Revenim din nou pentru a ne continua studiul despre tot ce ne-a învăţat Domnul Isus, la Matei capitolul 28, versetul 20, o poruncă care, cred eu, este păzită de foarte puţini predicatori şi pastori. Isus ne-a spus aici, în acest pasaj, să mergem în toată lumea, să facem ucenici, iar apoi să-i botezăm, şi să-i învăţăm să păzească fiecare lucru pe care l-a poruncit El. Marea trimitere nu este completă până ce nu se face acest lucru. Şi asta poate implica mai multă muncă decât doar să-i aduci la Hristos, lucru care se poate întâmpla într-un moment. Este o chestiune care ţine toată viaţa să-i conduci pe oameni la tipul de viaţă pe care Isus l-a descris în învăţătura Sa. Aceasta nu e ceva independent de lucrarea de evanghelizare şi de activitate misionară, ci o completează, una are nevoie de cealaltă. Aşa cum am spus într-unul din studiile noastre anterioare, este ca şi cum mâna care ia mâncarea şi o pune în gură e o imagine a evanghelizării. Iar restul proceselor care digeră acea mâncare şi o fac parte a corpului uman, sunt o imagine a celorlalte slujbe care completează lucrarea şi fac din acel nou convertit un membru folositor al Trupului lui Hristos.
Deci, ne uităm la Matei capitolul 5 pentru a vedea câteva din lucrurile care ne-a învăţat Isus şi ne-a poruncit, ca să aducem pe fiecare credincios la această viaţă. De exemplu, El a vorbit despre a lepăda mânia. În Vechiul Legamant, standardul era să nu ucizi, să nu omori niciodată pe cineva, în Matei 5:21. Dar în versetul 22, Isus a spus că standardul Lui este să nu te mânii. Vreau să spun un cuvânt de clarificare aici, fiindcă există o mânie care nu este păcătoasă, şi există o mânie care este păcătoasă. Diferenţa trebuie să o înţelegem…
În Efeseni, capitolul 4, avem o poruncă, este o poruncă ce spune: "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi", Efeseni 4:26. Dacă ar fi să parafrazez acest verset, ce vrea să spună Efeseni 4:26 este că, tipul de mânie care ar trebui să-l ai în viaţa ta e o mânie care nu e păcătoasă. Deci, când Isus a ridicat ştacheta, a ridicat standardul de la 'să nu ucizi' din Vechiului Testament la 'să nu te mânii'. Trebuie să înţelegem care e tipul corect de mânie, şi care e tipul greşit de mânie. Şi aşa cum am spus într-un studiu anterior, ori de câte ori nu înţelegem un verset cum trebuie, să ne uităm la Dicţionarul nostru spiritual, Cuvântul făcut trup, viaţa lui Isus Hristos. El S-a numit Lumina lumii, iar în El era viaţa şi această viaţă era lumina oamenilor, citim în Ioan 1:4. Deci, în viaţa Domnului nostru Isus Hristos vedem lumina care explică fiecare verset din Scriptură.
Așadar, când citim: "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi", şi încercăm să facem deosebire între mânia care e păcătoasă şi mânia care nu e păcătoasă, trebuie să ne uităm la lumina care este în viaţa lui Isus. Când S-a mâniat şi când nu S-a mâniat? De exemplu, citim în Evanghelia după Marcu, capitolul 3, versetul 5, că atunci când era într-o sinagogă, Şi-a rotit privirile cu mânie peste oamenii care încercau să împiedice de la a fi vindecat pe un om cu mâna uscată, paralizată. S-a mâniat când fariseii erau mai preocupaţi de ţinerea ritualului Sabatului decât de vindecarea unui om paralizat. Deci, asta e o mânie corectă, când vezi lideri religioşi şi oameni religioşi care sunt mai interesaţi de ritual decât de oameni, şi mai interesaţi de ţinerea anumitor ceremoniale decât de eliberarea oamenilor paralizaţi.
Astăzi, paralizia care se găseşte printre creştini este: a fi biruit de păcat. Când oamenii religioşi sunt mai interesaţi ca oamenii să îşi plătească zeciuielile, decât ca aceştia să fie eliberaţi de păcat, ei sunt în aceeaşi categorie cu aceşti farisei care nu îngăduiau unui om cu mâna uscată să fie vindecat, ci erau mai interesaţi ca aceşti oameni să-şi plătească zeciuielile şi să ţină Sabatul. Şi sunt mulţi astfel de predicatori şi pastori astăzi. Ei nu sunt interesaţi să-şi elibereze turma de puterea păcatului în viaţa lor, ci sunt mai interesaţi ca acei oameni să îşi plătească zeciuielile. Prin urmare, Isus ar privi cu mânie pe astfel de oameni astăzi, fiindcă El n-a venit pe pământ ca să-i facă pe oameni să-şi plătească zeciuielile, ci ca să-i salveze de păcatele lor. El n-a murit pe cruce pentru a-i face pe oameni să-şi plătească zeciuielile, ci pentru a ne elibera de păcatele noastre. Numele lui este Isus, Matei 1:21, şi a venit să ne salveze de păcatele noastre. Aşadar, acolo unde oamenii îi împiedică pe alţii de la a fi salvaţi de păcatele lor, le vor spune: "Nu te duce să asculţi pe persoana asta, fiindcă el predică biruinţa asupra păcatului, ci continuă să mă asculţi pe mine, eu îţi spun cum să-ţi dai zeciuielile." Isus ar fi mâniat pe astfel de oameni, şi dacă eşti în părtăşie cu Isus Hristos, ca slujitor al lui Dumnezeu şi tu trebuie să fii mâniat pe astfel de oameni care-i împiedică pe alţii de la a fi eliberaţi.
Un alt exemplu este în Ioan, capitolul 2, unde Isus S-a dus în Templu, şi i-a dat afară de-acolo pe schimbătorii de bani. Şi spune aici, în Ioan 2, că a făcut un bici, şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, Ioan 2:15, şi a zis: "Ridicaţi acestea de aici"; a fost foarte mâniat. Iar ucenicii şi-au adus aminte de cuvântul care spune: "Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine." Râvna pentru curăţia Casei lui Dumnezeu ar trebui să ne mânie atunci când vedem oameni făcând bani în numele religiei. Când vedem oameni făcând bani în Numele lui Hristos, şi exploatând oameni săraci, la fel cum aceşti vânzători de porumbei şi oi îi exploatau pe cei săraci, zicând: "Vă vom vinde oile şi porumbeii aceştia pentru jertfa voastră, dar, desigur, vă va costa un pic mai mult decât la piaţă, fiindcă trebuie să ne luăm comisionul." El era mâniat pe oameni. Le spunea: "Dacă vreţi să faceţi bani, duceţi-vă la piaţă! Templul, Casa lui Dumnezeu nu este locul în care să faceţi bani!"
Astăzi avem mulţi predicatori care folosesc creştinismul pentru a face bani pentru ei înşişi. Folosesc televiziunea, tot felul de mijloace pentru a se îmbogăţi, a construi case mari, a-şi cumpăra avioane şi tot felul de lucruri. Ce ar face Isus dacă ar fi aici astăzi? Ar face exact acelaşi lucru, S-ar mânia pe ei fiindcă necinstesc Numele lui Dumnezeu, îi exploatează pe săraci. Deci, acesta e tipul corect de mânie, pe care-l vedem în Hristos: era mâniat când vedea oamenii săraci fiind exploataţi, când vedea oameni făcând bani în numele religiei, exploatând ignoranţa altora. Când vezi acest lucru întâmplându-se astăzi, dacă nu eşti mâniat, nu te asemeni cu Hristos. Dacă te asemeni cu Hristos, vei fi mâniat când vezi oameni, fie la TV sau pe o scenă sau într-o biserică, încercând să facă bani în numele creştinismului sau exploatând pe săraci în numele religiei.
Acum, haideţi să ne uităm unde nu S-a mâniat Isus. Când privim la El, citim de momente când I s-a zis Beelzebul, domnul dracilor. Citim despre asta în Evanghelia după Matei, capitolul 12, când Isus a scos un drac care era orb şi mut. Mulţimile au văzut asta, s-au mirat şi au început să zică: "Acesta e Fiul lui David. Iată ce miracol minunat a făcut, l-a eliberat pe acest om". Însă fariseii erau invidioşi, şi au spus imediat în Matei 12:24, "Acest om scoate dracii cu domnul dracilor." Îl numeau pe Isus Satan. Imaginaţi-vă dacă cineva v-ar numi Satan, când Îl slujiţi pe Domnul. Şi Isus... Ştiţi ce a spus? În versetul 32: "Eu sunt doar Fiul omului, sunt doar un om obişnuit. Dacă aţi vorbit împotriva Mea, sunteţi iertaţi, dar aveţi grijă să nu vorbiţi împotriva Duhului Sfânt." Nu S-a mâniat când oamenii L-au numit Diavolul. A zis: "E în regulă, aţi vorbit împotriva Mea, Eu sunt doar Fiul omului, sunteţi iertaţi." El era Dumnezeul Atotputernic, dar ei L-au numit Diavolul, şi El nu S-a supărat, i-a iertat. Un creştin adevărat nu va fi niciodată supărat atunci când oamenii îl numesc cu nume rele, îi zic diavolul, porc, câine sau orice altceva, nu contează. Dacă el se aseamănă cu Hristos, va ierta şi nu se va mânia, nici măcar nu va păstra amărăciune sau mânie împotriva acelor oameni care l-au numit cu acele nume.
Celălalt exemplu este că, atunci când Isus a stat înaintea marilor preoţi, la judecata Sa, L-au scuipat în faţă şi El nu S-a mâniat. I-au dat palme... El nu S-a mâniat. Deci vedem aici că, atunci când oamenii ne asaltează fizic sau ne scuipă în faţă, dacă ne mâniem nu ne asemănăm cu Hristos. Aşadar, vedem aici diferenţa dintre mânia care este păcătoasă şi mânia care nu e păcătoasă.
Mânia păcătoasă este atunci când sunt supărat când oamenii spun ceva împotriva mea sau îmi fac ceva, îţi este tulburat confortul şi contrazisă voinţa fie de soţie sau soţ, vecin, vrăjmaş sau oricine. Dacă ne mâniem nu ne asemănăm cu Hristos. Trebuie să biruim acest tip de mânie. Duhul Sfânt vine să ne ajute să biruim, să ne facă asemănători cu Hristos, care nu S-a supărat niciodată când oamenii L-au numit Diavolul sau L-au scuipat în faţă. Foarte puţini creştini vor să fie ca Isus Hristos. Toţi vor să meargă în cer când vor muri. Fiecare creştin vrea să meargă în cer când va muri, dar îi întreb: "Câţi dintre voi vreţi să trăiţi ca Isus Hristos pe acest pământ, înainte să mergeţi în cer?" Foarte puţini. Asta-i problema. Mulţi din aceşti oameni nu sunt creştini cu adevărat. Sunt creştini cu numele, fiindcă s-au născut într-o familie creştină, dar nu s-au predat domniei lui Isus Hristos în viaţa lor. Şi prin urmare, cât Îl priveşte pe Dumnezeu, ei nu sunt creştini, vor avea o mare surpriză când Se întoarce Hristos şi vor descoperi că nu erau deloc creştini. Fiindcă nu poţi fi creştin doar născându-te într-o familie creştină. Trebuie să faci o alegere personală. În Vechiul Testament erai evreu dacă te năşteai într-o famillie evreiască, fiindcă deveneai evreu prin naştere naturală. Însă, nu prin naştere naturală devii creştin, ci prin naştere spirituală. Şi asta vine atunci când te pocăieşti de păcatele tale şi-L primeşti pe Hristos ca Domn al tău. Acesta e motivul pentru care mulţi oameni nu iau în serios trăirea ca Isus pe acest pământ. Un creştin adevărat va căuta să trăiască ca Hristos pe acest pământ, înainte de a merge în cer. Aşadar, când citeşte o poruncă precum: "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi", este foarte dornic să afle care e tipul de mânie păcătoasă.
Aşadar, ca să spun pe scurt, când vedeţi un predicator de televiziune încercând să facă bani de la cei săraci, în numele religiei, a creştinismului, şi nu vă maniaţi de acest lucru, nu vă asemănaţi cu Hristos, păcătuiţi. Ar trebui să vă mâniaţi, fiindcă Hristos S-a mâniat când a văzut oameni care făceau bani în numele religiei. Dacă te mânii când oamenii te scuipă şi te numesc diavolul, sau te rănesc în vreun fel, atunci, din nou, păcătuieşti, fiindcă aceasta e o mânie greşită. Şi când privim la mulţi creştini astăzi şi mulţi oameni din lume, ei se mânie pentru lucruri greşite, se mânie când oamenii îi rănesc pe ei. Nu se mânie atunci când Numele lui Dumnezeu este necinstit, ci când propriul lor nume e necinstit.
Isus ne-a învăţat să ne rugăm: "Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău", nu al meu. Nu contează ce zic oamenii de numele meu, sau despre mine sau familia mea, acestea sunt neimportante. Numele Domnului fie cinstit! Dacă asta e rugăciunea noastră fundamentală, prima pe care o spunem, aşa cum ne-a învăţat Isus să ne rugăm, atunci ne vom mânia la momentul corect şi vom renunţa la mânia păcătoasă. Este atât de important să înţelegem acest lucru. Acesta e înţelesul la Efeseni 4:26, unde spune, aşa cum am văzut: "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi", iar apoi, cu 5 versete mai jos, în v.31 spune: "Orice mânie să piară din mijlocul vostru." Pare contradictoriu, nu? Efeseni 4:26 şi 4:31. Într-un loc spune: "Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi"; în alt loc spune: "Orice mânie să piară din mijlocul vostru." Ce mânie trebuie să piară? Cea care e egoistă, centrată pe sine, şi păcătoasă. Şi care mânie trebuie s-o avem? Cea centrată pe Dumnezeu, care priveşte slava Numelui lui Dumnezeu. Trebuie să fim împovăraţi de faptul că, Numele lui Dumnezeu nu e cinstit pe pământ astăzi.
Apoi, Isus a continuat de acolo, în Matei 5, la o a doua atitudine greşită. Prima atitudine greşită de care a vorbit a fost mânia. Mânia e o atitudine greşită de care trebuie să scăpăm din viaţa noastră. O a doua atitudine greşită, care e o altă problemă majoră pentru toţi credincioşii, şi toate fiinţele umane, sunt gândurile sexuale desfrânate, a privi la o femeie pentru a o pofti.
Citim în Matei 5... Standardul Vechiului Testament era, să nu preacurveşti fizic. Atât timp cât nu atingi o femeie care nu-i soţia ta, nu preacurveşti cu ea, eşti în regulă. Acesta era standardul Vechiului Testament. Dar Isus a ridicat acest standard. Aşa cum am zis într-un alt studiu, după cum Moise s-a suit pe munte şi s-a întors cu 10 porunci, Isus S-a suit pe munte, a ţinut Predica de pe munte, şi a ridicat nivelul celor 10 porunci la duhul acelor porunci, care e că uciderea e ca şi mânia şi preacurvia la fel cu a pofti cu ochii. Cu alte cuvinte, în mintea ta tu preacurveşti cu acea femeie, şi Isus a zis că, în ochii lui Dumnezeu, asta este preacurvie, fiindcă viaţa ta interioară e murdară. Caracteristica fariseilor era că ei îşi menţineau viaţa exterioară curată, exteriorul paharului. Şi un creştin care îşi menţine viaţa exterioară curată, dar viaţa interioară - a gândurilor - murdară, este un fariseu. Acesta se îndreaptă spre iad, fie că ştie asta sau nu. Mulţi dintre noi nu înţelegem gravitatea acestui lucru.
În decursul ultimilor 35 de ani, am predicat mult împotriva a 2 păcate, sau să zicem 3-4 păcate, dacă ar fi să includ altele, însă aceste 2 păcate în special: mânia şi gândurile păcătoase sexuale. Oamenii m-au întrebat de ce vorbesc atât de mult împotriva lor. Am răspuns: Fiindcă Isus S-a referit la aceste 2 păcate în primul rând, atunci când a zis că neprihănirea voastră trebuie să întreacă neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor. Acesta e primul motiv. În Predica de pe munte, imediat după ce Isus a zis că neprihănirea voastră trebuie să fie superioară neprihănirii tuturor fariseilor din jurul vostru, care sunt oameni foarte religioşi... Primele două păcate unde a spus că neprihănirea voastră trebuie să o întreacă pe a lor, sunt în domeniul mâniei şi a gândurilor sexuale desfrânate. Acesta e motivul numărul 1 pentru care predic împotriva lor. Al doilea motiv este că, în Predica de pe munte, acestea sunt singurele două păcate de care a vorbit Isus, unde a spus că, pericolul este că dacă continui în ele poţi ajunge în iad. Majoritatea oamenilor nu cred asta. Singurele momente în care Isus a vorbit despre iad, în Predica de pe munte, a fost în legătură cu aceste două păcate. Deci, aceste două păcate trebuie să fie destul de grave. Au fost alte păcate pe care le-a menţionat în Matei 5, 6 şi 7, dar n-a folosit cuvântul iad acolo. Însă, când a venit vorba de aceste două păcate: mânia şi gândurile sexuale desfrânate, El spune că există pericolul de iad, versetul 22, ultima parte: "poţi cădea sub pedeapsa focului gheenei". Şi când vorbeşte despre a pofti o femeie, spune acelaşi lucru în versetul 29: "tot trupul îţi poate fi aruncat în gheenă"; versetul 30: "tot trupul îţi poate fi aruncat în gheenă". Observaţi acest lucru, este foarte semnificativ.
Singurele momente în care Isus a vorbit despre iad, în Predica de pe munte, a fost în legătură cu mânia şi gândurile sexuale desfrânate despre femei. Aşadar, acestea trebuie să fie păcate foarte grave în ochii lui Dumnezeu, şi nu este suficientă predicare împotriva lor. Îţi poţi aminti ultima dată când ai auzit un mesaj despre biruirea mâniei? Nu cred că am auzit un mesaj despre asta în toată viaţa mea, în cei 52 de ani de când mă deplasez printre creştini. Am auzit mulţi predicatori la TV, pe casete şi CD-uri, şi în foarte multe biserici. Foarte rar am auzit un mesaj despre biruinţă asupra gândurilor sexuale. De ce i-a împiedicat diavolul pe predicatori să predice despre aceste două domenii? În primul rând, fiindcă predicatorii înşişi nu au biruinţă. Atunci cum pot vorbi despre aceasta?... În al doilea rând, predicatorii sunt foarte adesea mai interesaţi în a-i face pe oameni să arate frumos pe dinafară, în biserica lor, şi a le colecta banii. Deci, este mare nevoie să se pună accent pe aceste două lucruri despre care Isus a vorbit atât de mult. Acestea sunt cele două păcate care Isus a zis că, vor duce o persoană, în cele din urmă, în iad. Şi aceasta este destul de grav.
Vedeţi, Isus a luat cele 10 porunci şi le-a arătat ce era în spatele lor. Nu trebuie să vii la Matei 5 ca să înţelegi că a pofti o femeie, care nu e soţia ta, e păcat. Isus a spus că "oricine", nu contează cine e persoana asta, dacă e credincios sau necredincios, "care se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea." Pofta înseamnă o dorinţă puternică... "... ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui." Şi a spus că asta e atât de grav încât, dacă ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, trebuie să-l scoţi. Cu alte cuvinte, trebuie să fii radical, când eşti ispitit să pofteşti cu ochii trebuie să te porţi ca şi cum ai fi orb. Acesta e singurul mod de a birui. Nu trebuie să iei lucrurile cu uşurinţă şi să spui: "Ei bine, eu doar admir frumuseţea pe care a creat-o Dumnezeu". Sunt atâtea moduri în care putem justifica acest păcat, aşa cum fac mulţi oameni. Şi atunci când o persoană e neglijentă în acest domeniu, după un timp observi că ajunge să cadă fizic în preacurvie, aşa cum au căzut mulţi pastori, pretutindeni în lume. După cum am spus, nu trebuie să ai o Biblie ca să înţelegi că asta e greşit.
Să vă dau exemplul unui om care nu a avut o Biblie. Acesta e Iov. Cartea Iov a fost prima carte a Bibliei care a fost scrisă, fiindcă nu există nici o referire la Avraam, Isaac sau Iacov în această carte. Toate celelalte cărţi din Biblie au o anumită legătură cu Avraam, Isaac şi Iacov, dar nu şi cartea Iov. Nu se face nici o referire la Moise. Iov probabil a trăit pe vremea lui Avraam, sau cândva cu siguranţă înainte de Moise. Şi Moise a scris Geneza, iar cartea Iov trebuie să fi fost scrisă înainte de asta, fiindcă sunt atât de multe detalii exacte de conversaţie aici, care n-ar fi putut fi scrise de nimeni altcineva decât însuşi Iov. Iar unul din lucrurile pe care le spune Iov, amintiţi-vă că acesta este un om care a trăit cu mult înainte de a fi dată Legea, şi care nu cunoştea cele 10 porunci, nu avea Biblie, nu avea părtăşie, era un om evlavios singuratic pe faţa pământului. Un lucru pe care-l avea era frica de Dumnezeu, reverenţă faţă de Dumnezeu. Se abătea de la orice era rău şi căuta să trăiască în neprihănire, aşa cum Însuşi Dumnezeu a certificat cu privire la el în Iov 1:8, "Nu este nimeni ca el pe pământ, un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Mine şi se abate de la tot ce e rău."
Care a fost atitudinea lui Iov faţă de femei? În cartea Iov, capitolul 31, v.1, zice: "Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare" sau unei femei care nu e soţia mea. "N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? (v.4) Nu mi-a numărat El toţi paşii mei? Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie (v.9), dacă am pândit la uşa aproapelui meu", când el nu e acolo şi soţia lui este, atunci el zice: "Fie ca Dumnezeu să o pedepsească pe soţia mea, căci aceasta ar fi o nelegiuire" (v.11). Acum, cine l-a învăţat asta? Nu exista Vechiul Testament, nu exista Noul Testament în acele zile, nu exista Biblia. Însă reverenţa lui faţă de Dumnezeu l-a învăţat, v.1, că chiar dacă păcătuia cu ochii ar fi un păcat împotriva Dumnezeului Atotputernic, şi ar fi nenorocire în viaţa lui, aşa cum spune în Iov 31:3. Deci, ce explica Isus aici nu era un lucru nou, într-un fel, pe care bărbaţii temători de Dumnezeu nu-l cunoşteau. Sunt sigur că Ioan Botezătorul a ştiut asta chiar înainte ca Isus s-o spună. Şi Iov ştia asta.
Oricine are reverenţă faţă de Dumnezeu, chiar dacă n-are Biblie, la fel ca Iov, va concluziona că: "Dacă privesc cu poftă sexuală la o femeie care nu e soţia mea, e un păcat înaintea lui Dumnezeu." Există ceva în interiorul nostru care ne spune că acest lucru e greşit. E ca şi furatul. Dumnezeu nu ţi-a dat asta. Adică, chiar dacă nu ai o Biblie, conştiinţa îţi va spune că atunci când furi ceva ce nu-ţi aparţine, e păcat. N-ai nevoie de o poruncă să-ţi spună asta. Însăşi reverenţa faţă de Dumnezeu îţi va spune asta. Şi este exact la fel aici. Aşadar, este minunat să ne amintim şi să vedem că ceea ce a vorbit Isus aici Iov cunoştea, cu 2000 de ani înainte ca Isus să fi spus aceste lucruri, înainte să fie vreo Biblie la dispoziţia cuiva pe pământ.
Prin urmare, ce scuză are un creştin astăzi, care are o Biblie? Şi aceia din voi care aveţi Biblia în engleză, o aveţi în 20-30 de traduceri astăzi, şi fiecare din ele spune acelaşi lucru. Cum se face că atâţia credincioşi de azi au luat cu aşa uşurinţă această problemă de a pofti sexual cu ochii? Asta fiindcă există o lipsă fundamentală a reverenţei faţă de Dumnezeu. Iov a avut-o. Creştinii de azi au cunoştinţe biblice şi nici o reverenţă faţă de Dumnezeu. Sunt oameni care merg la şcoli biblice şi obţin doctorate în teologie, studiind Biblia, şi încă se uită cu poftă la femei. Ce ne învaţă acest lucru? Că toată această cunoştinţă a Scripturii, la nivelul minţii, şi obţinerea unui titlu academic de la un seminar biblic, nu te face sfânt!
Există atât de multă cunoştinţă biblică astăzi cu abundenţa de traduceri, cu concordanţele; avem Biblia pe telefonul mobil, pe CD-uri, oamenii o ascultă când conduc maşina, etc. În ciuda acestei abundenţe de cunoştinţă, există foarte puţină reverenţă faţă de Dumnezeu. Aşadar, ce vreau să spun aici e că, în Predica de pe munte, din lucrurile care ne-a învăţat Isus, multe de acolo le-am putea şti chiar fără să citim Predica de pe munte. Dacă avem reverenţă faţă de Dumnezeu, unele din acestea devin foarte clare pentru noi, că mânia e păcat, că a pofti o femeie e păcat, şi multe alte lucruri scrise aici. Prin urmare, nu din cauza lipsei de cunoştinţă continui în păcat, ci din pricina lipsei de reverenţă faţă de Dumnezeu. Reverenţa (frica) faţă de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, este ABC-ul vieţii creştine. Dacă nu avem asta, orişicât studiu biblic, oricâte mesaje am asculta, nu ne va face sfinţi.
Tată ceresc, în timp ce ne plecăm înaintea Ta, în reverenţă faţă de Tine şi faţă de Cuvântul Tău, ajută-ne să înţelegem gravitatea acestor păcate, cum Tu le urăşti şi cum ele distrug relaţia noastră cu Tine. Ajută-ne să învăţăm frica de Dumnezeu, reverenţa faţă de Tine, în smerenie cerem, în Numele Domnului Isus, Amin!
