Bucuria de a fi ucenicul Domnului Isus Hristos Marele Învăţător de atunci şi de acum
Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământul acesta la vremea hotărâtă de Dumnezeu pentru a aduce la îndeplinire planul de mântuire şi de salvare a omenirii din robia păcatului şi de sub pedeapsa veşnică (Luca cap. 2:12; Ioan cap. 1:1-10). După venirea Sa pe pământul acesta, ca om, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru a avut în planul acţiunilor Sale să ajute omenirea păcătoasă, să o înveţe voia lui Dumnezeu şi să-L prezinte pe Dumnezeu Tatăl ceresc în puterea, mila şi dragostea Sa pentru oameni. Omenirea, pentru a fi salvată din întuneric, din ignoranţă şi necunoaştere trebuia să cunoască pe Dumnezeu, pe Domnul Isus, Fiul Său şi voia Sa cea sfânta (Ioan cap. 14:7-9; cap. 17:3). Domnul a chemat cu vocea Lui blândă şi dintr-un simţământ de milă şi de dragoste pe toţi oamenii, pe orice suflet creat de El să vină la mântuire şi la ascultare de poruncile Sale. Domnul Isus, prin vorbele şi faptele Sale, a fost şi este Singurul Învăţător moral pentru tot ce este bine, singurul Salvator şi model desăvârşit de neprihănire, bunătate, milă, evlavie, smerenie, slujire şi sfinţenie ca nimeni altul (Matei cap. 11:29, cap. 20:28; 2 Cor. cap. 7:1). Unul din scopurile venirii Sale pe pământ ca om a fost să fie un model desăvârşit de neprihănire şi vieţuire în ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu, pe lângă faptul că trebuia şi numai aşa se putea, să se jertfească pe cruce, ca plată a păcatelor noastre (Filipeni cap. 2:8). Tot ce a învăţat pe oameni, tot ce a înfăptuit, minunile de vindecare, a înviat morţi, a săturat cu pâine lumea flămândă, a scos afară demoni din cei stăpâniţi de Diavol, a fost făcut în comuniune cu Dumnezeu Tatăl numai prin puterea, voia şi poruncile Lui. Cine a văzut şi a cunoscut pe Domnul Isus Hristos în măreţia înţelepciunii, a dragostei şi a puterii Sale, a cunoscut şi pe Dumnezeu care l-a trimis (Matei cap. 16:16; Luca cap. 4:16-19).
După ce a fost botezat de Ioan în râul Iordan, după mărturia dată de Dumnezeu Tatăl despre El şi investirea Sa, Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu îşi începe lucrarea Sa de pe pământ chemând lumea la pocăinţă cu mesajul Împărăţiei Sale care este aproape (Ioan cap. 1:1-5,4-18,2-34; Marcu cap. 1:9-11,4, 15). Zile întregi, neobosit, umbla din loc în loc şi învăţa pe oameni tot ce este bine şi frumos pentru viaţa lor în acord cu voinţa sfântă a lui Dumnezeu, lucrând pentru oameni şi pentru nevoile lor spirituale. A venit să împlinească şi să întărească legea lui Dumnezeu, cele zece porunci, codul moral de vieţuire dat oamenilor şi nu să o desfiinţeze (Matei cap. 5:17 şi cap. 7:12). În timpul zilei învăţa noroadele şi vindeca pe toţi cei bolnavi care veneau la El, iar multe nopţi le petrecea în rugăciune şi în comuniune cu Dumnezeu Tatăl ceresc, de unde primea putere, sfătuire învăţătura pentru ca ziua să lucreze pentru oamenii amărâţi, împovăraţi, bolnavi sufleteşte şi trupeşte şi care aveau atât de mare nevoie de speranţă şi de un aşa Salvator. Domnul cu mila şi dragostea Sa vede ce este în sufletul şi în inima oamenilor şi tot ce ne oferă El este potrivit nevoii noastre de Dumnezeu, de vindecare şi de mântuire. Marele nostru Învăţător Domnul Isus Hristos este modelul de milă şi de iubire pentru noi, păcătoşii, dovedind acestea prin tot ajutorul oferit tuturor celor care au răspuns chemării Sale, al celor care L-au căutat şi L-au găsit şi prin jertfa Sa sfântă de la calvar. Este gata şi dispus să ajute pe oricine este în necaz şi în suferinţă şi care Îl caută. Nimeni din cei ce au venit la El, cerând ajutor, nu a plecat cu “mâinile goale”. Domnul este exemplul bunătăţii şi a dragostei pentru oameni şi un exemplu desăvârşit de răbdare şi smerenie în suferinţă (Isaia cap. 53). Când era batjocorit şi chinuit pe nedrept nu s-a răzbunat dar s-a rugat către Dumnezeu Tatăl pentru iertarea acelor vrăjmaşi ai Săi. Învăţăturile Sale date oamenilor pentru a le împlini în viaţa zilnică, le-a arătat prin exemplul personal ca om, exemplul de bunătate şi milă, căci a făcut numai bine tuturor, de dragoste chiar şi pentru cei ce I s-au împotrivit, de blândeţe şi ascultare de Dumnezeu Tatăl ceresc. Scopul suprem al tuturor acţiunilor şi lucrărilor Sale era să lumineze, să trezească omenirea şi să o scoată din bezna păcatului şi să o îndrepte pe calea credinţei în Dumnezeu şi pe calea ascultării de toate poruncile Sale scrise în Biblie. Toate Evangheliile sunt o mărturie a lui Dumnezeu şi au în centrul scrierilor lor pe Domnul Isus Hristos, Marele nostru Mântuitor, Învăţător şi Răscumpărător. Lucrarea de învăţare a Domnului Isus Hristos face parte din planul de mântuire. Căci Domnul a venit ca lumină pentru o lume căzută în păcat şi în întuneric. Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Marele nostru Învăţător, prin toate minunile înfăptuite şi prin toate învăţăturile Sale pline de putere, înţelepciune şi motivate de milă şi dragoste pentru oameni, a adus salvarea omenirii de sub robia păcatului şi a vrăjmaşului şi de sub pedeapsa veşnică.
Domnul cu mila Sa, atunci dar şi acum, cheamă omenirea să vină la El, să asculte de poruncile Sale pentru a avea viaţa veşnică (Ioan cap. 3:16; 1Ioan cap. 2:25 şi cap. 3:9-11). Noroadele, oameni, de orice vârsta şi de orice categorie socială erau atraşi de un aşa Mare Învăţător, căci “vorbea ca unul care are putere” şi cu o înţelepciune deosebită. Mulţi îl ascultau pe Domnul cu interes şi cu plăcere şi au crezut că El nu era un om oarecare. Au crezut că El era Mesia cel trimis de Dumnezeu în lume. Domnul mereu şi mereu a folosit toate ocaziile, vorbind oamenilor potrivit cu nevoia şi cu sărăcia lor spirituală (Matei cap. 5 “Fericirile de pe munte”). Vedea ce este în inima omului şi Domnul a ales la început să-i aibă aproape pe cei doisprezece bărbaţi din popor pentru a-i face ucenici ai Săi. Aceştia au fost aleşi şi chemaţi de Domnul, fiecare la timpul potrivit. Ei erau oameni obişnuiţi simpli si cu diferite ocupaţii. Domnul îi cunoştea şi, chiar dacă ei aveau defecte de caracter, i-a ales pentru ceea ce ei aveau să devină: primii Săi ucenici, Apostolii Săi gata să creadă pe Domnul să asculte şi să se supună Lui. Gata să se lase modelaţi şi transformaţi de Domnul şi pregătiţi să facă şi ei ce a făcut Domnul Isus Hristos: lucrarea pentru mântuirea lor şi a celor din jur. Şederea Domnului Isus pe pământul acesta era temporară şi El ştia că avea să-şi încheie lucrarea aici o dată cu jertfa de la Cruce, cu învierea şi înălţarea Sa la cer. Pentru aceasta, Domnul şi-a ales la început pe cei doisprezece ucenici pentru ca ei să înveţe de la El şi să-i formeze ca lucrători destoinici pentru evanghelizarea lumii (Matei cap. 4:18-22; Marcu cap. 1:16-20; Ioan cap. 1:35-51). Aceştia să înveţe de la Domnul supunerea, ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu, cu toată lepădarea de sine şi trăirea în sfinţenia şi neprihănirea văzută la Învăţătorul lor. Să aibă credinţă în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos, Fiul Său. Acceptarea ucenicilor de a urma pe Domnul, lăsând ocupaţiile lor obişnuite, a fost rod al credinţei lor în El despre care au crezut că este Fiul lui Dumnezeu, cel profetizat şi aşteptat în lume. Ucenicii trebuiau să accepte învăţăturile Domnului Isus ca venind de la Dumnezeu Tatăl. Erau conştienţi că Domnul Isus nu făcea nimic de la Sine şi nimic independent de Dumnezeu. Era una cu Tatăl Său in Divinitate, în lucrare, în acţiune şi în scop.
Domnul prin alegerea acestor primi ucenici a urmărit şi i-a învăţat tot ce ei aveau nevoie pentru sfinţenia şi pocăinţa lor personală şi predarea lor trup, duh şi suflet lui Dumnezeu. Domnul, cu mila şi dragostea Lui şi prin modul de a-i atrage la Sine a reuşit să ajungă la inima lor. Ei trebuiau să fie modelaţi de Domnul, întăriţi în credinţă prin Duhul Sfânt să poată cunoaşte bine pe Dumnezeu, pe Domnul Isus Hristos şi lucrarea de mântuire pentru omenire (Ioan cap. 17). În toată umblarea Domnului de predicare a Evangheliei printre oameni şi la multele minuni înfăptuite de El aceşti ucenici L-au urmat peste tot. Ucenicii au fost primii care pentru Domnul Hristos au lăsat toate interesele şi ocupaţiile personale şi L-au urmat până la sfârşitul vieţii lor cu credinţă şi bucuria nădejdii mântuirii şi în făgăduinţele Domnului (Matei cap. 4:18-22). Au fost aleşi de Domnul pentru a fi o mărturie de credinţă şi credincioşie în faţa lumii încât mesajul Evangheliei să fie dus de ei din generaţie în generaţie în lumea întreagă (Matei cap. 24:14; Luca cap. 5:10). Ca martori şi reprezentanţi ai Săi, Domnul Isus, i-a umplut cu Duhul Sfânt şi i-a împuternicit să vorbească cu multă îndrăzneală şi curaj oamenilor de pretutindeni despre Domnul Isus Hristos, Mântuitorul lumii, despre jertfa de la calvar şi despre planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru salvarea oamenilor (Ioan cap. 3:16; Faptele Apostolilor).
În tot timpul şederii Domnului Isus Hristos pe pământ, după alegerea lor, ucenicii au fost nedespărţiţi de Domnul şi Învăţătorul lor. Au crezut în El, L-au iubit şi au primit cu bucurie toate învăţăturile Sale. S-au lăsat modelaţi şi transformaţi de Duhul Sfânt, încât Domnul a făcut din ei mărturii autentice şi lucrători destoinici pentru ducerea Evangheliei în lumea întreagă. Această lucrare a fost făcută de ucenici fiind motivaţi de o dragoste sinceră şi profundă pentru Domnul şi Învăţătorul lor şi dragoste pentru semenii lor. Ei au luat la cunoştinţă tot de i-a învăţat Domnul şi de mandatul încredinţat de Învăţătorul lor înainte de înălţarea Sa la cer (Matei cap. 28:11-20).
Faptele Apostolilor
Caracteristici ale ucenicilor Domnului Isus Hristos care se impun tuturor ucenicilor din toate generaţiile:
· Ucenicii când au auzit despre Domnul Isus şi mântuirea Sa au fost interesaţi să-L cunoască pe Domnul şi să cunoască lucrarea Sa în lume. La chemarea lor de către Domnul Isus au lăsat totul şi L-au urmat, fiind martori ai Săi la toate lucrările, minunile şi învăţăturile venite din partea Domnului Isus Hristos. Au fost interesaţi şi dispuşi să-L cunoască.
· În urma celor văzute şi auzite de ucenici la Domnul Isus Hristos, Marele Învăţător ei L-au crezut şi au căpătat credinţă în Dumnezeu în făgăduinţele lui şi în toate adevărurile sfinte prezentate lor de Domnul. În felul acesta au înţeles şi au cunoscut pe Domnul Isus Hristos şi harul său de mântuire. Ei au fost primii cărora li s-a spus şi au cunoscut înainte să se întâmple despre suferinţele şi jertfa Domnului Isus Hristos. Pentru ca ei să creadă Domnul le-a făcut de cunoscut înainte ca să se întâmple ceea ce El avea să sufere pentru păcatele întregii lumi. Aceşti primi ucenici au fost primii martori a tuturor evenimentelor ce s-au întâmplat atunci. Au asistat la prinderea, răstignirea şi moartea Domnului Isus, apoi au fost martori la învierea şi înălţarea Domnului la cer (1Ioan cap. 1:1-10).
· Cunoscând pe Domnul ca pe Fiul lui Dumnezeu ei au primit cu bucurie tot ce i-a învăţat Domnul să facă. După plecarea Domnului Isus la cer, ucenicii rămaşi pe pământ, plini de bucurie, de dragoste, de credinţă şi umpluţi cu Duhul Sfânt au fost împuterniciţi de Domnul să fie Apostoli şi reprezentanţi ai Săi pe pământ. La rândul lor, ucenicii, luminaţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt, au lucrat pentru Domnul Hristos la mântuirea celor din jur. Viaţa lor era predată lui Dumnezeu prin ascultarea de toate poruncile Sale şi trăirea în sfinţenie. Ei sunt plini de bucurie descoperind pe Domnul Isus Hristos şi mântuirea Sa ca pe cea mai scumpă comoară. Astfel ei au pus pe Dumnezeu şi lucrările Sale pe primul loc în viaţa lor (1Ioan cap. 4:13-14).
· Sunt plini de dragoste. Fiind umpluţi de Duhul Sfânt sunt plini de roadele Sale în caracterele şi viaţa lor personală.
· Sunt credincioşi lui Dumnezeu împlinind poruncile Lui în orice situaţie a vieţii. Chiar şi în momente extreme de încercare ei rămân statornici în credinţa şi în dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Domnul Isus Hristos, Învăţătorul lor.
Toţi cei care acceptă mesajul Domnului şi răspund chemării Sale cu credinţă sunt consideraţi ucenici ai Săi. Ucenicul adevărat pune chemarea Domnului Isus mai presus de interesele personale, indiferent cât l-ar costa. Aşa au fost primii ucenici. Primii ucenici ai Domnului Isus Hristos sunt nucleul bisericii lui Dumnezeu de pe pământ şi sunt cunoscuţi în lume ca fraţi sfinţi, creştini credincioşi lui Dumnezeu. Aceste caracteristici sunt valabile pentru membrii bisericii lui Dumnezeu din toate generaţiile (Fapte cap. 2:22-41, cap. 5:42, cap. 6:7). Relaţia ce a existat între Domnul Isus Hristos şi ucenicii Săi este modelul pentru relaţia dintre Domnul Isus şi membrii Bisericii Sale ce a existat de-a lungul timpurilor şi până în prezent. Adevăraţii ucenici mai sunt caracterizaţi şi de consacrarea lor lui Dumnezeu şi slujirii Sale. Ei au o relaţie specială cu Dumnezeu la fel ca şi poporul Israel din vechime. Astăzi Biserica lui Dumnezeu, formată din ucenici sfinţi, consacraţi, este considerată un popor sfânt, bazat pe legământul încheiat cu Dumnezeu (1Petru cap. 1:9-10). După cum Dumnezeu este Sfânt El doreşte şi de la noi ascultare şi sfinţenie în toată purtarea şi să fim oameni ai rugăciunii (1Petru cap. 1:15-16). Primii ucenici s-au dovedit credincioşi lui Dumnezeu şi sfinţiţi prin Cuvântul Său. Doar în aceste condiţii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Prin puterea Duhului Sfânt au predicat Evanghelia cu mult curaj şi îndrăzneală la cei ce nu cunoşteau pe Dumnezeu. Biserica de atunci se bucura de pace şi împreună simţire unii faţă de alţii prin legătură frăţească (Fapte Ap. Cap. 2:42-47). Dumnezeu i-a folosit în lucrarea de trezire a lumii încât la numărul lor se adăugau cu miile şi Biserica se înmulţea. Prin ucenici se făceau multe minuni de vindecare în Numele Domnului Isus Hristos. Lucrarea misionară pe care o făceau era întărită de semne şi minuni făcute în popor. Chiar dacă au întâlnit împotriviri şi au fost prigoniţi pentru cauza lui Dumnezeu, din dragoste pentru Domnul lor, care şi-a dat viaţa la calvar, au rămas credincioşi Domnului şi Învăţătorului lor până la ultima suflare din viaţă. Erau stăpâniţi de bucuria nădejdii în făgăduinţa reîntâlnirii cu Domnul Isus Hristos (Ioan cap. 14:1-3). Au fost conştienţi că în viaţa acesta sunt numai călători. Deci cât le-a îngăduit viaţă Dumnezeu pe pământ, s-au consacrat slujirii Domnului cu trup, duh şi suflet, cu bucuria mântuirii şi a nădejdii vieţii veşnice ce le-a fost făgăduită (Evrei cap. 11).
Este strict necesar şi de importanţă majoră, dacă dorim cu adevărat mântuirea şi viaţa veşnică, să ne verificăm viaţa şi faptele de zi cu zi şi să căutăm să ne îndreptăm conform învăţăturilor şi poruncilor lui Dumnezeu scrise în Sfânta Evanghelie - Biblia (1Ioan cap. 2:1-6). Ucenicii Domnului au primit învăţătură direct prin tot ce le-a spus Domnul Isus Hristos. Aceste învăţături sunt valabile şi destinate şi nouă cei de azi care formăm Biserica Domnului de pe pământ. Ca dovadă a acestui lucru avem ca studiu Sfânta Evanghelie pe care Dumnezeu a rânduit să fie păstrată pentru noi şi să avem cunoştinţă de scrierile ei sfinte. Prin ea ne sunt dăruite aceleaşi învăţături şi aceleaşi făgăduinţe ca şi atunci când a venit Domnul Isus Hristos pe pământ, iar tot ce a fost scris după plecarea Domnului la cer au fost mesajele lui Dumnezeu pentru noi, cei rânduiţi pentru mântuire. Acestea au fost scrise prin slujitorii Săi inspiraţi de Duhul Sfânt (2Timotei cap. 3:16-17). Deci şi noi, cei de azi, avem harul mântuitor al Domnului Isus Hristos, toată învăţătura pentru o viaţă de sfinţenie şi de slujire şi aceeaşi răspundere înaintea lui Dumnezeu de credincioşia şi ascultarea noastră de El (Evrei cap. 2:3; Apoc. Cap. 22:12).
Rugăciune:
Doamne Dumnezeul meu cel Sfânt şi veşnic, te rog, în Numele Domnului Isus Hristos, Fiul Tău, iartă-mi păcatele şi dăruieşte-mi Duhul Tău cel Sfânt care să-mi stăpânească fiinţa, mintea, inima şi gândurile pentru a mă lumina pe calea Ta cea sfântă. Doresc sincer să fiu mântuită şi să-mi faci parte de viaţa veşnică în împărăţia Ta. Pentru aceasta ajută-mă să îţi fiu un adevărat ucenic, un slujitor consacrat Ţie şi lucrării Tale. Ajută-mă să am o relaţie sfântă cu Tine prin rugăciuni zilnice, citirea şi studierea Bibliei şi trăirea după toate poruncile şi învăţăturile Tale sfinte. Mă încred în mila ajutorul şi în bunătatea Ta şi îţi mulţumesc Părinte ceresc în Numele Domnului Isus Hristos.
A Ta să fie Slava, Cinstea, Gloria, Mărirea şi Închinarea în vecii vecilor, Amin!
Olga Bucaciuc, Suceava
01 iunie 2018
