Am citit cartea aceasta acum câţiva ani despre lupta din Iwo Jima din Al Doilea Război Mondial. Când am citit cartea aceasta, mă gândeam că dacă voi avea oportunitatea să vorbesc adolescenţilor, am să le povestesc despre ce am citit. Cred că sunteţi nişte tineri deosebiţi şi nu spun doar cuvinte goale, ci chiar cred că sunteţi deosebiți. Pentru că unii dintre voi aveţi părinţi remarcabili şi Îl laud pe Dumnezeu pentru lucrul acesta. Biserica Bethlehem este un loc bun în care să creşteţi. Nu vă supăraţi dacă vă numesc copii sau tineri. Ştiu cum e să fii tânăr şi să te preocupe felul în care arăţi, să te preocupe muzica, jargonul contemporan, filmele, hainele la modă şi petrecerile. Dar după ce am început să cresc, mi-am dat seama cât de irosiţi sunt anii dintre vârsta de 13-18 ani. Cred că mi-am irosit mare parte din adolescenţă, pentru că am vrut să fiu la fel ca toţi cei ce erau mişto. E un cuvânt interesant, şi dacă aţi urmări limbajul tinerilor din ultimii 40 de ani, multe expresii vin şi pleacă. Dacă încerc să folosesc expresiile voastre veţi râde de mine. Expresiile vin şi dispar în doi ani. Ştiţi care e un cuvânt care nu a dispărut? "Mişto." L-am avut înainte să mă nasc şi va rămâne şi după ce mor eu. Toată lumea ştie ce înseamnă şi toţi vreţi să fiţi mişto. E interesant cum cuvântul acesta a rămas până acum. Deci când mă gândesc la unele lucruri pe care le-au făcut aceşti soldaţi tineri, mă gândesc cât de mişto erau!
Haideţi să vă citesc povestea lui Jack Lucas. Probabil nu era creştin şi nu a făcut ce trebuia să facă. Iwo Jima este o insulă de 8 mile în diametru, la o distanţă de 600 de mile sud de Japonia, în Oceanul Pacific. În Al Doilea Război Mondial avea două piste de aterizare care ar fi putut fi folosite de americani pentru a incheia acest război. 21.000 de japonezi apărau insula aceasta și forţele navale americane au hotărât să cucerească insula aceasta. În 19 februarie 1945, 800 de nave cu mii şi zeci de mii de soldaţi s-au adunat să cucerească insula aceasta de numai 8 mile în diametru. Cu nişte mijloace speciale de deplasare s-au apropiat de Iwo Jima. Timp de o lună au luptat pentru a cuceri insula aceasta. 680.000 de adolescenţi au murit pe plaja insulei acesteia. Spun adolescenţi, pentru că mulţi dintre soldaţi aveau doar 18, 19, 20 de ani. Deci doar cu câţiva ani mai mari decât majoritatea dintre voi. 680.000 de morminte sunt acolo pentru că în zilele acelea nu-i mai aduceau înapoi acasă. Puteţi merge să vedeţi crucile de pe morminte. Un batalion avea 1400 de băieţi, îi numeşte băieţi pentru că mulţi dintre ei erau adolescenţi, deşi aveau armele pe umeri. 1400 din batalionul acesta au ajuns pe insulă şi doar 177 au supravieţuit, 91 dintre ei au fost răniţi grav. Acestea erau şansele lor. Aici nu avem o "cetate stătătoare" ci doar o insulă de 8 mile şi suntem gata să ne dăm viaţa pentru două piste de aterizare, pentru ca avioanele să poată ateriza în drumul lor spre Tokyo pentru a-i bombarda. Pentru aceasta ne dăm viaţa! Creştinilor, vă spun că voi trăiţi pentru ceva de 10.000 de ori mai valoros decât câştigarea celui de Al Doilea Razboi Mondial. Deci ce a făcut Jack Lucas? Adolescenţii din 1940 fugeau de Al Doilea Război Mondial căutând comfortul personal, sau se avântau să se înscrie pentru luptă?
Jack Lucas a fost un exemplu. La vârsta de 14 ani s-a înscris în armată. Nu puteai să intri în armată decât la 18 ani. El era înalt şi i-a minţit. La 14 ani i-a păcălit prin statura lui musculoasă. A frecventat Academia Militară înainte de a se înscrie la armată. Misiunea de şofer pe camion în Hawaii îl frustra pentru că vroia să lupte. Aș vrea ca și voi să spuneți,"Vreau să fiu în misiune! Vreau să merg în misiune acum, nu vreau să aştept până termin liceul!" Deşi cred că ar trebui să terminaţi liceul, sau facultatea, dar să vreţi să fiţi implicaţi în prima linie de bătaie pentru că oamenii pier, şi mor de o moarte mult mai rea decât felul în care oamenii mureau în Al Doilea Război Mondial. "S-a ascuns într-un vagon ce mergea înspre Honolulu supravieţuind cu mâncarea ce i-o ofereau călătorii compătimitori. A ajuns la Iwo Jima fără nici o armă." Pentru că nimeni nici nu ştia că era acolo. A fugit pe o barcă, nu avea nici o armă, a sărit într-un submarin fără nici o armă, pentru a ajunge pe plaja insulei acesteia. "A ajuns pe insulă fără nici o armă, dar a luat o armă pe care o găsise pe insulă şi a luptat înspre interior. În următoarea zi, Jack şi trei prieteni se târau printr-un șanț când 8 japonezi le-au ieşit în faţă. Jack a împuşcat pe unul dintre ei în cap, iar apoi arma lui s-a blocat şi în timp ce se chinuia cu arma, o grenadă a căzut la picioarele lui. A strigat un avertisment pentru ceilalţi şi a înfins grenada în pământ. Imediat a apărut încă o grenadă. Jack Lucas în vârstă de 17 ani a căzut pe o grenadă şi se gândea că va muri. Mai târziu a povestit unui reporter cum, forţa exploziei m-a aruncat în aer, am căzut pe spate, îmi ieşea sânge din gură şi nu mă puteam mişca şi am ştiut că voi muri. Camarazii lui au alergat să-i ia actele de identitate şi spre uimirea lor l-au găsit în viaţă şi în drum spre spital, doctorului nu-i venea să creadă. "Poate a fost prea tânăr să moară, poate a fost prea puternic să moară," a spus unul dintre ei. A îndura 21 de operaţii, şi a devenit cel mai tânăr soldat care să primească Medalia de Onoare, şi singurul licean în posesia acesteia." Cuvântul pe care l-aş folosi pentru a-l descrie este "mişto." Colecţia voastră de CD-uri este misot, nu? Povestea aceasta este mişto! Credeţi că hainele la modă sunt mişto? Povestea aceasta este mişto! Credeţi că e mişto să jucaţi sporturi? Povestea aceasta este mişto! Cred că adolescenţii sunt gata să audă chemarea de a trăi precum Jack Lucas!
Haideţi să vă mai citesc încă un exemplu care m-a mişcat chiar mai mult. Nu ştiu ce vârstă avea, dar numele lui este Ray Dollins. Mi-e cunoscută povestea aceasta şi o ştiu pe de rost. Ray Dollins avea misiunea de a zbura deasupra plajei. În timp ce alţi soldaţi încercau să ajungă pe plaja aceasta, el trebuia să zboare pe deasupra, deşi inamicul avea multă muniţie antiaeriană. În timp ce zbura pe deasupra, avionul lui a fost lovit şi distrus în aşa fel încât nu mai putea zbura. Simţea cum avionul pierdea din altitudine şi se îndrepta direct înspre soldaţii de la sol ce se îndreptau spre plajă. Aceştia îl vedeau de jos cum încerca orice manevră posibilă pentru a evita coliziunea cu camarazii lui. În ultimul moment, întoarce avionul cu susul în jos şi se prăbuşeşte exact între soldaţi, manevră ce l-a dus înspre moarte. Lucrul extraordinar este că soldaţii de jos puteau să-l audă prin staţia de comunicare cântând piesa "O, ce dimineaţă frumoasă." Cânta! Cânta în timp ce încerca să nu-şi omoare colegii. Şi a avut succes. Asta este ceea ce numesc eu mişto! De fiecare dată când faceţi ceva ce toată lumea numeşte mişto, ceva mărunt despre care toţi vorbesc mai apoi, gândiţi-vă la Ray Dollins, Jack Lucas. Ce minunat să trăieşti viaţa la maxim, să trăiești în mod intens. Să trăieşti în felul acesta pentru lucrarea lui Hristos, care e mult mai importantă decât Al Doilea Război Mondial. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru soldaţii care ne-au adus libertatea, că sunt într-o ţară liberă şi pot vota. Poate nici unul dintre voi nu sunteţi la vârsta la care să puteţi vota, dar cei care puteţi vota, mergeţi să votaţi. Tinerii aceştia au murit pentru dreptul acesta!
Avem ceva mult mai măreţ decât atât. Şi se numeşte Isus Hristos şi Evanghelia, bucuria veşnică în prezenţa Regelui regilor. Suferinţa nu e doar preţul pe care va trebui să-l plătiţi pe calea supunerii, susţinută de bucuria în Dumnezeu. Suferinţa a fost concepută de Dumnezeu pentru a mări bucuria voastră în El. E ca o spirală, ca un cerc ce se întoarce de unde a pornit. Suferinţa trebuie să fie întărită prin bucurie, pentru că dacă nu ai speranţa bucuriei, nu poţi suporta suferinţa. Dumnezeu îngăduie suferinţa pentru ca toate lucrurile pe care ne bazăm să fie îndepărtate pentru a avea doar un singur refugiu, adică Isus, care îţi intensifică bucuria în El. N-am auzit niciodată un creştin spunând că L-a cunoscut în mod profund pe Dumnezeu în zilele bune ale vieţii. Lucrul pe care îl aud mereu este că oamenii Îl cunosc într-un mod profund pe Dumnezeu în zilele cele mai grele ale vieţii. Cred că atunci când ajungi la punctul de unde nu mai poţi ieşi, atunci Îl vezi pe El.
Cred că atunci când treci prin probleme, te ajuntă să te concentrezi asupra lui Dumnezeu mult mai mult. Simt că atunci când trecem prin momente grele, realizăm cât de slabi suntem şi cât de mult greşim, şi că avem nevoie să ne bazăm pe o sursă mai mare şi o putere mai mare. Dumnezeu este sursa supremă a puterii. De multe ori mi se pare că Dumnezeu e o ultimă soluţie şi nu ar trebui să fie aşa. Doar atunci când eşti în necaz realizezi nevoia pe care o ai de El. Când avem probleme ne aducem aminte lucrurile pe care le-am uitat şi privim spre El să ne rezolve problemele, pentru că doar El poate.
La biserica noastră, biserica baptistă Betleem, iubim suveranitatea lui Dumnezeu. Recunosc că ne crează probleme unori, nu-i aşa? Când suferinţa vine în viețile voastre, veţi spune că Dumnezeu a fost suveran, deci prin urmare are un plan cu suferinţa aceasta? Ci nu o va folosi doar, deşi nu a vrut să îngăduie suferinţa, nu a ştiut că va veni, L-a surprins cumva. Mi-aş fi dorit să nu ai boala aceasta, mi-aş fi dorit să nu fi avut accidentul acela de maşină, sau că turnurile nu s-ar fi prăbuşit în 11 septembrie. Dar n-am putut face nimic cu privire la toate astea, dar acum pot folosi suferinţa provocată. Nu acesta-i Dumnezeul pe care îl avem în biserica Betleem! Avem un Dumnezeu care vede tot ce se întâmplă, are un plan pentru tot ce se întâmplă şi porunceşte tot ce se întâmplă. Acceptăm tot misterul acesta şi suntem cu mâinile larg deschise primind toate binecuvântările ce ni le aduce. Pentru că chiar dacă spunem că Dumnezeu este suveran asupra suferințelor noastre, ne creează probleme. Trebuie să aflu cum Dumnezeu este iubitor chiar şi atunci când mama are cancer, ca mama Dianei care are patru copii. A fost atât de minunat să ne rugăm cu prietenii şi diaconii mai mult de o oră pentru John şi Dianne Knight. Nu cred că i-ar deranja să le menţionez numele pentru că John în mod public şi-a arătat zelul lui pentru Dumnezeu în ultimul timp. Cred că ar vrea să-l folosesc ca ilustraţie pentru voi. Are un fiu orb, dacă îl cunoaşteţi pe Paul Knight care are 8 ani, iar mama lui are cancer în şold, la gât şi la spate. Ne rugăm ca Dumnezeu să o vindece pentru că are patru copii care au mare nevoie de ea. În ora aceea când ne rugam, nici un singur cuvânt de îndoială nu a ieşit din gura lor. Dumnezeu stăpâneşte asupra cancerului! Lucrul acesta îmi face slujba mea de păstor mai uşoară. E dureros, am vărsat lacrimi, dar cel puţin, nu a trebuit să-i aud spunând: "Unde este Dumnezeu?" Ei nu au spus lucrul acesta şi vreau ca nici voi să nu spuneţi lucrul acesta pentru că Dumnezeu e suveran.
El aduce suferinţa şi unii dintre voi treceţi prin suferinţă chiar acum şi scopul Lui este să vă scoată aur curat! Aurul are tot felul de particule ce n-ar trebui să fie prezente, dar la fel sunteţi şi voi acum. Toţi creştinii sunt la fel! Dacă pui aurul în cuptor, aurul va striga: Mă doare! Dar atunci când aurul se topeşte şi toate murdăriile dispar, aurul rămas este foarte rafinat. Vreau să închei cu câteva ilustraţii, unele mai îndepărtate, iar altele mult mai aproape de lucrurile ce s-au petrecut în ultimele săptămâni. Sunt ilustraţii despre oameni care au crezut că suveranitatea lui Dumnezeu stăpânește peste suferinţa lor, care şi-au folosit suferinţa pentru scopuri sfinte şi care Îl înalţă pe Dumnezeu prin perfecţionarea bucurie, adâncind-o tot mai mult în Dumnezeu.
Haideţi să începem cu Joni Erickson Tada. Ridicaţi mâna dacă aţi auzit vreodată de Joni Erickson Tada. Cei mai mulţi aţi auzit depre ea. Ea deţine o voce profetică şi uimitoare în zilele noastre. Cărţile ei sunt bune şi merită citite. Ea iubeşte suveranitatea lui Dumnezeu şi a acceptat să participe la conferinţa din toamna viitoare despre suferinţă şi suveranitatea lui Dumnezeu. Anul trecut am avut conferinţa "Sexul şi suveranitate lui Hristos" iar anul viitor tema va fi "Suferinţa şi suveranitatea lui Dumnezeu." Joni a spus că vrea să particite şi vreau ca vocea ei să fie acolo la conferinţă. Vă citesc ce scrie în cartea ei: Dumnezeul pe care Îl iubesc, o viaţă întreagă în umblare cu Isus. "Doamne Isuse, răspunsul Tău cu privire la vindecarea mea fizică a fost Nu! Dar ai spus Da! cu privire la o vindecarea mult mai profundă, o vindecare mai bună. Răspunsul Tău m-a legat de alţi credincioşi şi am învăţat atât de multe lucruril despre mine. Ai curăţat păcatul din viaţa mea, mi-a întărit devoţiunea faţă de Tine, m-ai forţat să depind de harul Tău. Răspunsul Tău înţelept mi-a întărit speranţa, mi-a extins credinţa, m-a ajutat să Te cunosc mai bine şi eşti bun. Eşti atât de bun, îmi curg lacrimile. Nu Te-aş fi cunoscut, nu Te-aş fi iubit, nu cred că m-aş fi încrezut în Tine... Mă uit la picioarele mele paralizate Doamne Isuse, şi nu aş fi putut fi ceea ce sunt fără scaunul acesta cu rotile." "Dacă nu ar fi fost acest scaun cu rotile." În alte cuvinte, Dumenzeu a iubit-o atât de mult încât la vârsta de 17 ani şi-a rupt gâtul şi nu mai are capacitatea să se descurce singură. Slujeşte lumii întregi, în timp ce un grup mic de oameni o slujesc pe ea. Este un lucru frumos.
A doua ilustraţie este un articol pe care l-am citit, este scris de Steve Saint în revista Christianity Today. Când am citit articolul nu mi-a venit să cred ce citeam. Steve Saint este fiul lui Nate Saint unul dintre cei 5 misionari care au fost omorâţi în Ecuador cu săgeţi. Nate Saint, Jim Elliott, Roger Youderianm, Ed McCully şi Pete Fleming. În 1956 au luat un avion şi au aterizat pe plaja aceea din Ecuador, au încercat să stabilească legături cu tribul wah-dah-nee, iar imediat după aceea săgeţile i-au străpuns şi ştiţi ce am aflat mai apoi, toţi cinci aveau pistoale. N-am ştiut lucrul acesta chiar când s-au petrecut lucrurile acestea. Ar fi putut să-i omoare foarte uşor, dar au împuşcat în sus, iar apoi au murit. Deşi au fost atacaţi prin surprindere, s-au oferit ca martiri în ultima secundă. Fiul lui Nate Saint, cel ce a fost omorât cu o săgeată, a realizat un documentar. L-am invitat şi pe el la conferinţă, dar nu a răspuns încă. Rugaţi-vă ca să vină pentru că vreau să vă povestească lucrurile acestea la conferinţa din toamna viitoare. Mă întreb dacă vreunul dintre voi aţi putea scrie lucrurile acestea dacă tatăl vostru ar fi fost omorât cu o săgeată când voi aveaţi şase ani. Când am citit nu-mi venea să cred ce citeam şi i-am scris să-l întreb dacă a fost o greşeală de tipar sau chiar aceasta este ceea ce a scris. Iar el a spus, "asta am scris, asta cred."
"În timp ce povesteau despre amintirile lor," vorbeşte despre tribul acela, se întrebă cum s-a întâmplat şi cum a murit tatăl lui? "În timp de povesteau despre amintirile lor, mi-am dat seama cât de ciudat ar fi fost ca să moară pe plaja aceea. A fost o anomalie, un lucru ciudat care nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu pot explicat lucrurile petrecute, fără intervenţia divină." Când am citit mă gândeam că a vrut să spună fix invers, că tatăl lui a murit pentru că nu a fost intervenţia divină! Asta a vrut să spună, nu-i aşa? Tatăl meu a murit pentru că Dumnezeu nu a intervenit, a lipsit interveniția divină. Circumstanţele au fost puţin probabile ca ei să întâlnească acest grup de oameni, sau să fie omorâţi de ei, dar nu pot explicat lucrurile fără a lua în considerare intervenția lui Dumnezeu." Parafrazat ar suna astfel, "Când eu aveam şase ani, Dumnezeu a plănuit moartea tatălui meu." Dumnezeu a dezlănţuit un impact asupra lumii în următorii 50 de ani datorită acestor cinci oameni care au murit şi pentru că aceste cinci familii au suferit, Dumnezeu a dezlănţuit un impact pentru gloria Lui şi pentru bucuria acestor oameni. Tribul acesta şi alte triburi au fost atinse într-un fel care nu s-ar fi putut realiza dacă ar fi trăit şi ar fi avut succes în misiunea lor! De aceea Dumnezeu face lucruri ciudate în lume.
Am o ultimă ilustraţie din ziarul nostru din Minneapolis. Este vorba despre accidentul în care Mathew, Jacob şi Justin Backstrom care au fost omorâţi într-un accident. Sper că vă aduceţi aminte de aceşti trei tineri creştini care Îl iubeau pe Isus, erau implicaţi într-o biserică luterană la tineret. Un băiat care era beat şi vorbea la telefon în timp ce conducea, a intrat pe banda lor şi i-a omorât pe toţi trei. Părinţii lor mai au alți doi copii, dar e ca şi cum Karsten, Benjamin şi Abraham, copiii mei ar fi omorâţi într-o seară. Ar fi greu să pierzi un copil, chiar doi, dar să pierzi trei copiii este copleşitor. Nathan Backstrom este tatăl lor şi a fost intervievat în faţa casei lui şi am copiat articolul de pe prima pagină a ziarului. A spus astfel: "Dumnezeu este în control. Nu avem toate răspunsurile, dar El le are şi ştim că într-o zi vom înţelege şi noi." Iar apoi a spus ceva şi mai uimitor la sfârşit: "Mulţi ne-au întrebat cum suntem şi răspunsul meu este, Dumnezeu este credincios. Justin, Jacob şi Matthew au avut fiecare o relaţie personală cu Isus Hristos şi sunt în prezenţa Domnului nostru. Rugăciunea noastră este ca datorită vieţilor lor, alţii să fie schimbaţi şi Dumnezeu să fie slăvit."
Vreau să creşteţi şi să fiţi şi voi părinţi la fel ca omul acesta. Pentru ca atunci când îţi mor trei adolescenţi, să puteți sta în faţa camerelor de filmat şi să spuneți, "Dumnezeu stăpâneşte peste toate!" Îţi curg lacrimile pe obraz, inima ţi-e frântă şi nu ai răspunsuri la întrebările tale dar ştii că Dumnezeu e suveran. Dumnezeu stăpâneşte şi nimic nu vine în viaţa mea din întâmplare. Nici o durere nu-i fără scop în lumea aceasta. Fie ca oamenii să-L vadă şi să-I dea slavă Lui! În momentele acelea, Dumnezeu îţi dă satisfacţia în Hristos mai presus de orice lucru, pentru ca să poţi spune, "Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig." A fost atât de bine să petrec timp cu voi şi vă mulţumesc mult că m-aţi ascultat. Mă rog ca Dumnezeu să vă întărească şi să vă dea satisfacţia în Isus mai mult decât vă puteţi imagina şi să vă învrednicească să suferiţi pentru Numele Lui.
Doamne, am spus la început că predica aceasta va fi una grea pentru că mi-i pot imagina pe Karsten, Benjamin, Abraham, Barnabas şi Talitha stând aici ascultându-mă spunând, haideţi să-L iubim pe Isus atât de mult încât să vrem să fim ca Jack Lucas! Să luptaţi pe prima linie de bătaie, în locul unde este greu să vorbiți despre Isus! Ştiu că băieţii mei au atitudinea aceasta plină de îndrăzneală şi ştiu că vor plăti preţul într-o zi. Doamne, mă rog să-i pregăteşti pe adolescenţii aceștia să devină "mişto" precum Jack Lucas şi Ray Dollins care au luptat pentru o cauză măruntă. Dar noi avem o cauză nobilă. Ajută-ne să trăim intens, să ne ridici din monotonia lumii acesteia în care ne irosim vieţile. Fie ca "Domnul să vă binecuvânteze şi să vă păzească. Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste voi şi să Se îndure de voi şi să vă dea pacea!" Acum şi în veci. Amin.
