Cu câteva săptămâni în urmă am avut o sesiune de întrebări şi răspunsuri împreună cu Austin Duncan şi am vorbit pe tema bisericii. Am discutat mult pe tema bisericii, a sensului şi vieţii bisericii aici la Grace Church de-a lungul timpului. De fapt, ne întoarcem la începutul începutului - prima predică pe care am ţinut-o aici pe data de 9 Februarie 1969, în prima mea duminică, a fost consacrată întrebării: “Cine aparţine cu adevărat bisericii? Cine este cu adevărat şi în mod real parte a bisericii?” Acesta a fost punctul de început, care a continuat să reprezinte mereu o parte importantă a mesajului asupra căruia ne concentrăm în lucrarea şi în învăţătura noastră pentru a fi siguri că înţelegem natura bisericii, funcţia şi semnificaţia sa. Mai precis, biserica nu este o clădire. Biserica nu este o instituţie sau o asociaţie. Atunci când ne referim la biserică, vom folosi acel cuvânt despre care am vorbit acum câteva săptămâni, ekkaleo, “cei chemaţi afară”. O biserică este o adunare a celor care sunt chemaţi de Dumnezeu spre mântuire, spre răscumpărare, spre adopţie, spre convertire, justificare şi, în cele din urmă, spre glorificare.
Aşadar, atunci când vorbesc despre biserică, mă refer la oamenii care constituie biserica. Nu mă refer la clădire, nici la instituţia bisericii, nici la o anumită denominaţiune sau la o teologie ori stil anume, ci mă refer la oamenii în carne şi-n oase care respiră şi care formează biserica. Cum trebuie să înţelegem biserica şi cum funcţionează aceasta?
Consider că am studiat atât de mult în Vechiul Testament despre persoana lui Hristos iar acum în Evanghelia după Ioan încât am acoperit atât de mult din acest subiect care este inepuizabil. Dar poate a sosit momentul să schimbăm puţin placa şi, în săptămânile care urmează, vreau să vă vorbesc despre cum trebuie să înţelegeţi biserica, Biserica lui Isus Hristos.
Cu ani în urmă ascultam un program de radio creştin şi a sunat un ascultător – era unul din acele programe în timpul cărora ascultătorii puteau intra în direct – care a întrebat: “Ce anume caut într-o biserică?” Am dat radio-ul mai tare pentru că voiam să aud răspunsul. Iar răspunsul a fost – l-am şi notat – “cauţi tovărăşie, grijă şi comuniune” – acestea sunt aspectele cele mai importante. Dar poţi găsi aşa ceva şi într-un bar sau într-un club. Poţi găsi aşa ceva într-o mie şi una de asociaţii şi evenimente sociologice. Nu acesta este răspunsul corect.
Cum alegem o biserică? Unii sunt foarte superficiali în privinţa asta. Cu ani în urmă s-a făcut un studiu conform căruia “cel mai important lucru pe care-l face o biserică pentru a atrage oamenii este să asigure parcarea.” Locul de parcare era cel mai important detaliu. Imediat după el venea supravegherea copiilor în timpul programului. Am continuat să citesc lista, căutând rolul pastorului, dar acesta nu apărea înainte de locul şase sau chiar mai jos. Erau o multitudine de detalii pe care oamenii le considerau ca fiind importante – stilul, confortul, muzica, sistemul de aer condiţionat, atmosfera prietenească.
Dar tu ce anume cauţi într-o biserică? Şi cum ar trebui să fie o biserică? Ei bine, aceasta este o întrebare care are răspunsuri biblice foarte clare. Dar, pentru a da un răspuns fundamental, iar aceasta ar fi o chestiune de Ecleziologie 100%, un singur lucru este important: cum se raporteaza oamenii aceştia care se adună împreună la Scriptură? Asta este ceea ce contează cu adevărat. Cum se raportează ei la Cuvântul lui Dumnezeu? Ce cred ei despre Biblie? Ce rol are Biblia în viaţa lor, în predicarea şi în învăţătura lor?
Cred că aceste lucruri pot fi rezumate prin ceea ce spune psalmistul în Psalmul 119:161: “Dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale.” Cel mai clar semn al unei biserici adevărate este că aceasta reprezintă o adunare de oameni ale căror inimi venerează Cuvântul lui Dumnezeu. Folosind termenii din Isaia 66 ei tremură la Cuvântul Lui. Tremură la Cuvântul Lui.
Printre arhitecţii lucrării stilistice din zilele noastre este foarte la modă să afirmi că biserica tradiţională a eşuat. Este un lucru care se aude la tot pasul. Unul dintre prietenii mei a scris de curând un articol pe această temă încercând să demonstreze că biserica este acuzată în mod repetat astăzi de eşec – biserica a eşuat. Se spune că biserica a eşuat. Uitaţi-vă la lumea din jur; aceasta este dovada că biserica a eşuat. Uitaţi-vă la America şi la declinul său moral şi la felul în care a abandonat Scriptura. Este aproape evident că ne aflăm într-o direcţie unde situaţia stă cam aşa: să eliminăm Biblia – acesta este pasul numărul unu. Să eliminăm Biblia – din discursul public, de pretutindeni. Al doilea pas este să răsturnăm moralitatea. Să facem ceea ce scrie în Isaia 5 – “să transformăm amarul în dulce, dulcele în amar, lumina în întuneric, întunericul în lumină, binele în rău, răul în bine. Iar acum este o infracţiune să nu afirmi homosexualitatea, să nu susţii imoralitatea. Să răsturnăm moralitatea cu susul în jos. Al treilea pas este să cerem toleranţă, să cerem toleranţă. Al patrulea pas este să fim intoleranţi faţă de cei care nu sunt toleranţi. Iar al cincilea pas este persecuţia. Iar noi ne îndreptăm vertiginos către ultima etapă – persecuţia. Priveşti la lumea înconjurătoare şi îi auzi pe oameni zicând: “Iată unde ne aflăm, biserica este pe cale să fie persecutată.” Atât de departe am ajuns iar aceasta este o dovadă a eşecului bisericii. Biserica a eşuat. Uitaţi-vă la starea în care se află popoarele. Uitaţi-vă la starea planetei. Biserica a eşuat, aşa că biserica trebuie să-şi schimbe strategiie – ni se spune.
Dar adevărul este că biserica poate eşua doar într-un singur fel. Poate eşua doar într-un singur fel. A greşit prin a nu fi biblică. Acesta este singurul mod în care biserica poate da rateuri. Dacă o biserică Îi este credincioasă Cuvântului lui Dumnezeu, nu poate eşua. Nu are cum eşua. Dacă biserica trăieşte şi proclamă Cuvântul lui Dumnezeu nu eşuează. Nu poate eşua pentru că Dumnezeu Îşi îndeplineşte scopul prin Cuvântul Său. El salvează prin Cuvântul Său şi sfinţeşte prin Cuvântul Său. El dă har prin Cuvântul Său. Biserica poate eşua doar într-un singur fel şi, anume, prin a nu fi biblică. Nu se pune problema să rateze prin strategiile sale. Nu se pune problema să rateze pentru că nu se conectează la cultura înconjurătoare. Nu eşuează prin strategiile de marketing. Dacă biserica a eşuat, a eşuat într-un singur mod şi, anume, prin a nu fi biblică. Şi sincer, există multe aşa-zise biserici care au eşuat prin a nu fi biblice.
Este un singur mod corect de slujire şi acela este cel biblic. Cu mulţi ani în urmă am citit o carte şi am împărtăşit ce vă voi spune acum cu mulţi ani în urmă – o carte scrisă de Alexander Calandra. Este o carte despre matematică – există unii predicatori atât de disperaţi încât citesc până şi cărţi de matematică pentru că pot găsi ilustrări bune în asemenea cărţi. El preda la Washington University, de fapt, în St. Louis, Missouri – o universitate prestigioasă – preda matematică. Alexander Calandra a decris unele din experienţele sale ca profesor de matematică. El a scris despre un coleg, un profesor care ţinea un curs de matematică de nivel superior şi care a dat un examen. Examenul consta dintr-o singură întrebare, numai una şi anume: “Arătaţi cum este posibil să determinaţi înălţimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru.” Aţi reţinut? “Arătaţi cum este posibil să determinaţi înălţimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru.” Studenţii au lucrat o oră la răspunsuri, iar unul dintre acestea a ieşit în evidenţă. Studentului care a scris acest răspuns i-a dat zero puncte. Iată răspunsul acestuia: “Urcaţi barometrul pe acoperişul clădirii, legaţi-l cu o sfoară lungă, lăsaţi barometrul în jos până la sol, măsuraţi lungimea sforii şi astfel obţineţi înălţimea clădirii cu ajutorul barometrului.”
Deoarece acest răspuns nu demonstra nici o urmă de competenţă în domeniul fizicii şi nu ţi-ai dori să elimini un asemenea student lăsându-i iluzia că ştie ce face, profesorul i-a acordat zero puncte. Studentul a întrebat dacă i se mai dă o şansă. Aşa că profesorul i-a răspuns, fără tragere de inimă: “Îţi mai dau o şansă ai şase minute.” Cinci minute mai târziu studentul nu scrisese încă nimic. Profesorul s-a uitat la el şi i-a zis: “Renunţi?” El a răspuns: “Nu, doar că am multe variante de răspuns şi încerc să-mi dau seama care dintre ele v-ar plăcea cel mai mult.” Studentul scrise repede: “Duceţi barometrul pe acoperiş, aplecaţi-vă peste muchia acperişului, daţi drumul barometrului, măsuraţi timpul căderii cu un cronometru, folosiţi formula spaţiul egal cu jumătate din pătrat şi calculaţi înălţimea. Acest răspuns l-a înfuriat şi mai mult pe profesor. A întrebat: “Mai ai şi alte soluţii?” “O, da!” răspunse studentul. “Ieşim afară într-o zi însorită, măsurăm umbra barometrului şi măsurăm umbra clădirii prin regula de trei simplă. Putem determina înălţimea clădirii pentru că ştim înălţimea barometrului.” “Dar, domnule profesor, am o soluţie care o să vă placă şi mai mult. Mergem la parterul clădirii. Luăm barometrul, îl punem pe zid, urcăm scările, facem semne pe perete cu creionul, urcăm până la acoperiş, coborâm din nou scările, numărăm fiecare semn cu creionul şi obţinem astfel înălţimea clădirii în unităţi de înălţime a barometrului.” “Domnule profesor”, continuă studentul, “iată acum cel mai bun răspuns. Cu siguranţă cel mai bun dintre toate. Mergem la subsol, ciocănim la uşa administratorului şi îi zicem: “Dacă îmi spuneţi cât de înaltă este această clădire, vă dau acest frumos barometru.”
Uneori, când privesc la viaţa bisericii, văd că oamenii fac exact acelaşi lucru. Veţi întreba: “Care este răspunsul? Care este răspunsul?” Răspunsul se bazează pe diferenţa în presiunea atmosferică. Există un răspuns corect. Există un răspuns ştiinţific bazat pe utilizarea barometrului. Se petrec o mulţime de nebunii care dovedesc lipsa de cunoaştere în ceea ce priveşte natura şi viaţa bisericii după modelul biblic. Există un mod corect în care funcţionează biserica. Există un mod corect în care funcţionează biserica şi acest mod ne-a fost revelat prin legile şi principiile Sfintei Scripturi. Toate aspectele vieţii bisericii trebuiesc să fie în conformitate cu o teologie sănătoasă, o învăţătură sănătoasă şi cu adevărul bibilc. Adevărul Noului Testament delimitează biserica aşa cum delimitează orice altă zonă a teologiei. El elimină aceste crize de identitate. El elimină toate aceste răspunsuri noi, toţi aceşti substituenţi care demonstrează lipsa de competenţă reală şi nesupunerea faţă de autoritate.
Acel student, apropos, era un rebel. El sfida autoritatea profesorului. Sunt mulţi cei care sfidează autoritatea Domnului bisericii Însuşi, propunând propriile lor scheme în loc să facă ceea ce a instituit Domnul. Biserica este regatul ceresc. Biserica este tărâmul spiritual peste care domneşte Regele Hristos. Biserica este frăţia, comuniunea tuturor sufletelor cărora Duhul Sfânt le-a dat viaţa veşnică – biserica Îi aparţine lui Hristos. Viaţa bisericii se află sub autoritatea Regelui Isus. El este Capul bisericii. Despre aceasta vom vorbi poate săptămâna viitoare puţin, sau peste două săptămâni.
Aşadar, ca pastor, sunt obligat şi limitat de teologia bisericii, de ceea ce spune Biblia despre biserică. Biblia deţine controlul asupra vieţii bisericii. Biblia are autoritate asupra întregii lucrări, întregii învăţături, uceniciazări, evanghelizări şi asupra tuturor eforturilor misionare. Şi, ca să fiu cinstit cu dvs, sunt total indiferent faţă de aşteptările culturii înconjurătoare. Total indiferent. Nu mă preocupă aşteptările culturii înconjurătoare. Sunt imun la strategiile pragmatice. Nu mă privesc sondajele de opinie şi statisticile. Nu am nicio curiozitate cu privire la felul cum şi-ar dori cei care nu sunt născuţi din nou să fie biserica. Şi nici nu mă interesează capriciile creştinilor lumeşti şi imaturi care ar vrea să transforme biserica într-un mod de distracţie.
Există un singur adevăr care mă influenţează şi care influenţează orice conducător credincios al bisericii şi anume, ce îmi porunceşte Regele mie, ca rob al său, să fac în Numele Lui, în împărăţia Lui, pentru că, biserica este împărăţia Lui. Pavel spune: “Ce se cere de la ispravnici” – iar aceasta este o isprăvnicie – “este să fie găsiţi credincioşi” – credincioşi. A fi credincios presupune, pur şi simplu, să te conformezi, să fii supus şi ascultător faţă de ceea ce ţi-a dat Dumnezeu să faci.
A fi pastor, prezbiter sau conducător în biserică mă situează pe locul imediat următor după Hristos care este Marele Păstor, după cum Îl numeşte Petru. Iar eu sunt pur şi simplu un ajutor de păstor, îndeplinindu-I ordinele aşa cum sunt expuse în Scriptură. Iubesc biserica. Viaţa mea este biserica. Există şi alte lucruri pe care le fac, dar ele sunt subordonate păstoririi bisericii lui Dumnezeu şi rolului meu de membru al bisericii. Nu aş putea părăsi biserica. Nu aş fi în stare să fac ceva diferit de ceea ce fac acum. Ori de câte ori mi se cere să fac altceva, să renunţ la rolul meu de pastor şi să mă implic în alt tip de lucrare – ca un soi de director de lucrare sau conducător de lucrare sau învăţător itinerant sau predicator – răspunsul vine întotdeauna prompt, total şi irevocabil: “Nu, nu pot părăsi biserica.” Biserica este singura instituţie pe care Domnul a fondat-o vreodată şi pe care a promis s-o binecuvânteze. Biserica este a Lui şi aceasta este singura care-I aparţine. Toţi oamenii lui Dumnezeu care se află astăzi în lume sunt parte a bisericii. Ei sunt trupul Lui, funcţia Împărăţiei. Toate funcţiile Împărăţiei se desfăşoară în viaţa bisericii. Tot ceea ce Dumnezeu a poruncit copiilor Săi are loc în părtăşie în biserică prin darurile şi slujirea copiilor lui Dumnezeu care formează biserica.
Biserica este singurul mod prin care se pot pastori copiii lui Dumnezeu. Este turma Domnului. Eu pot scrie cărţi. Pot ţine conferinţe. Pot merge dintr-un loc în altul şi pot vorbi în diverse locuri. Pot vorbi la radio. Pot apărea la televizor. Toate aceste lucruri sunt auxiliare bisericii pentru a-i ajuta pe credincioşii din alte locuri, dar acestea sunt doar resursele care vin în ajutorul întăririi bisericii. Dar oricine este chemat la slujire este chemat la biserică. Oricine este chemat să păstorească este chemat să păstorească biserica, turma lui Dumnezeu, să vegheze asupra sufletelor credincioşilor ca unul care va da socoteală, după cum scrie în Evrei 13. Noi trebuie să conducem şi să hrănim şi să ne pregătim să conducem şi să hrănim. Şi suntem răspunzători pentru asta.
Şi toate răsplătirile, în sens real, toate răsplătirile adevărate, marile bogăţii ale slujirii sunt, în primul rând, savurate în biserică. Doar în biserică vedem puterea Cuvântului lui Dumnezeu în acţiune pe termen lung. Doar în biserică vedem oameni sfinţindu-se. Pot scrie o carte, pot predica la radio şi mă pot întâlni cu o persoană care îmi împărtăşeşte cât de mult a însemnat asta pentru el sau ea, dar nu pot cunoaşte decât vieţile oamenilor alături de care trăiesc, în biserică. Şi pot vedea lucrarea de sfinţire şi pot gusta fructul slujirii prin Cuvânt şi lucrarea Duhului Sfânt în vieţile lor.
Mi-este teamă să nu-I fiu loial Regelui Meu, Domnului Meu, Capului bsericii şi, în acelaşi timp, sunt încântat şi bucuros să-I fiu credincios. Mi-e teamă să nu fiu credincios şi sunt fericit să fiu credincios. Desigur, doresc să evit să-L supăr dar, în acelaşi timp, doresc să mă bucur de bunăvoinţa Lui. Acest lucru stabileşte direcţia bisericii.
Scopul funcţiei de conducere în biserică este de a-i face pe copiii lui Dumnezeu să se conformeze Cuvântului lui Dumnezeu. Şi, cel mai strălucit exemplu în acest sens este Hristos Însuşi. Aşadar, a fi folosit de Dumnezeu ca un instrument prin care Cuvântul reuşeşte să-i influenţeze pe copiii lui Dumnezeu pentru a-i forma după modelul lui Hristos – acesta este sensul slujirii. Exact acesta. Iar slujirea în biserică este dominată de predicare şi învăţătură. Aceasta este esenţa. Propovăduiţi Cuvântul şi daţi învăţătură din Cuvânt. Bisericii i-au fost daţi evanghelişti, învăţători. În ambele cazuri ei proclamă adevărul. Ei împărtăşesc învăţături din Scriptură, adevărul. Învăţătorii şi predicatorii hrănesc turma Domnului cu Scriptura. Propovăduiţi la timp şi ne la timp – cunoaşteţi toate aceste îndemnuri.
Astfel, când ne gândim la biserică – vă ofer doar o perspectivă de ansamblu – când ne gândim la biserică, despre aceasta vorbim – şi anume, despre o adunare de oameni care trăiesc sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, care trăiesc printr-o înţelegere limpede a Cuvântului lui Dumnezeu care le-a fost adus de către lideri şi învăţători credincioşi care propovăduiesc aceste adevăruri şi susţin ceea ce proclamă prin modul lor de viaţă.
Nu aş putea fi fericit în afara bisericii. Nu aş putea fi satisfăcut în afara bisericii. Biserica este viaţa mea. Biserica este locul unde trăiesc, mă mişc şi în care îmi am fiinţa, aşa cum este cazul oricărui credincios. De aceea, nu uităm “strângerea noastră laolaltă”. De aceea, aşa cum citim în Evrei 10, “ne adunăm împreună pentru a ne îndemna unii pe alţii la dragoste şi fapte bune, cu atât mai mult acum, văzând cât de aproape este ziua revenirii Lui.”
Acum, dacă dorim să începem cu o definiţie biblică, să mergem la Matei capitolul 16, pentru că acesta este primul loc din Noul Testament în care se face referire la biserică. Este un pasaj cunoscut din Scriptură, iar în versetul 18 avem această afirmaţie a Domnului: “Îmi voi clădi biserica.” Este prima oară când întâlnim termenul “biserică” în Noul Testament. “Îmi voi clădi biserica Mea.” El nu vorbeşte despre o clădire; El nu vorbeşte despre organizaţii, instituţii, programe şi strategii. El vorbeşte despre oameni - “Îmi voi clădi biserica Mea.” “Îmi voi clădi biserica Mea.” Pronumele posesiv din “biserica Mea” ne reaminteşte că biserica nu ne aparţine nouă, ci Lui. Îi aparţine Lui.
În Fapte capitolul 20 ni se reaminteşte că Dumnezeu şi-a cumpărat biserica prin propriul Său sânge. Am fost răscumpăraţi, spune Petru, nu cu lucruri pieritoare – cu argint sau cu aur, ci cu sângele scump al Domnului Isus Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. Astfel, cu un sacrificiu enorm, Domnul a plătit preţul pentru biserica Sa şi Îşi construieşte biserica. Singura întrebare pe care o pun este: “Ce-mi cere Domnul bisericii ca să-L slujesc în edificarea bisericii Sale?”
După această introducere despre biserică din Matei 16, ne apropiem de această mică secţiune din Scriptură şi doresc să vă dezvălui nişte adevăruri minunate, fundamentale care apar aici. Cred că sunt şase sau şapte ani – cred că era în 2006 sau 2007 - de când am parcurs aceste pasaje cu bărbaţii care participau la Conferinţa Pastorilor. Şi în mod categoric reprezintă un fragment care vă va ajuta să înţelegeţi ce constituie o biserică adevărată. Sunt câteva lucruri şi vă voi împărtăşi doar unele dintre ele, probabil nu pe toate în seara asta, vom continua şi duminica viitoare. Aici sunt elementele esenţiale care definesc o biserică.
Numărul unu, o biserică este o adunare de persoane mântuite care mărturisesc un lucru minunat. Notaţi “mărturisesc un lucru minunat”. Să citim începând cu versetul 13: “Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: “Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” Ei au răspuns: “Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia, sau unul din prooroci.” “Dar voi”, le-a zis El, “cine ziceţi că sunt?”
La această întrebare, biserica, adevărata biserică, dă un răspuns corect. Da? Înainte de toate, biserica este definită prin Cristologia sa. Prin Cristologia sa. “Dar voi, cine spuneţi că sunt Eu?” Petru răspunde, nu numai pentru sine, ci şi în numele tuturor celorlalţi ucenici: “Tu eşti Hristosul, Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Viu” – acesta eşti Tu.
Noi ştim din Scriptură că Isus este de asemenea prezentat drept piatra din capul unghiului. Pavel scrie în 1 Corinteni 3 că Isus este temelia. Petru spune că El este piatra din capul unghiului. Biserica este construită pe El. El este temelia. 1 Corinteni 3: “Nimeni nu poate clădi pe vreo altă temelie.” Din nou, în Efeseni 2, Hristos este piatra de temelie şi piatra din capul unghiului. Aşadar, trăsătura primordială şi definitorie a unei biserici adevărate este aceea că are o viziune biblică asupra lui Isus Hristos. Nu este o perspectivă superficială sau sentimentală. Nu este o perspectivă conform căreia Isus este doar un profet şi nimic altceva, aşa cum susţin liberalii. Este viziunea corectă asupra lui Hristos. Dacă cineva propovăduieşte un alt hristos, să fie anatema, să fie blestemat. Dacă cineva propovăduieşte o altă evanghelie, să fie blestemat. Acestea sunt scrise de Pavel. Iar Ioan 2 – dacă cineva vă aduce altceva decât Hristosul adevărat, nici măcar să nu-l ascultaţi, comite o eroare gravă. Totul începe de la Cristologie.
Daţi-mi voie să mă întorc puţin la versetul 13. Cezareea din Filipi este un oraş pe graniţa de nord a Israelului cu Libanul. Era cunoscută iniţial sub numele de Paneas. Denumirea a fost schimbată în onoarea lui Iulius Caesar. Denumirea de Paneas provenea de la numele zeului grec Pan. Ştiţi ce este un nai, flautul lui Pan. Micuţul zeu care cântă la nai era zeul Pan. Era un centru al vieţii greceşti şi romane. Era un centru idolatru. Erau idoli peste tot datând din epoca grecească. Iar odată cu sosirea lui Caesar, acolo s-a construit un templu în cinstea zeului Augustus Caesar, iar oraşul a primit un nume nou în cinstea lui Caesar. Era locul din Israel unde culturile religiilor non-iudaice din lume veniseră să se întâlnească. Acolo se aflau şi evrei, dar era situat pe graniţa de nord aşa încât absorbise tot pagânismul generaţiilor anterioare. Era locul potrivit pentru clarificarea ideii de mântuire, de biserică şi adevărul despre Domnul Isus Hristos. Chiar în acest mediu, un mediu idolatru, Domnul nostru pune întrebarea: “Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” Iar la această întrebare vin diverse răspunsuri: Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia, unul dintre profeţii care se vor ridica din poporul evreu. “Dar voi cine spuneţi că sunt Eu?” În versetul 16 ei afirmă că El este Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Unsul, Mântuitorul promis; că El este divin şi uman.
Aceasta este mărturisirea care defineşte adevărata biserică. Dacă această mărturisire nu este făcută, atunci nu avem oameni cu adevărat credincioşi. Biserica nu este un grup de oameni care au nevoie de o discuţie motivaţională. Nu este un grup de necredincioşi cărora le place muzica. Nu este o adunare de persoane nemântuite care au nevoie de ajutor pentru a-şi rezolva dependenţele. Nu este formată din oameni care doresc să simtă şi să experimenteze spiritualitatea. Nu este un grup de oameni care îndeplinesc nişte ritualuri şi tradiţii fără sens. Biserica este adunarea acelora care fac această măreaţă mărturisire de credinţă în Domnul Isus Hristos. Pentru a extinde puţin – Romani 10 – care cred în El, care cred că Dumnezeu L-a înviat din morţi şi care-L mărturisesc pe Isus ca Domn. Este acea adunare de oameni care cred în numele Lui – Ioan 20:31 – şi care au astfel viaţa veşnică.
Un imn de demult care era evident cântat în biserică ne ajută să pătrundem aceste adevăruri. Dacă ne uităm împreună la epistolele lui Pavel, ne aplecăm asupra acestei scrisori către Timotei. Iar în 1 Timotei 3:15 citim următoarele lucruri despre biserică: biserica este “casa lui Dumnezeu”, este familia lui Dumnezeu. Este o familie în sensul că toţi am fost născuţi în ea, toţi am fost regeneraţi. Este “biserica Dumnezeului viu.” Este “stâlpul şi susţinătoarea adevărului.” Acestea toate sunt nişte referinţe minunate şi instructive cu privire la biserică văzută ca familie a lui Dumnezeu prin regenerare, ca biserică a Dumnezeului Celui Viu – mai precis, ca posesoare a vieţii lui Dumnezeu, ca stâlp şi susţinătoare a adevărului, formată din aceia care au venit la adevăr, cred adevărul, îmbrăţişează adevărul, aud adevărul, proclamă adevărul.
Iar versetul 16 mai aduce nişte completări. Această adunare de oameni care alcătuiesc familia lui Dumnezeu, care au viaţa lui Dumnezeu, care deţin adevărul lui Dumnezeu, mărturisesc acelaşi lucru. Ei mărturisesc acelaşi lucru, “homologoumenosv, “fără deosebire”; ei toţi spun acelaşi lucru. “Logoumenos”, “logeo”, “a spune”; “homo”, “acelaşi lucru, la fel.”
Ei toţi spun acelaşi lucru. Toţi credincioşii, toţi aceia care formează o biserică adevărată, mărturisesc un singur lucru. Şi care este acest lucru altul decât că Isus este Dumnezeu întrupat. El este Domn; El este Mântuitorul, El este Regele. Această mărturisire este unanimă şi apare într-un imn în versetul 16 - şase verbe la persoana a treia singular, la modul aorist în originalul grec. Este dispus ca un poem cu ritm şi construcţii paralele, iar subiectul este Hristos – “Cel care”, adică Hristos – “Cel care S-a dezvăluit în trup” – adică întruparea, manifestarea eternului Fiu al lui Dumnezeu într-un trup omenesc – “a fost justificat prin Duhul.”
Această justificare este “dikaioma”, care înseamnă “neprihănit” – care a fost neprihănit sau justificat prin Duhul. Vă amintiţi că El S-a supus puterii Duhului Sfânt prin care a fost demonstrată şi manifestată neprihănirea Lui. Asupra Lui au vegheat îngerii la naşterea Lui, în momentul ispitirii Sale, la învierea Lui – “propovăduit printre popoare, temei de credinţă în lume, înălţat în slavă” – la înălţarea Lui.
Aceasta este mărturisirea comună, credem în Hristos ca Dumnezeu revelat în trup, dovedit neprihănit prin Duhul Sfânt, slujit de îngeri pe tot parcursul vieţii Sale, de la naştere la înviere, ca Acela propovăduit în Evanghelie printre popoare pentru mântuire, temei de credinţă în lume, Cel înălţat în slavă. Aceasta este mărturisirea noastră, Dumnezeirea Lui, întruparea Lui, naşterea din fecioară, sfinţenia Lui. Este afirmat şi aprobat de Dumnezeu, consfinţit de către îngeri, propovăduit de apostoli şi de profeţi, crezut de păcătoşi, înălţat în slavă pentru a se aşeza la dreapta Tatălui. Aceasta nu este o viziune sentimentală asupra lui Isus. Acesta nu este Isusul din evanghelia prosperităţii. Acesta nu este Isusul misticilor. Acesta nu este un isus al acelora care pretend că El ar fi un fel de spiriduş care apare la porunca oamenilor ca să creeze pentru tine lumea aşa cum o doreşti. Acesta este Isus din Scriptură.
Biserica este o adunare de oameni care cred în El şi mărturisesc împreună cu Petru: “Tu eşti Hristosul” şi împreună cu Toma: “Domnul Meu şi Dumnezeul Meu.” Şi din nou, alături de Petru: “La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.” Aşadar, biserica este o adunare de oameni care fac împreună această mărturisire despre Hristos de la naşterea Sa până la glorificarea Sa şi tot ce a fost între aceste două momente.
Noi suntem renumiţi pentru acurateţea şi autenticitatea Cristologiei noastre, a credinţei noastre în Hristos. Şi, aş putea spune, vă este clar tuturor, că, dacă există ceva care defineşte Grace Community Church, atunci acel ceva este preocuparea noastră faţă de Hristos, nu-i aşa? Noi nu ne îndepărtăm niciodată de la a-L slăvi pe El. Noi cântăm despre EL. Ne rugăm şi ne închinăm Lui. Îl propovăduim chiar dacă vorbim despre Evanghelii sau despre Vechiul Testament sau despre Epistolele din Noul Testament. Mereu suntem concentraţi asupra Lui şi viziunea noastră despre Hristos este modelată şi limitată de revelaţia Sfintei Scripturi.
Aşadar, ceea ce este fundamental pentru viaţa unei biserici, pentru a aşeza biserica pe o bază solidă, o definim ca fiind o adunare de oameni care fac această mare mărturisire. Aceasta este o biserică. O adunare de necredincioşi, ornată cu câţiva creştini, este doar adunare de necredincioşi, ornată cu câţiva creştini, nu este o adunare a bisericii.
Există unii astăzi care fac tot posibilul să adune necredincioşi şi să numească grupul respectiv biserică. Cineva mi-a spus că unul dintre locurile acestea prietenoase se numeşte Grace Church (Biserica Harului). “Vă deranjează că se numeşte “harului”?” m-a întrebat el. “Nu, mă deranjează că se numeşte biserică”, i-am răspuns. Nu este o biserică. Nu am nimic împotriva deschiderii către necredincioşi. Susţin acest lucru, dar asta nu este o biserică. Trebuie să fii parte din biserică pentru că acolo îţi trăieşti viaţa. Acolo răspunzi faţă de o autoritate, de acolo îţi tragi puterea; acolo slujeşti şi ţi se slujeşte. Acolo creşti. Acolo eşti de folos. Acolo găseşti mângâiere. Acolo îţi împărtăşeşti bucuria.
În al doilea rând, mai identificâm un fundament în acest pasaj, în Matei 16 – mai găsim un adevăr fundamental aici. Să-l numim “marele mesaj.” Avem marea mărturisire, care defineşte biserica şi marele mesaj. Încerc să recurg la o aliteraţie ca să reţineţi mai uşor. Versetul 17. Petru făcuse această mărturisire în numele tuturor ucenicilor credincioşi – “Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu.” “Isus i-a zis: “Binecuvântat eşti tu, Simon, Bar-Jonas (care înseamnă fiul lui Ioan sau fiul lui Iona, numele tatălui său), pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” “Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”
Care este marele mesaj care defineşte biserica? Ne întoarcem la punctul din care am pornit, biserica are un mesaj din partea lui Dumnezeu. Şi care este acest mesaj? Nu este altul decât Sfânta Scriptură. Mărturisirea lui Petru a venit pentru că Dumnezeu îi dezvăluise adevărul. De fapt, exact asta scrie aici. “Nu carnea şi sângele “apokalupto” (a dezvălui, a descoperi, a face cunoscut, a revela) - ţi-au revelat lucrul acesta.” Noi nu primim porunci de la oameni. Adevărata biserică nu este condusă de papă. Adevărata biserică nu este condusă de cardinali sau de concilii papale. Adevărata biserică nu este condusă de niciun grup omenesc. Adevărata biserică nu este condusă de un om. Adevărata biserică nu este condusă de Joseph Smith. Adevărata biserică nu este condusă de Judge Rutherford. Adevărata biserică nu este condusă de o femeie, Mary Baker Eddy, ca în cazul mişcării Ştiinţa Creştină. Adevărata biserică nu este condusă de nicio fiinţă omenească pentru că nu este carne şi sânge. Noi avem o descoperire de la Tată Nostru care este în ceruri. Biserica are nevoie de Cuvântul care coboară de sus, Binecuvântatul Cuvânt al lui Dumnezeu. Acesta este marele mesaj. Este tot ce avem. Este tot ce ne trebuie. Este tot ce dorim.
Cred că aţi putea veni într-o duminică, iar eu aş putea găsi o metodă prin care să vă citesc din cartea de telefon şi să sune interesant. Dar nu v-ar schimba viaţa. Cred că aş putea citi o carte foarte pătrunzătoare despre psihologia umană. Nimeni nu ar fi transformat de ea, deşi ar exista o doză de interes. Ar fi o încercare de imitare a lui Oprah. Noi nu ne ocupăm cu aşa ceva. Noi nu ne ocupăm cu aşa ceva. Noi deschidem singura sursă a revelaţiei, Biblia, şi ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, divinul vorbitor.
Versetul 18 spune: “De asemenea, îţi spun că tu eşti Petru şi pe această piatră îmi voi zidi biserica şi porţile locuinţei morţii nu o vor birui.” Aceasta este o declaraţie foarte cunoscută care a funcţionat multă vreme ca element definitoriu al sistemului roman-catolic. Ei susţin că aici Domnul îl desemnează pe Petru drept cel dintâi papă. Evident că nu este vorba despre aşa ceva. “Tu eşti Petru” – din ton reiese că nu eşti cineva foarte important. “Eşti doar Petru, nu eşti Sfântul Părinte Petru, eşti pur şi simplu Petru.” Dar “pe această piatră Îmi voi zidi biserica. Eşti Petru (“piatră”), dar pe această temelie de stâncă (un termen diferit) Îmi voi zidi biserica.” Ce este această temelie de stâncă pe care El îşi va zidi biserica? Cred că este mărturisirea “Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu.” Biserica nu este zidită pe supremaţia lui Petru. Nu este zidită pe Petru, ci pe dezvăluirea de la Dumnezeu în care Petru credea, bine? Este zidită pe dezvăluirea de la Dumnezeu în care Petru credea.
Biserica adună oameni care sunt supuşi puterii, autorităţii şi revelaţiei lui Dumnezeu. Noi suntem oamenii supuşi puterii, autorităţii şi revelaţiei lui Dumnezeu – Domnul Îşi construieşte biserica pe autoritatea revelaţiei Sale divine. Şi este atât de multă autoritate în această revelaţie. În versetul 19 spune: “Îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor. Şi orice vei lega pe Pământ va fi legat în cer şi orice vei dezlega pe Pământ va fi dezlegat în cer.” Ce vrea să spună aceasta exact? Îţi voi da cheile Împărăţiei. Ce fac cheile în general? Descuie. Care este misiunea bisericii? Care este funcţia bisericii? Misiunea bisericii este să descuie porţile Împărăţiei şi să-i poftească pe păcătoşi înăuntru. Îţi voi da cheia cu care să descui poarta Împărăţiei. Ce este această cheie? Cheia este Scriptura. Scriptura oferă adevărul necesar intrării în Împărăţie. Îţi voi da adevărul care deschide poarta Împărăţiei. Atunci vei putea porni şi “tot ce vei lega pe Pământ va fi legat în cer şi tot ce vei dezlega pe Pământ va fi dezlegat în cer”.
Oare aceasta ne dă vreun fel de autoritate independentă nouă pastorilor? I-a dat lui Petru? Nu, nicidecum. El spune că ori de câte ori funcţionăm pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, funcţionăm în armonie cu Cerul. Asta-i ideea. Ori de câte ori îi spunem cuiva, şi acesta este limbaj rabinic, eşti legat în păcatele tale pentru că ai respins Evanghelia, Cerul confirmă. Când îi spunem cuiva că este eliberat de păcatele sale pentru că a acceptat Evanghelia, Cerul confirmă. Atâta vreme cât lucrăm în credincioşie faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, avem toată autoritatea Cerului.
Dacă cineva vine la mine şi îmi spune: “Nu cred în mesajul tău. Nu cred în Evanghelia pe care o predici” - pot să-i spun acelei persoane cu toată autoritatea: “Eşti legat în păcatele tale şi vei pieri.” Dacă cineva vine la mine şi îmi spune: ”Cred din toată inima. M-am lăsat de păcatele mele şi L-am îmbrăţişat pe Hristos.” Nu cunosc tranzacţia divină, nu ştiu să citesc gândurile oamenilor, dar pe baza acelei mărturisiri – o mărturie a unui cuget transformat aşa cum auzim la botez – îi pot spune acelei persoane: “Eşti eliberat de păcate.” Am dreptul de a afirma autoritatea Scripturii. Aceasta este marea noastră mărturisire. Aceasta este tot ce avem, tot ce ne trebuie şi tot ce dorim. Pentru aceasta veniţi şi ascultaţi, pentru că iubiţi adevărul.
Dacă cineva se îndepărtează de marea mărturisire, de revelaţia divină, dă de necaz. În versetul 23, Petru a sugerat că moartea lui Isus era un plan nefericit. “În nici un caz, Doamne, aceasta nu ţi se va întâmpla” – aceasta reprezintă o deviere de la Scriptură. El S-a întors şi i-a zis lui Petru: “Înapoia Mea, – cine? – Satano!” Când deviem de la Scriptură, nu facem altceva decât să aterizăm în ograda lui Satan şi să-i slujim cauzele. Atunci când cineva se îndepărtează de revelaţia care este voia lui Dumnezeu, acel cineva se aliază cu duşmanul lui Dumnezeu şi anume, Satan. Dar biserica, prin marea sa mărturisire şi prin supunerea faţă de autoritatea marii mărturisiri, revelaţia lui Dumnezeu, este invincibilă.
Să ne întoarcem la versetul 18: “Îmi voi clădi biserica, şi porţile locuinţei morţii n-o vor birui.” Nici moartea nu-i poate sta împotrivă. Nimic nu poate. Aşa că repet ce am spus la început: dacă biserica dă greş, nu o poate face decât într-un singur mod. Singurul mod în care biserica ar putea da greş ar fi să înceteze să se supună Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă biserica rămâne credincioasă marii mărturisiri şi marii dezvăluiri a Sfintei Scripturi, atunci Domnul îşi va clădi biserica şi porţile iadului nu-i vor sta împotrivă. Acea biserică loială marii mărturisiri şi Sfintei Scripturi este invincibilă şi autoritară. Aceasta este o declaraţie care se continuă de la Petru prin apostoli, cărora Domnul le-a promis că vor primi Duhul Sfânt care le va aduce aminte de toate lucrurile. Şi El le-a mai promis că vor fi inspiraţi în scrierile lor, coautori ai Sfintei Scripturi.
Există şi un al treilea element şi poate vom avea timp să-l discutăm pe scurt. O biserică este definită drept o adunare de oameni care se supun Regelui lor, care sunt răscumpăraţi de Domnul Isus Hristos, care-L privesc în mod corect şi care privesc şi Scriptura în mod corect. Ei se supun autorităţii Sale şi, de asemenea, se supun autorităţii Sfintei Scripturi şi fac ambele lucruri cu bucurie: marea mărturisire şi marele mesaj.
În al treilea rând, există un mare contrast. Există un mare contrast. În versetul 20 scrie: “Atunci le-a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.” E aşa de ciudat. Le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Mesia. După ce a confirmat marea mărturisire şi marea revelaţie că El este Domn şi Dumnezeu, şi că Dumnezeu vorbeşte prin EL, te-ai aştepta acum să le spună: “Acum mergeţi şi spuneţi-le tuturor.” Este ceva care ne surprinde intuiţia. El i-a avertizat, le-a poruncit cu tot dinadinsul – cuvântul “a avertiza” arată o interdicţie clară – “nu spuneţi nimănui”. Este o formă de anti-evanghelizare? Este o instrucţiune de moment anulată mai apoi de marea trimitere? Ce avem aici? Iată problema. Daca ei s-ar fi dus peste tot şi le-ar fi spus tuturor ca Isus este Mesia, ar fi generat o confuzie teribilă. De ce? Pentru că ei aveau o definiţie incorectă a lui Mesia. Viziunea lor despre Mesia - adică viziunea evreilor – nu era corectă. Ei îşi aveau propriile lor aşteptări mesianice – El trebuia să fie un om, un lider politic şi militar, puternic, un conducător plin de forţă, El trebuia să adune o armată şi să le distrugă duşmanii, să-i elibereze de sub opresiunea romană. Ei nu credeau că aveau nevoie de eliberare spirituală. Ei nu credeau că aveau nevoie de un Mântuitor. Lor nu le trebuia decât un eliberator, un rege măreţ, un om de arme, un general de frunte, le trebuia cineva care să le ofere lucruri mari, care să instaureze un regat al păcii, al liniştii şi al prosperităţii. Iar dacă ucenicii ar fi alergat pretutindeni şi ar fi zis: “Isus este Mesia”, aceasta pur şi simplu le-ar fi alimentat speranţele. Aşa că L-ar fi privit într-un mod incorect. În Ioan 18, El spune: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.” Nu putem să le spunem acestor oameni că Eu sunt Mesia, pentru că ei au o viziune greşită. Isus de fapt zice: “Nu lăsaţi impresia că Eu am venit pe Pământ să schimb viaţa oamenilor în vreun fel sau altul – din punct de vedere politic, social, militar sau economic. Împărăţia Mea nu are nicio legătură cu nicio domnie omenească. Este irelevant pentru împărăţia mântuirii ce se întâmplă din punct de vedere politic, economic, naţional.
Biserica nu are un rol direct în aranjarea păcătoşilor în tipare de viaţă mai convenabile pentru ei, de a crea condiţii economice sau structuri sociale mai bune. Nu asta face biserica adevărată. Nu asta ne interesează. Noi acceptăm ceea ce generaţiile de dinaintea noastră numeau “o societate hibrid, compozită.” Noi respingem societatea de tip clerical. Noi vedem o deosebire între Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţiile oamenilor. Dar lucrurile nu au stat mereu aşa, nu au stat mereu aşa, chiar până la crearea societăţii americane. Toate societăţile au fost clericale în esenţă aşa cum este islamul astăzi. Fiecare societate islamică este o societate bazată pe regulile islamului. Nu există o delimitare.
Creştinismul nu a fost niciodată parte a unui experiment social sau a unei structuri sociale. Noi contribuim la calitatea vieţii printr-un comportament neprihănit, prin dragoste, prin fapte şi lucrări bune. Dar respingem ideea de religie naţională şi societate clericală. Noi înţelegem că facem parte dintr-o societate hibrid, de tip compozit şi că suntem o societate în interiorul altei societăţi. Evreii au înţeles acest lucru şi, de aceea, s-a pornit o aşa înverşunată persecuţie împotriva lor. Există o carte foarte interesantă scrisă de Podhoretz intitulată: “De ce evreii sunt liberali”. În această lucrare el arată că Europa a respins evreii ani şi ani în şir, anti-semitismul s-a propagat cu mult înainte de Germania nazistă şi de masacrele pe scară largă săvârşite de Stalin şi de Hitler. Motivul pentru care evreii au fost întotdeauna respinşi a fost acela că ei nu s-au amestecat niciodată, ei au fost limitaţi şi s-au conformat atât de strict tradiţiilor, legilor şi modelelor impuse de Vechiul Testament încât ei au devenit o societate în cadrul altei societăţi reprezentând astfel o ameninţare pentru cei din jur. În cele din urmă s-a ajuns la proporţiile apocaliptice ale dezastrului din timpul lui Hitler. Ei au înţeles aceasta din punct de vedere istoric pentru că Dumnezeu le dăduse anumite reguli de viaţă încât le era imposibil să se amestece, chiar dacă ar fi făcut eforturi în sensul acesta.
În realitate, nu sub o formă de ordin lumesc, nu prin nişte reguli cu privire la alimente sau alte lucruri asemănătoare, ci la nivel spiritual, biserica este o societate în interiorul altei societăţi. Dar când societatea răstoarnă moralitatea şi înlocuieşte moralitatea cu imoralitatea, când societatea schimbă regulile, noi nu ne conformăm. Când societatea ţipă că vrea toleranţă, noi nu le oferim toleranţă, ci suntem intoleranţi şi devenim astfel ţinta persecuţiei. Noi mereu vom fi o societate în interiorul altei societăţi.
Mă miră să văd ce sume au cheltuit bisericile şi creştinii declaraţi încercând să manipuleze împărăţia întunericului şi să-i dea o formă mai acceptabilă. Noi nu avem de a face cu împărăţiile acestei lumi. O adevărată biserică este o insulă izolată. Noi influenţăm lumea lucrând cu fiecare persoană în parte. Noi influenţăm lumea prin predicarea şi proclamarea Evangheliei lui Isus Hristos. Există momente când luăm poziţie împotriva lucrurilor pe care le face lumea, luăm poziţie împotriva infracţiunilor, luăm poziţie împotriva avortului, a homosexualităţii, împotriva imoralităţii sexuale, a abuzului parental, luăm poziţie împotriva delincvenţei infantile şi a tuturor acelor lucruri pe care Biblia le defineşte drept păcat. Întotdeauna vom face asta, dar noi înţelegem că rezolvarea acestor probleme nu constă în schimbarea structurilor sociale, ci în proclamarea Evangheliei la nivel individual, de la amvon şi prin toate mijloacele care ne stau la dispoziţie.
Aşadar, o adevărată biserică trăieşte prin marea mărturisire, sub autoritatea propovăduirii marelui mesaj în contrast cu societatea înconjurătoare. Cred că noi trăim într-o perioadă când în ţara noastră contrastul acesta este mai evident decât oricând. Este o diferenţă izbitoare între felul în care trăieşte biserica adevărată şi împărăţia acestei lumi în mijlocul căreia ne găsim astăzi. Există biserici care fac tot posibilul să arunce o punte peste acest abis şi să se asemene cât mai mult cu lumea, încălcând astfel acest principiu. Ei încalcă acest principiu ca să atragă mulţimile. Cred că e suficient pentru seara aceasta.
Deci, cum putem deosebi o biserică? O biserică este o adunare de oameni care-L mărturisesc pe Hristos, o adunare de oameni care se supun autorităţii Scripturii, care înţeleg că reprezintă un popor sfânt, un popor al lui Dumnezeu, aşa cum Petru îi descrie, o împărăţie în interiorul altei împărăţii, o naţiune în mijlocul altei naţiuni, un popor în mijlocul altui popor, care aparţin unui alt Rege, care se supun unor legi diferite, care slujesc unor scopuri diferite. Şi doar în măsura în care reuşim să influenţăm naţiunea noastră prin Evanghelie putem să ne îndeplinim misiunea în lume. Am mai multe să vă spun, dar voi aştepta până data viitoare să vă împărtăşesc acele gânduri.
Tată, îţi mulţumim din nou pentru Cuvântul Tău. De fiecare dată când privim la el ne aminteşti ce mare har ai revărsat asupra noastră dându-ne Scriptura, dându-ne Biblia. Nu avem cuvinte care să exprime enorma recunoştinţă din inimile noastre pentru acest Cuvânt care este adevărat şi nu are nevoie să fie apărat, căci este propria Sa apărare. Este clar, este precis, este constant, este corect şi se dezvăluie ori de câte ori deschidem Bibliile. Îţi mulţumim pentru El. Îţi mulţumim pentru această adunare, pentru această biserică, biserica lui Isus Hristos, câştigată cu sângele Lui, în acest loc, în acest colţ de lume, care mărturisesc acest lucru măreţ, care se supun marii descoperiri şi care trăiesc precum nişte lumini în lume, împrăştiind întunericul. Un popor diferit, o naţiune sfântă, un popor ales de Dumnezeu, pus de o parte dintre ceilalţi, trăind într-un mod contrastant faţă de lume, dar confruntând lumea cu lumina şi adevărul. Ajută-ne la aceasta. Te slăvim şi Te înălţăm. Amin.
