că  de câteva ori în timpul vieții de pelerin am discutat acest subiect în familie sau cu colegii la servici. Concluzia a fost  de fiecare dată: e rău să fii surd, dar e și mai rău să fii orb; să nu vezi absolut nimic din frumusețile create de Dumnezeu pentru delectarea ființei umane, să nu vezi un răsărit de soare, să nu vezi un buchet de flori etc.

DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU AȘA CEVA? Aceasta a fost nedumerirea pentru ucenici(versetul 2). Răspunsul a fost dat imediat(versetul 3). În acest răspuns Mântuitorul lămurește o problemă care mai trebuie evidențiată și azi și anume: nu toate bolile sunt consecițe ale păcatului.

*Multe boli, da, sunt consecințe ale păcatului; păcatul are consecițe grave; Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul va și culege.

*Prin unele boli Dumnezeu ne testează credința(ex. Iov)

*Pavel – boala, țepușul i-a fost îngăduit ca să nu se îngâmfe.

*Alte boli sunt îngăduite ca să se arate slava lui Dumnezeu

VOM VEDEA LA LUCRU PE CEL CARE E LUMINA LUMII. Nu oricine poate vindeca un bolnav de inimă; un cardiolog poate; dar cel mai bine poate un cardiolog care a fost bolnav de inimă. Cel ce e Lumină poate da lumină unui orb.(orb din naștere, sau orb de un an, sau de 10 ani, sau de 38 de ani)

PRIMUL PAS SPRE VINDECARE. E ascultarea fără întrebări, fără comentarii. În versetele 6 și 7 citim că Isus ”a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat, apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta și a zis du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului.” CE METODĂ CIUDATĂ! N-ar fi putut folosi(ca Fiu de Dumnezeu) alte metode  mai...curate?, am zice noi. Da, ar fi putut, dar de data aceasta a folosit-o pe aceasta. A fost orbul uimit, șocat de această metodă? Nu e specificat. Am, zice că a fost, dar important a fost că a dat curs cuvintelor lui Isus. ”El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând bine.”(v.7) Fără alt ajutor, fără complicații s-a înfăptuit o lucrare minunată, o vindecare a unui orb. Ne amintim de Cezar care a fost trimis într-o provincie romană să învingă o răscoala a locuitorilor de acolo. Nu peste mult timp vine înapoi la Roma și dă raportul prin cuvintele rămase celebre în istorie: ”VENI, VIDI, VICI” (Am venit, am văzut, am învins) Orbul din episodul nostru s-a dus, s-a spălat, și-a recăpătat vederea. Fără piedici, fără împotriviri, foarte simplu, nimic spectaculos.  E important să ne reamintim cu această ocazie că primul pas spre vindecare, sau spre rezolvarea unor probleme cu care ne confruntăm în viața cotidiană, e ascultarea. Scriptura ne învață că ascultarea face mai mult decât jertfele.

*Sunt multe situații în viață când intervine rațiunea. Orbul ar fi putut să raționeze: noroi? tină? Vrea să-și bată joc de mine. Ne gândim la Namaan, general în armata siriană. Rațiunea era gata, gata să-l ducă la pierzare: ”Cum, nu sunt ape în țara mea? Cu ce e mai bun Iordanul?” Credința nu e împotriva rațiunii și rațiunea nu trebuie să fie împotriva credinței. Ele trebuie să meargă mână în mână. Unii zic: ”Cum să credem că un toiag s-a prefăcut în șarpe” Să nu uităm că Dumnezeul naturii nu se supune legilor naturii ci le guvernează.

*Lucrarea a fost minunată: orbul s-a întors văzând bine. Nu a văzut ca prin ceață, ci a văzut foarte clar, imediat după vindecare. Ideea e aici că tot ce face Sfânta Treime e perfect. Cu câțiva ani în urmă, m-am trezit și primul lucru constatat a fost că nu văd bine. Imediat am aflat cu care ochi nu văd bine. Vedeam ca prin ceață. A doua zi m-am dus la medic. Mi-a pus ochiul în conecție cu computerul și l-am văzut pe tot ecranul. Se putea vedea că o arteră minusculă era ruptă la acel ochi. A urmat operația cu laser, o minune a tehnicii medicale moderne.   Operația a durat 15 minute. Dar ceea ce mi-a spus doctorul a fost foarte interesant. Mi-a spus că după vindecare ochiul respectiv va avea doar 80 la sută capacitate de a vedea. Dar în combinație cu celălalt ochi voi vedea foarte bine și probabil că nu voi avea nevoie de ochelari. Au trecut anii și văd bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Operația a fost bună dar nu s-a putut face vindecare sută la sută. Dar orbul despre care se vorbește în Ioan 9 s-a întors văzând bine; vindecarea a fost perfectă. A putut vedea foarte clar lumea înconjurătoare. Tot ce face dumnezeirea e desăvârșit. Dar v-ați întrebat vreodată ce a văzut întâi? Și ce a văzut după aceea?

 

ORDINEA ÎN CARE A VĂZUT LUCRURILE

1. Primul lucru pe care l-a văzut a fost apa din care a ieșit. Apa simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a spus femeii la fântâna din cetatea Sihar: ”Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este cel ce-ți zice  ”Dă-mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei și El ți-ar fi dat apă vie.”(Ioan 4:10)(Nu intrăm în detalii, dar sunt și exemple în Scriptură când apa simbolizează Duhul Sfânt)

”Voi toți însetați veniți la ape...” era îndemnul profetului Isaia pentru cetățenii din vremea lui. Veniți la Cuvânt, gustați din El, gustați și vedeți ce bun este Domnul. Acest Cuvânt care de-a lungul secolelor a fost atât de sfidat, hulit, urât, batjocorit, iar unii au încercat să-l încătușeze.  Dar se mai întâmplă că tocmai la acei ce-l sfidează, Dumnezeu le deshide ochii sufletului spre a vedea splendorile Cuvântului. Din România am venit cu câteva bagaje și cu foarte multe amintiri. Care era(sau care este și acum) concepția multora despre pocăință? Dacă se pocăia cineva(părăsind bufetul, beția, înjurătura etc)  spuneau unii că s-a rătăcit. Dar când cineva venea beat acasă și-și bătea soția și copiii nu ziceau că s-a rătăcit. Așa vedeau lucrurile; când? Înainte de-a  le deschide Dumnezeu ochii.

 

2. Al doilea lucru pe care l-a văzut: s-a văzut pe el în apă. Probabil că de mai multe ori în viață a încercat să-și imagineze cum arată: scund, înalt, slab, uscățiv, blond? etc. Dar iată că a venit momentul să afle exact cum arăta. S-a văzut în apa din care a ieșit. Într-o apă limpede, curată ne putem vedea aproape ca într-o oglindă. S-a văzut exact cum arăta, a văzut portretul real. Oamenii se uită la viața lor și o văd bună;  ”am furat? am ucis? Nu!” Dar când se uită în Cuvânt  atunci se văd exact cum sunt, atunci văd portretul real. Oglinda Cuvântului nu minte, ci le arată celor ce privesc în ea toate detaliile vieții lor. Dacă cineva e lacom Cuvântul îi arată faptul acesta, dacă e cuprins de fățărnicie Cuvântul îi dezvăluie faptul acesta. Apostolul Pavel s-a văzut om religios chiar în timp ce desfășura prigoana împotriva creștinilor. Dar când Dumnezeu i-a deschis ochii sufletului s-a văzut prin prisma Cuvântului și iată ce a declarat: ”O adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice ”Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” dintre care cel dintâi sunt eu.”(1 Timotei 1:15) În oglinda Scripturii fiecare dintre noi poate să-şi vadă chipul omului din lăuntru. Unul îşi poate vedea șmecheriile, altul sinceritatea, unul îşi vede chipul blândeţii şi al smereniei, altul îşi vede îndărătnicia inimii şi mândria. Unul îşi cunoaşte colţii clevetirii şi ai fățărniciei, altul îşi vede coarnele mândriei şi ale mâniei. Unul îşi vede florile iubirii, iar altul îşi cunoaşte ghimpii răutăţii. VREM SĂ VEDEM PORTRETUL REAL? Să nu mergem la fotograf, la psiholog, ci la Scriptură.

 

3. Din păcate a văzut și religia falsă. În loc să se bucure că cineva a căpătat lumina, că s-a înfăptuit o minune, l-au interogat pe cel ce a fost orb cu metode care ne amintesc de odioasa Securitate română. Cărturarii și fariseii au declanșat ancheta și parcă le făcea placere să-l interogheze. Probabil, când a fost chemat pentru a fi cercetat, fostul orb s-a gândi că e o simplă formalitate. Doar sunt oameni religioși! Aceștia sunt ca cel ce mi-a deschis ochii; câteva întrebări și gata; dee fapt s-or bucura cu o bucurie sinceră…s-o fi gândit el. Dar n-a fost să fie așa, ci s-a convins de toată religia lor falsă, de toată ura lor dezlănțuită. După prima rundă de anchete nu au obținut rărspunsul dorit de ei și l-au lăsat să plece. Apoi l-au chemat din nou, apoi iar l-au lăsat să plece și au chemat părinții dar nici de la ei n-au obținut informații cu privire la vindecare. Iar l-au chemat. Atâta l-au interogat încât a căpătat experiență și curaj în acest domeniu. Și astfel acest simplu cetățean dă replici bine plasate celor cu multă cunoștință din carte. La acuzația că nu se știe de unde vine Isus, cel vindecat răspunde: ”Aici este mirarea că voi nu știți de unde este și totuși El mi-a deschis ochii.” La acuzația că Isus e păcătos iată replica lui: ”Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb și acuma văd” Sperând să obțină răspunsuri diferite, contradictorii l-au întrebat din nou ceea ce au întrebat mai înainte. Și aici intervine ironia lui subtilă care i-a scos din sărite: ”Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui!” Dupa aceasta l-au dat afara. Ultima replică a celor fara replică! Dar cei dați afară pentru că îl apără pe Dumnezeu, se întalnesc afară cu Dumnezeu. Mi-a fost dat să văd religia falsă și în România și aici. Nu mă îndoiesc că cititorii acestui mesaj au avut ocazia să vadă religia falsă chiar în bisericile lor. Întrebarea e: ce facem când o vedem? De vom avea curajul s-o expunem să ne așteptăm să fim dați afară. Cealaltă opțiune ar fi să aplicăm politica struțului, să ne facem că nu vedem. Unde e religia falsă? E printre noi; ea dă afară pe cei ce au curajul să spună lucrurilor pe nume, ea ajustează doctrina pentru a se potrivi intereselor. Unii s-au pocăit și totul a fost bine până la prima adunare generală. La ce se referă Mântuitorul rostind cuvintele de mai jos: ” Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.(Matei 23:13) La religia falsă.

DIN FERICIRE tot ce a văzut nu l-a clătinat, nu l-a descumpănit. Să nu ne clatine religia falsă. Dacă există ceva fals, există și ceva real, autentic. Există monede false, dar există și monede reale. Am auzit de mai multe ori această expresie: ”Dacă religia nu te schimbă, schimbă tu acea religie” Nu știu cui aparțin aceste cuvinte dar știu că religia care nu te schimbă e doar propagandă.  NU RELIGIA FALSĂ ARE ULTIMUL CUVÂNT deoarece :

 

4. Îl vede pe Isus. Din versetele 12 și 35 realizăm că la urmă L-a văzut pe Cel ce-a înfăptuit vindecarea. Isus a aflat că l-au dat afară. Când ești dat afară c-ai spus exact ceea ce ai experimentat, când ești respins, atunci se arată El cu un cuvânt de îmbărbătare. Atunci ști că nu ești singur în această lume ostilă. În finalul întalnirii Mântuitorului cu acest orb, vedem că adevarata lumină pe care a vazut-o orbul a fost nu cea a soarelui, ci pe cea a dumnezeirii Fiului. Mântuitorul l-a intrebat: crezi tu în Fiul Omului? Iar el a raspuns: cred Doamne, și s-a inchinat Lui. Iubirea milostivă a Fiului l-a pătruns pe orb, l-a facut să înțeleagă si să-L iubească și el, de aceea I s-a închinat.

t de minunată  este lucrarea Mantuitorului in viata acestui orb din naștere! ISUS nu s-a mulțumit doar cu o vindecare miraculoasă. El merge mai departe și dorește ca prin credință, acest om sa fie măntuit- unul din motivele Întruparii Sale, pentru a face Voia Celui ce L-a trimis.

 

George Cornici/Iulie, 2013

                                                                                                                      

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise