Cu trecerea anilor, crăciunul a adunat tot mai multe posibile sensuri. Pentru cei mai mulți dintre noi crăciunul este definit de două cuvinte : voie bună. Metodele de a ajunge la această voie bună sunt extrem de diverse. Unii împart voia bună prin felicitări, de aceea în fiecare an în sezonul acesta se estimează că oamenii își trimit unii altora peste 4 miliarde de felicitări. Alții găsesc voia bună în pahar, știind că dacă o vor ,,face lată", nimeni nu-i va condamna... că doar e crăciun. Pentru aceștia nu spiritul crăciunului ci mai degrabă spirtul lui pare să conteze cel mai mult.
Pentru o altă categorie, crăciunul a devenit ocazia, poate unică din an, de-a se întâlni cu familia, de-a merge acasă. Întâlnirile cu cei dragi, împărtășirea amintirilor, nostalgia vremurilor de altă dată și bucuria de a fi toți împreună pentru câteva ore sau poate zile, este pentru mulți poate unica ocazie din an când vor putea să rezolve diferențele și crizele, care le-au rupt familia.
Tocmai pentru că toți asociem crăciunul cu voia bună și îl caracterizăm ca fiind cea mai frumoasă sărbătoare de familie, el pare să amplifice și durerea lipsei și a despărțirii, în cazul unei alte categorii, oameni pentru care sărăcia, boala sau moartea nu sunt străine.
Sărăcia lucie în care poate s-au zbătut un an întreg, devine dintr-o dată insuportabilă, pentru că orice părinte este străpuns de tristețea din ochii copilului care nu a primit nici un cadou. Foamea și lipsurile pe care s-au obișnuit parcă să le ignore se amplifică brusc. ,,... măcar la Crăciun, dacă am fi avut ceva cât de cât mai bun!"
Pentru cei ce au pierdut pe cineva drag, crăciunul devine deasemenea un timp extrem de greu de suportat. Amintirile anilor trecuți vin din nou la viață, săpând din nou brazde adânci în inima cicatrizată. Pentru cel ce și-a pierdut partenerul de viață, este foarte greu să privească pe fereastră în seara de crăciun, când casa vecinului de peste drum este plină cu cupluri, invitate la petrecerea sezonului. Pentru cel ce și-a pierdut un copil, este greu să vadă copilașii colindând și primind cadouri, când tot ce-i mai poate oferi propriului său copil este o coroană așezată pe mormânt. Crăciunul este deasemenea sărbătoarea când și cea mai zgârcită inimă este dispusă să daruiască.
Interesant este însă cum, și la primul crăciun și chiar și astăzi doar câțiva îi înțeleg adevăratul sens.
Adevăratul sens al crăciunului a fost înțeles de Elisabeta, care a pronunțat faimoasele cuvinte: ,,Binecuvîntată eşti tu între femei, şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău." Luca 1:42
Adevăratul sens al crăciunului a fost înțeles și de Maria. ,,Şi Maria a zis: ,,Sufletul meu măreşte pe Domnul,şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu, pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de-acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,pentrucă Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfînt,şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.Pe cei flămînzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mînile goale.A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi -a adus aminte de îndurarea Sa,cum făgăduise părinţilor noştri, faţă de Avraam şi sămînţa lui în veac." Luca 1:46-55
Zaharia a înțeles și el adevăratul sens al crăciunului. ,,Binecuvîntat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentrucă a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.Şi ne -a ridicat o mîntuire puternică (Greceşte: un corn de mîntuire.) în casa robului Său David,cum vestise prin gura sfinţilor Săi prooroci, cari au fost din vechime; mîntuire de vrăjmaşii noştri şi din mîna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legămîntul Lui cel sfînt,potrivit jurămîntului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, dupăce ne va izbăvi din mîna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să -I slujim fără frică,trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre. Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mîntuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălţime,ca să lumineze pe ceice zac în întunerecul şi în umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!" Luca 1:68-79
Bătrânul Simeon a înțeles sensul crăciunului. ,,Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău.Căci au văzutochii mei mîntuirea Ta, pe care ai pregătit -o să fie, înaintea tuturor popoarelor,lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului Tău Israel." Luca 2:29-32
Bătrâna Ana a înțeles și ea adevăratul sens al Crăciunului. ,,A venit şi ea în acelaş ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mîntuirea Ierusalimului." Luca 2:38
Sensul adevărat al crăciunului îl vom înțelege deci doar mulțumind lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare. Mulțumind ca Simeon, închinându-ne ca magii - acesta trebuie să fie și să râmână sensul acestei minunate sărbători.
Să privim la un text pe care îl găsim în cartea Evrei la capitolul 2:9-18, text care conține una dintre afirmațiile lui Dumnezeu vis a vis de identitatea lui Hristos, și înțelegând-o vom putea prinde și noi adevăratul sens al crăciunului, pentru că nici o discuție despre această sărbătoare nu ar fi completă fără să răspundem la întrebarea : De ce s-a întrupat Hristos? sau De ce a devenit Dumnezeu om?
Evrei 2:9-18 : ,,Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii“, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste“, din pricina morţii, pe care a suferit -o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mîntuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr’unul. De aceea, Lui nu -I este ruşine să -i numească “fraţi”cînd zice: ,,Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cînta lauda în mijlocul adunării. Şi iarăş: ,,Îmi voi pune încrederea în El.“ Şi în alt loc: ,,Iată-Mă, Eu şi copiii, pe cari Mi i -a dat Dumnezeu!” Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.”
,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Iisus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale” Matei 1:20-21
Scopul întrupării lui Hristos a fost fără îndoiala mântuirea oamenilor. Textul pe care l-am pus înaintea noastră extrapolează conceptul acesta, aducându-ne înainte câteva motive pentru care El este Mântuitorul perfect.
1. Începând cu versetul 9 “Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste”, din pricina morţii, pe care a suferit -o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”, înțelegem că Hristos s-a întrupat ca să fie Înlocuitorul nostru în moarte. Asta înseamnă totul pentru noi, aceasta este esența mesajului și Evangheliei creștine.
Adevărul este că tu trebuia să mori pentru păcatele tale, eu trebuia să mor pentru păcatele mele, dar a venit Hristos cu scopul precis de a o face în locul nostru. Pentru a putea face lucrul acesta însă, El a trebuit să facă un lucru foarte greu de înțeles pentru audiența autorului cărții Evrei. – Dumnezeu a trebuit să coboare mai jos decât îngerii.
Intersectând timpul, Eternitatea și Perfecțiunea s-a smerit, Dumnezeu Fiul s-a smerit, și ,,pentru puțină vreme” a fost făcut mai pe jos decât îngerii. A fost făcut mai jos decât îngerii ca să poată muri și moartea Lui nu a fost un accident, ci a fost predestinată de Însuși Dumnezeu Tatăl. Hristos s-a născut cu scopul precis de-a muri. Dumnezeu Fiul pune demnitatea la o parte pentru a gusta moartea pentru noi. Moartea este inevitabilă acolo unde există păcat, pentru că plata păcatului este moartea.
Dumnezeu s-a smerit, a coborât pe pământ să moară în locul meu și al tău, o moarte substitutivă. Hristos nu a murit pentru un ideal sau vreo cauză nobilă, ca și ceilalți eroi ai istoriei, pentru că nu a fost un simplu martir sau idealist. De fapt moartea Sa nu a fost deloc doar o simplă trecere în neființă. Uitați-vă din nou la versetul 9 ,,din pricina morții pe care a suferit-o“. Moartea Sa a fost plină de suferință, materializată prin agonie în interior și tortură în exterior. Pe cruce Hristos a simțit agonia veșnică a fiecărui suflet care trebuia să ajungă în iad, și blestemul și pedeapsa veșnică au fost concentrate în cateva ore și puse pe El.
Nevinovat de nimic El a suferit totul – de-aceea S-a întrupat, să fie Înlocuitorul nostru în moarte. Doar în Înlocuitorul nostru este speranță pentru noi să scăpăm de domnia păcatului, doar El ne va duce în faza în care vom scăpa și de prezența păcatului.
Gal 4:4-5 ,,Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.”
2 Cor 5:15 ,,Şi El a murit pentru toţi, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.”
Acest act suprem de umilință, prin care Dumnezeu Fiul s-a coborât mai pe jos decât îngerii, are o motivație pe care o găsim tot in versetul 9. ,,pentru ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți” Harul izvorât din dragostea Sa a fost motorul extraordinar care a pus planul minunat al mântuirii în mișcare. Dragostea L-a determinat să se smerească cum s-a smerit, să facă tot ce a făcut, să sufere cum a suferit, să moară cum a murit. Aceasta este măsura bunătății Lui. Ani de zile m-am întrebat ce vrea să spună David în Psalmul 63:3 ,,Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele cântă laudele Tale.” Nu m-am gândit că voi primi răspuns de la autorul epistolei către Evrei. Uitați-vă la afirmația directă a lui Hristos din Ioan 10 :17-18 ,,Tatăl Mă iubeşte, pentrucă Îmi dau viaţa, ca iarăş s’o iau. Nimeni nu Mi -o ia cu sila, ci o dau Eu dela Mine. Am putere s’o dau, şi am putere s’o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit -o dela Tatăl Meu.” El a făcut totul de bună voie, bunătatea l-a determinat să guste moartea în locul nostru. Asta este o într-adevăr o veste extraordinară de Crăciun!
Făcând toate acestea, Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și de aceea îl vedem tot aici, în versetul 9 “încununat cu slavă și cu cinste“.
2. El este Marele Preot învrednicit de Dumnezeu, și asta îl face Căpetenia Mântuirii noastre.
Evr 5:5 ,,Tot aşa şi Hristos, nu Şi -a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I -a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
Versetul 10 începe cu o sintagmă pe care Cornilescu nu o surprinde în traducerea sa, și care sună astfel: ,,Se potrivea cu El…” Oare ce să însemne ,,Se potrivea cu El” ? Ce anume se potrivea cu El? Să urmărim mai departe versetul 10, tradus de data aceasta din versiunea NKJV : ,,Se potrivea cu El, pentru care și prin care sunt toate, în aducerea de mulți fii la slavă, să desăvârșească pe Căpetenia Mântuirii prin suferințe.”
Dorința lui Dumnezeu era să aducă mulți fii la slavă, afirmă autorul, și pentru a împlini acest deziderat, El L-a facut pe Hristos, Căpetenia Mântuirii noastre, desăvârșindu-L prin suferință. Hristos a trebuit să sufere și să moară, iar conform versetului 10 din textul nostru, aceste lucruri se potriveau cu El, adică cu caracterul Lui.
a. Se potrivea cu înțelepciunea lui Dumnezeu, ca Hristos să facă ceea ce a făcut. Crucea devine astfel capodopera absolută a înțelepciunii lui Dumnezeu, pentru că prin ea, Dumnezeu a rezolvat o problemă pe care absolut nimeni alcineva nu ar fi putut măcar spera să o rezolve. Crucea a răspuns la întrebarea care a răsunat în ceruri ,,Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?” Crucea răspunde la întrebarea: Cum poți împăca bunătatea lui Dumnezeu cu dreptatea Lui? Se potrivea cu înțelepciunea Lui!
b. Se potrivea cu sfințenia Lui. Dumnezeu și-a arătat pe crucea din dealul Golgota, ura vis a vis de păcat. Se potrivea și cu sfințenia Lui!
c. Se potrivea cu puterea Lui. Cum afirmam și adineauri, Hristos a comprimat o eternitate de pedeapsă, agonie și blestem în câteva ore și a luat povara și păcatele lumii asupra Lui. Se potrivea cu puterea Lui! Se potrivea cu El!
d. Se potrivea cu dragostea Lui, pentru că nimeni în universul acesta nu avea atâta dragoste de dăruit.
Dorința lui Dumnezeu era să aducă pe mulți fii la slavă. Cineva însă trebuia să arate drumul.
Ioan 14:1-6 : ,,Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sînt multe locaşuri. Dacă n’ar fi aşa, v’aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într’acolo.” ,,Doamne“, I -a zis Toma, ,,nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într’acolo?” Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.”
Dacă Iisus s-ar fi coborât din cer, venind la noi să ne aducă o hartă spre Dumnezeu, nu ne-ar fi fost de prea mare ajutor. Cuvântul folosit în greacă pentru Căpetenie este “archegos”. Acest termen are mult mai multe valențe decât corespondentul folosit de Cornilescu în limba română. Când ne gândim la căpetenie, ne gândim, în contextul luptei la unul care stă în spatele frontului și “dirijează” ostilitățile, fiind responsabil cu strategia de război. Archegos înseamnă însă pionier, conducător, autor, urzitor, sursă.
Evrei 5:8-9 : ,,măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le -a suferit.Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S-a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul (archegos în greacă, autorul în NKJV ) unei mîntuiri vecinice.” Hristos este Căpetenia care merge înaintea noastră, demonstrând ce presupune ascultarea, smerenia, renunțarea, supunerea, dragostea, sfințenia și trăirea după agenda lui Dumnezeu. ,,măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe cari Le-a suferit.”
Prin supunerea Lui, El a croit o cale spre Dumnezeu. El ne ia de mână și ne conduce în prezența lui Dumnezeu. Prin moartea și învierea Sa a deschis o cale care I-a dat dreptul să afirme : ,,Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” (Ioan 14:19)
Ioan 11:25-26 : ,, Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” Fără ca El să fi deschis acest drum, posibilitatea întoarcerii și a reuniunii omului cu Dumnezeu ar fi rămas nerealistă. Ca să poată face toate acestea, a trebuit să coboare mai jos decât îngerii, și deși ontologic, a devenit unul ca și noi, nimeni în istoria planetei noastre nu a fost ca El. Doar așa a putut dărâma zidul care ne despărțea de Dumnezeu, doar așa a putut birui moartea și pe diavolul, izbăvindu-ne de sub robia fricii ei.
,,Unde-ți este biruința moarte?” se întreba Pavel, ,,Unde-ți este boldul moarte?” Mai are mormântul biruință asupra noastră? Nicidecum! El s-a întrupat ca să devină Căpetenia și Urzitorul mântuirii noastre, și astfel ne-a adus biruința. Aceasta este o altă veste extraordinară de Crăciun.
3. Hristos s-a întrupat cu scopul de a ne sfinți. El este Cel care ne sfințește.
Evrei 2:11 : ,,Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr’unul.” Să însemne oare asta ca toți adevărații creștini sunt sfinți? Cu siguranță da! Scriptura afirmă aici că suntem perfect sfinți, referindu-se desigur la poziția noastră înaintea lui Dumnezeu și nicidecum la practică. Este esențial să înțelegem că există două adevăruri în Noul Testament legate de sfințire, o parte pozițională și o alta practică. Este o diferență între ceea ce ești și ceea ce faci. Pozițional vorbind, Scriptura afirmă că suntem perfect sfinți înaintea lui Dumnezeu.
Col 2:9-10 : ,,Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin (NKJV – sunteti compleți ) în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri.”
Revenind la versetul 11 din textul nostru, vedem că ,,Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul” Suntem deci una cu Hristos. Sfințenia lui Hristos devine astfel a noastră. Nu stăm în picioare datorită nepihănirii noastre, ci datorită neprihănirii lui Hristos care ne-a fost dată. Noi și Hristos suntem una. Este acesta un bilet de voie pentru a păcătui? Nicidecum! Când înțelegem că suntem una cu Hristos, și că în El, Dumnezeu ne vede perfecți, este departe de noi gândul să facem ceva care să contrazică aceasta imensă favoare, acest har fenomenal. Pentru ca toate acestea să fie posibile, întruparea, viața, moartea și învierea Sa au fost imperative.
Suntem una cu Hristos! – sună a slogan sau pretenție ieftină, a laudă deșartă. Așa ar fi dacă această afirmație ne-ar aparține. Toți au pretenția că sunt în posesia adevărului – musulmanii, new age, bahaii, mormonii, martorii lui Iehova, ateii, etc. Afirmația asta însa nu ne aparține nouă ci Lui, drept dovadă, versetul 11 continuă ,,Lui nu-I este rușine să-i numească frați”
În familiile în care mai este câte o “oaie neagra” poți întâlni foarte des oameni rușinați, de respectivii membri ai familiei. Hristos însă ne-a sfințit prin moartea Sa, și deși noi, în mod ciudat, ne rușinăm de El, când am avea ocazia să-L proclamăm Domn al vieților noastre și altora, Lui nu-I este rușine să ne numească frați. Dacă nici asta nu clarifică în mințile noastre ideea de har, atunci nu știu ce altceva ne-ar putea ajuta mai mult.
Citiți Evrei 10:10 ,,Prin această ,,voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.” Sfințirea realizată de Hristos în contul nostru nu este nicidecum temporară, lucru confirmat și de Evrei 10:14 ,,Căci printr’o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.” Este foarte adevărat că nu ne comportăm de multe ori, pe măsura acestor afirmații, însă scopul vieții creștine este tocmai acesta, de-a transpune în practică ceea ce suntem pozițional. Asta însă presupune răbdare, de aceea am și fost chemați să aducem roade în răbdare. Purtând păcatele noastre, Hristos ne-a unit cu Sine și astfel am devenit una. Hristos se identifică cu noi atât în moarte cât și în înviere și viață, cum de fapt bine observa autorul Evreilor, care confirma lucrul acesta folosindu-se de texte citate din Vechiul Testament.
Astfel Evrei 2:12 citează Psalmul 22:22 ,,Voi vesti Numele Tău fraţilor mei, şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.”
Adunarea face însă parte din realitatea Noului Testament. Analizând Psalmul acesta Mesianic, înțelegem că textul acesta îl identifică pe Hristos cu noi în moarte.
Prima parte a versetului 13 ,,Îmi voi pune încrederea în El” citeaza Isaia 8:17 și împreună cu partea a doua ,,Iată-mă, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu“, îl identifică pe Hristos cu noi în înviere și viață.
Hristos se înfrățește cu noi nu în natura Sa – noi fiind umani, El fiind divin, nici în puterea Sa – noi fiind limitați, El fiind Atotputernic, ci în Neprihănirea Sa. Cât de minunată și desăvârșită este această mântuire oferită de Fiul lui Dumnezeu!
Textul curge mai departe și îl descrie pe Hristos ca fiind biruitorul diavolului și al morții, iar în final ca Marele Preot, care încă mijlocește pentru noi și care simte cu noi în slăbiciunile, eșecurile și căderile noastre.
Scopul întrupării lui Hristos a fost foarte precis, și este surprins foarte bine de cuvintele unui vechi colind românesc: ,, Să se nască și să crească, să ne mântuiască! ”
