- Teoria succesiunii neîntrerupte
- Definire: În toate timpurile au existat adunări adevărate ale lui Cristos, care aveau însemnele esenţiale ale adunării întemeiate de Cristos. Ele au păstrat şi transmis mai departe credinţa, practica şi rânduielile nou testamentare.
- Obiecţii principale:
i. teorie care nu este susţinută de istorici seculari sau de cei ne-baptişti
ii. a fost susţinută de istorici de mâna a doua
iii. este o poziţie care a fost la modă doar din mijlocul sec. XIX până în anii 1930
iv. Nu este o teorie care să se bazeze pe metoda de cercetare ştiinţifică
- Răspunsul la obiecţii:
i. Teoria nu este susţinută de istoricii importanţi, cu reputaţie
1. Răspuns: Chiar istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud această teorie, iar unii chiar o afirmă.
a. Will Durant, istoric secular american: „La început, Anabaptiştii s-au manifestat în Elveţia, unde se poate să se fi strecurat creştinismul paşnic al valdensilor din Sudul Franţei sau al fraţilor cerşetori din Ţările de Jos” (Civilizaţii istorisite, vol. 18, p. 85).
b. Mircea Eliade, istoric al religiilor, român: „primele forme creştine erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”
c. Zwingli, reformator elveţian: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, O istorie a baptiştilor, vol. 1, p. 86).
d. Robert Barclay, istoric non-conformist englez: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).
e. Mosheim, istoric german lutheran: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Institutes of Ecclesiastical History, William Tegg, Londra, 1867, p. 685)
f. Doctorii Ypeij şi Dermout: istorici reformaţi olandezi: „Am văzut acum că Baptiştii, care au fost în trecut numiţi Anabaptişti, şi în vremuri mai apropiate Menoniţi, au fost Waldenzii originali... Pe această bază, Baptiştii pot fi consideraţi ca fiind singura comunitate religioasă care a rezistat din zilele apostolilor, şi ca societate Creştină care a păstrat curate doctrinele Evangheliei în toate veacurile. Economia externă şi internă a Baptiştilor, în totalitate corectă, tinde să confirme adevărul disputat de Biserica Catolică, că Reforma care a avut loc în secolul şaisprezece a fost necesară în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea eronată a Catolicilor că denominaţia lor este cea mai veche." (Geschiedenis Der Nederlandsche Hervormde Kerk, Breda, 1819)
g. Schaff, istoric prezbiterian american: „Anabaptiştii nu au inventat opoziţia lor faţă de botezul pruncilor, fiindcă întotdeauna au existat grupări în Biserică ce au fost antipedobaptiste.” (The New Schaff-Herzog Encyclopedia, vol. I, p. 370)
h. Leonard Verduin, istoric prezbiterian american: „Ceea ce a erupt în cel de-al Doilea Front [aripa stângă, radicală a Reformei] a fost o resurgenţă a acelor tendinţe şi opinii care existau deja de secole împotriva ordinii medievale; a fost legată de cercurile antice în care, în ciuda persecuţiei, un corp de opinii şi convingeri antice erau încă în viaţă. Nu a fost ceva care s-a ridicat, fără o rădăcină mai adâncă, din evenimentele care au avut lor în 1517.” (The Reformers and their Stepchildren, p. 14) „Disidenţa împotriva ordinii medievale era deja veche de un mileniu şi extrem de răspândită” (Ibid., p. 15). „Stânga Protestantă a fost moştenitoarea lumii subterane medievale. Avea categorii de gândire şi un vocabular apărut din ereziile medievale târzii, … un vocabular care a existat înaintea Reformei şi avea propria-i putere şi propriu-i impuls, cu totul separat de Luther (Ibid, p. 35-36). „...sursele nu disting nici o persoană ca întemeietor al rebotezării în secolul şaisprezece… Cum a apărut anonim o asemenea practică atât de radicală este mai mult decât ciudat – dacă se presupune, aşa cum este voga, că Anabaptismul a fost un simplu produs al secolului şaisprezece. Dar această tăcere în privinţa aceluia care trebuie creditat cu ideea devine întru totul explicabilă imediat ce se realizează că ceea ce a fost cunoscut ca Anabaptism în timpurile Reformei nu a fost nicidecum ceva nou… Nimeni nu este creditat cu inventarea Anabaptismului secolului şaisprezece pentru motivul suficient că nimeni nu l-a inventat” (Ibid., p. 189). „Rebotezarea este tot atât de veche pe cât constantinianismul” (op. cit., p. 190)
2. Unii din cei mai renumiţi istorici baptişti aprobă sau susţin această teorie – răspuns la acuzaţia că istoricii ce susţin aşa ceva sunt „de mâna a doua”
a. Alexa Popovici, istoric baptist român – „Deşi noi nu punem accentul pe vreo succesiune care să valideze autenticitatea creştină, ci ţinem mult mai mult la o identitate de crez şi de practică, totuşi, dacă ar trebui să prezentăm şi o asemenea succesiune, ea există şi poate fi probată istoric. Înaintea existenţei anabaptiştilor au existat alte grupări religioase, care au avut acelaşi crez şi aceleaşi practici aplicate după învăţătura Noului Testament” (Istoria Anabaptiştilor din România, Ed. Făclia, p. 289-290).
b. Bertalan Kirner, istoric baptist maghiar – „În timpul Reformei, aceste concepţii baptiste [botezarea prin afundare] stârniseră multe controverse. Renumiţii reformatori, Zwingli, Luther şi Calvin purtau discuţii aprige cu baptiştii, şi îi puteau învinge doar prin forţă şi moarte.” (Viaţa misionarului Mihaly Kornya, p. 40). Liderii anabaptişti martiri Felix Manz, Michael Sattler, Balthasar Hubmaier şi Jorg Blaurock sunt menţionaţi ca predicatori baptişti (acest citat dovedeşte faptul că Kirner nu credea că baptiştii au apărut prin John Smyth)
c. John T. Christian, istoric baptist american – „Sunt foarte conştient de imperfecţiunile acestei cărţi, dar prezintă multe informaţii care înainte nu s-au găsit în nici o istorie a Baptiştilor. Am urmărit pe tot parcursul cărţii metoda ştiinţifică de investigaţie şi am lăsat faptele să vorbească de la sine. Nu am nici o îndoială în mintea mea că a existat o succesiune istorică a Baptiştilor din zilele lui Hristos până în prezent. Trebuie amintit că Baptiştii se găseau aproape în fiecare colţ al Europei. Când am găsit o legătură între două grupuri, am afirmat acest fapt, dar când nici o legătură nu a fost vizibilă, nu am încercat să construiesc una. O sinceritate directă este sigura direcţie care trebuie urmărită. Totuşi, din fericire, fiecare fapt adiţional descoperit nu face decât să facă probabile asemenea legături în fiecare caz.
Eu am o atitudine expectativă faţă de viitor. Întâmpin bucuros orice investigaţie, fiindcă adevărul nu are de ce să se teamă de lumină.” (O istorie a baptiştilor, p. 6)
Christian a avut două doctorate, membru în American Society of History, Academia franceză de Istorie, Societatea greacă de Arheologie creştină, a făcut mai multe vizite în Europa pentru cercetări originale şi strângere de documente.
3. Această poziţie nu a fost produsul secolului XIX, ci a fost susţinută de istorici baptişti anteriori.
a. Thomas Crosby, primul istoric baptist englez, în 1738: „Dar ceea ce este mai evident pentru cercetarea noastră spre găsirea primei apariţii a acestei secte este, că aceşti bărbaţi nu au avansat această opinie privitoare la botez ca un lucru cu totul nou, ci ceva ce a fost învăţat de alţii, care au respins ca şi ei erorile şi corupţiile bisericii Romei; şi au afirmat că aceasta a fost opinia Waldenzilor şi Petrobrusienilor, care au fost înaintea lor.
Ei nu s-au considerat pe această bază drept capi şi întemeietori ai unei secte sau religii noi…” (The History of the English Baptists, vol. 1, p. xxvi)
b. Joseph Hooke, apologet baptist englez, în 1701, vorbind despre începutul „sectei” Anabaptiştilor: „…dacă ar fi neîndoielnic că nu este mai veche decât războiul de la Munster... m-aş decide să o părăsesc şi i-aş îndemna şi pe alţii să facă la fel. Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” „…suntem fermi convinşi, şi de aceea afirmăm cu tărie, deşi în smerenie, că această sectă reprezintă exact acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost pentru prima oară numiţi creştini în Antiohia, Fapte 11:26…” „…şi de atunci încoace a existat continuu în lume, fiind urâtă în toate veacurile…” (A Necessary Apology for Baptized Believers, Londra, 1701)
c. John Spittlehouse şi John More, apologeţi baptişti englezi tipăresc o lucrare în 1652, intitulată: O Apologie a Succesiunii Continue a Bisericii Primitive a lui Isus Cristos (numită eronat acum Anabaptişti), din vremea Apostolilor până în prezent
- Concluzie: teoria succesiunii (a existenţei în fiecare veac a adunărilor lui Cristos) este, din punct de vedere istoric, una validă, având suficient suport pentru a fi admisă chiar de istorici adverşi sau seculari. Din citatele alese, rezultă că această teorie nu este nouă printre baptişti, ci este susţinută de cei mai vechi istorici şi apologeţi baptişti; este apărată nu de istorici de mâna a doua, ci de cel mai înalt rang; este recunoscută de mari adversari şi admisă ca probabilă de unii din cei mai mari istorici seculari.
