text Predici

Dumnezeu lucrează pentru cei ce Îl așteaptă

de John Piper
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

O, Doamne, sunt atâtea lucruri glorioase despre care vom vorbi în continuare și avem nevoie de inimi și minți care să fie supuse, sensibile, maleabile, care se lasă atinse astfel încât învățăturile din Cuvântul Tău să nu fie respinse, să nu ricoșeze ca de un perete de granit al inimii, ci să pătrundă în interior și să își facă lucrarea de mântuire, sfințire, îndulcire, supunere, plină de bucurie. Așa că, Doamne, Te rog să faci Tu lucrarea aceasta grea pe care eu nu o pot face, în timp ce eu voi vorbi despre glorioasa lucrare a Cuvântului Tău. M-am rugat în Numele lui Isus. Amin.

M-am gândit că este foarte diferit să predici o singură dată într-o biserică, decât atunci când predici în fiecare săptămână, lucru pe care l-am făcut toată viață mea. Așa că stai și te gândești puțin: ce ai spune dacă ai avea o singură șansă să vorbești unor oameni? Ce le-ai spune? Realizez că mintea mea își aduce aminte de perioadele de formare din viața mea, atunci când un adevăr a făcut ceva uimitor în viața mea, nu s-a schimbat pentru că a rămas întipărit acolo. O singură dată l-am auzit și a rămas acolo timp de mulți ani. Și m-am gândit: dacă aș putea să plantez un astfel de lucru, așa cum mi s-a întâmplat mie când aveam 22 de ani... Așa că vă voi povesti o asemenea întâmplare. Când avem 22 de ani, eram căsătorit de curând, locuiam în Pasadena, California (Noël este aici în spate, Noël își va aminti asta cu siguranță). Primeam adevăruri în timp ce studiam Biblia și teologia la seminar, iar unele dintre ele sunt extrem de transformatoare pentru mine. Unul dintre acestea a fost o simplă descoperire (și cred că aceste semințe fuseseră plantate deja de familia mea), dar a fost extrem de adevărat că măreția lui Dumnezeu nu este amplificată prin faptul că adună oameni să lucreze pentru El, ci mai degrabă este amplificată de faptul că El lucrează pentru poporul Său.

Fapte 17:25 m-a frapat: “El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.” Oprește-te chiar aici. Nu Tu Îl slujești pe El. El lucrează pentru tine. Niciodată nu mă gândisem la asta în felul acesta înainte să am 22 de ani. 2 Cronici 16:9, dacă îmi amintesc bine, spune: “Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul…” Ce caută? Dorește să se arate în toată puterea Lui acelora a căror inimă este întreagă pentru El. El caută pe cineva pentru care să lucreze. El este atât de puternic, auto-suficient, plin de energie spunând: “Unde pot găsi pe cineva către care să Îmi arăt Puterea?” Niciodată nu realizasem asta. Psalmul 50:15 cred, spune “Cheamă-Mă în Ziua Necazului și Eu te voi izbăvi iar tu mă vei proslavi!” Pentru ce primește Dumnezeu gloria? Dumnezeu spune: “Tu mă vei proslavi, tu ești cel care este în necaz, nu Eu am nevoie de tine, Tu mă chemi pe Mine când ai nevoie de ajutor. Eu Mă arăt ție, fac minuni, iar tu îți petreci tot restul vieții tale proslavindu-Mă pe Mine... așa funcționează treaba. Eu lucrez pentru tine, iar tu mă proslăvești. Tu primești bucurie, ajutor, iar Eu primesc toată slava, toată gloria. Așa funcționează.” Asta mi-a schimbat viața.

Iată o ilustrație a acestui fapt. Nu alerg așa de mult pe cât mi-aș dori. Acum fac exerciții eliptice, sunt mai ușoare pentru genunchi. Am alergat prin cartier timp de 25 de ani. Aveam anumite rute pe care mergeam prin cartierul unde locuiam în Phillips, alergam pe Bulevardul Franklin, făceam stânga pe strada Cedar, mergeam înainte pe Seven Corners, de-a lungul Str. Washington, mă întorceam pe Bulevardul 11, tot traseul îmi lua aprox. 30 de minute. Acolo era un fel de magazin de aparatură, nu mi-am dat niciodată seama ce era mai exact și avea mereu un anunț cu “Avem nevoie de ajutor” care era lipit de clădire. Un anunț cu “Avem nevoie de ajutor” care, câteodată avea un semn mare și roșu pe care scria “NU” în fața lui - “NU avem nevoie de ajutor”. De fiecare dată când alergam pe lângă semnul mare și roșu cu “NU”, spuneam “Da, asta e Evanghelia!” Dumnezeu nu pune niciodată un anunț cu “Avem nevoie de ajutor”, spunând “Magazinul nu merge dacă voi nu veniți. Nu pot să fac asta”. Dumnezeu nu face niciodată asta. Evanghelia spune: “NU avem nevoie de ajutor, oferim ajutor”. De fapt, adaug această parte la întreg peisajul, Dumnezeu iese din magazin și aleargă după mine pe stradă și spune: “Pot să îți ofer ajutor, oprește-te, vreau să te ajut, nu fugi de Mine.” Adevărurile acestea mi-au rămas imprimate în minte în toți acești ani, mai exact că Dumnezeu este un Dumnezeu care lucrează pentru noi.

Așa că vă invit să deschideți Biblia la Isaia, acel profet mare din Vechiul Testament. Cartea Isaia (în mijlocul Bibliei voastre, la câteva pagini după Psalmi). Vom citi patru versete și mă voi axa în predicarea mea pe unul din ele, anume Isaia 64:1-4, care cred că descrie cel mai bine, mai bine decât celelalte 3 sau 4 versete pe care le-am amintit deja, acest moment al revelației în viața mea în acei ani ai tinereții mele care mi-au conturat percepția despre Dumnezeu de atunci și până azi. Așa că vom citi Isaia 64, eu voi citi și voi puteți urmări primele patru versete: „O, de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apă să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta! Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta, cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.

Am 4 băieți și o fată. Când fiul meu Abraham avea 2 ani și jumătate (acum are 33 de ani) îmi aduc aminte (de fapt, îmi amintesc pentru am recitit de curând asta în jurnalul meu), îmi amintesc că am urcat la etaj ca să trezesc toată familia. Eu nu îmi aduc aminte să fi mai făcut asta, să trezesc toată familia recitând un verset din Biblie și versetul pe care l-am spus a fost Psalmul 20:7: „Unii se bizuiesc pe carele lor, alţii, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru”, dragă familie! Și în acea dimineață, Abraham a devenit predicator… sau cel puțin pentru 2 sau 3 ani. Și stătea apoi pe scaun în bucătărie și spunea: „Nu ne mândrim cu cai, nu ne lăudăm cu care, ne mândrim cu Numele Domnului nostru!” Și sărea de pe scaun. La fel și la biserică după ce terminăm de predicat, se urca pe scenă în sanctuarul vechi, cam un metru înălțime, și spunea: “Nu ne mândrim cu cai, nu ne lăudăm cu care, ne mândrim cu Numele Domnului nostru!” Și apoi sărea de pe scenă… Priveam scena asta cu bucurie nespusă. Cred că fiecare familie din biserica asta și fiecare persoană singură din biserica asta ar trebui să aibă un steag deasupra vieții sale care să spună: Nu ne mândrim cu cai, nu ne lăudăm cu care, nu ne lăudăm cu internetul, nu ne mândrim cu sănătatea noastră, nu ne mândrim cu inteligența noastră, nu ne mândrim cu locurile noastre de muncă, nu ne mândrim cu mințile noastre… noi ne mândrim cu Numele Domnului nostru. Acesta este un banner care ar trebui să fluture deasupra fiecărei familii și acesta este motivul: Dumnezeu lucrează pentru cei care Îl așteaptă (Isaia 64:4).

Așa că vreau să rămân asupra acestui verset în timpul pe care îl avem înainte și să vă ajut să simțiți și să vedeți minunea din acest verset. Îl voi citi din nou: „Cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în (așteaptă după) El.” Așa că vreau să evidențiez acest adevăr și să ne bucurăm de el în momentele care urmează prin a ne focaliza pe ce înseamnă acest verset.

Dacă tot ce ați avea voi nevoie ar fi oferit de munca voastră sau munca altei persoane, atunci predicarea ar arăta foarte diferit. V-am sărbători pe voi și pe prietenii voștri care, prin munca lor, v-au oferit lucrurile de care aveți nevoie. Asta am face dacă toate lucrurile de care aveți voi nevoie cel mai mult ar veni de la oameni, atunci aș predica despre oameni. Am cânta: “Oamenii să fie înălțați”, am cânta despre oameni… Dar asta nu este adevărat. Haideți să vă întreb ceva: am făcut noi ceva, am muncit noi pentru a fi creați? Ne-am creat noi ochii că să ne putem bucura de vedere? Dar faptul că am putut mânca cereale în dimineața asta și m-am uitat la cerealele granola și am spus: “Pot să văd!” Ați făcut dumneavoastră lucrul asta? Nu ai da niciun ban pe ochii tăi! Nu i-ai creat tu! Ți-ai creat tu urechile că să poți auzi cele mai frumoase sunete care îți încânta auzul? Ți-ai creat tu limba să guste și nasul să simtă miros de șuncă și pâine prăjită? Nu tu ai făcut toate acestea… Am oferit noi pământului apă pe care o putem bea? Am creat noi soarele sau l-am poziționat noi la o distanță perfectă de Pământ ca să ne învârtim în rotații perfecte astfel încât să fie zi și noapte, ca să avem temperaturi cel puțin suportabile? Dar creșterea tuturor copacilor care fac ce pot ei mai bine primăvara, să facă totul împrejur verde? Nu ai făcut tu toate astea… Ai împrejmuit pământul cu aer care să poarte norii, păsările și oxigenul pentru plămânii tăi? Nu ai făcut tu astea, nu-i așa? Pictăm noi răsăritul de soare sau apusul care apar în fiecare zi? Nu, nu apar doar așa în fiecare zi, ci în fiecare minut undeva într-o parte a lumii. Există în fiecare moment un răsărit și un apus care au loc undeva în lume și Dumnezeu le crează pe fiecare din ele, nu tu. Tu nu ai avut nimic de-a face cu această minunăție, dar în fiecare dimineață și seară, dacă ai ochi să vezi, vei observă cum nevoile tale sunt îndeplinite în mod deplin. Și când vom muri, toată osteneala noastră ne va ajuta cu ceva? Ceva din ce am făcut noi va face posibil ca Dumnezeu să ne achite de toate păcatele noastre si să șteargă toată teama, durerea și vinovăția și să ne dea trupuri noi de slavă, într-o zi pentru totdeauna? Nu. Cu alte cuvinte, toate lucrurile de care avem nevoie cel mai mult și pe care le iubim cel mai mult nu noi le-am făcut.

Prin munca noastră nu am făcut nimic, ci lucrarea Lui este cheia. Adevărul pe care vreau să îl las să răsune în urechile voastre este că Dumnezeu lucrează pentru cei ce Îl așteaptă. Dumnezeu lucrează în mod decisiv pentru cei ce Îl așteaptă. Sunt trei lucruri pe care le observăm din acest verset: primul lucru este unicitatea acestui Dumnezeu, aceasta este idea principală; în al doilea rând, competența Sa în a lucra pentru tine și, în al treilea rând, ce înseamnă să Îl aștepți pe Dumnezeu, pentru că versetul spune că Dumnezeu lucrează pentru cei ce Îl așteaptă. Acestea sunt cele trei idei din versetul pe care ne vom focaliza atenția pentru câteva minute.

Să vorbim în primul rând despre unicitatea acestei lucrări, să ne uităm din nou în verset și să vedem dacă sunteți de acord cu mine, că acesta este punctul principal: “Cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva” un Dumnezeu în afară de Tine, care lucrezi în acest fel. Pentru că nu există un alt Dumnezeu. Nu poți vedea pentru că nu există altul. Nu există alt Dumnezeu ca acesta – Dumnezeu este unic, este Singurul din această categorie. Unicitatea Dumnezeului biblic este că nu le cere oamenilor să lucreze pentru El, ci El lucrează pentru ei. Și toată “slujirea” lor depinde de lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta reprezintă unicitatea Dumnezeului nostru, asta spune versetul.

Pentru a sublinia acest adevăr, întoarceți la capitolul 46, versetele 1 la 4, pentru că în capitolul 46:1-4 Isaia pune în contrast pe Dumnezeul adevărat (Yahweh), Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus cu Bel și Nebo, ei sunt Zeus și Mercur ai babilonienilor. Deci există așa-numiți dumnezei, unul este numit Bel și celălalt Nebo, aceștia erau dumnezeii babilonienilor. Dar în ce fel sunt ei diferiți? Textul vorbește despre asta. Voi citi primele patru versete din capitolul 46, iar dumneavoastră vă gândiți care e diferența, raportat la capitolul 64:4: „Bel se prăbuşeşte, Nebo cade; idolii lor sunt puşi pe vite şi dobitoace; idolii pe care-i purtaţi voi au ajuns o sarcină, o povară pentru vita obosită! Au căzut, s-au prăbuşit împreună, nu pot să scape povara; ei înşişi se duc în robie. Ascultaţi-Mă, casă lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare – nu voi mă purtați pe Mine, Eu vă port pe voi, vedeți diferența? – de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră – iubesc acest verset – până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.” De 6 ori spune, se repetă.

Ce pune în contrast? Voi enumera din nou, din versetul 3: unu – v-am luat în spinare, doi – v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră, în al treilea rând – până la cărunteţele voastre vă voi sprijini, în al patrulea rând – v-am purtat şi tot vreau să vă mai port, în al cincilea rând – să vă sprijinesc, în al șaselea rând – să vă mântuiesc. Bel și Nebo, voi ce faceți? Voi îi faceți pe slujitorii voștri să vă poarte pe căruțe. În afară de Dumnezeul nostru Triunic – Tată, Fiu și Duh Sfânt –, toți dumnezeii acestei lumi sunt o povară în loc să fie ei cei care poartă povara. Pentru că calea spre mântuire în fiecare religie este: lucrează îndeajuns pentru mine și vei reuși. Dar nu în creștinism, noi avem un Dumnezeu care lucrează pentru noi - aceasta este diferența, atât în Vechiul Testament și vom vedea că și în Noul Testament.

Un alt verset din Isaia 30:18 spune: “Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare.” Acest Dumnezeu e unic: El se va ridica prin coborârea Sa la nivelul oamenilor și tratându-i mult mai bine decât merită. Îmi place un astfel de Dumnezeu. Am nevoie disperată de un astfel de Dumnezeu care vine în nevrednicia mea și îmi arată măreția Sa prin faptul că mă tratează mai bine decât aș merita. Uimitor!

Acest lucru nu este adevărat numai în Vechiul Testament, ci este adevărat și în Noul Testament. Vă amintiți această poveste. Isus învăța pe oameni, iar Iacov și Ioan vin la Isus și spun: „Noi am vrea să stăm la dreapta și la stânga Ta în Împărăția Ta.” Iar Isus îi întreabă: „Sunteți voi gata să beți paharul pe care Eu urmează să îl beau și să fiți botezați?” Ei spun: „Da, suntem gata.” Isus le răspunde: „Nu Eu decid aceste lucruri, ci Tatăl Meu.” În acel moment, ceilalți 10 apostoli, auzind această discuție, se supară foarte tare. Așa că voi citi chiar de acolo din Marcu 10:41-45. Motivul pentru care îl citez pe Isus aici, deși vorbeam despre Isaia, este că ceea ce găsim în Isus, Fiul lui Dumnezeu despre care vorbim, este cea mai clară demonstrație a acestui Dumnezeu. Marcu 10:41: „Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan. Isus i-a chemat la El şi le-a zis: ‚Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire.’” Toată lumea știe cum să fie măreț în lumea asta, nu? Ai mulți oameni peste care stăpânești. Asta te face măreț în lumea noastră. Am mulți angajați, ei fac ce le spun eu să facă, îmi împlinesc nevoile, mă slujesc pe mine, sunt tare… E adevărat, așa gândește lumea. Isus spune: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor – de ce? –. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească.”

Ne putem opri aici și să înțelegem acest adevăr. Isus spune: „Nu am venit să caut sclavi, nu sunt proprietar de plantație. Nu am venit să caut forță de muncă, oameni peste care să îmi exercit autoritatea, nu în asta constă măreția Mea.” Continui acum: “Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” Asta spune și în Isaia 64:4 scris cu sânge: cine a văzut un asemenea Dumnezeu care nu doar că lucrează pentru cei ce Îl așteaptă, dar care face cel mai greu și dureros lucru, cea mai disprețuită lucrare care poate exista, anume crucificarea. Arată-mi, vino la mine după acest serviciu și arată-mi un alt mântuitor, alt dumnezeu, alt izbăvitor, altă persoană, altă zeitate ca aceasta. În nicio religie, nici musulmanii, nici hindușii, nici budiștii, nici în iudaism nu există un astfel de dumnezeu. Numai creștinismul are un Dumnezeu care Își trimite Fiul în lume. Asta înseamnă ceea ce am citit în Isaia 64:4: “Eu nu am venit să fiu slujit, am venit să vă slujesc pe voi, Îmi voi da viața pentru voi, voi nu puteți face nimic să vă mântuiți singuri, nu puteți face nimic să lucrați pentru Mine. Eu voi face totul și tot ce trebuie să faci tu este să te încrezi în Mine. Te vei încrede în Mine? Mă vei accepta ca Dumnezeul tău? Sau vei insista să faci tu ceva cu propriile tale forțe că să devii cineva?”

Nu există Dumnezeu ca acesta – aceasta este prima idee: El este unic pentru că asta spune versetul: “cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume că un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El” (trad. din engleză: pentru cei ce îl așteaptă) pentru că nu există un alt Dumnezeu care face asta. Punct. Iar Isus este dovada clară și puternică. Isus este incomparabil și demonstrează perfect că Dumnezeu Tatăl lucrează pentru tine. Și acesta este lucrul pe care tu nu îl poți face și de aceea ai nevoie disperată de cineva să îl facă, anume răscumpărarea pentru păcatele tale.

Al doilea aspect: competența lucrării. Deci primul aspect a fost unicitatea lui Dumnezeu, al doilea este competența lucrării. Nu îmi place treaba făcută îndoielnic, absolut deloc. Acum doi ani ne-am pus streșini la casă și încă se scurge apă prin ele, așa că am sunat înapoi de patru ori și le-am explicat că nu pot face nimic să opresc apa care se scurge printre, mai ales când plouă se scurge încontinuu. Iar când îngheață se formează sloiuri de gheață, așa că îi sun din nou… Muncă făcută pe jumătate mă enervează. Nu mi-aș dori un dumnezeu care face o treabă pe jumătate. Dar totul este diferit la Dumnezeu, totul e diferit. Există câteva motive pentru care oamenii sunt incompetenți: primul motiv ar fi că nu prea le pasă, sunt doar niște muncitori cărora nu le place de șeful lor așa că nici nu își bat capul, pentru că nu le pasă de reputația companiei. Dar Dumnezeu are pasiune pentru reputația firmei. Lui Dumnezeu Îi pasă de reputația acestei firme numită “Dumnezeu”, este o pasiune infinită, nu va suporta niciodată să facă mai puțin și nu cel mai bun lucru. Un al doilea motiv pentru care oamenii sunt incompetenți este pentru că le lipsește înțelepciunea sau cunoștința, ei fac cel mai bun lucru pe care ei cred că îl pot face, pentru că nu știu destule. Dumnezeu știe întotdeauna totul, deci nu poate fi incompetent pentru că El cunoaște totul. Un al treilea motiv pentru care oamenii nu sunt capabili este pentru că nu au destulă putere, poate au inimă pentru reputația companiei, poate știu tot ce trebuie știut, dar nu sunt buni la a face lucrul respectiv, mâinile nu le sunt destul de puternice sau nu sunt în stare… Dar Dumnezeu este în mod infinit capabil!

Cu alte cuvinte, toate motivele pentru care cineva face o treaba pe jumătate nu se aplică lui Dumnezeu niciodată. Toate lucrurile pe care le face Dumnezeu le face în mod perfect, asta înseamnă să fii Dumnezeu. Isaia 46:9 spune: “Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.’” Da, El va face lucrul acesta! El niciodată nu eșuează să ducă la îndeplinire tot ce Își propune, lucrul pe care El îl face este întotdeauna de calitate, bine făcut, la timpul potrivit și poți să te bazezi pe el cu toată ființă ta. Deci, avem un Dumnezeu unic (prima idee) – nu există alt dumnezeu ca acest Dumnezeu care lucrează pentru cei ce Îl așteaptă și, de asemenea, avem un Dumnezeu nemărginit de capabil pentru că asta înseamnă să fii Dumnezeu – “Eu împlinesc tot ce îmi propun să fac pentru că EU sunt Dumnezeu”.

În ultimul rând, punctul numărul trei, El face aceste lucruri pentru cei ce Îl așteaptă: ochiul nu a văzut și nici urechea nu a auzit vorbindu-se despre un asemenea Dumnezeu care lucrează în mod capabil pentru cei ce îl așteaptă. Dar ce înseamnă această cerință? Nu orice lucrare a lui Dumnezeu pentru oameni are această cerință prealabilă, nu-i așa? Trebuie să clarificăm un lucru. Lucrează Dumnezeu și pentru oameni care nu Îl așteaptă? Da, dar nu în acest fel. Deci trebuie să facem diferența. Acest verset mă ajută să reflectez la asta. Fapte 14:16 spune: „El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.” Dumnezeu a făcut toate astea pentru oameni care nici măcar nu Îl cunoșteau sau iubeau pe El – acesta este harul comun. Știți deosebirea dintre harul comun și harul special? Harul comun înseamnă să privesc deasupra zonei de la metrou din Twin Cities și să îmi dau seama că soarele a răsărit peste acest oraș în această dimineață. Și majoritatea oamenilor din acest oraș nu le pasă de Dumnezeu. El a făcut asta pentru acest oraș, a făcut-o de mii și mii de ori peste întreaga lume – acesta este harul comun. Dumnezeu lucrează chiar și pentru oamenii care nu Îl iubesc. Dar nu despre asta vorbește acest verset. Acest verset vorbește despre un alt fel de lucrare, o lucrare pe care Dumnezeu o face doar pentru cei care Îl așteaptă: niciun ochi nu a văzut un alt dumnezeu afară de Tine care să lucreze în astfel de moduri speciale, salvatoare, care ajută și dau putere, păstrează, adoptă, mântuie, împacă, dau bucurie și viață veșnică celor ce Îl așteaptă.

Deci întrebarea este: ce înseamnă acest lucru? Ce înseamnă să Îl aștepți pe Dumnezeu? În Isaia, a-L aștepta pe Dumnezeu înseamnă, de obicei, că oamenii erau în primejdie și aveau nevoie să Îl aștepte pe Dumnezeu să lucreze mai degrabă decât să fugă înapoi în Egipt pentru ajutor. Isaia 31:1 spune: “Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carelor – vă sună cunoscut? – şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul!” În primul rând, a-L aștepta pe Dumnezeu înseamnă că nu faci lucrurile astea. Primul tău reflex nu este să te întorci în Egipt, nu te gândești la care, sau la cai sau la călăreți, ci Îl întrebi pe Dumnezeu: “Doamne, ce să fac? Doamne, ajută-mă, arată-mi. Am nevoie de Tine.” Asta înseamnă să aștepți, chiar dacă există reflexul de a te întoarce în Egipt. Știu cum să rezolv asta, să fac așa și așa, astea sunt cauzele naturale pe care le voi folosi repede să rezolv asta. Și te trezești după jumătate de oră sau o oră, după o zi sau o săptămână că nu L-ai întrebat pe Dumnezeu. Nu ai vorbit cu El deloc, nu te-ai rugat, nu I-ai cerut, pur și simplu, ai făcut ce ai crezut că va rezolva problema. Nu asta înseamnă să Îl aștepți pe Dumnezeu. Unul din motivele pentru care falsificăm implicarea divină în viață noastră este că, pur și simplu, o excludem din start. Mergem direct la planurile noastre, la felurile noastre de a rezolva problemele și nu ne oprim puțin… Știu că unele decizii trebuie luate rapid, nu ai trei zile la dispoziție să iei o pauză, ai nevoie de un răspuns pe moment. Dar poți măcar să îți ridici privirea în sus și să spui: „Doamne, în cinci minute am întâlnirea asta și sincer nu știu ce e mai bine să spun sau să fac și totul depinde de asta. Dar mă consult, și mă sfătuiesc, și mă agăț de promisiunea că Tu lucrezi pentru cei Te așteaptă.”

Deci prima semnificație a așteptării este să iei o pauză, să te rogi și să te consulți cu Dumnezeu. E simplu. Până și un copil de 6 ani poate face asta sau un om de 65 de ani. Nu e un proces complex, dar necesită o viață orientată spre Dumnezeu. Aș vrea să fiu sincer cu voi și vă sfătuiesc să vă formați acest obicei de timpuriu pentru că nu e un automatism nici chiar după ce ai predicat timp de 33 de ani. După ce ai predicat și ai crezut asta – nu e un automatism pentru John Piper ca astăzi, dacă apare o problemă în viața mea, primul meu reflex să fie să mă consult cu Dumnezeu în loc să o repar cu modalitățile mele. Nu e păcat? Ce îmi arată lucrul acesta este că pot să umblu cu Dumnezeu timp de 60 de ani și totuși niciun proces nu este automat. Ți-ar plăcea să crezi că dacă ai făcut ceva, ai predicat sau ai crezut ceva pentru mult timp, toate impulsurile spirituale vor deveni automate. Nu sunt. Satan este real, carnea mea este păcătoasă încă, iar lumea această ne apasă să intrăm în tiparul ei în mod continuu. Iar umblarea vieții creștine este un proces pe care trebuie să îl înnoim mereu, să luptăm, de aceea vă încurajez, atât cât puteți și acolo unde sunteți în umblarea voastră, formați-vă acest obicei. Precum ceasurile cu alarmă care vă anunță la fiecare oră: „A, e timpul să mă consult cu Dumnezeu”. E ciudat, nu-i așa? Dar poate asta v-ar ajuta. Sau aveți așa ceva (telefon), puteți să îl folosiți pe acesta, dar folosiți ceva care să vă ajute să vă dați seama că umblați zi după zi fără să vorbiți cu Dumnezeu despre cum să vă ajute. Mă trezesc dimineața, iar seara când mă duc la rugăciune îmi dau seama: „Iar nu m-am consultat cu Dumnezeu azi”. Ceva e greșit în asta, fă ce trebuie să faci. Dumnezeu lucrează pentru cei ce Îl așteaptă și primul sens al așteptării este să iei o pauză și să te consulți cu Dumnezeu în rugăciune. Acesta a fost primul sens, dar mai urmează ceva.

Câteodată, ceea ce spune Dumnezeu când noi Îl rugăm să ne ajute, să ne ghideze, să lucreze pentru noi, este: „Ia o pauză, nu face nimic și lasă-Mă pe Mine să lucrez.” Sau alteori spune: „Tu trebuie să acționezi și trebuie să acționezi în felul acesta.” Ce vreau să spun este că în ambele cazuri, noi trebuie să Îl așteptăm pe Dumnezeu. Primul mod (voi desena cu mâinile în aer) prin care să Îl aștepți este să iei o pauză, te întorci înspre El, te rogi și ceri ajutorul și călăuzirea Lui, te consulți cu El înainte să alergi în Egipt, la toate modalitățile omenești de rezolvare, te consulți cu El. Apoi, cele două posibile răspunsuri sunt „oprește-te” sau „acționează, folosește mijloacele pe care ți le-am oferit și atacă problema asta cu toată forța”. Așadar, cel de-al doilea sens de a-L aștepta pe Dumnezeu este: „Oprește-te și privește lucrarea Mea, nu intra în luptă încă, lasă-Mă pe Mine să lucrez.” El ar putea spune ca în Isaia 30:15: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră. Dar n-aţi voit! Ci aţi zis: ‚Nu! Ci vom fugi pe cai!’ – De aceea veţi şi fugi! – ‚Vom călări pe cai iuţi!’ – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi!” Cu alte cuvinte, El a spus poporului Israel: „În liniște și odihnă va fi puterea voastră”, dar ei au spus ”Nu, ne urcăm pe caii noștri, luăm problema în mâinile noastre.” Iar El a spus: ”Bine, vă spun ce se va întâmpla: voi aveți cai rapizi, dar caii asirienilor vor fi mai rapizi, Eu mă voi ocupa de asta.” Nu dai la o parte sfatul lui Dumnezeu care spune să stai liniștit și să te aștepți ca El să continue să lucreze pentru Tine.

În Exod 14:13 Dumnezeu îi spune lui Moise: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta. Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.” Deci, al doilea fel în care Îl poți aștepta pe Dumnezeu este ca atunci când Dumnezeu îți spune clar: „Lasă-Mă pe Mine să fac asta”, stai liniștit și nu acționa. Te poți gândi la situații în viața ta chiar acum, cel mai probabil legate de probleme de familie în care te simți neputincios. Ai vrea să vezi anumite schimbări, poate în familia Bisericii ai vrea să vezi anumite schimbări, ai încercat tot ce se putea pentru a aduce schimbarea, dar nu a mers. Iar Dumnezeu îți spune acum: „Lasă asta în seama Mea, Eu voi lucra pentru tine, ai încredere în Mine. Eu lucrez pentru cei ce Mă așteaptă.” Poate ai copii mari și ai făcut tot ce ai știut să faci ca ei să fie acolo unde ți-ar plăcea, dar El îți spune clar: „Lasă-Mă pe mine să fac asta, Eu voi face asta pentru tine.” Deci acesta este cel de-al doilea sens. Așteptăm după ce ne consultăm cu Dumnezeu și primim răspunsul: „Oprește-te, ai făcut tot ce trebuia să faci, acum e rândul Meu, ai încredere în Mine.”

Mai este un lucru, și anume că El ar putea să spună: „Acționează, ridică-te și fă ceva, pregătește-te și luptă, luptă cu păcatul tău, cu situația ta, fă ce trebuie să faci.” Așadar, în al treilea rând, a-L aștepta pe Domnul nu înseamnă că poți să spui: “Perfect, acum pot să mă opresc din a-L aștepta pe Dumnezeu și să acționez.” Nu așa trebuie să gândim. Te oprești din a-L aștepta într-un fel, dar începi să Îl aștepți în alt fel. Cu alte cuvinte, pe măsură ce începi să acționezi... De exemplu, acum predic, dar înainte de asta așteptam aici pe scaun și în timp ce așteptam mă rugam pentru ajutor, pentru har; dacă îmi spuneați să nu predic, nu aș fi predicat, dar nu mi-ați spus asta așa că iată-mă aici. În acest moment, nu ar fi trebuit să Îl aștept pe Domnul? Chiar acum, dacă creierul meu are capacitatea de a trimite mesaje scurte pe două frecvențe, cred că ar trebui să poată face asta și printre propoziții să spună: “Am nevoie de Tine, încă am nevoie de Tine să pot termina acest mesaj.” Mă uit la cineva și văd o anumită stare pe fața acelei persoane în timp ce predic și spun: “Doamne, poate asta înseamnă… Dacă asta înseamnă, Doamne, Te rog să lucrezi în această viață.” Deci înaintez prin lucrarea mea în mod expectativ și spun: “Doamne, fă Tu ceva. Lucrează Tu în viața mea, în viața lor.” Deci nu te oprești din așteptat niciodată. Sunt diferite moduri de a aștepta, diferite feluri de așteptare, că Dumnezeu va veni și va lucra prin acțiunile tale, nu doar îți va spune să te oprești și să nu mai faci nimic (asta e un mod), nu doar să aștepți să te consulți cu El la început (asta e un alt mod), ci în timp ce îți petreci viața lucrând la locul vostru de muncă, majoritatea dintre voi sunteți chemați să vă faceți slujba de zi cu zi și trebuie să dați 100%. Dar dacă sunteți creștini, Isus locuiește în voi și sunteți setați pe o altă frecvență, așa că tot timpul spuneți: „Am nevoie de Tine, Te iubesc, mă încred în Tine, ajută-mă, experimentez lucruri noi la care nu m-am gândit, ajută-mă, dă-mi putere, călăuzește-mă.”

Dacă aș putea să mai predic aici aș citi din Isaia 41:10 pe care îl asemăn cu războiul care se dă în cutia de viteze a minții mele: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Am citat acest verset de sute de ori în viața mea în timp ce făceam ceva când aveam nevoie de ajutor. Nu înainte, nu după, ci chiar în timp ce eram în acea situație spuneam: „Doamne, ajută-mă.” Lui Dumnezeu Îi place să lucreze pentru oamenii care sunt în așteptare după El în mijlocul vieții lor. Citesc din Psalmul 33: „Nu mărimea oştirii scapă pe împărat, nu mărimea puterii izbăveşte pe viteaz; calul nu poate da chezăşia biruinţei şi toată vlagă lui nu dă izbăvirea. Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi de la Tine!” Eu cred că psalmistul spune “…în timp ce suntem pe caii noștri și mergem la război”...

Un al proverb spune: “Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar victoria este a Domnului!” Asta nu înseamnă că nu ai nevoie de cal, nu asta înseamnă. Domnul a chemat de multe ori pe poporul Lui la luptă, „Urcați pe caii voștri și mergeți înaintea Filistenilor”. De ce, Doamne, dacă Tu lupți pentru noi? „Eu voi lupta prin voi! Aș putea să lupt pentru voi în timp ce voi stați liniștiți – vedeți capitolul din Exod cu despărțirea Mării Roșii – sau aș putea să lucrez prin David care învârte praștia, Eu am ghidat acea piatră, Eu i-am dat curaj, Eu am doborât uriașul, dar o fac pentru un David.” Vedem cum David Îl așteptă pe Domnul, încrezându-se în Domnul. Acestea au fost cele trei moduri. Le voi repeta și voi încheia.

Așadar, trei moduri în care să Îl aștepți pe Dumnezeu pentru ca El să lucreze pentru cei ce Îl așteaptă, în toate felurile în care noi avem nevoie. În primul rând, caută călăuzirea Lui prin a lua o pauză că să te rogi în momente de cumpănă, atunci când trebuie să faci ceva și nu știi cum să acționezi conform voii Lui. Sau în orice moment. Ia o pauză, fă o scurtă rugăciune și caută călăuzirea Lui. Este uimitor, eu am făcut acest lucru de multe ori și este uimitor cât de mult lucrează Domnul în acele momente. Nu cred că pot număra, poate că există un număr, dar nu îmi pot aminti. De fiecare dată când mă pregătesc să ies din casă și să mergem în vacanță, sau să mergem într-o lucrare de misiune, mă opresc în fața ușii și spun: „Doamne, dacă am uitat ceva…” Și chiar atunci îmi amintesc că am uitat cablul de la calculator. Cum s-a întâmplat asta?

În al doilea rând, dacă El îți spune să stai liniștit că El va lucra pentru tine, ai încredere în El. Ai încredere. Este foarte greu de făcut. Noi, americanii, suntem oameni foarte productivi, noi știm cum să facem lucrurile bine. Suntem cunoscuți pentru asta, suntem un popor care face lucrurile să funcționeze. Așa că pentru noi e greu când ni se spune să stăm liniștiți și să Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze, pentru că dacă forțezi lucrurile s-ar putea ca totul să se întoarcă împotriva ta. Dumnezeu spune „Lasă-Mă să fac asta”. Deci, al doilea mod este să Îl lăsăm pe El să lucreze și să avem încredere în El – asta nu e lene, nu te dai în spate…

Și în al treilea rând, atunci când El spune, „Bine, poți să înaintezi acum, poți să mergi să acționezi, lucrează”, în timp ce lucrezi, ai încredere în El. Unul din versetele mele preferate este cel spus de apostolul Pavel, 1 Corinteni 15:10: “Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.” Pavel spune: Am lucrat și eu, dar era harul care lucra în mine. Iar eu ce făceam? Mă încredeam în acel har continuu în lucrarea mea.

În concluzie, să ne întoarcem la Isus. Isus a spus apostolilor: „Nu încercați să căutați slavă înălțându-vă pe voi înșivă că să aveți mulți oameni care să vă slujească, nu încercați să fiți măreți în acest fel, ci veți fi măreți prin supunerea voastră, prin slujirea voastră, ridicându-i pe oameni, dându-vă viața pentru ei și oferindu-vă viața prin sacrificiile voastre.” Când Isus a spus asta, apoi când a pus asta în practică murind pentru păcătoși și după ce a înviat, după ce El a făcut toate acestea răspunsul nostru nu ar trebui să fie: „Mulțumesc, Isus că ai făcut lucrarea pentru noi atunci, dar acum e treaba mea și nu mai e nevoie de Tine să lucrezi.” Să nu Îl tratați pe Isus așa. El este viu și când a spus, „Voi fi cu voi până la sfârșitul veacurilor” a vrut să spună că „toată autoritatea în cer și pe pământ este a Mea, Eu voi lucra astăzi, ai încredere în Mine”. “…niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume că un alt dumnezeu afară de Ține să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.” Să ne rugăm.

Tată din Ceruri, Îți mulțumesc că ești Dumnezeul care lucrează pentru cei care Te așteaptă. Îți mulțumesc că Isus a venit și a spus, „Fiul Omului a venit nu că să I se slujească, ci El să slujească și să își dea viață ca răscumpărare pentru mulți”. Așa că noi toți din această sală, pur și simplu, vrem să spunem că aruncăm la pământ toate cererile noastre de a face noi lucrarea și tot noi să primim gloria. Le lăsăm la picioarele Tale și, precum copiii, spunem: Te rog, lucrează pentru mine, ajută-mă, da-mi putere, iartă-mă, curătește-mă, mântuiește-mă, împuternicește-mă, ghidează-mă, arată-mi tot ce am nevoie pentru ca eu să primesc ajutor și Tu să primești gloria, ca eu să primesc bucuria și Tu primești slava. Te rog să lucrezi în noi, în Numele lui Isus. Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise