PREDICĂ LA DUMINICA RUSALIILOR
Drept măritori creştini
Dintre toate sărbătorile creştine de peste an, trei strălucesc în chip deosebit în calea pregătirii şi desăvîrşirii noastre spirituale: Naşterea cea după trup a Domnului Hristos, Învierea Sa în chip minunat din morţi şi Pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii – numită de poporul nostru şi Rusaliile.
Astăzi, cinstim în chip deosebit prin imne, cântări şi rugăciuni, cu nespusă bucurie duhovnicească, sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli adunaţi în ziua Cincizecimii în foişorul din Ierusalim, precum şi asupra celor ce au fost de faţă la acest eveniment deosebit.
Puterea sfinţitoare şi înnoitoare a Duhului Sfînt în lume s-a făcut cunoscută în toate veacurile, deoarece El pururea lucrează pentru sfinţirea oamenilor împreună cu Tatăl şi cu Fiul. Sfîntul Duh a îndemnat pe oameni către adevăr şi i-a învăţat să săvîrşească cele plăcute lui Dumnezeu. Chiar de la începutul Sfintei Scripturi, de pe prima pagină a acesteia, ni se spune: ,,Şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor” (Facere 1; 2). Dar Duhul Sfânt s-a făcut lumii cunoscut prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, astăzi în ziua Cincizecimii, prin pogorârea Sa cea în chip minunat asupra Sfinţilor Apostoli, care erau adunaţi în foişorul din Ierusalim. Prin pogorârea directă a puterii sfinţitoare a Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli, s-a împlinit făgăduinţa Domnului nostru Iisus Hristos, care, după Învierea Sa din morţi, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim pînă ce ,,vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24; 49).
Pentru a înţelege mult mai uşor şi mai bine această sfântă sărbătoare a Rusaliilor este potrivit să cunoaştem şi noi creştinii de astăzi cum s-a petrecut evenimentul pogorârii Duhului Sfînt şi apoi să descoperim semnificaţia lui pentru întreaga noastră viaţă creştină.
La inceputul Faptelor Apostolilor, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca descrie adunarea de la Ierusalim, la care participa apostolii şi ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, risipiţi după Înălţarea Sa la cer. Aceştia aşteptau pogorârea Duhului Sfânt, Duhul care avea să le dea curaj să propovăduiască mulţimilor credinţa în Iisus Hristos răstignit şi inviat, cea mai importantă parte a predicii apostolilor.
Dacă Dumnezeu a amestecat limbile neamurilor, când au construit turnul Babel ca să nu se mai înţeleagă (Facere 11; 1-10), acum Duhul Sfânt rupe barierele şi dezleagă limbile, ca să se înţeleagă din nou.
Fraţi creştini
În capitolul 2 din Faptele Apostolilor este descris evenimentul pogorârii Duhului Sfânt. Aceasta s-a întâmplat „nu după multe zile” de la înălţarea Mântuitorului Iisus Hristos la cer şi anume după 10 zile.
,,Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fãră de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.” (Fapte 2; 1-4)
Vedem că pogorârea Duhului Sfânt a coincis cu sărbătoarea Cincizecimii, o sărbătoare evreiască instituită de Dumnezeu după ieşirea poporului Israel din robia Egiptului. Vreau să menţionez că după Legea lăsată de Dumnezeu prin Moise, toţi bărbaţii din poporul Israel trebuiau să sărbătorească această sărbătoare la Ierusalim. La Fapte 2:5 este scris: ,, Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer”, (unde îi împrăştiase Dumnezeu din cauza neascultării părinţilor lor). Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must. (Fapte 2;11- 13).
Dar să vedem cum explică Sfântul Apostol Petru cele întâmplate în ziua Cincizecimii. (Fapte 2;14-36)
1. Cei care vorbesc în limbi au primit „făgăduinţa Tatălui” pe care au auzit-o de la Mântuitorul Iisus Hristos (şi o găsim scrisă atât la Fapte1;4-5, cât şi în Evanghelia după Ioan 14;16-17, 26; 15,26; 16,7-14 şi în multe alte texte).
Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: ,,Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui”. (Fapte 2;16-21, Ioil 2;28-32)
2. Apoi apostolul Petru dovedeşte din Scripturi că Iisus din Nazaret este Hristosul aşteptat în lume şi că primirea Duhului promis a fost posibilă numai după înălţarea Lui la cer:
,,Dumnezeu a înviat pe acest iisus, căruia noi toţi suntem martori. Deci, înălţându-se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe acesta, cum vedeţi şi auziţi voi.” (Fapte 2;32-33)
Lucrul acesta îl vedem şi din cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos spuse cu mult înainte de răstignirea Sa:
„Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.Iar aceasta a zis-o să-L primească acei ce cred în El”. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El: ,,Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.” (Ioan 7:38-39)
În seara când a fost vândut, Mântuitorul Iisus Hristos, după ce le spune ucenicilor că unul dintre ei îl va vinde, le arată de ce este important ca El să meargă la Tatăl:
,,Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.” (Ioan 16; 6-7)
Tot în această zi are loc si naşterea Bisericii, în mod văzut, deoarece aceasta fusese întemeiată în mod nevăzut de jertfa Mântuitorului de pe cruce.
La versetele Fapte 2; 37-47 vedem efectul care l-au avut cuvintele apostolului Petru asupra oamenilor. Toţi cei prezenţi au rămas străpunşi la inimă şi au întrebat ce să facă ca să fie mântuiţi. Dar vă daţi seama că cei mai mulţi prezenţi la acea sărbătoare erau cei care, acum 50 de zile în urmă, la sărbătoarea Paştilor, strigau în gura mare „Răstigneşte-L!”. Ce aveau ei de făcut acum? Iată soluţia pe care le-o dă apostolul Petru:
,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru. Şi cu alte mai multe vorbe mărturisea şi-i îndemna, zicând: Mântuiţi-vă de acest neam viclean. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.” (Fapte 2;38-41)
După cum am mai menţionat Pogorârea Duhului Sfânt a coincis cu sărbătoarea Cincizecimii. Sărbătoarea Cincizecimii încheia ciclul sărbătorilor de primăvară. Evreii aveau o serie de sărbători primăvara şi o serie de sărbători toamna, care coincideau cu recoltele de primăvară şi, respectiv, de toamnă. Toate sărbătorile poporului Israel purtau o umbră a lucrării pe care avea să o facă Mântuitorul Iisus. Prinderea şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos a coincis cu începutul sărbătoarii Paştilor, când evreii sărbătoreau ieşirea din robia Egiptului(Luca 22;1-23) – prin moartea Lui am fost,şi noi, eliberaţi din robia păcatului (Roamni 6;6). Învierea Lui a coincis cu sărbătoarea primelor roade, care se sărbătorea în prima zi a săptămânii care urma după începutul secerişului –Mântuitorul Iisus este pârga (primele roade) celor adormiţi, adică a celor înviaţi într-un trup nou, nemuritor (1 Corinteni 15;20). Pogorârea Duhului Sfânt şi naşterea bisericii a coincis cu sărbătoarea Cincizecimii când se sărbătoarea recolta de primăvară. Despre felul cum trebuia sărbătorită această sărbătoare puteţi citi la Levitic 23;15-22.
Poate vă întrebaţi care este originea cuvântului Rusalii? În Sfânta Scriptură nu este folosit cuvântul „Rusalii”. Am căutat să aflu care este originea acestui cuvânt şi iată ce am găsit:
Rusaliile sunt o străveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani, Rosalia, ,,Sărbătoarea Trandafirilor” era o zi închinată cultului morţilor, în care pentru sufletele celor dispăruţi se aduceau ofrande: alimente şi trandafiri pentru a le îmblânzi. Se pare că Rusaliile se sărbătoreau la începutul verii, în aceiaşi perioadă când creştinii sărbătoreau Pogărârea Duhului Sfânt. Presupun că atunci când mulţi din strămoşii noştri s-au convertit la creştinizm, ei au început să sărbătorească Pogorârea Duhului Sfânt, dar cu timpul aceste două sărbători s-au contopit, păstrând ambele denumiri:atât Pogorârea Duhului Sfânt, cât şi denumirea de Rusalii. Probabil de aici se trag şi unele obiceiuri nebiblice care însoţesc sărbătoarea de Rusalii.
Există o serie de traditii, obiceiuri, legende si supersitii de Rusalii. În traditie se spune că cei care nu ţin sărbătoarea de Rusalii vor fi pedepsiţi de Iele. Acestea le vor lua minţile sau ii vor schilodi. ,, Ielele”, sunt făpturi fabuloase, înzestrate cu puteri magice care sălăsluiesc în vazduh, munţi, peşteri, păduri şi pe malul apelor şi cascadelor. Pe timpul nopţii, în lumina lunii, se spune că Ielele se scaldă goale în izvoare, despletite şi dezlănţuite. Sunt temute mai ales dansurile Ielelor şi din vremuri îndepărtate se cunoaşte că dansul lor este numit Hora Ielelor, ele adorând să danseze desbrăcate în cerc, având părul despletit, clopoţei la glezne, dansul lor fiind unul magic, bogat în taine şi simboluri de neînţeles pentru muritori. Ielele nu fac rău celor ce care le evită, ele devin rele numai dacă sunt provocate sau dacă dansul lor este privit. Atunci se spune că se răzbună pe ,,vinovat ” luandu-i minţile definitiv. Ele, pedepsesc şi pe aceia care lucrează în această zi considerată a dansului lor, şi nu o preţuiesc şi sărbătoresc cum se cuvine.
La sate în special se păstrează tradiţia ca în această zi să se ducă la biserică pentru sfinţire crengi de tei şi nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Aceste crenguţe se agaţă apoi la straşina caselor sau la icoane. Se spune că acestea te vor apăra de cele rele şi în plus, se mai spune că acestea ar căpăta puteri miraculoase pentru vindecarea celor care suferă de surzenie.
Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grîndinii.
Preoţii şi sătenii ies pe câmp în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.
In ziua de Rusalii există şi obiceiul numit ,,udatul nevestelor“. Conform tradiţiei se spune că numai femeile care vor fi udate vor fi sănătoase tot anul şi vor fi mai frumoase.
Legat de Rusalii este şi faimosul joc al Căluşarilor, dans ritual care vine de la săritul peste foc pentru a scăpa de iele, zânele rele. Dansul Căluşarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit Dansul Ielelor ce i-a luat minţile, acesta fiind singurul leac. Dansul Căluşarilor este un dans păstrat din vechimi şi care urmăreşte să îndepărteze vraja picurată peste cel sedus şi să pună pe fuga ielele.
Acest Mit al Ielelor, Rusaliilor în timp s-a suprapus peste Sărbătoarea Creştină a Sfintelor Rusalii, iar din sărbătoarea păgână, a devenit sărbătoare creştină, păstrându-se de atunci aceste obiceiuri, datini, superstiţii şi legende cu Iele.
Iubiţi credincioşi
Sărbătoarea Cincizecimea sau Rusaliile cinsteşte un fapt permanent, e binecuvântare în Biserică şi în sufletele credincioşilor până la sfârşitul veacurilor. Când Duhul lui Dumnezeu a venit peste Apostoli, El n-a apărut ca un fapt unic şi trecător, ci a început o epocă fără de sfârşit, a rămas în Biserică până azi şi va rămâne până la sfârşitul lumii, considerată ca ,,Trup tainic al lui Hristos”. Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul care a zis la Cina cea de Taină: ,,Ruga-voi pe Tatăl Meu şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac” (Ioan 14; 16). Aşadar, această făgăduinţă s-a împlinit când Duhul Sfânt s-a pogorât în limbi de foc asupra Apostolilor şi, după a lui Dumnezeu rânduială, a rămas în Biserică şi lucrează asupra vieţii şi asupra sufletelor noastre, ale creştinilor, spre a ne fi de ajutor la toate nevoile noastre sufleteşti şi trupeşti.
Dar cine ar putea cuprinde vreodată în cuvânt toată înălţimea şi adâncimea, toată bogăţia de daruri a Duhului Sfânt, pe care le revarsă această fântână, Biserica, în viaţa lumii, din acea binecuvântată zi cu ploaia de foc? Tot ce-am putea spune mai cuprinzător e că nu există un singur moment în viaţa omului, de la naştere şi până la mormânt, care să nu fie învăluit de tainele Duhului. Şi chiar atunci când ni s-ar părea că toate s-au sfârşit, Mângâietorul deschide muribundului taina unei alte vieţi, zarea veşniciei în care îl aşteaptă Mirele ceresc, şi-l face să rostească plin de încredere: ,,Amin. Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa 22; 20).
Fântâna Darurilor Duhului Sfânt este Biserica, cu aceeaşi chemare, care de două mii de ani mângâie, înviorează, întăreşte şi înalţă pe oamenii singuratici şi popoarele: ,,De însetează cineva, să vină la mine şi să bea! Căci cine va bea din aceasta nu va înseta în veac, ci apa se va face în izvor de apă care curge spre viaţa veşnică” (Ioan 4; 14).
Atârnă de noi să primim darurile Sfântului Duh, ele se împart după vrednicia fiecăruia dintre noi, după puterea credinţei şi a iubirii creştine ce sălăşluieşte în noi, arătată prin faptele şi viaţa noastră. După dovada de biruinţă asupra păcatului, prin o muncă conştientă şi o luptă continuă, pentru unii grea şi anevoioasă, pentru alţii plăcută şi dorită. Dar pentru toţi aducătoare de roade.
Iar roadele Duhului – ,,dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galatateni 5; 22) sunt comorile cele mai alese ale sufletului omenesc. Comori care nu mor. ,,Pe care moliile şi rugina nu le strică şi hoţii nu le fură, nici le sapă”, şi care dau mărturie vredniciei noastre.
De astfel de daruri s-au învrednicit toţi sfinţii, toţi mucenicii, toţi mărturisitorii şi apărătorii creştinismului. Astfel de daruri au strălucit în întreaga înfăţişare a lor. Şi le-a pătruns toată fiinţa şi le-a îndreptat întreaga voinţă şi lucrare spre a împlini legea şi voia lui Dumnezeu.
De acest Duh trebuie să ne lăsăm şi noi călăuziţi paşii vieţii noastre şi să ne rugăm Lui zicând: ,,Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului carele pretutindenea eşti şi toate le împlineşti. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte între noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, Sufletele noastre”. Amin.
Preot David Marian, Parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord, Năvodari
