Domnul Isus Hristos, Marele Medic şi Marele Vindecător
“Cei zece leproşi
Isus mergea spre Ierusalim şi a trecut printre Samaria şi Galilea. Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi ei au stătut departe şi-au ridicat glasul şi au zis: “Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: “Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi, pe când se duceau, au fost curăţiţi. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi i-a mulţumit. Era samaritean. Isus a luat cuvântul şi a zis: “Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis:” Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.” (Luca cap.17:11-19).
Una din misiunile ce a avut Domnul Isus Hristos când a umblat pe pământ era, pentru oameni, cel mai mare medic pe care omenirii i-a fost dat să cunoască. Domnul, prin puterea Sa divină şi creatoare putea să vindece orice fel de boală ce exista în popor. Toţi bolnavii care au venit la El sau care au fost aduşi la El şi I-au cerut ajutorul, Domnul Isus, cu milă, i-a vindecat. Numai la atingerea Sa şi la cuvântul Său cei bolnavi erau vindecaţi iar cei demonizaţi erau eliberaţi de puterea duhurilor necurate (Matei cap.8:16; Marcu cap.1:32 şi cap.6:55).
Observăm că acţiunile Domnului Isus de pe pământ, învăţăturile Sale sfinte şi predicarea Împărăţiei Sale, erau împletite cu minunile de vindecare. Toţi bolnavii care erau aduşi la El au fost vindecaţi şi eliberaţi de puterea demonică. La înfăptuirea acestor minuni ale Sale multă bucurie aducea în sufletele celor vindecaţi şi care au fost apăsaţi de nenorocire şi suferinţe! Îmi imaginez prezenţa Domnului Isus printre oameni şi ar trebui să ne impresioneze profund căci acelaşi Dumnezeu al minunilor, al îndurării şi al milei avem şi noi, generaţia de oameni de azi. Fără Dumnezeu şi fără ajutorul Său suntem dezorientaţi şi pierduţi, căci numai Domnul Isus Hristos, Mântuitorul, este speranţa noastră pentru veşnicie. Numai prin credinţa în El avem un viitor şi nădejde.
Domnul Isus Hristos şi-a arătat puterea divină prin: vindecarea bolnavilor, învierea din morţi, potolirea furtunii, înmulţirea pâinilor şi săturând omenirea flămândă. Să ne imaginăm ce mari bucurii şi binecuvântări a dăruit Domnul Isus unor astfel de persoane chinuite de suferinţă şi chinuite de puterea Satanei. Domnul Isus Hristos, prin puterea Sa a dovedit omenirii că El este Fiul lui Dumnezeu, căci numai El, Dătătorul şi Izvorul de viaţă poate face aceste lucrări minunate. Toate aceste fapte ale Domnului Isus Hristos, făcute pentru binele şi fericirea oamenilor sunt dovezi clare are milei şi dragostei lui Dumnezeu pentru omenirea păcătoasă şi suferindă. Căci boala, suferinţa şi moartea existente în lume sunt efectele păcatelor omenirii. Dumnezeu, cu mila Sa, prin Domnul Isus Hristos, doreşte să ne salveze şi să ne vindece de boli şi de păcate. Minunile înfăptuite de Domnul Isus Hristos sunt dovezi pentru ca noi să avem credinţă în Dumnezeu şi să ne încredem în El pentru mântuire şi pentru viaţa veşnică. “Cel căruia i-a fost milă de gloate, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi fără păstor” (Matei cap.9:36) încă mai are milă de sărmanii suferinzi.
Minunile de vindecare şi refacerea sănătăţii în trupurile unora pe care i-a vindecat şi învierea din morţi sunt o prefigurare a vindecării depline şi a vieţii veşnice pe care le vom primi de la Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru, după revenirea Sa. Acestea vor fi unele din motivele bucuriei şi fericirii noastre în Împărăţia Domnului Hristos şi pe Noul Pământ. Căci vom fi în prezenţa Domnului Isus Hristos. Atunci şi acolo nu vom mai simţi boală, oboseală şi moarte, căci acestea nu vor mai exista pentru fiinţele noastre. Ni se va şterge orice lacrimă din ochii noştri deoarece nu vor mai fi motive de durere ci numai bucurie şi fericire toată veşnicia (Apoc.21:3-7).
În toate ţinuturile Palestinei Domnului Isus Hristos i s-a dus vestea pentru minunile făcute de El ca Marele Vindecător. Una din bolile cele mai cumplite ce a existat şi există fără a se găsi vreun leac este lepra, o boală care este considerată contagioasă căci bolnavii de lepră sunt izolaţi de restul oamenilor până la sfârşitul zilelor lor. Numai minunea lui Dumnezeu poate vindeca pe bolnavii de lepră.
Un grup de zece leproşi Îl văd trecând pe Domnul înconjurat de mulţime prin locul unde erau ei. De la distanţă au strigat către Domnul cerându-i să aibă milă şi de ei. Domnul, când s-a apropiat de ei, le-a văzut starea de boală şi le-a spus să meargă să se arate preotului. Căci, după poruncile din vechime date de Moise, preotul era acela care constata boala persoanei şi lua decizia de a fi izolată anumite perioade de timp, câte şapte zile. Cel bolnav de lepră era considerat necurat. Preotul trebuia să constate şi vindecarea celor bolnavi şi să decidă pentru cel ce a fost vindecat reîntoarcerea lui în comunitate. După vindecarea şi curăţirea lor, cei ce au fost bolnavi, trebuiau să aducă la templu înaintea Domnului jertfe ca ardere de tot şi jertfe de mulţumire doi miei sacrificaţi pe altar (Levetic cap.13 şi cap.14).
Aceşti leproşi ascultă glasul Domnului şi se pornesc să meargă la preot dar pe drum se întâmplă minunea: toţi cei zece leproşi au fost vindecaţi prin puterea de vindecare a Domnului Isus Hristos. Această boală, fiind vizibilă, ei s-au văzut vindecaţi şi curăţaţi de rănile ce le aveau. “Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţă la pământ la picioarele lui Isus şi i-a mulţumit. Era samaritean.” Acest samaritean vindecat, cu recunoştinţă se întoarce să mulţumească Domnului Hristos, aruncându-se cu faţa la pământ la picioarele Lui. El trăieşte cea mai mare bucurie şi fericire a vieţii lui, de a fi vindecat şi de a se întoarce în mijlocul celor dragi ai săi de care fusese despărţit. Acest bolnav vindecat dă dovadă de bun-simţ, respect şi recunoştinţă cu mulţumiri aduse Domnului Isus Hristos care i-a redat sănătatea. Domnul a văzut credinţa din inima lui. Căci în urma vindecării sale şi a minunii făcute de Domnul, el se întoarce şi slăveşte pe Dumnezeu şi are o credinţă şi mai mare în Domnul Isus Hristos şi în puterea Sa. Domnul Isus Hristos, când a văzut reacţia şi atitudinea acestui samaritean, care nu era nici din poporul iudeu, apreciază lucrul acesta şi mustră atitudinea celorlalţi nouă leproşi care, chiar dacă au fost şi ei vindecaţi, au mers mai departe, dând dovadă de lipsă de bun-simţ şi lipsă de recunoştinţă pentru Domnul Isus Hristos care a dăruit la toţi vindecarea de care aveau atâta nevoie.
Observăm în această relatare că Domnul Isus are milă de orice persoană bolnavă şi care îi cere ajutorul şi poate vindeca pe oricine. Domnul Isus a dorit din partea la toţi cei zece leproşi vindecaţi recunoştinţă şi mulţumire. Prin acest gest de mulţumire, manifestată în faţa Domnului Isus şi a mulţimii din jur, ei trebuiau să fie o mărturie pentru slava lui Dumnezeu şi care să ajute la un plus de credinţă atât pentru ei cât şi pentru martorii prezenţi la vindecarea făcută. Mai observăm un lucru foarte important valabil pentru cei de atunci cât şi pentru noi că samariteanul vindecat şi recunoscător, datorită credinţei sale în Dumnezeu, Domnul Isus Hristos îi oferă şi mântuirea (vers.19) pe care ceilalţi nouă leproşi nu au primit-o. Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, ne dăruieşte pe lângă vindecare fizică mântuirea şi iertarea păcatelor, garantându-ne viaţa veşnică.
Ceilalţi nouă leproşi, vindecaţi şi ei de Domnul, nu au preţuit suficient de mult acest dar de a fi vindecaţi sau poate s-au îndreptăţit crezând că li se cuvenea vindecarea. Dacă studiem atent multele pasaje ale Sfintelor Scripturi se poate constata şi deduce că boala şi chiar moartea de multe ori sunt din cauza omului care nu respectă legile şi poruncile date de Dumnezeu şi acele legi ale sănătăţii. Domnul nu vindecă numai pe cei din poporul Israel ci El, cu mila Sa, a primit, primeşte şi oferă ajutor şi vindecare oricărei persoane din orice neam care are credinţă în El. Este strict necesar ca fiecare, noi, cei de azi, să-L recunoaştem pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi şi clipă de clipă şi să conştientizăm faptul că suntem dependenţi de mila, harul şi îndurarea Lui pentru fiecare clipă din viaţa noastră. Se cuvine să dăm slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumim cu recunoştinţă şi cu cel mai profund respect pentru toate darurile Sale, materiale şi spirituale. Să mulţumim lui Dumnezeu prin gânduri şi prin toate rugăciunile noastre, pentru darul cel mai de preţ şi măreţ al mântuirii, al iertării şi al vieţii veşnice, prin răscumpărarea făcută de Domnul Isus Hristos la cruce. Se cuvine să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră şi cu toată inima noastră. Iar această manifestare a simţămintelor noastre să o spunem şi să învăţăm şi pe copiii noştri să iubească şi să respecte pe Dumnezeu Tatăl nostru iubitor, pe Domnul Isus Hristos – Mântuitorul şi pe Duhul Sfânt – Lumina şi Călăuza vieţii noastre.
Concluziile acestei relatări:
· Domnul Isus Hristos, Marele Medic şi Marele Vindecător, vindecă zece oameni bolnavi de lepră.
· Cei zece leproşi erau izolaţi de societate datorită bolii dar şi datorită concepţiei greşite a semenilor conaţionali, fiind consideraţi de aceştia şi păcătoşi. Leproşii erau izolaţi de societate fără să primescă milă şi ajutor din partea cuiva. Iubirea şi ajutorul de care aveau nevoie le-au găsit din belşug la Domnul Isus Hristos, care a privit dincolo de corpul lor bolnav, dorind să-i şi mântuiască. Întâlnindu-L pe Domnul Isus aceşti bolnavi îi cer milă şi ajutor.
· Domnul Isus Hristos, cu mila şi puterea Sa, îi vindecă pe toţi.
· Unul din cei zece vindecaţi se întoarce să mulţumească Domnului, dând slavă lui Dumnezeu plin de credinţă şi bucurie. Pentru această atitudine şi manifestare a sa, pe lângă vindecarea fizică, Domnul Hristos îi dăruieşte şi mântuirea.
· Ceilalţi nouă, care şi ei au fost vindecaţi, nu s-au întors să-i mulţumească aşa cum se cuvenea şi aşa cum ar fi dorit Domnul şi de la ei.
· Pentru toate binefacerile, binecuvântările şi tot ce ne dăruieşte Dumnezeu se cuvine să-I mulţumim şi să-L binecuvântăm în permanenţă.
“Binecuvântează suflete pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt. Binecuvântează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale. El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare. El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Psalmul 103:1-5).
Amin
Suceava, Olga Bucaciuc
