Sutaşul Corneliu
“În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită “Italiana”. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga întotdeauna lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: “Cornelie!” Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: “Ce este Doamne?” Şi îngerul i-a zis: “Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu şi El şi-a adus minte de ele. Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.” Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau tot timpul; şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope. ” (Faptele Apostolilor cap. 10:1-8).
Corneliu era un ofiţer roman ce avea în subordine o sută de soldaţi. Era de neam bogat şi nobil prin naştere şi deţinea o poziţie de încredere şi cinste în societate. Locuia împreună cu familia sa în Cezarea. Acest om deşi prin naştere şi educaţie era păgân dar, datorită legăturii sale cu iudeii, mai este posibil să fi fost şi un martor al evenimentelor ce au avut loc când era Domnul Isus Hristos pe pământ, Corneliu a devenit un om cucernic, credincios şi temător de Dumnezeu. La fel şi toată casa lui. Aceasta înseamnă că avea o influenţă bună asupra celor din casa lui deoarece şi ei aveau credinţa în Dumnezeu. Credinţa lui Corneliu în Dumnezeu l-a determinat să facă multe milostenii pentru cei săraci din norod şi se ruga totdeauna Domnului. El se supunea lui Dumnezeu, îl iubea şi dorea mântuirea. Faptele bune şi rugăciunile lui Corneliu sunt roade ale credinţei sale. Crezând în Dumnezeu ca fiind Creatorul cerului şi al pământului, Corneliu Îi aducea închinare, recunoştea autoritatea Lui şi căuta sfatul lui în toate problemele vieţii. Deşi Corneliu credea în profeţii şi aştepta venirea lui Mesia, el nu cunoştea Evanghelia aşa cum a fost descoperită în viaţa şi moartea Domnului Isus Hristos. El nu era membru a bisericii iudaice pentru care era socotit de aceştia un păgân şi un necurat.
Dumnezeu, care cunoaşte totul, pe orice persoană existentă, căci nimic nu este ascuns înaintea Sa, cunoaşte şi pe Corneliu şi faptele sale bune de milostenie, împreună cu rugăciunile sale care au fost primite la tronul ceresc. Domnul apreciază inima bună a lui Corneliu şi îi trimite răspuns prin îngerul Său care s-a prezentat înaintea lui. Îngerul i-a spus că Dumnezeu a luat aminte şi i-a primit rugăciunile şi faptele sale de milostenie. Corneliu Îl iubeşte pe Dumnezeu şi are o teamă sfântă şi respect pentru el. În această situaţie se poate constata atitudinea Domnului care este plin de milă şi de dreptate faţă de Corneliu. Domnul îi răspunde şi vine în întâmpinarea dorinţei lui de mântuire. Primii paşi, către Dumnezeu, ai credinţei lui Corneliu au fost rugăciunile şi faptele bune făcute semenilor lui. Credinţa vine în urma auzirii cuvântului. Pentru a crede în Dumnezeu şi pentru a face voia Lui trebuie să cunoaştem cuvântul Evangheliei, harul şi planul de mântuire al Domnului. Trebuie să dorim şi să cunoaştem ceea ce vrea Dumnezeu de la noi şi cum să-i împlinim voia. Duhul Sfânt, aşa cum a făcut şi cu sutaşul Corneliu, trezeşte conştiinţa şi dorinţa de a căuta pe Dumnezeu. Căci Duhul Sfânt pune în inima omului dorinţa şi acele gânduri bune de a ne încrede şi de a iubi pe Dumnezeu. Din acest context se deduce că atât credinţa cât şi pocăinţa sunt daruri ale lui Dumnezeu. Nimic nu putem face prin puterea noastră fără ajutorul Duhului Său cel Sfânt.
Corneliu este un om dintre neamuri care nu a avut privilegiul să cunoască pe Dumnezeu şi nu a beneficiat de o cunoaştere transmisă de la generaţiile poporului său aşa cum a avut parte poporul iudeu. Această prezentare scoate în evidenţă acele adevăruri ale lui Dumnezeu în ce priveşte atitudinea Sa faţă de sufletul care îl caută şi doreşte să împlinească voia Sa. Cel ce caută pe Dumnezeu şi mântuirea Sa, cu o inimă sinceră, pocăită şi plină de dragoste, Îl va găsi. Domnul răspunde rugăciunilor şi dorinţelor celor temători de El. Adevărata minune şi o impresie profundă a trăit Corneliu când i s-a prezentat îngerul Domnului, aducându-i răspunsul că rugăciunile şi milosteniile i-au fost ascultate. Dumnezeu, în mila şi dreptatea Lui, mângâie şi încurajează acel suflet care se străduieşte să facă voia Sa. Aceasta este valabil şi pentru noi cei de azi care dorim mântuirea şi întâlnirea cu Domnul. El i-a aminte şi la rugăciunile noastre sincere şi la faptele bune de milostenii. Se observă un lucru esenţial: rugăciunile şi milosteniile sunt aduse împreună. Este foarte bine şi frumos să simţim cu nevoile celor în lipsă. Să-i ajutăm aşa cum ne este posibil cu cele necesare şi chiar să ne rugăm Domnului pentru astfel de suflete amărâte şi sărmane. Căci astfel de fapte sunt scrise în ceruri şi vor fi răsplătite.
Din răspunsul pe care Dumnezeu îl trimite lui Corneliu se constată dragostea Lui pentru sutaş şi îl învaţă ce mai are de făcut pentru ca să poată cunoaşte Evanghelia şi să poată fi mântuit. Pentru aceasta Corneliu este îndemnat de Domnul să cheme pe apostolul Petru spunându-i exact unde putea fi găsit şi care să-i spună din Cuvântul Evangheliei şi ceea ce el avea de făcut mai departe. Exact aşa cum i-a spus Domnul, Petru, este găsit de cei trimişi de Corneliu şi chemat acasă la el. Corneliu plin de bucurie se conformează imediat la ceea ce i-a spus Domnul să facă. Ceea ce i-a spus Domnul prin îngerul Său spune şi împărtăşeşte celor din jur: celor din familie, prietenilor şi rudelor şi care s-au adunat toţi laolaltă în casa lui Corneliu. Ei aşteaptă pe Petru, trimisul lui Dumnezeu, să asculte ce are să le spună.
Apostolul Petru este înştiinţat de Domnul despre lucrarea ce-i era pusă în faţă şi la care era chemat pe când se afla în cetatea Iope, fiind găzduit de Simon Tăbăcarul. Lucrarea la care era chemat de Domnul era o lucrare misionară de evanghelizare, iar Petru împuternicit de Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt, era deja format pentru această lucrare de a prezenta pe Domnul Hristos şi mântuirea Sa celor ce nu cunoşteau pe Dumnezeu şi nici voia şi poruncile Sale. Pentru această lucrare ce o avea de făcut, Dumnezeu îi vorbeşte lui Petru folosind o prezentare simbolică. Domnul îi trimite viziunea cu acea faţă de masă în care erau erau multe vietăţi, păsări, târâtoare necurate la care Petru, în viziune, este îndemnat de Domnul să taie şi să mănânce (Faptele Ap. Cap. 10:11-13). Până să înţeleagă Petru această lucrare şi ceea ce avea să-i spună Domnul el a spus ferm că “niciodată n-am mâncat ceva spurcat şi necurat” (vers. 14). Petru, neînţelegând tâlcul vedeniei şi pe baza celor spuse de Domnul, a înţeles că Domnul îl îndeamnă la o realitate ca atare a faptelor. Se constată că Petru a respectat şi aceste porunci ale Domnului cu privire la ce trebuie omul să mănânce şi la ce nu trebuie să mănânce, făcând deosebirea dintre ce este curat şi necurat. Petru ştie ce este permis de Dumnezeu şi ce nu este permis cu privire la hrana consumată conform cu cele scrise in Levetic cap. 11. Se trage concluzia că aceste porunci cu privire la ce să mănânce omul şi ce să nu mănânce erau respectate de generaţia apostolilor şi sunt valabile şi pentru generaţia noastră de azi. Aceste restricţii date de poruncile lui Dumnezeu prin Moise, pentru poporul Său, sunt legi ale sănătăţii şi urmăresc binele şi sănătatea fizică, dezvoltarea intelectuală şi spirituală a omului, oricare ar fi el. Sunt valabile pentru oameni din toate naţiunile pământului şi nu numai pentru evrei. Dumnezeu doreşte o curăţie totală a trupului şi a minţii noastre deoarece suntem temple ale Duhului Sfânt (1Corinteni cap. 6:19-20).
Această viziune trimisă de Dumnezeu lui Petru cu animalele şi păsările necurate trebuie interpretată şi nu luată ca atare. După cum i-a descoperit Duhul Sfânt lui Petru, viziunea simbolizează şi se referă la neamuri, celelalte naţiuni ale pământului şi nu la hrana fizică pentru corp. Având în vedere că Domnul Isus Hristos s-a jertfit la cruce pentru întreaga omenire, El are în planul Său de mântuire şi neamurile. În acest context, ca un răspuns la rugăciune şi la faptele bune ale lui Corneliu, Domnul îl trimite pe Petru, slujitorul Său, pentru a le vorbi din Cuvântul şi din tainele Evangheliei. Este planul lui Dumnezeu ca aceia care au primit lumina să o împărtăşească şi celor ce nu o cunosc. Omul, trăgându-şi destoinicia din marele izvor al înţelepciunii, este făcut instrumentul, unealta lucrătoare prin care Evanghelia îşi exercită puterea ei transformatoare, asupra minţii şi inimii.
Corneliu a dat din toată inima ascultare îngerului Domnului şi a trimis două din slugile Sale şi un sutaş cucernic ce-l slujea tot timpul la Iope ca să-l aducă pe Petru. Viziunea prezentată lui Petru îi descoperă planul lui Dumnezeu că, prin moartea Domnului Hristos, neamurile aveau să ajungă împreună moştenitoare cu iudeii la binecuvântările mântuirii. Căci până la acea dată nici unul dintre ucenici nu predicase Evanghelia la neamuri. În mintea lor, zidul despărţitor de la mijloc, prăvălit prin moartea Domnului Hristos, încă mai dăinuia şi toate străduinţele lor se mărginiseră numai la iudei, fiindcă ei considerau neamurile ca neavând parte la binecuvântările Evangheliei. Acum Domnul a căutat să înveţe pe Petru că planul divin de mântuire cuprindea întreaga lume. Iar convertirea lui Corneliu avea să fie de o mare însemnătate printre neamuri. Uşa pe care mulţi dintre creştinii iudei o închiseseră în faţa neamurilor trebuia să fie acum larg deschisă. Şi neamurile care primeau Evanghelia trebuiau să fie considerate egale cu credincioşii iudei pe baza legământului prin botez. Dumnezeu descoperă lui Petru că şi cei dintre neamuri sunt la fel de preţioşi şi curaţi înaintea Lui şi, prin Hristos, păgânii pot ajunge părtaşi ai binecuvântării şi privilegiilor Evangheliei (Faptele Ap. Cap. 10:34-43).
Când Petru a intrat în casa acestui bărbat dintre neamuri, Corneliu nu l-a salutat ca pe un oarecare vizitator ci ca pe unul onorat de cer şi trimis la el de Dumnezeu. Şi, copleşit de respect, a căzut la picioarele apostolului să i se închine. Petru s-a îngrozit şi, ridicându-l pe sutaş, i-a zis: “Scoală-te şi eu sunt om! ” (vers 25,6), căci Petru ştia că închinarea se cuvine a fie adusă numai lui Dumnezeu. Sutaşul chemase acasă la el rudele sale şi prietenii cei mai apropiaţi ca şi ei împreună cu el să audă predicarea Evangheliei. Când Petru a ajuns în casa lui Corneliu a găsit o mare mulţime aşteptând doritoare să asculte cuvintele lui (Faptele Ap. Cap. 10:24). Petru, la început, le-a spus descoperirea dată de Dumnezeu şi cum i-a arătat să nu numească pe nici un om spurcat sau necurat şi datorită acestui lucru Petru a răspuns şi a venit în casa lui Corneliu să le audă dorinţa şi interesul. Apoi, mulţimii aceleia de ascultători atenţi, apostolul le-a predicat pe Hristos – viaţa Sa, minunile Sale, trădarea şi răstignirea Sa, învierea şi înălţarea Sa cum şi lucrarea Sa din ceruri ca reprezentant şi apărător al omului. Când Petru a arătat celor de faţă pe Isus ca fiind singura nădejde a păcătosului, el însuşi a înţeles mult mai deplin însemnătatea viziunii pe care o avusese. Deodată vorbirea a fost întreruptă de coborârea Duhului Sfânt (Faptele Ap. Cap. 10:36-43). “Pe când rostea Petru cuvintele acestea, s-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau cuvântul” (vers. 44). Toţi credincioşii, tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri căci îi auzea vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. “Atunci Petru a zis: “Se poate opri apa ca să nu poată fi botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos” (vers. 47-48). În felul acesta a fost dusă Evanghelia la aceia care fuseseră străini şi venetici, făcându-i împreună părtaşi cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu. Convertirea lui Corneliu şi a casei lui alcătuia primele roade ale unui seceriş ce urma să fie adunat.
Astăzi Dumnezeu caută suflete, atât printre cei de sus cât şi printre cei de jos. Sunt mulţi asemenea lui Corneliu, oameni pe care Domnul doreşte să-i alăture lucrării Sale din lume. Dumnezeu cheamă lucrători umili şi zeloşi, care să ducă Evanghelia la clasele cele mai de sunt, la oameni învăţaţi şi cu influenţă. Deoarece Corneliu trăise în ascultare deplină de toată învăţătura primită, Dumnezeu a rânduit în aşa fel lucrurile încât i s-a făcut cunoscut mai mult adevăr. Un sol din curţile cereşti a fost trimis atât la ofiţerul roman cât şi la Petru pentru ca, Corneliu, să poată ajunge în legătură cu cineva care putea să îl conducă la o lumină mai mare.
În lumea noastră sunt mulţi aceia care se găsesc mai aproape de împărăţia lui Dumnezeu decât ne închipuim noi. În această întunecată lume a păcatului Domnul are multe “pietre preţioase” la care va călăuzi pe solii Săi. Pretutindeni se găsesc dintre aceia care vor lua poziţie pentru Hristos. Mulţi vor preţui înţelepciunea de la Dumnezeu mai presus decât orice câştig pământesc şi vor ajunge credincioşi purtători de lumină. Convinşi de iubirea Domnului Isus Hristos ei vor determina şi pe alţii să vină la El.
“Ajută-ne Doamne să fim purtători ai luminii Tale sfinte pentru multele suflete care nu te cunosc”
Amin!
iunie 2018, Suceava
Olga Bucaciuc.
