Deschidem iarăşi la versetul studiat în ultimele zile şi săptămâni... Matei 28:20 - 'Învăţaţi ucenicii din orice naţiune să facă tot ce v-am poruncit Eu.' Să învăţăm pe alţii să facă tot ce ne-a învăţat şi ne-a poruncit Isus. Aceasta a fost tema noastră şi am urmărit afirmaţiile lui Hristos în Evanghelia lui Matei. Şi am ajuns la capitolul 5, versetul 19, iar astăzi ne vom uita la versetul 20. Vrem să luăm învăţătura lui Hristos exact aşa cum este scrisă, fiindcă mulţi au diluat-o, i-au dat o altă semnificaţie... Şi pentru că nu au putut să trăiască la standardul cerut, ei au coborât standardul lui Dumnezeu la nivelul lor. Atunci când vezi ceva în Cuvântul lui Dumnezeu, la care tu nu ai ajuns şi care este la un nivel mai înalt decât al tău, ai două opţiuni:
1. Să spui că nu e chiar aşa, lucrul respectiv are însemnătate la modul general. De exemplu, dacă spune: "Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!" (Filipeni 4:4), nu înseamnă totdeauna, ci în general, în majoritatea timpului. Iar acum ai reuşit să cobori Cuvântul lui Dumnezeu la nivelul tău carnal, şi eşti satisfăcut că îl îndeplineşti.
2. Dar creştinul spiritual lasă Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este, şi spune: "Eu trebuie să mă bucur în Domnul 24/7." Şi el recunoaşte cu smerenie: "Doamne, nu am ajuns acolo încă. Mă bucur uneori, comentez uneori sau de cele mai multe ori, sunt mânios adesea, dar nu mă bucur totdeauna, în toate circumstanţele. Nu mulţumesc pentru toate lucrurile, aşa cum zice Biblia. Aşadar, recunosc asta. Te rog, du-mă la acel nivel." O astfel de persoană va ajunge la acel nivel. Cealaltă persoană, care a coborât standardul lui Dumnezeu la nivelul său, nu va ajunge niciodată la nivelul cerut de Dumnezeu. Într-o zi se va trezi in veşnicie şi va descoperi că L-a nesocotit pe Dumnezeu toată viaţa sa.
Aşadar e bine să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este şi să recunoaştem fie că nu am înţeles, fie că nu am ajuns acolo; atunci există speranţa că vom ajunge acolo. Reţineţi asta în timp ce citim acest verset, Matei 5:20 - tot ce ne-a învăţat şi ne-a poruncit Isus. "Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor." Reţineţi că neprihănirea fariseilor era un standard foarte înalt. Ei păzeau cele 10 porunci... Îl ţineţi minte pe tânărul bogat, care a venit la Isus şi a spus: "Am păzit toate poruncile", iar Isus nu S-a îndoit de asta. Bineînţeles, ei nu puteau să păzească a 10-a poruncă; nimeni nu putea să o păzească, dar le păzeau pe celelalte nouă... Pentru că a 10-a era interioară. Voi reveni la aceasta într-un minut. Dar ei păzeau acele porunci şi toate legile Vechiului Testament, mai mult de 600 de porunci existente în Vechiul Testament. Fariseii le păzeau şi se mândreau că ei se roagă regulat, probabil de trei ori pe zi, posteau de două ori pe săptămână, dădeau zeciuială din toate veniturile lor... Şi ce înseamnă că neprihănirea noastră trebuie să întreacă neprihănirea lor? Înseamnă că trebuie să ne rugăm mai mult decât de trei ori pe zi? Să postim mai mult decât de două ori pe săptămână? Să dăm mai mult decât 10% din venituri? Nu asta e semnificaţia. Noi gândim mereu referitor la cantitate, fiindcă mintea noastră e îndreptată spre lucrurile pământeşti. Cu cât suntem mai îndreptaţi spre lucrurile pământeşti, cu atât gândim mai mult referitor la cifre, statistici, cantitate. Apreciem o Adunare după numărul de persoane din ea, nu după calitatea vieţii lor. Credem că Isus a spus: 'Toţi oamenii vor şti că sunteţi ucenicii Mei, când vă veţi întâlni treizeci de mii într-o Adunare.' Dar nu asta a spus El. El le-a spus celor unsprezece ucenici ai Săi că toţi oamenii vor şti că sunt ucenicii Lui când se vor iubi unii pe alţii. Numărul de oameni nu contează. Vă iubiţi unii pe alţii? Aceasta este calitatea primară a unei biserici locale adevarate de ucenici. Domnul Isus a pus întotdeauna accentul pe calitate.
Creştinismul de azi, organizaţiile misionare de astăzi, bisericile foarte mari de astăzi pun accent pe cifre. Câţi oameni sunt în biserica noastră? În câte locuri am ajuns? La cât se ridică colecta noastră anuală? Iar acestea sunt lucrurile cu care se laudă în interior. Sau predicatorii... În câte ţări am călătorit? Câte predici am predicat, câte cărţi am scris? La câte programe TV vorbesc? Acestea sunt lucrurile cu care se mândresc oamenii carnali. Isus a pus întotdeauna accentul pe calitate. Sarea - calitate, lumina - calitate. Ucenicii Săi... La sfârşitul vieţii Sale El avea unsprezece ucenici. E un număr mare? Uitaţi-vă la calitatea vieţii lor. Unsprezece ucenici care puteau să revoluţioneze lumea. Unde găseşti astfel de ucenici care au renunţat la tot, care nu sunt interesaţi de bani şi de lucruri de acest gen? E atât de rar să găseşti un singur predicator de acest gen în lume astăzi. Aşadar, vedem că Domnul Isus S-a referit la calitate când a spus că neprihănirea noastră trebuie să o întreacă pe cea a fariseilor. În calitate, nu în numărul de activităţi în care ei sau noi ne implicăm. Nu are nimic de-a face cu banii, cu rugăciunea sau cu postul. E vorba de calitatea vieţii.
Apoi El continuă în următoarele versete... De fapt, aproape până la sfârşitul Predicii de pe munte, El explică acest verset. Putem spune că cea mai mare parte a Predicii de pe munte explică Matei 5:20. Vrei să intri în Împărăţia cerurilor? El vorbeşte mult despre ea: "Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!" (v.3). "Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!" (v.10). Iar acum El spune: 'Neprihănirea voastră trebuie să întreacă neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, dacă vreţi să intraţi în Împărăţia cerurilor.' În ce fel? Erau două lucruri bune la farisei, pe care Domnul Isus Însuşi le lăudase. Dacă Domnul Isus aproba ceva poţi fi sigur că era ceva bun. Să vă arăt cele două calităţi ale fariseilor. Matei 23:2,3 - „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi." Ce ne spune El e că tot ce ne spun fariseii să facem, putem face. Doctrina lor e corectă. Aceasta e prima aprobare pe care le-o dă. El n-ar fi spus asta despre irodieni, care erau lumeşti. N-ar fi spus asta despre saduchei, care nu credeau în îngeri sau în învierea din morţi. Nu le-ar fi spus ucenicilor: 'Tot ce vă spun saducheii să faceţi, faceţi!' Pentru că doctrinele lor erau greşite, dar când venea vorba de farisei, El a spus că doctrina lor era corectă. Aceasta este prima aprobare. Iar a doua aprobare pe care Isus le-a dat-o se află în Matei 23:25 - "Voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului". Asta înseamnă că viaţa voastră exterioară e foarte dreaptă. Aceasta e o altă mărturie pe care Domnul a dat-o despre farisei. Viaţa lor exterioară era dreaptă. Acum... dacă viaţa ta exterioară e dreaptă, şi toate doctrinele tale sunt corecte, poţi totuşi să fii un fariseu groaznic, care se îndreaptă spre iad, fiindcă acestor oameni Isus le-a zis: "Cum veţi scăpa de pedeapsa iadului?" (Matei 23:33). Voi, care aveţi toate doctrinele corecte, şi a căror viaţă exterioară e foarte curată, cum oare veţi scăpa de pedeapsa iadului? Credeţi că Domnul Isus le-ar spune asta unor creştini, astăzi? 'Aveţi doctrina corectă, viaţa exterioară vă e aşa de bună, că oamenii vă apreciază. Cum veţi scăpa de iad, dragii mei creştini?'
Ce caută Domnul Isus? Neprihănirea voastră trebuie să întreacă neprihănirea fariseilor în ceea ce priveşte calitatea. Acestea nu sunt adevăruri comfortabile care să le placă creştinilor să le asculte, fiindcă am fost menajaţi şi consolaţi atât de mult şi asiguraţi de atâţia predicatori că păcatele ne sunt iertate, toţi ne îndreptăm spre rai, sângele lui Isus e tot ce avem nevoie... E mai bine să te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu, decât în ce îţi spune un predicator. Vezi ce a spus Domnul Isus Însuşi! Dacă neprihănirea ta nu întrece neprihănirea fariseilor în ce priveşte calitatea, nu vei intra în Împărăţia cerurilor, indiferent ce predicator te-a asigurat că mergi acolo. E mai bine să asculţi un predicator care te îndreaptă spre Cuvântul lui Dumnezeu şi îţi spune adevărul. Să nu ai vreo surpriză în Ziua judecăţii, prietenul meu! Acum, El explică. El spune: 'Care e standardul fariseilor?' Standardul Legii, în exterior; exteriorul paharului. "Aţi auzit că s-a zis... : 'Să nu ucizi' ". Asta e bine. Când nu ucizi, în acest domeniu, exteriorul paharului tău e curat. Dar El spune: 'Cum rămâne cu interiorul paharului?' Asta e întrebarea. Poate că doctrina ta e corectă, dar cum rămâne cu interiorul paharului? Dar Eu vă spun: 'Nu doar cel care ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.' (v.21). Vă spun că dacă cineva are sămânţa uciderii în inima sa', adică mânia... Uciderea vine din mânie... Iar aceasta e sămânţa. E ca o sămânţă de ghindă din care creşte marele arţar. Mânia e sămânţa din care vine uciderea, Isus mergea la rădăcina problemei. În Vechiul Testament putem spune că Legea era ca o foarfecă ce tăia fructul rău care creştea. Însă Ioan Botezătorul a spus că Isus a venit cu securea la rădăcina pomilor. El a venit să se ocupe de rădăcina problemei.
Ca să folosesc o ilustraţie modernă, Legea era ca un unguent pe care îl aplici pe o inflamaţie de pe trupul tău, pentru a o preveni să erupă. Legea înfrâna oamenii de la a ucide, a preacurvi şi atâtea alte rele. Când aplici acest unguent, inflamaţia dispare, dar apare în altă parte. Îl aplici din nou, apoi apare pe picior şi iar îl aplici... Iar apoi, dintr-o dată, cineva descoperă un antibiotic. Iar doctorul spune: "Acum nu trebuie să mai aplici acest unguent. Ia acest antibiotic, care tratează rădăcina problemei, şi te scapă de această afecţiune care cauzează aceste erupţii de pe pielea ta". Şi poţi fi vindecat. Aşadar, aşa acţionează harul. Harul acţionează la rădăcina problemei. Deci El spune: 'Vreau să-ţi spun că mânia te va face sa cazi sub pedeapsa judecăţii. În Vechiul Testament, uciderea te făcea vrednic de pedeapsa judecăţii, (v.21) dar Eu vă spun că mânia vă va face la fel de vinovaţi astăzi'. Deci în Vechiul Testament, erai vinovat dacă ucideai; iar în Noul Testament, eşti vinovat când te mânii.
Acum... o mânie care e doar în inimă, nu a ieşit încă din gura mea... Mânia din inima ta (v.22) te face vinovat. Aici e prima atitudine greşită. Sunt nouă atitudini greşite despre care a vorbit Isus, după ce a vorbit despre cele nouă atitudini corecte. El vorbeşte despre nouă atitudini greşite, pe care le pot avea oamenii. Iar prima atitudine greşită este mânia. Dacă ai mânie în inima ta, este o atitudine greşită. Şi eşti deja vinovat. Chiar dacă nu ai spus şi nu ai făcut nimic; nu l-ai omorât pe fratele tău în mod fizic sau cu cuvintele tale. Dar eşti deja vinovat. Iar apoi, dacă mânia merge mai departe... Ştiţi, Isus a spus: "Din prisosul inimii vorbeşte gura". Gura transmite ce e în inimă. Dacă în inimă e mânie, se revarsă prin gură, iar apoi spui lucruri ca să-l răneşti pe fratele tău, în mânia ta. Acum vei fi vinovat înaintea unei Instanţe şi mai mari. Curtea supremă. Înainte de asta erai vinovat înaintea unei Instanţe mai mici. El foloseşte limbajul uman, pentru a arăta că vina ta e la un nivel mult mai ridicat, când ai permis acelei mânii să fie exprimată în cuvinte, faţă de fratele tău. Dacă ai păstrat-o în interior, e bine, dar tot eşti vinovat. Iar apoi, dacă o exprimi, eşti vinovat la un nivel mai ridicat. Şi dacă mergi şi mai departe şi-l răneşti pe fratele tău cu cuvinte şi mai mânioase, poţi fi îndeajuns de vinovat să mergi dincolo de Curte, dincolo de Curtea Supremă, direct în iad.
Deci, ce spune El aici? Că mânia este primul dintre cei trei paşi către iad. Mânia din inimă este primul din cei trei paşi care duc spre iad. Ai auzit vreodată vreun predicator să-ţi spună asta? Că atunci când te mânii pe cineva, poate pe soţia ta, pe soţul tău, pe soacra ta, vecinul tău, şeful tău, sau pe cineva care ţi-a făcut un rău... Dacă ai mânie în inima ta, în ochii lui Dumnezeu sămânţa uciderii e deja în inima ta. Eşti vinovat. Şi dacă iese afară... Poate că încă nu a ieşit ca şi omor, a ieşit doar prin cuvinte, până acum; eşti vinovat. Iar dacă continui cu cuvintele, eşti îndeajuns de vinovat, fără să fi omorât vreodată acea persoană. În acest domeniu neprihănirea noastră trebuie să o întreacă pe cea a fariseilor, care considerau că doar uciderea îl poate duce pe om în iad. Iar Isus a spus: "Dar Eu vă spun...". Putem spune că Moise s-a urcat pe munte şi a adus cele două table cu zece porunci. Isus S-a urcat pe munte şi a înlocuit acele zece porunci cu Predica de pe munte. Şi a spus: 'Orice e scris în acele porunci pe care Moise le-a primit pe munte... vreau să vă spun duhul din spatele acelor porunci'.
El a spus odată în Ioan 6: "Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă." Trupul nu are nimic de câştigat. Duhul e cel mai important. Iar El a încercat să pătrundă în spatele legii, pentru a arăta ce este în spatele legii uciderii. Dumnezeu era împotriva mâniei tale faţă de fratele tău. E un lucru serios. Iar dacă te mânii pe fratele tău, ce ar trebui să faci? E minunat că Domnul ne dă o soluţie. El nu doar identifică problema, ci ne dă şi o soluţie. Un adevărat prooroc nu doar va indica păcatul dintr-o biserică sau la o persoană, ci îi va da o soluţie. Precum un doctor bun. El nu doar diagnostichează boala, ci ne spune şi tratamentul. Deci el ne spune ce trebuie să facem. Tu vii înaintea lui Dumnezeu cu darul tău; realizezi că ai păcătuit. Aşadar, vii înaintea lui Dumnezeu şi spui: "Doamne, îmi pare rău!" Îţi aduci darul de părere de rău înaintea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu spune: 'Nu e de ajuns! Nu îl voi accepta. Nu voi accepta darul tău de a-ţi cere iertare. Lasă-l acolo. Du-te, mai întâi, la fratele tău, împotriva căruia ai vorbit, pe care l-ai rănit. Lasă-ţi darul acolo, fiindcă... adu-ţi aminte de fratele tău, pe care l-ai rănit. Du-te, mai întâi, şi împacă-te cu fratele tău, (v.24) apoi vino înapoi şi cere-Mi iertare. Apoi vino şi adu-Mi darul'. Câţi oameni fac asta? Când ţi-ai rănit soţia, prin anumite cuvinte pe care le-ai spus, sau ţi-ai rănit soţul, prin ceva ce ai spus, sau pe un colaborator sau pe altcineva, ca şi creştin, care e primul lucru pe care trebuie să-l faci, de îndată ce îţi dai seama că ai făcut ceva greşit? Să mergi la acea persoană şi să spui: "Îmi pare rău!" Nu să mergi la Dumnezeu. Domnul spune aici: 'Nu veni la Mine mai întâi!' Trebuie să înţelegem aici legea lui Dumnezeu. Mai întâi trebuie să mergi la acel om pe care l-ai rănit, altfel Dumnezeu nici nu-ţi va asculta rugăciunea. E aşa de clar. Du-te mai întâi la om, nu la Dumnezeu. Împacă-te mai întâi cu fratele tău, apoi vino şi adu-ţi darul. Dar oamenii ar putea spune: "Dacă mă duc la fratele meu, şi îmi cer iertare, iar el nu mă iartă?" Responsabilitatea ta s-a încheiat. Apoi este între el şi Dumnezeu, dacă are resentimente faţă de tine. Dumnezeu Se va ocupa de El. Dar tu ţi-ai făcut datoria; nu trebuie să-l forţezi să te ierte. Trebuie să-ţi dai toată silinţa să-ţi înlături datoria faţă de el, fiindcă ai păcătuit faţă de el. Iar în ce te priveşte pe tine, împăcarea ta e completă, când ţi-ai făcut partea. Dacă el nu-şi face partea să te ierte, asta e între el şi Dumnezeu. Un om care nu-l iartă pe altul va merge în iad. Dar asta nu e treaba ta. Tu trebuie să-ţi faci partea ta, să mergi să-ţi ceri iertare, apoi să vii înaintea lui Dumnezeu. Altfel, El spune că dacă nu faci asta, vei ajunge în final în iad. Asta e semnificaţia expresiei "vei fi aruncat în temniţă". Şi nu vei putea niciodată ieşi de acolo, până nu vei fi plătit ultimul bănuţ. E prea târziu să le ceri oamenilor iertare, după ce ajungi în veşnicie. De aceea trebuie să rezolvăm toate problemele pe care le avem cu Dumnezeu şi cu oamenii chiar acum.
Apostolul Pavel a spus odată în Faptele apostolilor 24:16... El se afla la judecată, vorbind înaintea lui Felix, şi i-a spus acestuia în v.15: "Am în Dumnezeu nădejdea aceasta, - pe care o preţuiesc toţi oamenii -, că va fi (cu siguranţă) o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi." Eu cred că voi, toţi, care sunteţi creştini născuţi din nou, credeţi în două învieri. Cartea Apocalipsa vorbeşte despre o primă înviere şi o a doua înviere. Isus a vorbit în Ioan 5 despre învierea celor nedrepţi, învierea celor drepţi, iar aici el spune, de asemenea, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. Oamenii mor şi într-o zi vor fi înviaţi atât cei drepţi, cât şi cei nedrepţi. Iar el spune că vrea să fie la învierea celor drepţi, nu la învierea celor nedrepţi. Şi ca să fiu la învierea celor drepţi, ce fac? "De aceea"- înseamnă că fiindcă e adevărat că vor fi două învieri, şi vreau să mă asigur că voi fi la învierea corectă, a celor drepţi, "mă silesc...". El nu spune: 'Mă încred în Domnul să-mi ierte păcatele'. E adevărat, mântuirea e doar prin moartea lui Hristos. Dar, "mă silesc să am totdeauna", - înseamnă 24/7 - cuvântul "totdeauna" înseamnă 24/7 - "un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor". Nu numai înaintea lui Dumnezeu. 'Caut să-mi păstrez cugetul 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, curat înaintea lui Dumnezeu şi curat înaintea oamenilor'. Şi vedem un exemplu în capitolul precedent când a strigat la Marele Preot, iar de îndată ce a realizat, şi-a cerut imediat iertare, în Faptele apostolilor 23. Cred că se înţelege asta din cuvintele scrise acolo. Aşadar, împacă-te, mai întâi, cu fratele tău, iar apoi vino şi adu-ţi darul. Din acest motiv avem în Efeseni 4:31 un cuvânt atât de aspru, care spune: "orice mânie... să piară din mijlocul vostru."
Cuvintele noastre sunt foarte importante. Amintiţi-vă de locul din Scriptură, unde se vorbeşte despre întristarea Duhului Sfânt, despre rănirea Duhului Sfânt, întristându-L cu adevărat, prin felul în care te comporţi, în special prin vorbire. Efeseni 4:30 spune: "Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt". Şi care e ideea în versetul precedent şi următorul: cuvintele pe care le rostim. "Niciun cuvânt stricat", aceasta este semnificaţia exactă, în v.29. "stricat" - Semnificaţia literală este: "Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun... ca să dea har celor ce-l aud." Şi "să nu întristaţi pe Duhul Sfânt" prin cuvintele voastre. Şi, parafrazând v.31, toate cuvintele pline de amărăciune, toate cuvintele stricate, pline de mânie, zgomotoase, clevetitoare, să piară, împreună cu toate cuvintele pline de ură. Contextul se referă la cuvinte. Toate cuvintele mânioase, duşmănoase, pline de amărăciune, cuvinte de strigare, de ţipare, de clevetire, de bârfă, de ură, să piară din mijlocul vostru, fiindcă aşa Îl întristaţi pe Duhul Sfânt. Câte? Toate (orice). V.31
Vreau să vă întreb, prietenii mei dragi, câţi dintre voi aţi luat în serios acel cuvânt din Efeseni 4:31? Credeţi ce a spus Isus, că neprihănirea noastră trebuie să o întreacă pe cea a fariseilor? Nu e de ajuns să spui: "Eu nu am ucis oameni." M-am mâniat pe oameni şi m-am exprimat în mânie şi ură, şi am păstrat amărăciune faţă de oameni? Vreau să clarific un lucru. Când ridici vocea la copiii tăi, poate că aia nu e neapărat mânie. Poate faci asta fiindcă ei nu iau în serios ce spui. E ca şi cum, dacă cineva e la 100 m de tine, trebuie să-ţi ridici vocea, ca să-l ajuţi să audă. Nu eşti nervos pe el. În acelaşi fel, acel copil poate stă lângă tine şi îi spui să facă ceva, dar în mintea lui el e la 10 mile depărtare. Îţi ridici vocea; nu eşti nervos. Trebuie să disting între ridicarea vocii fără mânie şi ridicarea vocii în mânie. Acum, nu te justifica cu asta, ci întreabă-te dacă e mânie în asta. Nu există scuză în a face asta cu adulţii. Cu soţia sau soţul nu poţi avea niciodată scuza asta. Fiindcă o voce ridicată, când vorbeşti cu un adult, este aproape invariabil, un semn de mânie. Să cerem ajutorul Duhului Sfânt ca să facem să piară orice mânie. S-o numim ucidere şi s-o facem să piară din viaţa noastră, ca să putem fi pe placul Tatălui nostru şi să lăsăm lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor, ca ei văzând cuvintele şi faptele noastre bune, să Îl glorifice pe Dumnezeu pentru ce a făcut în vieţile noastre.
Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău care ne ridică mai sus, pentru chemarea Ta de a veni mai sus de la nivelul de jos în care trăim. Vrem să-i învăţăm pe oamenii din toată lumea să fie ucenici şi să păzească tot ce ne-ai poruncit. Îţi mulţumim pentru această oportunitate! În Numele Domnului Isus, Amin!
