Tată, te rog să lucrezi în mine această predică, să devină adevărată atât în mine, în grupul de pastori, cât și în prezbiteri și mă rog să devină adevărată în membrii, în membrii legământului de aici din Bethlehem și în toți cei care mă ascultă. Este o mare rugăminte, ca acea cultură relațională descrisă în versetele pe care Jonathan tocmai le-a citit să se întâmple în noi, în dimensiuni noi, mai mari decât credem că este posibil. Indiferent ce fel de moarte este cerută, fă să murim, ajută-ne să fim ceea ce spune textul. în Nsumele Domnului Isus m-am rugat. Amin.
Acesta este al treilea și ultimul mesaj din această serie de predici despre relația dintre botez și membralitatea bisericii. A apărut (această serie) din dorința de a ne ajuta să creștem ca biserică, în rezolvarea modului în care membralitatea se relaționează la cei a căror conștiință biblică, în urma studiului, nu ajunge unde am ajuns eu săptămâna trecută. Asta e controversa, asta e problema, modul în care membralitatea bisericii se relaționează cu acei oameni care au spus că nu fost convinși de predica pe care au auzit-o săptămâna trecută. Săptămâna trecută am încercat să arăt din Scriptură că botezul este cufundarea credinciosului în apă, în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, care simbolizează unirea cu Hristos în moartea și învierea Lui pentru a începe o viață nouă. Asta am încercat să fac. Cred în asta, bătrânii bisericii s-au angajat să creadă și să-i învețe pe alții acest adevăr despre botez și nu altul, întrucât credem că această învățătură ne cheamă Biblia s-o dăm.
Acum 2 săptămâni, în primul mesaj al acestei mici serii, am încercat să punctez faptul că biserica locală este extrem de importantă, așa cum botezul este extrem de important, și că biserica locală este o expresie a bisericii universale, globale, a tuturor celor care sunt copiii lui Dumnezeu prin Hristos. Așadar, a nu fi botezat este un subiect important precum este și excluderea unui credincios din biserică, iar aceste două adevăruri au creat tensiunea cu care ne confruntăm. În ultimii 5 ani, prezbiterii bisericii au analizat modul în care atât botezul cât și membralitatea bisericii să fie onorate într-un mod în care fiecare să-și păstreze importanța biblică în privința acestei probleme. Practic întrebarea se pune în felul următor: dacă prezbiterii ar întreba un candidat la botez care înțelege greșit învățătura despre botez și toate celelalte aspecte ale vieții acelei persoane arată că este născută din nou: se pot face excepții în cerințele acestei biserici pentru membralitatea prin botez? Unii dintre noi am spune că acest lucru ar compromite porunca Noului Testament cu privire la botez și ar aproba neascultarea, e simplu. Alții ar spune că excluzând un adevărat credincios născut din nou din membralitatea bisericii locale compromite înțelesul pe care Noul Testament îl dă bisericii ca fiind expresia universală a trupului lui Hristos. Aceste diferențe sunt predominante în această biserică. Dacă s-ar vota, n-am idee ce procentaj va fi, dar nu ar fi nici una preponderentă, ci s-ar ajunge la departajare pe acest subiect aici la Bethlehem. Am încercat să analizez ambele concepții în mod corect. Ne-ar ajuta să vedem mai clar care este esența acestei probleme dacă v-aș da câteva exemple despre felul în care doctrina și practica din Biserica Bethlehem se relaționează cu membralitatea bisericii, alte doctrine și alte practici la care am fi în dezacord și modul în care se relaționează cu membralitatea bisericii.
Care sunt ipotezele prezbiterilor? Cred că este o ipoteză corectă și foarte importantă, aceea că cerințele doctrinale de a deveni un prezbiter la Bethlehem sunt foarte, foarte stricte. Avem o declarație doctrinală de 12 pagini pe care toți prezbiterii au adoptat-o cu strictețe. A doua parte a ipotezei este că cerințele doctrinale pentru membralitatea bisericii sunt foarte scăzute și trebuie să fie foarte scăzute pentru motivul acesta: când o persoană este născută din nou din orice cultură sau din orice mod de viață, ei sunt născuți din nou într-o familie și ar trebui cât mai repede posibil să fie într-o familie. Nu pot fi introduși direct în curricula unui seminar în care să învețe cele cinci mari doctrine ale teologiei sistematice sau o simplă doctrină teologică de bază. Putem inconștient să refuzăm membrii întrucât nimeni nu poate defini cât de mult trebuie să știi pentru a face parte dintr-o biserică. Cred că face parte din natura familiei faptul că membralitatea în biserică are standarde foarte scăzute în privința cunoștințelor doctrinale. Prin urmare, presupunem că a fi un membru în biserică înseamnă că vor fi o mulțime de idei greșite despre Dumnezeu în biserică, o mulțime de idei greșite despre mântuire. Sunt greșeli practice care merg mâna în mâna cu greșelile doctrinale întrucât practicile și doctrinele sunt mereu legate unele de altele, așadar vor fi mulți oameni făcând lucruri pe care prezbiterii le dezaprobă, pentru că asta fac noii creștini.
Pavel le scrie corintenilor în prima epistolă si evreilor, în 1 Corinteni 3:1-3 și Evrei 5:11-14, în ambele le spune oamenilor din biserică: "sunteți încă copilași, ar fi trebuit să fi crescut până acum". Presupunând că au venit ca bebeluși în credință, că nu au crescut suficient de repede. Ipoteza este că sunt foarte mulți "bebeluși" în biserică care nu înțeleg atât cât ar trebui să înțelegă și nu practică sfințenia așa cum ar trebui, din nefericire este o adunare indisciplinată. Nu-i de mirare faptul că biserica are o reputație proastă, e plină de "bebeluși" păcătoși, de fapt sunt niște păcătoși destul de maturi, sunt "bebeluși" doar în credință. Vă dau câteva exemple: noi, prezbiterii credem cu tărie într-o viziune atât masculină, cât și feminină numită: complementarianism (din lipsa altui cuvânt mai bun). Însemnând faptul că în casă bărbații, soții ar trebui să fie umili, blânzi, răbdători, iubitori, puternici, conducători, protectori, furnizori, învățători, lideri pentru soțiile și copiii lor. Îi numim capi de familie, iar soțiile lor ar trebui să fie fericite în privința asta, susținând si binecuvântând acest lucru. Numim asta supunere. Noi credem ca în biserică, bărbații, nu femeile, sunt chemați să fie asemenea lui Hristos, umili, puternici, iubitori, purtătorii responsabilităților, cei care fac față potrivnicilor, învățători în biserică. Este un subiect controversat, iar noi susținem asta ca și învățători în mod oficial, voi nu trebuie să credeți asta pentru a face parte din această biserică, puteți fi egalitari până în măduva oaselor și să faceți parte din această biserică. Veți auzi neîncetat despre complementarism întrucât acesta este rolul unui prezbiter, să ia oamenii de oriunde se află cu privire la aceste concepte și să încerce să-i convingă de adevărul din Carte. Iar ei să zică: "dacă este în Carte ar trebui să fie o învățătură bună pentru căsnicia mea și pentru această biserică" și apoi să crească în această învățătură. Nu punem un paznic la ușă care să zica: doar complementarii pot intra în această biserică, ar fi un mod îngrozitor de a defini trupul lui Hristos. Vrem ca trupul lui Hristos să meargă într-acolo și să crească, dar un "bebeluș" în credință, o femeie de 45 ani care nu a fost măritată niciodată, director de bancă, egalitariană la maximum, care este mântuită, poate să ni se alăture? Da, bineînțeles că poate!
Alte exemple: nu trebuie să crezi în alegerea necondiționată, în depravarea totală, în harul irezistibil, în ispășirea clară a lui Hristos, în perseverența sfinților sau în suveranitatea absolută a lui Dumnezeu, doctrine pe care noi prezbiterii le iubim și pentru care ne-am da viața, voi nu trebuie să credeți nici una din acestea ca să deveniți membrii în această biserică. Respirați adânc. Respirați adânc. Vedeți încotro ne îndreptăm? Ca membru al acestei biserici poți să greșești în privința alegerii necondiționate, a puterii păcatului, a ispășirii limitate și extinderea ei, a harului irezistibil, a perseverenței, a suveranității lui Dumnezeu, dar nu poți greși în privința botezului. Ar trebui să greșești în privința botezului? Aceasta e problema.
Așadar, aici ne aflăm. Am câteva minute să abordez acest subiect încă o dată. Ce ați spune dacă ar trebui să terminați această predică? Sunt curios, oare ce ați spune despre acest subiect. Dacă ați avea 15 minute acum și v-aș spune terminați dumneavoastră această predică, eu o să plec, descurcați-vă, nu știu ce ați face. M-am rugat mult pentru asta, m-am rugat luni de zile, știam că această serie va fi în aprilie, așa că L-am căutat pe Domnul și cred că știu ce direcție dorește să dau acestei predici, s-ar putea să vă surprindă, așadar, acordați-mi, dacă doriți, atenția voastră. Eu cred că ceea ce ar trebui să facem noi prezbiterii care avem o responsabilitate de lideri este să ne detașăm de la a privi amănunțit aceast subiect și să privim problema de aici din Bethlehem într-un mod de ansamblu: generalități despre relații, generalități despre cultura relațională în această biserică. Întrebarea ar trebui să fie: nu ce trebuie să faci ca să repari, ci mai degrabă ce proces, sau ce fel de viață comunitară poți promova în care să se nască înțelepciunea și în timp, în mod uimitor și depășind toate așteptările, să aducă unitate în această biserică cu privire la această întrebare. Așadar spre aceasta mă îndrept. Vreau să vorbesc despre cultivarea unui proces de viețuire împreună. Este e propoziție îngozitoare, am scris-o și m-am gândit "e atât de sterilă", nu îmi place formularea. Mă poticnesc și caut cuvinte care să nu fie uzate pentru ce intenționez să spun. Insist pe această sintagmă "cultură relațională". Am luat cuvântul "cultură" de la Jon Bloom, am luat aceste idei de la el vineri dimineața. Jon este direcorul executiv de la Desiring God, este foarte înțelept, peste măsură de înțelept și îmi este de mare ajutor.
Vorbeam despre cultura din biserica Bethlehem și trebuințele sale și despre asta vorbesc acum. Când vă gândiți la cultură, nu vă gândiți la ceva global, ci mai degrabă la ictus (este de ajutor?), atmosferă, spirit, orice cuvânt care vă ajută să înțelegeți nedefinibilul aer pe care îl respirăm ca popor, când suntem împreună ca și grup, în școală, în săli de conferințe, în servicii de închinare, sau în părtășia de după, cum este, cum ar trebui să fie? Pentru că mi se pare că pe Dumnezeu Îl interesează foarte mult acest lucru și a poruncit să fie un fel de cultură relațională în care cere ca înțelepciunea să ia ființă. Cred că această cultură relațională ar trebui demonstrată prin intenții, prin slujirea radical orientată către alții, fiind atenți, sociabili, umili, mulțumitori, foarte grijulii și blânzi, implicându-ne în viețile altora, nu îndepărtându-ne de ei, angrenându-ne în munca grea și în răsplata dulce dată de relațiile mature; aceasta este idea despre care vorbesc, cultura despre care vorbesc. Folosind înțelepciunea în modul în care relaționăm botezul și membralitatea bisericii, analizând această micro-problemă, cred că trebuie să ne îndreptăm spre o macro-cultură, o macro-atmosferă, un macro-spirit printre oameni, în care să nu zică "Ura! Ura! Ne iubim atât de mult încât aceste diferențe nu contează", ci mai degraba printre oameni în care să se nască o înțelepciune supranaturală.
Permiteți-mi să vă arăt de unde am luat această idee din Biblie. Coloseni 3. Aici este ideea conform căreia a înainta și a crește înseamnă să nu ne concentrăm atenția asupra micro-culturii, ci asupra macro-culturii bisericii însușindu-ne faptul că un anumit tip de cultură bisericească dă naștere înțelepciunii care rezolvă problemele care par de nerezolvat. Suntem la Coloseni 3 începând cu versetul 16, voi scoate în evidență ceea ce m-a atras la acest text. De ce am ales acest text din toată Biblia? Pentru că în timp ce Îi ceream ajutor Domnului, atenția mea a fost captată de acest verset: "Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții (și aici este cheia) în voi în toată înțelepciunea. " Acestea sunt cuvintele care mi-au atras atenția. În rezolvarea imediată a problemei de acest lucru avem nevoie, nu? Permiteți-mi să fac o paranteză din Vechiul Testament și să vă spun o poveste pe care o știți și despre care este plăcut să vorbești pentru că e uimitoare. Cea mai practică și la îndemână poveste despre darul înțelepciunii se află în 1 Împărați 3, când Solomon, proaspăt încoronat rege este întrebat de Dumnezeu: "Ce vrei să-ți dau?" în 1 Împărați 3:9 Solomon spune: "Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr!?" Iar următorul verset spune: "Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului și Dumnezeu i-a spus (asta a avut un mare efect asupra mea de-a lungul anilor în felul în care mă rog și în felul în care gândesc asupra vieții): "Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viață lungă, nici bogății, nici viața vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine."
Și imediat vine povestea care ilustrează cum s-a întâmplat: două curve rămân însărcinate și nasc; neavând pătuțuri, presupun, așa că îi iau pe copii în pat cu ele, iar una dintre ele vine peste copilul ei în timpul somnului. Când se trezește și realizează că copilul ei este mort și vede că celălalt copil este încă în viață face schimb între copii luându-l pe cel viu lângă ea și punându-l pe cel mort lângă cealalte femeie. Dimineața când se trezește mama al cărei copil era în viață și vede copilul mort, se uită mai cu atenție și spune: acesta nu este copilul meu, este al ei." Cum au ajuns la rege nu știu, nu este relevant, povestea ilustrează felul incredibil în care Solomon acționează pentru că s-a rugat și a primit ajutor divin. Așadar, ele vin la Solomon și îi spun povestea și îl roagă să rezolve problema și vi l-ați putea imagina pe Solomon spunând: "Eu n-am fost acolo, nu sunt martori, ce vreți de la mine?" V-ați putea imagina că ar spune asta. Dar ce a zis? A spus din senin "Aduceți-mi o sabie." Îi aduc sabia, iar el spune: "Tăiați în două copilul cel viu, și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte." Iar adevărata mamă spune în 1 Împărați 3:26: "Ah! Domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu, și nu-l omorî! " Și Solomon spune: "Dați copilul cel viu acestei femei și nu-l omorîți. Ea este mama lui."
Asta trebuie să se întâmple în această biserică. De unde a venit acest lucru? A venit de la Dumnezeu. Ce fel de comunitate are un astfel de dar dat în mod regulat? Întrucât această problemă a botezului și membralității la 99% dintre voi nu vă dă batăi de cap, dar alte lucruri da, la fel de uimitoare pentru voi. Nu vorbesc aici doar de un dar mărunt, darul comuniunii, al înțelepciunii, al discernământului, umplerea minților noastre cu lumina divină pentru a vedea prin situațiile dificile. Ne întoarcem la Coloseni 3:16. Tot ce vreau să fac acum este să scot în evidență 4 sau 5 trăsături ale culturii relaționale prin care înțelepciunea este dată din abundență. Încă o paranteză mai mică, foarte mulți dintre noi avem impresia că înțelepciunea este un lucru foarte individual, privat și electiv; în Biblie nu este nici una dintre acestea. Ascultați cuvântul din Iacov 3:13-14: "Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii!" Acesta e un mod foarte ciudat de a vorbi dacă ai o noțiune individuală și intelectuală a înțelepciunii. "Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii!" Versetul următor: "Dar, dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus." Cu alte cuvinte, este o conexiune care se îmbină uimitor între a fi un om înțelept și a fi eliberat de pizmă, gelozie, egoism, laudă; așadar puteți vedea de ce ceea ce fac aici în ultimele câteva minute este să spun: "O, Doamne, ajută-ne ca această cultură relațională a bisericii să ajungă la punctul în care blândețea, umilința, slujirea și îndreptarea spre oameni, nu îndepărtarea de ei să fie în așa fel încât blândețea înțelepciunii să se vadă, să iasă la iveală."
Acestea sunt trăsăturile pe care le văd și pe care vreau să vi le arăt pentru că dacă sunt în Biblie vă vor cerceta și vă veți ruga cu mine pentru ele, Coloseni 3:15, prima remarcă a acestei culturi relaționale despre care vorbesc este pacea: "Pacea lui Hristos, (a lui Hristos, nu a voastră, nu una obișnuită) la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători." Această pace cred că a fost descrisă în acțiune în versetele 12 la 14 pentru că ceea ce îi trebuie păcii să domnească este iertare și toleranță înrădăcinate în Evanghelie. Acestea sunt cele 2 cuvinte din versetele 12-14. "Îngăduiți-vă unii pe alții (versetul 13), și dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi." Așadar, Evanghelia. Hristos iartă în baza sângelui vărsat și a neprihănirii, ne eliberează de păcat, iar noi luăm această experiență glorioasă plini de recunoștință și ne îndreptăm spre cei care ne fac să ne mâniem și facem la fel cu ei, îi iertăm și aceasta aduce pace. Dacă Evanghelia nu lucrează în felul acesta în fiecare zi nu vom avea pace sau dacă o vom avea va fi la suprafață. Acesta este primul lucru: iertarea și toleranța înrădăcinate în Evanghelie aduc pace.
Numărul 2, sfârșitul versetului 15: "și fiți recunoscători". Așa o sintagmă scurtă pentru așa o transformare incredibilă pentru o biserică. O, ce spirit este simțit într-o familie și într-o biserică când ceea ce predomină este recunoștința. Opusul este cârtirea, iar Pavel spune în Filipeni 2:14: "Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli", fără cârtiri, așadar fiți recunoscători și nu cârtiți, atât de simplu și totuși atât de măreț. Este Evanghelia cea care face diferența, sunt o mulțime de lucruri în viață despre care merită să cârtim: viața personală, națiunea, lumea, iar Biblia spune: "faceți toate lucrurile fără cârtiri". Trebuie să fie un miracol aici înrădăcinat în Evanghelie prin care nu iei cu ușurință nici răul, nici frustrările, ci doar ești copleșit de recunoștință că acestea nu devin predominante în viața ta, sau în biserică sau în grupul de casă, nu vă adunați ca să vă plângeți. Eu și Talitha am avut așa un timp bun la pizza astăzi și m-am gândit să vă împărtășesc și vouă pentru că am încercat ceva ce n-am mai făcut până acum, am zis: hai să vedem dacă găsim în fiecare membru al familiei noastre o evidență a harului; copii, nurori, nepoate și nepoți și câțiva pastori pe lângă, cred că a durat vreo 15 minute gândindu-ne nu la lucrurile care ne supără, ci la lucrurile în care Îl vedem pe Dumnezeu la lucru. Dacă asta ar deveni parte dintr-o familie, dintr-o biserică, ce bază minunată ar fi acolo pentru ca înțelepciunea să vină sau să se înalțe. Nu cred că face risipă de cuvinte când spune: "fiți recunoscători", trebuie doar să știți Evanghelia, trebuie să fiți uluiți de ea; dacă nu sunteți în iad mâine dimineață ar trebui să dansați. Ați început să luați lucrurile drept sigure.
Numărul 3: versetul 16, această cultură relațională ar fi bogată dacă ar avea Cuvântul lui Hristos. "Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi" dacă această cultură relațională se va întâmpla în biserică în orice colț veți auzi cuvântul "Dumnezeu", veți auzi oameni vorbind despre diminețile sau serile devoționale, sau despre ceea ce au auzit săptămâna trecută, sau ce au auzit în predică, sau la radio, iar cuvântul lui Isus ar fi pretutindeni. Când oamenii încep să vorbească, iar când Isus nu a fost menționat pentru 5 sau 10 minute, să se reverse cuvântul "Isus". Este în felul următor: m-am plimbat 40 minute cu bicicleta dimineața, vroiam să mă epuizez, este singurul lucru care mă ajută când sunt... Nu trebuie să știți toate astea, așa că m-am întors am făcut dus și am ieșit, m-am așezat pe un leagăn cu Biblia și cu un Pepsi Zero alături de câinele meu și am citit foarte mult din Biblie. Îmi place să mă îmbib, sâmbăta dimineața e un timp bun pentru a te îmbiba de Scriptură. Citeam din Luca, în principal, și am citit pilda fiului risipitor, un singur verset. Dacă aș fi într-un grup în această seară, și chiar sunt, aș găsi o cale să spun acest verset pentru că a fost foarte încurajator pentru mine și cred că ar putea fi și pentru voi. Fratele mai mare îi spune tatălui care l-a primit pe cel pierdut: "A venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, și tu ai tăiat vițelul cel îngrășat pentru el." Nu e așa că e glorios? Nu este asta incredibil? Ce cuvinte pot avea mai multă greutate? "Ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, fiul tău, iar când a venit acasă tu ai tăiat vițelul cel îngrășat pentru el." Punct.
Lăsați cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi. Toți fac asta, se duc la Biblie dimineața pentru 10, 15 minute, o oră sau cât timp are fiecare și ești disperat după un cuvânt, iar El îți dă un astfel de cuvânt, din 5 pagini din Luca iți dă acest mic verset, exact ce ai nevoie, poți nici să nu-ți mai amintești celelate 50 de versete pe care le-ai citit, și oriunde mergi spui oamenilor: "Știi ceva? Lasă-mă să-ți spun despre Dumnezeul meu, despre ce fel de Dumnezeu am!" Vedeți asta la serviciu? Nu ar fi interesant pentru oamenii de la serviciu? "Cunosc un tată..." Și apoi le spui mai târziu: "E Dumnezeu, fiindcă veni vorba." La asta mă refer, lăsați Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi, lasă-te îmbogățit și apoi delecteză-te.
Numărul 4: în mijlocul versetului Coloseni 3:16, această cultură relațională ar fi pătruns prin învățarea și sfătuirea reciprocă. Este aproape la fel cu ce am spus mai devreme, dar de data asta scoatem în evidență această sintagma și nu cuvântul lui Hristos. "Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții". Așadar, ideea de aici nu este aceea că serviciile de închinare sunt minunate, le ador atât de mult încât prind viață în aceste servicii de închinare și nu aș spune nimic să minimalizez măreția și valoarea închinării în adunare în Cuvânt prin Duhul Sfânt. Ador lucrul acesta, dar totuși nu asta ne spune textul. Dacă doar asta ai în viața ta, aici, o oră jumătate, te privezi singur de cultura relațională despre care se vorbește aici în aceste versete, adică: învățarea și sfătuirea reciprocă. În august se încep grupele mici de studiu, pentru că grupele mici sunt esențiale vieții unei biserici normale. Dumnezeu să binecuvinteze viața bisericii. Mai mult despre asta imediat.
Numărul 5. la sfârșitul versetului 16: "cântând cântări de laudă și cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră." Această cultură relațională este predominant fericită. Spune: "cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră". Mulțumire, inimă, Dumnezeu, acestea sunt cuvintele care demonstrează lipsa de ipocrizie. Sunt moduri de a cânta care nu sunt cu recunoștință, nu din inimă și nu cu Dumnezeu și le numim ipocrizie. Ei doar cântă,"Mă laudă cu buzele, dar inima lor este departe de Mine". În această cultură relațională inima e plină de recunoștință pentru Evanghelie și se îndreaptă spre Dumnezeu, făcând acest lucru câteodată prin cântări. Suntem cântăreți, grupurile de studiu ar trebui să cânte, grupele de casă ar trebui să cânte. Familie, vorbesc serios! Nu cred că Talitha, Noel și cu mine suntem cei mai buni cântăreți, dar cântăm de două ori pe zi.
Numărul 6 și ultimul - versetul 17 plin de învățătură: "Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl." Tot ce faceți, fiecare cuvânt pe care îl rostiți, tot ce faceți cu mâinile și picioarele, cu gura, să faceți în Numele lui Isus. Cred că asta înseamnă să ne încredem în El; să depindem de El și să Il preamărim. El este omniprezent. Poți merge, să spunem, pe orbita solară, la o conferință cu directori administrativi, iar în această cultură relațională Isus va fi acolo. Faceți totul în Numele Lui Isus. El va fi acolo, El este oriunde, nu este o organizație seculară, ci una care Îl are la bază pe Isus, una care Îl preamăreste și Îl pune în centru pe Isus.
Încă 2 paragrafe. După ce ați auzit o fărâmă din ceea ce cred că ne-ar duce la rezolvarea problemei, dacă ne-am detașa și am privi macro-cultura relațională dezvoltându-se mai mult ca niciodată prin ceea ce spune în Coloseni 3, poate că Dumnezeu va fi mulțumit și ne va da înțelepciune în cultura relațională de aici din Bethlehem în așa fel încât în câțiva ani să fim toți la unison cu privire la părerile noastre despre botez și membralitate. Vreau să vă rog să vă rugați. Când mă voi întoarce din concediu, Tom va predica săptămâna viitoare, C.J. Mahaney peste 2 săptămâni, iar după asta vor urma 2 săptămâni de predici specifice, fiecare campus va avea un predicator care va cultiva viziunea acelui campus, iar eu voi reveni la sfârșitul lunii august. Vă rog să rămâneți credincioși acestor servicii de închinare și bisericii. Când mă voi întoarce, noi cei din comitet, vom căuta să aducem ceva nou pentru că ne-am gândit: nu putem să chemăm biserica să aducă roadele pe care noi nu le aducem și pentru asta l-am chemat pe C.J. împreună cu soția lui să petreacă dimineața cu noi, majoritatea dintre voi nu îl cunoașteți, nu-i nimic, cred că este cu un pas înaintea noastră în anumite subiecte importante, mai bun la anumite subiecte importante. Iar în afară de asta am împărțit comitetul în 5 grupuri mai mici și le-am spus: dacă este nevoie renunțați la grupul din care ați făcut parte în toți acești ani aici la Bethlehem pentru că vom face grupuri mici ca și comitet, 4 cupluri în unele, 5 în altele și vom stabili lideri.
În următorii ani sau luni, ceea ce sper că se va întâmpla este ca noi păstorii să pătrundem mai mult, mai intim și mai direct unii în viețile altora, aplicând cuvântul lui Dumnezeu, analizând adânc cauzele problemelor noastre. Lucrurile se vor limpezi, iar biserica va fi ajutată, pentru că pastorii ei vor știi mai bine cum să se implice în viețile celorlalți și cum să se ajute reciproc, suntem o adunare destul de împrăștiată pe aceste 3 campusuri, câteodată nu ne vedem cu săptămânile. Acesta este un lucru important pentru care să ne rugăm. Mi-ar plăcea să vă rugați pentru mine în special, eu mă ocup de asta, încerc să fac grupele să lucrez cu liderii, să facem acest lucru posibil. Vorbesc foarte serios când vă spun să vă rugați pentru mine cu privire la acest subiect. Este vreun alt motiv să credem că după 28 de ani de păstorat, în care această cultură relațională nu a ajuns, în această biserică, la nivelul pe care ar trebui să-l aibe, este vreun motiv să credem că în timpul pe care-l mai am de păstorat lucrurile se pot schimba? Eu sunt problema. Voi primiți forța mea, dar și slăbiciunile mele, mulți dintre voi iubiți forța suficient încât să treceți peste slăbiciuni, iar alții nu. Așa că aceasta nu este o cerere neînsemnată. Pot eu oare să fac ceea ce am spus că ar trebui să fac, și anume, să conduc această biserică spre o dimensiune nouă, spre un nivel nou al culturii relaționale care nu este formată după personalitatea mea? Sunt un predicator, un student, sunt înclinat spre singurătate, așadar care este speranța ca eu să vă conduc pe voi să vă îndreptați spre oameni, nu să vă îndepărtați de ei? Vom termina în 2 minute, câți dintre voi veți merge direct spre mașină, așa cum aș face și eu dacă aș lăsa personalitatea mea să mă conducă, în loc să ne uităm în jurul nostru să vedem poate este cineva nou sau singur sau în nevoie și să ne ducem la ei. Aș putea eu să aduc biserica în punctul acesta? Poate, dacă vă rugați suficient. Poate. Nu vorbesc aiurea, acestea sunt probleme majore despre care sunt conștient.
Tată din ceruri nu știu dacă acest bătrân este capabil să facă noile modificări, pe care le-am descries, la un nivel mai mare decât nivelul care a fost atins în acești 28 de ani de pastorat, nu știu, doar Tu știi. Tu iubești acestă biserică mai mult decât mine, iar eu o iubesc extrem de mult. Sunt mâhnit des eșecurile mele în a o aduce unde trebuie sub diferitele conduceri. Așadar, Doamne, Îți cer ajutorul pentru mine, pentru sute de oameni din această biserică care sunt ca mine, pentru prezbiterii și pastorii noștri, mulți dintre aceștia din fericire nu sunt ca mine în privința aceasta, și pentru oamenii noștri în întregime. Tu vezi cultura relațională descrisă în Coloseni 3:12-17 cu claritatea pe care eu nu o am și nici nu am avut-o și Te rog, așa cum am făcut-o la început, fă ca ceea ce spune acest text să se întâmple în această biserică, Te rog. Vrem să ne slujim reciproc, nu vrem să fugim unii de alții, ci să ne apropiem unii de alții, nu vrem să rămânem în confortul nostru, ci să ne îndreptăm spre nevoi, asta a făcut Isus. Lasă această idee să pătrundă în noi, așa cum a fost în Hristos Isus care, "cu toate că era Dumnezeu nu S-a considerat egal cu Dumnezeu, ci S-a smerit și a devenit slujitor." Aceasta aste gândirea, felul de viață după care tânjim. Vreau să mă îndrept spre un nivel nou, Doamne, eu însumi și aș vrea să îi iau și pe acești oameni cu mine; așadar, pentru ei și pentru mine te rog în Numele Domnului Isus. Amin.
