Vă rog să deschideți Bibliile la Ezechiel, capitolul 37. În timp ce citesc acest text și voi explica câteva lucruri cu privire la el, aș aprecia dacă puteți să nu vă agitați prea mult, aș aprecia dacă puteți să nu spuneți – amin prea mult, căci am observat că aceasta uneori transferă, face ca adevărul să nu ne atingă, nu lasă adevărul să intre în inimile și mințile noastre. Puteți spune – amin și lucruri de genul acesta, dar ceea ce vreau să încurajez este: nu sunt aici pentru a vorbi despre altcineva, ci sunt aici pentru a vă predica vouă. Și predicându-vă, de asemenea îmi predic și mie - vreau să iau lucrurile acestea cu un mare grad de seriozitate, vreau ca voi, precum și eu, să ne schimbăm, să fim mai mult decât suntem, vreau să fiu un instrument mai bun și știu că ceea ce e în acest text și am studiat toată săptămâna, am avut mare nevoie de aceasta - mi-a tulburat sufletul, m-a făcut câteodată bucuros, câteodată foarte înspăimântat. Vreau să știți că aceasta e pentru voi: nu vorbesc despre evanghelismul contemporan sau de ceva monstru de-afară care nu e definit. Acestea sunt pentru voi.
Deci haideți să citim acest text. Ezechiel 37:1, „Mâna Domnului a venit peste mine, și m-a luat în Duhul Domnului, și m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, și iată că erau foarte multe pe fața văii, și erau uscate de tot. El mi-a zis: "Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?" Eu am răspuns: "Doamne Dumnezeule, tu știi lucrul acesta!" El mi-a zis: "Proorocește despre oasele acestea, și spune-le: "Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul Dumnezeu către oasele acestea: "Iată că voi face să intre în voi un duh, și veți învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune un duh în voi, și veți învia. Și veți ști că Eu sunt Domnul." Am proorocit cum mi se poruncise. Și pe când prooroceam, s-a făcut un vuiet, și iată că s-a făcut o mișcare, și oasele s-au apropiat unele de altele! M-am uitat, și iată că le-au venit vine, carnea a crescut, și le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. El mi-a zis: "Proorocește și vorbește duhului! Proorocește, fiul omului și zi duhului: "Așa vorbește Domnul Dumnezeu: "Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morții aceștia, ca să învieze!" Am proorocit, cum mi se poruncise. Și a intrat duhul în ei, și au înviat, și au stat pe picioare; era o oaste mare, foarte mare la număr.” Haideți să mergem înaintea Domnului în rugăciune.
Tată, vin înaintea Ta în Numele Fiului Tău, și Te laud, mă închin înaintea Ta, Tu ești Cel ce miști sufletele oamenilor, Dumnezeu minunat, sfânt, sfânt, sfânt, sfânt. Nu este nimic, nimic prea greu pentru Tine, o, Dumnezeule, nimic! Te laud și înalț Numele Tău, pentru harul Tău, pentru îndurarea și puterea Ta, pentru dragostea Ta împărătească și loială pentru cei ce sunt ai Tăi. Doamne, atât de multe cuvinte, atât de puțină putere! Doresc, Doamne, să văd morții venind la viață, mi-e dor să văd pe Fiul Tău că e înălțat, Doamne, fă-o acum, Doamne, fă-o acum, adu o mare trezire, o, Doamne, o renaștere, pentru Numele Tău, pentru Fiul Tău, o trezire, Doamne, o demonstrare a puterii Tale, în Numele lui Isus, amin.
În contextul imediat al acestui text pe care tocmai l-am citit, bineînțeles că este restaurarea națiunii Israel. Dar citind acest text, vedem că trece mult dincolo de readucerea lui Israel din exil și reîntoarcerea în țară, trece dincolo de ideea creării unui stat-națiune. Ceea ce vedem aici este o trezire spirituală minunată. Vedem o lucrare puternică a lui Dumnezeu și pentru acest motiv, acest text a fost folosit de-a lungul istoriei Bisericii ca exemplu și pentru a descrie lucrarea autentică a lui Dumnezeu în convertire, fie a unei persoane, sau convertirea unei mase de oameni. Când eu și cu tine privim la acest text din acest unghi, există multe adevăruri pe care le putem distinge, pe care le putem aplica lucrătorului, lucrării lui misionare, lucrării lui evanghelice, chiar și lucrării lui pastorale. Și aceasta vreau să fac în această seară privind la acest text. Haideți să recitim versetul 1: „Mâna Domnului a venit peste mine, și m-a luat în Duhul Domnului, și m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.” În aceste cuvinte introductive ale profetului putem vedea mult din marea nevoie a zilelor noastre. În primul rând priviți la cuvintele „mâna Domnului a venit peste mine”. Aceasta înseamnă multe lucruri, dar voi arăta 2 dintre ele: în primul rând înseamnă un om care a fost pus deoparte de către Dumnezeu pentru o lucrare specifică. Nu avem nevoie de slujitori care slujesc numai pentru că nu pot face altceva. Nu avem nevoie de slujitori care slujesc numai pentru că văd nevoia. Nu avem nevoie de slujitori care slujesc numai pentru că au ajuns la ceva concluzie logică că acesta e locul cel mai bun unde ei se potrivesc în economia lui Dumnezeu. Avem nevoie de slujitori care sunt chemați de Dumnezeu și de aceea nu au de ales, nu au de ales, ci trebuie să predice, să profețească. Avem nevoie de bărbați care au cuvânt de la Dumnezeu, care poartă o povară care i-ar frânge dacă nu i-ar întări Duhul lui Dumnezeu. Acesta e primul lucru pe care-l învățăm aici. Alt lucru. „Mâna Domnului a venit peste mine”. Aceasta denotă, așa cum obișnuiau să spună vechii predicatori, pe care eu îi îndrăgesc, ungerea Duhului Sfânt. Există o umplere cu Duhul Sfânt, o lucrare regeneratoare a Duhului Sfânt, dar dacă vrei să predici trebuie să existe o ungere, trebuie să fie ulei, trebuie să fie Dumnezeu care să-ți dea ceea ce ai nevoie pentru a putea îndeplini această sarcină. Avem nevoie de oameni unși de Duhul Sfânt. Vreau să vă citesc din William Greenhill, care a fost un contemporar și un prieten al lui Jeremy Burrows. Ascultați ce scrie, e ceva ce puteți atârna deasupra ușii, cu privire la ungerea cu Duhul Sfânt. El spune, „aceasta denotă virtutea și puterea Duhului Sfânt, care a venit peste profet, nu scuturându-l, răscolindu-l și aruncându-l la pământ, ci schimbând, mângâind, ridicând și stimulând duhul profetului pentru a vedea taine divine. De asemenea denotă eficacitatea și puterea care au pus Cuvântul pe inima și conștiința profetului, acea putere care supune toată opoziția și argumentele carnale și a înlăturat orice piedici care au putut fi alipite de inima profetului și l-ar fi împiedicat în lucrarea pe care Dumnezeu vrea s-o facă. Este Duhul lui Dumnezeu care schimbă pe om și îl abilitează să facă ceea ce trebuie să facă în lucrarea Evangheliei, pentru a confrunta însuși Iadul.
Priviți la următoarea propoziție: „m-a luat în Duhul Domnului.” Avem nevoie de oameni care sunt conduși de Duhul Domnului, prin Scripturi. Oameni care sunt conduși de Duhul, nu numai pentru a fi într-un anumit loc sau a face un anumit lucru, ci oameni care sunt conduși de Duhul pentru a discerne corect realitățile spirituale. Mai ales în contextul de-aici din Ezechiel, care sunt aceste realități? Condiția deplorabilă, oribilă a omului și recunoașterea, recunoașterea solidă că nu există absolut nicio nădejde pentru om în puterea brațului, ci numai în proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Acesta e singurul lucru pe care-l avem. De asemenea vreau să observați că spune, în cele din urmă, că profetul - ce spune despre el? Spune despre el că Dumnezeu l-a pus într-un loc groaznic: o vale care era plină cu oase moarte. Știți de ce avem nevoie astăzi? De predicatori care sunt acolo unde sunt morții. Oameni care nu se izolează, cărora nu le pasă de găzduire religioasă sau de turnuri de fildeș. Se pot folosi de biblioteci, dar nu le iubesc. Ei preferă să stea în mijlocul umanității depravate și să spună, „Așa vorbește Domnul. Ascultați Cuvântul Domnului.” Avem nevoie să luăm această așa-zisă teologie bună și s-o ducem acolo unde sunt morții.
Vreau să continuăm cu versetul 2, „M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, și iată că erau foarte multe pe fața văii, și erau uscate de tot.” Uitați-vă la accentul textului: „m-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur.” Vedeți ce face Dumnezeu acestui prooroc? Vedeți ce-i face Dumnezeu acestui prooroc? Dumnezeu vrea neapărat să-i arate acestui profet realitatea oribilă pe care noi toți trebuie să o vedem, dacă vrem să contăm în vreun fel pentru lucrarea lui Dumnezeu, în slujba lui Dumnezeu. În primul rând îi arată acestui profet condiția deplorabilă, imposibilă a omenirii. Îi arată ce? Îi arată acestui profet că ei sunt morți în păcatele și greșelile lor, fără nicio scânteie în intelect sau în suflet, sunt de două ori morți, sunt adevărați copaci dezrădăcinați, nu este nicio speranță pentru ei. Mi-ar plăcea să-i prind de ceafă pe majoritatea predicatorilor evanghelici de astăzi și să fac același lucru cu ei - să-i duc printr-un circuit complet în jurul umanității, ca să vadă depravitatea omului, și văzând depravitatea omului, să vadă imposibilitatea absolută a unei treziri spirituale, a unei renașteri, sau a convertirii vreunui suflet măcar. Ar vedea că totul este absolut imposibil din perspectiva umană. De ce este acest lucru necesar? Pentru că numai atunci vei fi vindecat de a folosi propria ta ingenuitate omenească și înțelepciune și iscusință. Numai atunci vei înceta a mai face ceea ce ți se pare bine în propriii tăi ochi ca slujitor și pastor. Numai atunci vei lăsa la o parte armura lui Saul și vei culege pietrele netede ale Evangheliei. Numai atunci slujitorii din această țară și din această lume vor realiza că nouă, ca oameni ai lui Dumnezeu, ni s-au dat numai 2 arme: proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt, și rugăciunea mijlocitoare, persistentă, frângătoare de inimi, ucigătoare a firii, mijlocirea. Acestea sunt armele tale. Dacă alegi să folosești alte arme decât predicarea și rugăciunea este doar pentru că ești un băiețel care vrei să te joci de-a soldații - nu ești un adevărat soldat. Aceasta cauzează cicatrici unui bărbat al lui Dumnezeu, ceea ce de multe ori îi scurtează viața: proclamarea poverii grele și nopți în rugăciune. Acesta e tipul de oameni de care avem nevoie.
Versetul 3, „El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne Dumnezeule, tu știi lucrul acesta!” Aici, iarăși, este întrebarea care trebuie să primească răspuns înainte ca profetul să poată fi împuternicit. Aceasta este întrebarea la care tu trebuie să răspunzi înainte de a fi trimis, și felul cum răspunzi la această întrebare va determina totul cu privire la restul slujirii tale. Observați aici în primul rând - Ezechiel nu abuzează de bunăvoința lui Dumnezeu răspunzând „da, pot să învieze” ca și cum ar cunoaște gândurile tainice ale lui Dumnezeu, sau toate hotărârile Lui de la întemeierea lumii. El n-a zis „da, pot să învieze” ca și cum ar avea puterea să manipuleze mâna lui Dumnezeu și să facă ceva care e împotriva voii Lui. Dar observați de asemenea că proorocul nu se îndoiește de Dumnezeu zicând „nu”, căci știe că Dumnezeu este un Dumnezeu îndurător, Dumnezeu este bogat în îndurare și este un Dumnezeu mântuitor, un Dumnezeu răscumpărător și nimic nu e prea greu pentru El. E ca și cum Ezechiel ar spune următoarele, răspunzând lui Dumnezeu, „Dumnezeule, dacă e să învieze, nu va fi prin ceva gând isteț sau vreo schemă de-a mea, ci Doamne, va fi prin puterea Ta și numai prin puterea Ta.” E ca și cum ar spune, „Inima mea nu e mândră, nici ochii mei nu sunt trufași, nici nu mă amestec în lucruri prea înalte pentru mine, nu mi s-a dat, o, Doamne, să cunosc timpul și vremea pe care Tu ai stabilit-o prin autoritatea Ta, ci poruncește, Doamne, poruncește și eu voi pune mâna pe plug și voi prooroci și voi prooroci, și voi prooroci până când toți sunt convertiți sau eu voi ajunge în praf ca și ei.” „Voi predica.” Ascultați ce zice Spurgeon, „Doamne, vom fi mulțumiți să Te lăsăm pe Tine să păstrezi taina, numai spune-ne ce vrei să facem. Nu cerem material pentru speculații, ci cerem de lucru.” Acesta e limbaj viguros de la un om viguros.
Sunt multe locuri unde predic și unde cam pe-acum ar trebui să mă opresc, mai ales dacă sunt printre predicatorii de stradă zeloși și viteji. Acum ar trebui să mă opresc și să-i avertizez cu privire la prezumție, dar probabil că aici nu este cazul, nu-i așa? Mai degrabă decât să vă avertizez cu privire la prezumție, trebuie să vă avertizez cu privire la îndoială. Dragi frați, vreau să vă spun ceva: există destule legăminte și însărcinări și promisiuni în Vechiul și Noul Testament încât noi să putem predica cu mare îndrăzneală și să ne încredem în Dumnezeu pentru un seceriș minunat. Sunt destule! Sunt atât de obosit, aproape se pare că oamenii se dau bătuți și aleargă înapoi la fortăreață și baricadează ușa cât pot pentru a împiedica vrășmașul să intre înăuntru. Nu pentru aceasta am fost făcuți! Nu este loc în această Carte care să-mi spună că nu poate fi o mișcare puternică a Duhului, chiar în această țară, chiar la însuși tronul diavolului care distruge. Nu există nimic în această Carte care să-mi spună că Domnul nu poate converti o mulțime într-o zi prin lucrarea unui mic predicator-plugar într-un loc izolat din această țară căruia nimeni nu-i știe numele. Dumnezeu poate întoarce națiuni. De ce nu credem? De ce ne dăm bătuți? Câteodată trebuie să răspund la întrebarea: explică felul cum suveranitatea lui Dumnezeu nu micșorează zelul oamenilor de a merge la cei pierduți. Câteodată răspund că nu pot explica, căci de fapt o face. Oameni care se țin de doctrine importante, dar nu le aplică așa cum ar trebui aplicate. Suveranitatea lui Dumnezeu îmi spune că morții pot învia. Suveranitatea lui Dumnezeu îmi spune că El răspunde la rugăciuni. Suveranitatea lui Dumnezeu îmi spune: proorocește, fiul omului. Proorocește, fiul omului. Nu lăsa ca grupul „name it, claim it” (numește și pretinde) să-ți fure moștenirea ce ți se cuvine. Sunt promisiuni în Biblie pe care le poți pretinde și pe care te poți baza, cu privire la trezirea spirituală, cu privire la evanghelism și misiuni și înaintarea Împărăției lui Dumnezeu. Sunt multe promisiuni extraordinare de care trebuie să ne ținem. Ascultați la următoarele: Isaia 62, ascultați: „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niște străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceți aminte Domnului de el, nu vă odihniți de loc! Și nu-I dați răgaz, până nu va așeza din nou Ierusalimul, și-l va face o laudă pe pământ.” Auziți aceasta? Ați citit vreodată despre văduva care aproape că l-a înnebunit pe judecător? Iată ce cere aici acest Dumnezeu suveran! Cheamă bărbați și femei curajoși care să stea în picioare și le zice „luați-Mă pe cuvânt când vă spun că ceea ce am făcut prin Fiul Meu n-a fost făcut în colțul unei țărișoare, ci a fost pentru toate neamurile.” Stați în picioare și credeți-L pe Dumnezeu! Îngenuncheați și credeți-L pe Dumnezeu! Strigați către Dumnezeu. Există atât de multe promisiuni! Da, El a hotărât totul înainte de întemeierea lumii, dar totuși nu avem pentru că nu cerem. Nu e timp pentru apatie, umeri înguști, duh zgârcit, ci e timp pentru acțiune, pentru a-L crede pe Dumnezeu, dar în conformitate Cuvântului Său.
În versetul 4, „El mi-a zis: „Proorocește despre oasele acestea, și spune-le: „Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului!” Care este cura pentru moartea spirituală? Profeția. Profeția. Profeția. Ce vreau să spun prin „profeție”? A proclama Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Vi se pare ciudat lucrul acesta? Doar un cuvânt? Să spun doar un cuvânt? Toate problemele care sunt: sociale, guvernamentale, economice, spirituale, și tu, predicatorule, vei spune doar un cuvânt? Nu ți se pare cam ciudat lucrul acesta? Nu, deloc. De ce? Dacă El a făcut Universul cu un cuvânt, nu poate El să re-creeze un om cu același cuvânt? E absurd a predica, admit lucrul acesta, e absurd pentru mintea firească, e absurd a prooroci oaselor uscate, a porunci surzilor să asculte, a porunci orbilor să vadă, e absurd, dar este tocmai lucrul care ni se poruncește să-l facem și este tocmai lucrul care, de-a lungul istoriei Bisericii, atunci când oamenii lui Dumnezeu au încetat să se mai prostească prin mijloacele lor firești și s-au reîntors la Cuvântul lui Dumnezeu, acel singular cuvânt al Evangheliei, atunci întotdeauna lumea a luat aminte și a fost schimbată, pentru că am părăsit toate aceste mici lucruri nebunești și am redevenit oameni ai lui Dumnezeu care vorbesc Cuvântul, care proclamă Cuvântul. Ascultă la mine, predicatore! Ascultă! Aceasta e predicarea. Predicarea e marele tău act al ascultării. Atunci când toți ceilalți îți spun, „nu, e absurd, ai nevoie de alte lucruri, de planuri, de programe”, când tu spui „nu” la toate acestea și zici „eu voi prooroci”, acesta e marele tău act al ascultării și de asemenea este, predicatore, marea ta jertfă a credinței. „Eu Îl voi crede pe Dumnezeul meu și cu fiecare respirație eu voi predica, iar El va acționa.” El o va face. Vreau să-l ascultați din nou pe Spurgeon, „Predicarea, proorocia, proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu - acesta e berbecele care scutură porțile Iadului și-i rupe zăbrelele de fier. Dumnezeu a ales nebunia propovăduirii ca prin ea să mântuiască pe cei ce cred. Predicarea este suflarea în cornul de berbece orânduită pentru a dărâma Ierihonul, și sunetul trâmbiței de argint care anunța Jubileul, este carul de foc al lui Dumnezeu pentru a duce suflete în Cer și sabia Lui cu două tăișuri, care lovește oastea Iadului. Slujitorii Lui sunt rânduiți să fie luptători și zidari în același timp, iar Cuvântul le slujește atât ca suliță cât și ca mistrie. Predicați deci de dimineața până seara, în orice vreme și orice ocazie, bogățiile nepătrunse ale lui Hristos!”
Haideți să continuăm. Aș vrea să scot 3 adevăruri din textul pe care l-am citit până acum. Primul: observați în versetul 4, că trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu, fără amestec din partea noastră. „Ascultați cuvântul Domnului”, nu „ascultați clișeele mele drăguțe”, nu „ascultați moralele mele”, nu „ascultați narațiunile mele istețe”, nu „ascultați cei 5 pași ai mei spre o viață mai bună.” Nu! Ci „așa vorbește Domnul.” Omul lui Dumnezeu nu poate vorbi așa, nu poate, decât dacă petrece mai mult timp cu Dumnezeu decât cu oricine altcineva. Trebuie să locuiască în umbra Celui Atotputernic, astfel încât atunci când iese la iveală, nu numai că iese cu un cuvânt, ci și cu o mișcare, ceva care mișcă sufletul. A locui acolo. Ce este atât de rău cu asta încât ne e așa greu să o facem? Ce este așa de atractiv în afara prezenței Lui că ne este așa de greu să fim cu El? „Ascultați cuvântul Domnului.” Și fraților, „avem cuvântul proorociei făcut și mai tare” - unde? În Scripturi. În Scripturi. A petrece o viață întreagă. Vă puteți imagina ce privilegiu ni s-a dat? Gândiți-vă la privilegiul care îl are predicatorul. Viața lui este a studia Cuvântul lui Dumnezeu, a-l face cunoscut. Asta e. Să schimbi asta cu lumea întreagă ai fi nebun. A studia, a-L cunoaște pe Dumnezeu, a-L face cunoscut, a-L proclama, a profeți, și nu uitați apogeul, vârful, ținta tuturor proorociilor este Evanghelia Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A petrece o viață întreagă studiind aceasta, studiindu-L pe El, doar pentru a-L face cunoscut.
În al 2-lea rând vreau să vă dați seama că trebuie să fie predicare veridică despre condiția omului. Observați că Dumnezeu îi spune lui Ezechiel să cheme oasele uscate oase uscate. Ascultați-mă cu atenție. Dacă minimalizați depravitatea radicală, depravitatea totală a omului, dacă minimalizați această doctrină, minimalizați gloria Evangheliei. Dacă minimalizați depravitatea radicală, totală, universală a omului, atunci scădeți puterea Evangheliei. Hristos nu a murit pentru oameni bolnavi, ci pentru oameni morți și în învierea omului mort Dumnezeu demonstrează, cred eu, cea mai mare putere demonstrată vreodată. Am zis aceasta de un milion de ori. Conversiunea unui om este o mai mare revelație a puterii lui Dumnezeu decât creerea întregului Univers. El a făcut Universul ex-nihilo, din nimic, dar pentru a converti un om, trebuie să iei o masă de corupție radicală și s-o faci sfântă, neprihănită și nouă.
În al 3-lea și ultimul rând, trebuie ca predicarea să fie poruncitoare și obligatoare. El le-a spus să învie. Frate, n-ai predicat Evanghelia lui Isus Hristos dacă explici calea mântuirii limpede ca și cristalul, iar apoi pleci de la amvon și stai jos. Nu ai predicat Evanghelia. Evanghelia este un mesaj convingător, un mesaj poruncitor, așa că atunci când predici Evanghelia le ceri oamenilor, pledezi în fața lor, strigi către oameni să se pocăiască și să fie mântuiți. Văd atâți oameni astăzi care predică extraordinar, dar după ce au prezentat un mesaj extraordinary aproape se pare că nu le pasă dacă cineva a fost convertit. Apoi, dacă-i întrebi, răspund „ei bine, nu vrem să fim în drumul lor.” Și le spui „cum poți să-i împiedici făcând ceva biblic?” Orice predicator din Scripturi care-a avut vreo oarecare semnificație, a strigat către oameni să fie mântuiți. Pocăiți-vă! Mântuiți-vă! Fugiți, fugiți! Veniți, veniți! Peter Masters are o carte absolut incredibilă numită „Medicul sufletului”. Ascultați ce spune, „predicare obligatoare, convingătoare, persuasivă, descoperind îndurarea lui Dumnezeu și răscumpărarea pentru sufletele pierdute, se aude rar în aceste zile.” Acum ascultați următoarele, „Cea mai nobilă artă dăruită vreodată rasei noastre umane căzute aproate că a dispărut.” Gândiți că acest om are o vedere înaltă cu privire la predicare? „Cea mai nobilă artă dăruită vreodată rasei noastre umane căzute aproate că a dispărut.”
Citiți versetul 5, „Așa vorbește Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, și veți învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune un duh în voi, și veți învia. Și veți ști că Eu sunt Domnul.” Am proorocit cum mi se poruncise. Și pe când prooroceam, s-a făcut un vuiet, și iată că s-a făcut o mișcare, și oasele s-au apropiat unele de altele!” Este datoria noastră să predicăm ca și oameni muribunzi către alți oameni muribunzi, dar numai Dumnezeu poate învia oamenii - și totuși tocmai acesta e lucrul pe care a promis că-l va face prin predicare. Prin predicare. Aici vedem ambele fețe ale monedei și ascultați-mă cu atenție, căci lucrurile acestea le spun cu seriozitate. Totul depinde de predicare, totul depinde de Dumnezeu. Ambele fețe ale monedei. Totul depinde de propovăduire, totul depinde de Dumnezeu și aici este înălțată slujba predicatorului, pentru că e indispensabilă. Și aici este umilită slujba predicatorului, căci n-are nicio valoare fără puterea lui Dumnezeu. Aș putea predica aici despre idolatria predicării expozitorii. Unii cred că dacă au făcut o exegeză corectă, dacă s-au corectat pe ei înșiși cu privire la toate prepozițiile și că totul este organizat ca și un coș cu ouă, iar ei se ridică și își împărtășesc intelectul lor comunității... Trebuie mai mult decât atâta - aceasta nu e predicare. Predicarea trebuie să fie mai mult decât expunere, trebuie să fie centrată în Hristos și saturată cu Hristos, iar predicatorul trebuie să fie plin de Duhul Dumnezeului celui viu. Trebuie!
În acest text de unde am citit aceste versete, vedem doctrina glorioasă a regenerării (nașterii din nou). Doctrina glorioasă a regenerării, care a fost redusă la nimic mai mult decât decizionism. Doctrina glorioasă a regenerării, care a fost pierdută în templul evanghelismului contemporan. Doctrina care trebuie să fie redescoperită, pentru a avea predicare de trezire, predicare de evanghelizare, sau orice fel de predicare. Doctrina regenerării: oamenii trebuie să se pocăiască. Oamenii trebuie să creadă. Oamenii trebuie să decidă și oamenii trebuie să aleagă astăzi pe cine vor sluji. Dar predicatorul știe că nu se va întâmpla fără lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu care face acest lucru posibil. Observați în textul nostru: Domnul face ca oasele să se lege unele de altele. E Dumnezeu. Înainte de orice răspuns al omului, Domnul apropie oasele unele de altele și apoi le acoperă cu carne, iar apoi Dumnezeu suflă viață în trup și numai atunci trupul poate răspunde. În capitolul precedent, Ezechiel 36, Dumnezeu e Cel ce ia inima de piatră care nu poate răspunde la stimuli divini, pentru că nu vrea să răspundă la stimuli divini, și o înlocuiește cu o inimă de carne, făcută pentru a răspunde la vocea lui Dumnezeu. Vreau să spun cât de clar pot: omul firesc, carnal, iubește nelegiuirea, o iubește. De aceea, cu cât un om vede mai mult din Dumnezeu în timp ce e în această stare, cu atât mai mult Îl va urî pe Dumnezeu. Și cu cât mai mult înțelege Legea lui Dumnezeu, cu atât mai mult i se va împotrivi. Atunci mă întrebați, „Predicatore, atunci cum poate cineva să fie mântuit? Ce trebuie să se întâmple?” Nu știu. Ce credeți? Evanghelismul modern îmi spune următoarele, „Trebuie să li-l arătăm pe Isus. Problema e că nu li-l arătăm pe Isus.” Isus li L-a arătat pe Isus, iar ei L-au crucificat.„Nu li-l arătăm pe Isus.” Nu contează dacă li-L arăți pe Isus, dacă ei sunt orbi. Spui, „O, predicatore, sunt de acord. Atunci trebuie să li-L arătăm pe Isus și Dumnezeu să le dea vedere.” În mod sigur aceasta e de-ajuns. Nu, nu este, căci dacă Dumnezeu le deschide ochii dar inima lor rămâne la fel, cu o vedere mai clară a lui Hristos Îl vor urî și mai mult. „Atunci, predicatore, este o situație fără nădejde. Cum poate cineva să fie mântuit? Ce rost are să profețim?” Profețim pentru că Dumnezeu vine în harul alegerii Sale suverane, și ce face El? Ia acea inimă de piatră și o înlocuiește cu o inimă de carne, o inimă nouă, re-creată, cu afecțiuni noi și neprihănite, iar atunci când Dumnezeu îi deschide ochii acelui păcătos să-L vadă pe Hristos, atunci nu poate trăi fără Hristos. Toată această caricatură a lui Dumnezeu trăgându-i pe oameni împotriva voinței lor, nu cunosc pe nimeni care crede lucrul acesta. Ce știu e că Dumnezeu schimbă inima unui om și o umple cu afecțiuni noi și neprihănite, iar atunci când acei ochi se deschid și inima aceea vede pe Hristosul cel neprihănit, nu-i poate rezista. Poți să pui tauri înfuriați, focuri, iaduri între acest păcătos care a fost regenerat și Dumnezeu, iar el se va lupta prin toate pentru a ajunge la Hristos, căci Dumnezeu a făcut o lucrare, Dumnezeu a făcut o înviere, Dumnezeu a făcut o minune, Dumnezeu a făcut o naștere din nou. Nu înțelegeți oare de ce Ioan își începe Evanghelia cu „la început”? Pentru că venirea lui Hristos reprezintă o nouă creație. O nouă creație.
Acum aș vrea să observați de asemenea că nu numai că e lucrarea lui Dumnezeu, dar e o lucrare sigură. Uitați-vă un moment la versetul 5, „Așa vorbește Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, și veți învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune un duh în voi, și veți învia. Și veți ști că Eu sunt Domnul.” Uitați-vă un moment la Ezechiel 36:24, „Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările, și vă voi aduce iarăși în țara voastră. Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți, vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele.” Nu pentru că i-a luat de mână și le-a sucit-o la spate și i-a împins, ci El le-a schimbat inima și acum ei Îl iubesc pe El și pe Fiul Lui și iubesc fiecare cuvânt pe care l-a spus Fiul Său. Vedeți aceasta, fraților?
Aș vrea să continuăm. Aceasta e temelia nădejdii predicatorului. E o întărire atât de puternică în noaptea întunecoasă a sufletului, când predicatorul nu mai vrea să predice. Dumnezeu spune, „Eu voi face aceasta și aceasta și aceasta.” Așa că predicatorul descurajat se ridică și zice „atunci eu voi propovădui. Voi profeți.” Nu numai că el proorocește, dar priviți la text, fraților. Uitați-vă la versetul 7, „Am proorocit cum mi se poruncise.” Nu numai că proorocește, ci proorocește așa cum i s-a poruncit. Nu adaugă nimic la cuvântul Domnului, nu scoate nimic din cuvântul Domnului. „Frate Paul, dacă ai putea avea un vis care să ți se împlinească, care ar fi acesta?” Ca pe piatra mea de mormânt să scrie „a proorocit așa cum i s-a poruncit.” Gândiți-vă la aceasta: ce onoare pentru un predicator! Ce onoare mai mare să fie? Căci darul și chemarea la propovăduire este cea mai mare onoare și a putea spune „am terminat, am propovăduit așa cum mi s-a poruncit, am proorocit în toate circumstanțele, am proorocit așa cum mi s-a poruncit.”
Priviți la versetul 8, „M-am uitat, și iată că le-au venit vine, carnea a crescut, și le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele.” O, fraților, fraților, ce vedem aici? Vedem un predicator cu discernământ, vedem un medic sufletesc onest și adevărat. Vedeți, mișcările exterioare nu l-au înșelat pe acest propovăduitor. Da, a fost o huruială, a fost un vuiet, s-a făcut o mișcare, dar acest om a fost pregătit de Duhul, a fost pregătit de Cuvântul lui Dumnezeu, a știut că nu era suflare. O, avem nevoie de astfel de predicatori astăzi. A știut că nu era suflare de viață. Multă comoție, mult vuiet, dar a știut că nu era duh în ele. El a căutat mai mult decât o aparență exterioară, a căutat mai mult decât o ridicare a mâinii, a căutat mai mult decât o umblare până la amvon, a căutat mai mult decât repetarea unei rugăciuni a păcătosului, a căutat mai mult decât semnarea unei decizii de către cineva, a căutat adevărata viață spirituală și realitate interioară. A căutat roadele mișcării, roadele vieții, căci spune atât de clar în versetul 6 două lucruri despre cei pe care Dumnezeu îi învie: El îi va învia și ei vor ști că El este Domnul. Ca și autorități religioase, fie că ești pastor, evanghelist, învățător de școală duminicală, mamă sau tată, ca și autorități religioase, nu putem continua a confirma mântuirea oamenilor bazată doar pe propria lor interpretare a cât de sinceri au fost când au luat o decizie. Nu putem continua să facem lucrul acesta. „Atunci, predicatore, ce trebuie să facem?” Folosind Cuvântul lui Dumnezeu, învățându-i Cuvântul lui Dumnezeu, îi ajutăm pe bărbați, femei și copii să discearnă dacă există pocăință adevărată. Prin Cuvântul lui Dumnezeu îi ajutăm să discearnă dacă au credință mântuitoare. Prin Cuvântul lui Dumnezeu îi ajutăm să discearnă dacă stăruie în har. Ce ar spune înaintașii noștri despre toată nebunia noastră în felul cum ne ocupăm de sufletele oamenilor?
Versetul 9, „El mi-a zis: „Proorocește și vorbește duhului! Proorocește, fiul omului și zi duhului: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morții aceștia, ca să învieze!” Există 2 tipuri de profeție. Există 2 tipuri de profeție: a vorbi Cuvântul Domnului oamenilor ca să asculte și a vorbi Cuvântul Domnului către Domnul, ca El să-L împlinească. Știu că declarația asta sună cam îndrăzneață, știu că s-ar putea spune că miroase a aroganță, dar din nou aș vrea să vă gândiți la însăși Scriptura „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niște străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceți aminte Domnului de el” - de ce lucruri Îi aduceți aminte Domnului? De Cuvântul Lui, de legămintele Lui, de promisiunile Lui. „Voi care aduceți aminte Domnului de el, nu vă odihniți de loc! Și nu-I dați răgaz, până nu va așeza din nou Ierusalimul, și-l va face o laudă pe pământ.” Gândiți-vă la aceasta.
Predicatorul nu este doar unul care proclamă, ci este și un mijlocitor, este un luptător. Însărcinarea de a se ruga este tot atât de stringentă ca și însărcinarea de a profeți. Câți predicatori am auzit spunându-mi, „Dacă mă întorc de la chemarea mea de a predica, m-aș teme că Domnul m-ar ucide, mi-ar fi foarte teamă să mă întorc de la însărcinarea de a predica.” Dar dacă te-ai întors de la chemarea de a te ruga, simți aceeași teamă? Căci ambele sunt tot la fel de stringente pentru omul lui Dumnezeu. Sunt câteva lucruri aici care vreau să fie clare. Fraților, tinerilor, tineri predicatori, bătăliile sunt câștigate în veghea de noapte. Bătăliile sunt câștigate în veghea de noapte. Bătăliile sunt câștigate în veghea de noapte. Într-adevăr. Bătăliile sunt câștigate în singurătate, pe genunchi. Ungerea e câștigată în singurătate, pe genunchi. Atât de mult se câștigă pe genunchi! Unde sunt acești oameni viteji care Îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt? Unde sunt acești bărbați care nu vor armură în afară de prezența lui Dumnezeu, care nu vor ajutor în afară de brațul Lui, care se vor lupta cu oameni și se vor lupta cu Dumnezeu, și se vor lupta cu Dumnezeu cu privire la oameni și cu oamenii cu privire la Dumnezeu? Să predice știind că nu este nicio speranță dacă nu suflă Duhul viață, să predice în așa fel încât să nu se vadă niciun rezultat decât dacă suflă Duhul. O, fraților, câți oameni astăzi poartă această manta? Pot merge înapoi cu doar câteva generații și pot număra o grămadă de oameni de felul acesta. Nu putem realiza ceea ce bărbații marilor treziri au realizat, doar prin citirea a ce au scris bărbații marilor treziri, ci prin a face ceea ce ei au făcut. Știți, suntem atât de ciudați. Aud tot timpul oameni spunând, cu privire la Matei 4 și ispitirea lui Isus, că El l-a biruit pe diavol pentru că i-a citat Scriptura. Nu, nu prin asta, ci prin faptul că El a împlinit Scriptura pe care a citat-o. E o mare diferență. Nu e numai citirea, nu numai informația, nu numai gnoză, ci este viața Lui, puterea Lui curgând prin predicare. Spurgeon a spus următoarele, „Predicarea în sine face doar puțin - s-ar putea să cauzeze ceva mișcare, s-ar putea să adune oamenii împreună. Este ceva atracție în Evanghelie care îi atrage pe oameni să o asculte și, mai mult, este o forță în ea care îi va entuziasma, căci este iute și puternică și mai ascuțită decât o sabie cu două tăișuri, dar nu este putere dătătoare de viață în Evanghelie prin ea însăși fără puterea Duhului Sfânt.”
Vom încheia privind la versetul 10. În versetul 7, ce zice profetul? Zice ‑ am proorocit cum mi se poruncise. În versetul 10 zice ‑ am proorocit cum mi se poruncise. Deci haideți să adăugăm ceva trepte pe acea piatră funerară a noastră. Am predicat cum mi se poruncise, m-am rugat cum mi se poruncise. Fraților, cu cât mai mult ne încredem în brațul cărnii, cu toate strategiile și mofturile de creștere a Bisericii, și toate aceste lucruri care trec pe lângă noi în fiecare zi și țin tot cam câte o zi; trebuie să dăm la o parte toate acestea și să spunem, „Nu. Acesta e un război care nu poate fi câștigat prin metode firești. Acesta e un uriaș mult prea mare ca să fie biruit prin ingenuitatea omenească prin adunarea organizațiilor, strategiilor și planurilor și programelor. Nu. Mă depărtez de toate acestea și iau armele: propovăduirea Cuvântului Dumnezeului Celui Viu, rugăciunea mijlocitoare,” și dacă vreți să mai adăugați două, vi le voi spune: dragostea jertfitoare și suferința. Acestea sunt armele luptei noastre. Fie ca să le folosim bine, excluzându-le pe toate celelalte. Să ne rugăm.
