Doi lucrători stau la prânz pe șantier, pregătindu-se să-și mânânce mâncarea, iar unul din ei își desface sandvișul și zice: „Cârnat afumat iarăși? Urăsc cârnatul. Am avut cârnat ieri, am avut cârnat alaltăieri, am avut cârnat răsalaltăieri. M-am săturat de sandvișuri cu cârnat.” Iar celălalt spune, „Cine-ți pregătește prânzul?” la care el răspunde, „Eu.” De ce tot facem lucrurile care până la urmă ne fac nefericiți? Aceasta e una din marile întrebări pentru a înțelege natura umană. Începem să învățăm că schimbarea eternă și internă nu este o chestiune de voință proprie, ci este o chestiune de împuternicire prin Duhul. Schimbarea reală și persistentă în inima omului, care se revarsă în societate, nu este consecința unei strategii diferite, a unei politici diferite, a unui buget diferit. Schimbarea durabilă pe care toți o dorim este un dar de la Duhul Sfânt, o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu în viețile copiilor Săi. Datorită acestui motiv prețuim aceste oportunități pe care le avem de a înțelege mai adânc relația cea mai importantă pe care tu și cu mine o avem pe pământ, adică relația noastră cu prezența divinității pe planetă, Duhul Sfânt.
Aceste discuții despre Duhul Sfânt, pe care le-am avut în ultimele săptămâni, au stârnit multe comentarii, multe gânduri, mult entuziasm, și dacă sunteți noi la acest studiu, mă bucur mult că sunteți aici. Privim la diferite imagini în cuvinte, la metafore pe care Biblia ni le dă, de fapt pe care Duhul Sfânt ni le dă, pentru a-L înțelege mai bine. Vântul Duhului, uleiul Duhului, focul Duhului - toate acestea sunt licăriri din lucrarea frumoasă, continuă, care tot timpul creează, a Duhului Sfânt. Îi cerem Domnului să ne izbăvească de ceea ce eu numesc, „ateism creștin” - credința că Dumnezeu a făcut ceva cândva, cu mult timp în urmă și poate că Dumnezeu va face ceva cândva în viitor, dar nu sunt sigur dacă face ceva chiar acum. Aceasta e o minciună de la diavolul. E o formă religioasă ciudată de ateism. Un Dumnezeu trecut și un Dumnezeu viitor, dar unde este Dumnezeul prezent? Dumnezeul prezent este în lucrarea Duhului Sfânt. Și lucrarea Duhului Sfânt este reînviere. El reînviază, suflă suflare în oase, schimbă vieți. Unde era o căsătorie moartă, o aduce la viață. Unde e credință care se clatină, îi dă putere. Unde nu e nădejde, El dă nădejde. Și inima care e înfometată după dragoste, El o inundă cu dragoste.
Săptămâna trecută v-am împărtășit povestea mea favorită despre trezire. E povestea unui predicator de la țară, care, flămând după trezire, a desenat un cerc pe pământ cam de 3 metri diametru, și a stat în centrul lui și a zis, „Doamne, adu trezire și începe cu toți cei din acest cerc.” Căci schimbarea întotdeauna începe atunci când începe cu mine. Câțiva dintre voi mi-ați spus că săptămâna aceasta v-ați făcut timp și ați desenat un cerc. Cineva mi-a spus, „A trebuit să merg să desenez un cerc, apoi l-am șters și am desenat altul.” Îmi place mesajul pe care l-am primit duminică seara: „Cum mă pot schimba astfel încât obsesia mea greșită cu baseball și fotbal fantezie devine focalizată pe Împărăție? De ce ne supără Trump mai mult decât știrile despre Biserica persecutată? De ce o echipă de fotbal ne îngrijorează mai mult decât vecinii noștri necredincioși? Cum începem o trezire reală, astfel încât aceste obsesii meschine și prostești sunt înlocuite cu o preocupare reală despre Împărăție?” Acestea sunt întrebări excelente. Și vă spun că sunt întrebări care se întâmplă atunci când stai în cerc.
Am menționat această dorință după trezire și cineva mi-a spus despre un predicator a cărui biserică experimentează un anotimp frumos de trezire. Am intrat pe internet, de fapt pe YouTube, și am început să mă uit la un mesaj de-al lui - și chiar primul paragraf al mesajului m-a prins. Am apăsat pe pauză și n-am mai continuat mesajul, căci am continuat să mă gândesc la ceea ce a spus în primul paragraf. A zis, „Nu știm de ce Dumnezeu a ales să binecuvinteze biserica noastră în felul acesta, în aceste zile, dar suntem bucuroși să fim gazda prezenței Lui.” Găzduim prezența Lui. Vă puteți gândi la o descriere mai bună a rolului Bisericii decât de a găzdui prezența Dumnezeului celui viu? Vă puteți gândi la o rugăciune mai mare pe care o putem înălța pentru biserica noastră decât, „O, Doamne, vrem să fim un loc pe care alegi să-l binecuvintezi atât de mult cu prezența Ta încât să realizăm că rolul nostru ca Biserică este să-L găzduim pe Cel Sfânt, pe Cel Preaînalt. Și că noi creștinii ne numim Templul Duhului Sfânt pentru că-L găzduim pe Duhul Sfânt și-L ducem cu noi la lucru, la școală, acasă, în dormitor și în sala de conferințe. O, Tată ceresc, doresc să fiu vrednic de această chemare înaltă și sfântă, că sunt un vas chemat să port prezența consacrată a sfințeniei la lucru, la școală, să duc sfințenia cu mine pretutindeni pe unde merg.” Vă puteți imagina o chemare mai mare decât aceasta? Fie ca Domnul să ne îngăduie să găzduim sfințenia Lui.
În acești mulți ani (40 de ani în slujire) - știu că nu arăt atât de bătrân, dar în acești 40 de ani de slujire cred că am fost la seminarii cu privire la tot ce privește creșterea Bisericii și am încercat destul de multe dintre ele. Știți, Biserica crește dacă ai sala potrivită, dacă ai un predicator care are blugi strâmți cu găuri, va crește dacă ai muzică sălbatică, dacă ai muzică moale... tot felul de lucruri... Dar știți ce? Cred că este prezența Dumnezeului celui viu, doar prezența Dumnezeului celui viu. Și nu contează dacă acea prezență a venit în biserica subterană din China sau într-o biserică publică din San Antonio. Ce contează e ceea ce oamenii au nevoie e să se întâlnească cu supranaturalul, cu ceva supranatural. Câteodată e mai deranjant, mai dezordonat, nu întotdeauna e ceva foarte ordonat, nu chiar... Dar le spune că există un Dumnezeu bun care vine și încă binecuvântează oameni și astăzi. Nu aspirăm oare la aceasta? Acesta e darul, aceasta e consecința unui loc unde Duhul lui Isus este binevenit. Haideți să fim o gazdă a Celui Sfânt. Și uitându-ne la felul cum Duhul Sfânt binecuvintează Biserica, ne întoarcem la pagina unde găsim una din metaforele sau imaginile cele mai frumoase ale Duhului Sfânt - adică El este Mijlocitorul nostru, Avocatul nostru, vorbește pentru noi.
Și găsim această învățătură într-o carte din Biblie numită Romani. Se numește Romani pentru că a fost scrisă unei mici Biserici din Roma. Zic Biserică mică - era Biserică nouă, dar posibil să fi fost mare. Era o Biserică nouă din Roma și apostolul Pavel a scris o scrisoare frumoasă de 16 capitole acestei Biserici. Și chiar în inima ei este Romani 8. Unii îl numesc cel mai frumos capitol din Biblie. Este un capitol care este îndulcit cu apariția și referințe la Duhul Sfânt de 24 de ori. Și către sfârșitul capitolului spune, „Și tot astfel și Duhul ne ajută” - la ce, Biserică? - „ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm.” Zice cineva amin la aceasta? „Dar însuși Duhul” - ce face? - „mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.” Ce promisiune minunată! „Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.”
Tatăl nostru ceresc, Te rugăm acum să ne binecuvântezi. Să ne binecuvântezi astfel încât să ajungem la o înțelegere mai adâncă - toți acești oameni adunați aici astăzi să simtă că-i auzi chiar și atunci când nu știu cum să se roage. Prin Hristos ne rugăm. Amin.
Știți suspinele inimii? O pacientă cu cancer, în mijlocul nopții, la terapie intensivă - se trezește în pat, își întoarce capul și-l vede pe soțul ei stând în fotoliul de lângă pat. Sonorul la televizor e pe mut, știe că e noaptea dar nu știe ora, știe ce lună e, dar nu știe ce zi e. Zilele ei sunt o confuzie de medicamente și tratamente și durere. Medicamentele îi amorțesc mintea, patul îi amorțește spatele. Încearcă să se roage, dar prin ceață de-abia își poate aduna gândurile. Cel mai bun lucru pe care-l poate oferi este un suspin fără cuvinte. Știți suspinele inimii?
Un tată al unui adolescent - băiatul întins pe pat, încă purtându-și tricoul și blugii. A reușit să-și dea jos papucii înainte de a cădea în pat. Aceasta l-a trezit pe tată și tatăl a intrat în dormitorul băiatului în miros de alcool. Merge către fiul său și trage un scaun și stă lângă patul băiatului inconștient. Mâine dimineață îi va ține o lectură, îi va da o avertizare, s-ar putea să-l și disciplineze. Va funcționa oare? Nu știe, căci încă n-a făcut-o. Dar deocamdată doar stă. Soția apare lângă el. Se uită în sus la soția lui și ea spune, „Acesta e singurul timp când mă lasă să stau lângă el.” Soția trage și ea un scaun, iar tatăl mângâie părul lung al fiului său și din adâncul inimii lui iese un suspin. Știți suspinele inimii?
Un pușcăriaș într-o celulă. Opresorii lui au nume precum Mahmoud și Abdul. Ceilalți pușcăriași sunt în temniță pentru crime respectabile, cum ar fi omor sau jaf, dar acest om e în temniță pentru ceea ce ei consideră că e cel mai josnic și rușinos act. E în temniță pentru că el crede în Hristos. Opresorii lui îl vor bate, îl vor tortura, iar creștinul ar putea merge acasă astăzi dacă doar s-ar lepăda de credință. Se târăște până în colțul celulei, își trage genunchii în sus spre piept. Din câte știe, își va petrece restul vieții pe această podea prăfuită. Încearcă să se roage, dar nu poate. Și doar suspină... Acestea sunt suspinele inimii. Le cunoașteți?
Acele dăți când cuvintele nu vin. Zile mai însorite conduc la rugăciuni vrednice de a fi scrise și puse în ramă pe perete, poetice și frumoase. Dar sunt și acele timpuri când de-abia... nici măcar nu putem să scoatem un „Tatăl nostru” din gură. Aude Dumnezeu acele rugăciuni? Tribunalul cerului, Trinitatea, are oare vreun loc pentru copiii lui Dumnezeu când ei sunt atât de slabi încât nici nu știu cum să se roage, sau să se roage cum ar trebui. Promisiunea minunată a Scripturii este: DA. Iar motivul este datorită multiplelor roluri ale Duhului Sfânt. Unul din aceste roluri este să cureze și să traducă rugăciunile noastre în prezența lui Dumnezeu.
Acesta e mesajul pe care-l găsim în Romani capitolul 8 și acesta e mesajul pe care cred că unii din voi ați fost aduși aici să-l auziți de la Dumnezeu. Dacă studiem despre Duhul Sfânt și-L vedem lucrând cu atâta putere, suflând vânt peste apostoli în Ziua Cincizecimii, deschizând Marea Roșie ca Moise să treacă, acea vale plină cu oase din cartea Ezechiel, care a venit la viață datorită suflării Duhului - vedem aceste lucrări puternice și minunate. Dar poate o lucrare să fie mai tandră decât lucrarea pe care o face pentru copilul rănit? Ne ia rugăciunile și mijlocește pentru noi. Două gânduri, ca să ne ajute să înțelegem aceasta: apostolul începe prin a ne reaminti că întreaga lume, întreaga creație, „până în ziua de azi suspină și suferă durerile nașterii. Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului suspinăm în noi, și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.”
Haideți să vedem dacă putem înțelege acest pasaj. Începem prin a privi la suspinele zilelor noastre. (1) Suspinele zilelor noastre Conform apostolului, există suspine peste tot. El chiar spune că creația suspină. Spune, „toată creația suspină și suferă durerile nașterii.” Cine nu e de acord? Uragane, tornade, focuri, catastrofe ecologice. E ca și cum tot universul este în al 3-lea trimestru de sarcină - picioare umflate, dureri de spate, așteptând acea zi... care? Ziua izbăvirii. Dar nu doar creația suspină, ci apostolul spune că „noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului” (adică creștinii) „suspinăm în noi.” S-a dus ideea că dacă vin la Hristos toate problemele mele o să plece. Putem avea Duhul Sfânt și totuși să avem lupte. Da, suntem templul Duhului Sfânt, cei în care El alege să locuiască, dar încă locuim într-o lume căzută și în consecință suspinăm.
Mama suspină pentru copil, bunicii suspină pentru nepoți, toți suspinăm. Apostolul spune că suspinăm pentru că ne luptăm cu slăbiciunea. El spune că „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră.” Slăbiciune. Acest cuvânt se găsește în scrierile apostolului Pavel doar de 3 ori - o dată aici, apoi de alte 2 ori, și în celelalte 2 ocazii se referă la boală. Vorbește despre boala lui și vorbește despre boala ucenicului său, Timotei. Se prea poate că, ceea ce spune apostolul Pavel aici, în timpuri de boală prelungită, Duhul Sfânt ne ajută. Și cine n-ar fi de acord că aceste timpuri de boală prelungită ne fac să ne luptăm cu slăbiciunea. Suspinăm în acele timpuri. Aud un amin tăcut de la mulți oameni, căci știți cum e. Știți cum e.
Cu câțiva ani în urmă m-am luptat cu fibrilație atrială, dar un timp îndelungat. Am fost binecuvântat cu sănătate bună toată viața și dintr-o dată mi-am pierdut energia, nu puteam să-mi reglez bătaia inimii și doctorul nu reușea să-și dea seama care e problema. Am încercat tot felul de medicamente. Și a continuat lună după lună după lună... Asta a fost înainte să avem această clădire și îmi aduc aminte o dată sau de 2 ori când am mers pe jos de la birou până la turnul de rugăciune, mă gândeam, „Merg acolo să mă rog, dar păcat că avem atâtea trepte,” căci nu puteam să urc treptele la turnul de rugăciune. Și mergeam încet înspre clădirea veche și trăgeam unul din acele altare de rugăciune din lemn și îngenuncheam. Eram atât de obosit... Ai fost și tu acolo. Acei din voi care vă luptați cu artrită reumatoidă, ați fost acolo. Sau cei ce vă luptați cu scleroza în plăci, ați fost acolo. Cei ce vă luptați să tratați cancer, ați fost acolo. Aceste anotimpuri de boală prelungită, apostolul Pavel spune că Duhul Sfânt ne ajută în boala noastră, în slăbiciunea noastră. S-ar putea ca slăbiciunea ta, această stare de slăbire în care te afli să nu fie un rezultat al bolii fizice, ci al unei boli relaționale sau financiare. S-ar putea ca viitorul tău să ți se fi pleoștit și te simți slab, simți că nu te poți ridica, nu știi să te rogi cum ar trebui.
Poți simți și tu declarația unui rege din Vechiul Testament, un om pe nume Ezechia, care a spus, „gemeam ca o porumbiță. Ochii îmi priveau topiți spre cer.” Și unul din autorii din cartea psalmilor a fost de acord, „Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârșire; tulburarea inimii mele mă face să gem. Doamne, toate dorințele mele sunt înaintea Ta și suspinurile mele nu-ți sunt ascunse.” Spuneți, „Max, asta e o predică atât de veselă, sunt bucuros că am venit astăzi... ” Avem și predici vesele, chiar avem, dar câteodată trebuie să vorbim despre greutatea inimii, nu-i așa? Avem nevoie de ajutor, căci atunci când trecem prin aceste timpuri de slăbiciune în care nu știm cum să ne rugăm, găsim încurajare la apostolul Pavel. Priviți din nou la cuvintele sale, „nu știm cum să ne rugăm.” Îți mulțumim, Pavel, că ești atât de onest. Dacă tu nu știi cum să te rogi și ești apostol, ai scris epistole...
Mă simt mai bine, căci atunci când nu știu cum să mă rog sau pentru ce să mă rog, câteodată gândesc că poate nu sunt spiritual. Poate e vina mea. Am citit din Biblie cum furtuna a fost liniștită pe Marea Mediterană pentru apostolul Pavel sau ușile temniței au fost deschise pentru apostolul Petru. Dacă doar m-aș ruga cu mai multă credință, dacă doar aș avea mai multă îndrăzneală... E vina mea. O, te rog, copil al lui Dumnezeu, nu mai lua încă o povară pe spatele tău care deja e împovărat. Apostolul Pavel vrea să te elibereze de aceasta. Spune că atunci când nu te poți ruga, Duhul se va ruga pentru tine. Când rugăciunile tale nici măcar nu pot lua cuvinte, Duhul Sfânt le poate preschimba în cuvinte pentru tine. Nu știm să ne rugăm cum trebuie. E adevărat, dar nu e o veste rea. Vestea bună e că Duhul Sfânt știe cum și ca rezultat o și face. O face. Mulțumită prietenului nostru neclintit, rugăciunile noastre, chiar dacă sunt fără cuvinte, sunt primite în Împărăție, primite în prezența lui Dumnezeu. Iată marea idee, adică mijlocirea Duhului Sfânt.
(2) Mijlocirea Duhului Sfânt. A mijloci este pur și simplu a sta între, a vorbi în numele cuiva, a sta între. Când am o nevoie și altcineva are o provizie și tu cunoști acea persoană și vorbești în numele meu, ce faci de fapt? Mijlocești pentru mine. Slavă Domnului că Îl ai pe Duhul Sfânt mijlocind pentru tine. Sper că ai o bunică mijlocind pentru tine, un soț sau soție care mijlocește, părinți care mijlocesc pentru tine, dar ce te faci dacă nu ai? Îl ai pe cel mai mare partener de rugăciune din istoria lumii. Îl ai pe Duhul Sfânt mijlocind pentru tine. Cu mulți ani în urmă soția mea și cu mine ne-am mutat în America de Sud, în 1983. Eram cei mai novici dintre gringos care au aterizat în Rio de Janeiro, Brazilia. Vorbeam destulă portugheză pentru a da de bucluc. Puteam comanda prânzul și să găsim toaleta, dar cam atât. Citisem toate acele cărți despre adaptare la altă cultură, dar trebuie să vă spun, nu e nimic care să te pregătească pentru viața în altă cultură mai mult decât a te da jos din avion fără să ai bilet de întoarcere și să știi că ești acolo pe termen lung. Și am încercat să ne ajustăm cât am putut de bine, dar provocarea a fost și mai complicată de faptul că toate posesiunile noastre erau blocate la vamă. Aveam o cutie mare de lemn plină de tablouri, oale și crătiți, memorii, caiete, pături, chiar și o canapea, cred. Erau tot felul de lucruri în ea și noi am crezut că ne va face... dacă reușim să primim acea cutie și s-o despachetăm ne vom simți mai mult ca acasă.
Am găsit un apartament, dar când ne-am mutat nu aveam nicio mobilă. Așa că în fiecare zi mergeam la biroul vămii. Din nou, portugheza mea era oribilă. Cine știe ce întrebam? Ei credeau că eu comand pizza, din câte-mi dădeam seama. Dar am încercat cât am putut să explic problema, dar în fiecare zi răspunsul era la fel: „no, senor.” „No senor.” Apoi îmi dădeau ceva explicație care sunt sigur că avea ceva de-a face cu birocrație, cu întârzieri, etc. Dar în fiecare zi trebuia să mă întorc și să-i spun soției că n-a ajuns încă. Intră vecinul nostru de lângă noi. În mod literal a intrat în apartamentul nostru. A venit la noi într-o zi împreună cu soția, au devenit prieteni dragi. S-au prezentat, au intrat în apartamentul nostru gol. Beam cafeaua în picioare, căci nu aveam unde sta jos. I-am explicat situația cât am putut de bine în limbajul meu limitat, apoi el a început să zâmbească și să zică, „O, mă pot ocupa eu de asta.” Eu am zis, „Nu poți, căci eu am mers în fiecare zi.” El zice, „Nu, nu, nu, e în control.” Ei bine, o zi mai târziu m-am aflat împreună cu el în biroul vămii și s-a dus direct la același funcționar care m-a respins zi după zi, după zi.
Imediat după aceea cei 2 râdeau, zâmbeau și după câteva momente a arătat înspre mine și m-a chemat. Eu m-am dus spre el, apoi el și-a pus brațul în jurul meu și m-a prezentat funcționarului ca vecinul și prietenul lui. Și următorul lucru ce s-a întâmplat a fost că acest funcționar dur mi-a zâmbit și a deschis un sertar, a scos ceva hârtii, au vorbit ceva împreună (și poate și ceva bani să fi schimbat mâini, nu știu)... Următorul lucru a fost că mi-a înmânat o hârtie și mi-a zis că lucrurile îmi vor fi livrate. Ce s-a întâmplat? Faptul este că vecinul nostru avea ceea ce eu nu aveam - o înțelegere a culturii. Avea o înțelegere a sistemului legal, o înțelegere a limbii, o înțelegere a stilului. Avea ceea ce eu nu aveam și a ales să vorbească în numele nostru. Duhul Sfânt are ceea ce eu și cu tine nu avem. La aceasta se rezumă. El știe limba cerului, știe planul suveran al lui Dumnezeu, știe cât de mult cerul te iubește, știe că tu și cu mine suntem în pregătire pentru o lume pe care încă nu o vedem și câteodată suntem zbuciumați. Și în marea lui bunătate alege să vorbească în numele nostru. Nu știu exact cum funcționează acest lucru. Mă întreb dacă nu ia rugăciunile tale și ale mele și spune, „Aceasta încearcă să spună. Ei nu înțeleg deloc, înțelegerea lor e limitată, sunt cei mai novici dintre gringos, nu pricep, dar iată ce, dacă ar ști ce să ceară, acest lucru l-ar cere. Dar nu știu cum să se roage așa cum ar trebui.”
Deci în loc să ne abandoneze în timpul nostru de nevoie, cea mai mare și înțeleaptă forță de pe planetă îți ia cazul tău și al meu și îl aduce înaintea prezenței Atotputernicului Dumnezeu. Ai avut nevoie să auzi aceasta astăzi? Știi ce înseamnă să suspini? Nu te elimina, nu gândi, „O, Dumnezeu niciodată nu-mi aude rugăciunile, căci mi-am terfelit atât de mult viața.” Ascultă, suspinele și gemetele tale s-ar putea să fi venit dintr-un bar. E OK, Dumnezeu te aude. Suspinele și gemetele tale s-ar putea să fi venit dintr-un loc unde te rogi oamenii să nu descopere niciodată că ai fost. E OK, Dumnezeu te iubește. Poate simți că întotdeauna ai fost slăbit în viață, te-ai luptat cu boala toată viața, poate simți că nu faci nicio diferență în lume. Cred că atunci când vom ajunge în cer, drumul ne va fi condus de rugăciunile acestor sfinți tainici tăcuți dar hotărâți. Și vom afla că majoritatea dintre noi am fost binecuvântați datorită rugăciunilor lor, nu datorită rugăciunilor oratorilor. Rugăciunile umile și sincere în mijlocul nopții sunt rugăciunile care schimbă lumea. Deci cred că voi încheia spunând, „Nu te da bătut, sfânt ostenit, nu te da bătut. Continuă să te rogi, continuă să crezi și atunci când nu ai cuvinte e OK, Duhul Sfânt le are. Când nu ai energie, e OK, Duhul Sfânt o are. Când ți se termină speranța, e OK, Duhul Sfânt o va turna peste tine.” Mulțumim Domnului pentru acele timpuri când ai energia de a te ruga singur, dar când n-ai e OK, căci Îl ai pe Duhul Sfânt. Și atunci când nu știi cum trebuie să te rogi, El știe. Și deoarece El știe, El o face.
