Biserica lui Dumnezeu, o mărturie
”Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: Iată, Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele și le voi cerceta (...) le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori și negură”. Ezechiel cap. 34:11, 12.
Mântuirea începe cu iubirea și harul lui Dumnezeu. Ea nu provine atât de mult datorită căutării noastre după Dumnezeu, cât căutării Sale după noi.
Biserica este comunitatea credincioșilor care recunosc și mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. În continuarea poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemați să ieșim din lume, să ne strângem laolaltă pentru rugăciune, pentru comuniune, pentru învățarea Cuvântului, pentru celebrarea Sfintei Cine, pentru slujirea întregii omeniri și pentru proclamarea pe plan mondial a Evangheliei. Biserica își trage autoritatea de la Hristos, care este întruparea Cuvântului și din Sfintele Scripturi care sunt Cuvântul scris. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptați de El și devenind copiii Lui, membrii ei trăiesc pe baza noului legământ. Biserica este corpul lui Hristos, o comunitate a credinței, al cărei Cap (Conducător) este Isus Hristos. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit ca El să poată s-o sfințească și s-o curățească. La întoarcerea Sa în slavă, El va prezenta pentru Sine o biserică glorioasă, credincioasă în decursul tuturor veacurilor, răscumpărată cu sângele Său, neavând vreo pată sau vreo zbârcitură, ci sfântă și fără prihană. Biserica lui Dumnezeu este reprezentată de categoria de oameni de pe pământ, bărbați, femei, tineri, copii care au primit cuvântul Evangheliei și s-au angajat prin botez să creadă și să trăiască după învățăturile lui Dumnezeu, în sfințenie și neprihănire și să slujească Domnului. Oriunde se adună pentru închinare, părtășie și rugăciune în diferite grupe, ei cred făgăduința Domnului Isus, că El este în mijlocul lor prin Duhul Sfânt. Matei cap. 18:20.
Deci, biserica lui Dumnezeu este formată din numărul de membri credincioși care s-au angajat să trăiască o viață nouă și fără de păcat, cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu conform cu cele scrise în 2 Corinteni cap. 5: 14, 15, 17. Toți cei care fac parte din biserică, fiecare membru, personal, a avut parte de experiența chemării iubitoare a lui Dumnezeu și au fost aleși de Domnul Isus Hristos, căci înțelegând chemarea Domnului, L-au primit, I-au răspuns cu credință și cu pocăință: Marcu cap. 1: 14,15; Apocalipsa cap. 3:20. Dumnezeu a adresat chemarea la mântuire și la viață, tuturor oamenilor de pe pământ, Ioan cap. 3:16. Dar se constată că nu toți au răspuns chemării și nu toți L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor. Ca urmare a acestei alegeri se disting două categorii de oameni: cei care nu-L primesc pe Domnul Isus și mântuirea Sa și cei care-L primesc cu credință, cu pocăință și cu bucurie. Aceștia din urmă sunt biserica lui Dumnezeu sau porul Său: ”V-am spus, le-a răspuns Isus și nu credeți lucrările pe care le fac Eu, în numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar, voi nu credeți pentru că după cum v-am spus nu sunteți din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viață veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu”. Ioan cap. 10:25-29. Biserica este asemenea unei turme de oi al cărei păstor este Domnul Isus Hristos. Păstorul turmei cunoaște oile Sale, căci ele vin după El, cunoscându-I glasul și chemarea. Domnul Isus cunoaște pe toți cei care sunt ai Lui, pe fiecare membru al bisericii Sale și care calcă pe urmele Sale sfinte. Aceștia trăiesc viața de credință, de ascultare și de sfințenie asemenea Domnului Hristos. Biserica, fiecare credincios, este în atenția dragostei și milei Sale, prin faptul că Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Și-a dat viața la Calvar pentru iertarea și ispășirea păcatelor noastre și datorită acestui fapt Domnul dă bisericii Sale măreața făgăduință a vieții veșnice. Aparținem lui Dumnezeu Tatăl și suntem ocrotiți de El, Ioan cap. 10:11, 14, 15.
Biserica este înfățișată în Biblie ca o instituție divină numită ”Biserica lui Dumnezeu”, Faptele Ap. Cap. 20:28 și 1 Corinteni cap. 1:2. Domnul a învestit biserica Sa cu autoritate divină, Matei cap. 18:17; 18 și își are rădăcinile ei încă din Vechiul Testament. În Vechiul Testament biserica este înfățișată ca o adunare organizată a poporului lui Dumnezeu. Din cele mai vechi timpuri, familiile credincioase Domnului, din linia lui Adam, Set, Noe, Sem, Avraam au fost temătoare de Dumnezeu și păzitoare ale adevărului Său. Aceste familii, în care tatăl făcea slujba de preot puteau fi considerate ca biserici a lui Dumnezeu în miniatură. Națiunea pe care Dumnezeu a scos-o din robia egipteană a fost numită ”biserică, adunarea din pustie” sau poporul ales al lui Dumnezeu, Faptele Ap. Cap. 7:38. În ciuda grijii permanente a lui Dumnezeu pentru poporul Său, Israel a căzut în idolatrie, izolare, naționalism, mândrie și egoism. Poporul lui Dumnezeu, căzând în neascultare și în păcătuire față de Dumnezeu, Israel a dat greș în îndeplinirea misiunii lui la care a fost chemat și ales de Dumnezeu dintre toate popoarele lumii. La venirea lui Isus, Israel a ajuns la un punct de răscruce. Acest popor a lui Dumnezeu aștepta un Mesia, care să le elibereze națiunea de sub ocupația romană, dar nu un Mesia care să-i elibereze de păcatul din ei înșiși. Crucificând pe Domnul Hristos, ei au demonstrat în exterior decăderea morală ce exista în inimile lor, au refuzat și au respins pe Fiul li Dumnezeu și prin aceasta au refuzat ca Dumnezeu să stăpânească peste ei: ”A venit la Ai Săi și Ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celui ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Ioan cap. 1:11, 12, 13. În timp ce crucea simbolizează sfârșitul misiunii lui Israel și sfârșitul sistemului jertfelor de animale aduse pentru păcat, Evrei cap. 7: 26, 27, învierea Domnului Hristos a inaugurat biserica creștină și misiunea ei: vestirea Evangheliei mântuirii prin sângele lui Hristos. Când iudeii și-au pierdut misiunea lor, ei au devenit ca o națiune oarecare și au încetat să mai fie biserica sau poporul lui Dumnezeu. Biserica Noului Testament, strâns legată de comunitatea de credință a vechiului Israel și al cărui nucleu au fost primii ucenici ai Domnului Hristos, este alcătuită atât din iudei, cât și din neamuri convertite care cred în Isus Hristos. În felul acesta adevăratul Israel spiritual din toate generațiile de oameni ce au urmat, este format din toți aceia care prin credință îl primesc pe Domnul Hristos ca mântuitor. Galateni cap.3:26-29.
Dumnezeu încă din Vechiul Testament și apoi până în zilele noastre a dorit mântuirea și salvarea veșnică pentru biserica Sa, care să-I fie un popor de sfinți. Scopul lui Dumnezeu este ca biserica Să-I fie o mărturie și o lumină pentru toate națiunile pământului. Dumnezeu Și-a ales un popor căruia i-a dat legi și porunci și care să fie reprezentanți ai Săi pentru lume, să fie oameni împuterniciți cu Duhul Sfânt și destoinici în prezentarea Evangheliei în lumea întreagă. Matei cap. 24:14. Pentru a atinge aceste scopuri, biserica, toți membrii ei, cei ce sunt în fruntea comunităților: pastori, evangheliști, prezbiteri, precum și fiecare credincios în parte, trebuie să fie sfinți, să trăiască în neprihănire și în ascultare de voia și de poruncile lui Dumnezeu, având credința Domnului Isus Hristos.
Biserica Domnului în Noul Testament este descrisă simbolic, potrivit cu poziția și responsabilitățile pe care le are de la Dumnezeu, astfel:
- Biserica asemenea unui trup cu mădulare, care slujesc unele altora
Crucea împacă pe toți credincioșii” cu Dumnezeu într-un singur trup”. Efeseni cap. 2:16, 18. Prin Duhul Sfânt ei sunt botezați ”într-un singur trup” – biserica. 1 Corinteni cap. 12:13. Biserica este trupul lui Hristos, Efeseni cap. 1:22, 23, și credincioșii sunt membre ale trupului Său, El dă viață spirituală fiecărui adevărat credincios. Hristos este „Capul trupului”, Coloseni cap. 1:18, adică Capul bisericii Sale pe care o conduce. Efeseni cap. 4:15, 16 și cap. 5:23. În iubirea Sa, Dumnezeu a dat fiecărui membru al trupului, bisericii Sale, cel puțin un dar spiritual, care-l face în stare să îndeplinească o funcție vitală. 1 Corinteni cap. 12:12-27. Astfel după cum ceea ce face fiecare organ este vital pentru corpul omenesc, reușita misiunii bisericii depinde de slujirea adusă de fiecare credincios. Efeseni cap. 4:11, 12, 13.
- Biserica lui Dumnezeu asemeni unui templu
Fiecare credincios al bisericii, prin viața de sfințire, neprihănire și curăție a inimii este un templu al Duhului Sfânt care locuiește în inima Sa. Faptele Ap. Cap. 1:8 și cap. 2:4; 1 Corinteni cap. 6:19. Biserica este „clădirea lui Dumnezeu, templul lui Dumnezeu; în care locuiește Duhul Sfânt.” Isus Hristos este temelia ei și ”piatra din capul unghiului clădirii” 1 Corinteni cap. 3:9-16; Efeseni cap. 2:20. Acest templu nu este o structură moartă. În el se manifestă o creștere dinamică. După cum Hristos este „o piatră vie”, spune Petru, tot astfel credincioșii sunt „pietre vii din care se face o casă duhovnicească” (1 Petru cap.2:4-6). Clădirea nu este încă gata. Noi pietre vii sunt mereu adăugate templului, căci „și voi sunteți zidiți împreună ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu prin Duhul”. Efeseni cap. 2:19-22. Metafora templului subliniază atât sfințenia comunității, a fiecărui credincios, cât și a bisericii în general. Efeseni cap. 4:12, 13.
- Biserica lui Dumnezeu asemenea unei mirese
Biserica este reprezentată ca o mireasă și Domnul Isus Hristos este Mirele. Domnul se leagă în mod solemn de biserica Sa: „te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare.” Osea cap. 2:19, 20. Apostolul Pavel folosește aceeași figură de stil spunând: „Să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată” 2 Corinteni cap. 11:2. Iubirea lui Hristos pentru biserica Sa este așa de profundă și de durabilă, încât El „S-a dat pe Sine pentru ea”. Efeseni cap. 5:25. Domnul Isus Hristos a făcut acest sacrificiu la calvar, „ca s-o sfinţească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”. Efeseni cap. 5: 26. Prin influența sfințitoare a Adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, Ioan cap. 17:17 și prin curățirea pe care o aduce botezul, Domnul Hristos poate curăți pe membrii bisericii Sale, îndepărtând „hainele lor murdare” – păcatele și îmbrăcându-i cu haina neprihănirii Sale desăvârșită. 2 Corinteni cap. 5:21; Apocalips cap. 7:13, 14. În acest fel, El poate pregăti biserica, ca să fie mireasa Lui, o „biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.” Efeseni cap. 5:27. Slava deplină a bisericii și splendoarea ei nu vor putea fi văzute decât la revenirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos (Coloseni cap.3:3-4).
- Biserica Ierusalimul de sus
Scripturile numesc cetatea Ierusalimului, Sion. Acolo Dumnezeu locuiește împreună cu poporul Său. Ps. 9:11, ”din Sion vine mântuirea”. Ps. 14:7 și Ps. 53:6.
Noul Testament vede biserica asemenea” Ierusalimului de sus. ”Cetățenii acestui Ierusalim își au cetățenia în ceruri”. Filipeni cap. 3:20. Ei sunt „copiii făgăduinței” care, sunt născuți din duh, bucurându-se de libertatea prin care Domnul Hristos i-a făcut liberi. Galateni cap. 4 28 și cap. 5:1. Biserica este cetățuia lui Dumnezeu, cetatea de scăpare pe care El o are într-o lume răzvrătită. De la început sufletele credincioase au alcătuit biserica de pe pământ. În fiecare veac, Domnul Și-a avut veghetori care au dat mărturie credincioasă generației în care au trăit. Dumnezeu i-a adus pe acești martori ai Săi într-o legătură de legământ cu Sine, unind astfel biserica de pe pământ cu biserica din ceruri. El a trimis pe îngerii Săi să slujească bisericii Sale “și porțile locuintei mortilor” nu au fost în stare să biruie pe poporul Său. Matei cap.16:18; Evrei cap. 12:22, 23, 24; Apocalipsa cap. 2:11.
- Biserica – o familie
Biserica din ceruri și biserica de pe pământ este considerată a fi o familie. Efeseni cap. 3:14, 15. Două metafore sunt folosite pentru a descrie cum se alătură credincioşii acestei familii: adopțiunea sau înfierea, Romani cap. 8: 14 – 16, Efeseni cap. 1:4-6 și nașterea din nou, Ioan cap. 3:5. Prin credința în Domnul Hristos, aceia care sunt născuți din nou și botezați nu mai sunt robi ai păcatului, ci copiii ai Tatălui ceresc, Galateni cap. 3:26, 27 și cap. 4:7, care trăiesc pe baza noului legământ o viață nouă după voia lui Dumnezeu și despărțiți de lume (Coloseni cap.1:9-14 și cap.2:11-14). Astfel ei aparțin ”casei lui Dumnezeu” Efeseni cap. 2:19 și ”casei credinței” Galateni cap. 6: 10. Membrii familiei Sale se adresează lui Dumnezeu cu” Tată” Galateni cap. 4:6 și în relația dintre ei cu ”frate” și ”soră”. Iacov cap. 2:15; 1 Corinteni cap. 8:11.
O caracteristică specială a bisericii ca familie este comuniunea și părtășia provenită din dragoste și împreună simțire. Aceasta trebuie să ducă la unitate în dragoste și acțiune a biserici a membrilor ei. ”Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” Ioan cap. 13:34, 35. Deci, adunarea și comuniunea în biserică cu ocazia programelor de închinare și rugăciune și în conviețuirea permanentă unii cu alții implică din partea fiecărui credincios responsabilitate, dragoste și respect pentru părinți și pentru părinți spirituali, atenție cu frații și cu surorile. În final, ea înseamnă că fiecare va manifesta față de ceilalți membrii o iubire și un respect ce duc la o profundă credincioșie în slujire și care unește și întărește biserica lui Dumnezeu. Filipeni cap. 2:1-4 și Coloseni cap.3:10-15 .
6. Biserica – stâlp și temelie al adevărului
Biserica lui Dumnezeu este stâlpul și temelia adevărului, 1 Timotei 3:15, deoarece are în centrul acțiunilor ei Cuvântul Evangheliei. Dumnezeu și cuvântul Său, cu tot planul de mântuire este cunoscut, susținut și prezentat de către biserica Sa. Efeseni cap. 3:10, 11. Membrii bisericii își trăiesc viața după învățăturile lui Dumnezeu, fiind o mărturie prin trăire și prin mărturisirea Evangheliei în lume. Prin răspândirea adevărului, prin mărturia ei biserica devine ”lumina lumii, o cetate așezată pe un munte, ce nu poate fi ascunsă și sarea pământului”. Matei cap. 5:13-15. ”Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”, Matei cap. 28:19,20. Domnul Isus Hristos însărcinează pe ucenicii Săi să ducă mesajul chemării Sale la toate neamurile, la toate națiunile pământului și să-i facă ucenici ai Săi, membrii ai poporului Său cel sfânt: însărcinarea aceasta este pentru biserica Sa pentru credincioșii Săi din toate timpurile și Domnul le-a dat făgăduința și ne dă și nouă cei de azi că El va fi cu noi, ne va întări și ne va ajuta în toate zilele până la sfârșit. La orice lucrare bună pe care dorim să o înfăptuim pentru slava lui Dumnezeu, vom fi întăriți și ajutați prin puterea Duhului Sfânt și cu ocrotirea Sa. Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. Domnul are privirea îndreptată asupra oricărui credincios din poporul Său și are planuri pentru fiecare. În momentul în care poporul evreu L-a respins pe Hristos, Domnul Vieții, El a luat de la ei împărăția lui Dumnezeu și a dat-o neamurilor. Dumnezeu va continua să acționeze pe baza acestui principiu în fiecare ramură a lucrării Sale. Fiecare creștin ce face parte din biserica Domnului este chemat la sfințenie și i se cere să fie o lumină în lume, o lumină vie, strălucitoare. A fi copiii ai lui Dumnezeu, membrii ai familiei regale, înseamnă mai mult decât își închipuie mulți. Cei care sunt socotiți de Dumnezeu copiii ai Săi vor manifesta unii față de alții dragostea creștină. Ei vor trăi și vor lucra pentru un singur obiectiv: să-L reprezinte cât mai bine pe Hristos înaintea lumii.
Cea mai puternică dovadă pe care o poate avea o persoană că a fost născută din nou și că este un om nou în Hristos Isus, este manifestarea iubirii față de frații săi și împlinirea unor fapte asemănătoare cu cele ale lui Hristos.
- Biserica o armată militantă și triumfătoare
Biserica lui Dumnezeu de pe pământ este asemenea unei armate angajate în luptă. Ea este chemată să se războiască împotriva întunericului spiritual:” căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” Efeseni cap. 6:12. Creștinii trebuie să ia ”toată armătura lui Dumnezeu, astfel încât să se poată împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul.” Efeseni cap. 6:13. De-a lungul veacurilor biserica a trebuit să lupte, atât împotriva vrăjmașului dinăuntru, cât și din afară. Necazuri și lupte ne stau înainte. Biserica va trece prin momente grele de încercare a credinței sale, va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile. Dar, Domnul Hristos va interveni pentru salvarea poporului Său credincios, care va fi mântuit, și anume ”oricine va fi găsit scris în carte”. Daniel 12:1. Domnul Isus ne asigură că: ”cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.” Matei cap. 24:13. Pentru a fi biruitori fiecare credincios trebuie să fie plin de Duhul Sfânt de la care avem toată armătura lui Dumnezeu și cu ajutorul căreia luptăm lupta cea bună a credinței. Una din biruințele cele mai mari pe care trebuie să le obțină orice credincios al Domnului este în lupta cu păcatul din noi și cu toate obiceiurile păcătoase ale firii pământești. Biruința o avem atunci când păcatul nu ne mai stăpânește inima noastră și ceea ce am făcut rău să nu mai facem, iar în viețuirea zilnică să se vadă roadele Duhului Sfânt.
Când trecem prin tot felul de încercări, nedreptăți, persecuții pentru credință și suferință, să rămânem ”în picioare” adică să rămânem tari în credință și nădejde plini de dragoste blândețe și răbdare. Această tărie de caracter o putem avea de la Duhul Sfânt. Pentru aceasta un adevărat creștin și membru al bisericii lui Dumnezeu are nevoie strictă de plinătatea Duhului Sfânt care să locuiască în inima lui. Să ne amintim de apostolii bisericii primare, care după ce au fost umpluți cu Duhul Sfânt ce minuni au făcut în popor prin puterea Domnului dată lor! Să ne amintim de aceea generație de creștini care au fost martiri și au murit dându-și viețile pentru credința lor în Dumnezeu, ei au făcut-o cu credință și bucurie. Moartea nu i-a a îngrozit, pentru că erau întăriți de Duhul Sfânt în credința și în nădejdea lor și au iubit pe Dumnezeu mai presus de orice.
Îndemnul meu este, ca să ne sfințim viețile și să ne curățim inimile, să stăruim și să cerem prin rugăciunile noastre ca Dumnezeu să ne dăruiască Duhul Sfânt în plinătate căci biserica rămășiței zilelor noastre are nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a avea biruință și succese în lucrarea Domnului. Romani cap. 12: 9, 17, 21. Efeseni cap. 5:8-11, 1 Timotei cap. 4:10; 6:12și cap. 6:12; 2 Timotei cap. 4:7,8; 1 Tesaloniceni: cap. 2:2; Evrei cap. 12:4 și 1 Ioan cap. 5:4.
La revenirea lui Hristos, biserica triumfătoare va ieși la lumină. În acel timp El va putea să înfățișeze înaintea Lui această biserică slăvită, pe credincioșii Săi din toate veacurile, răscumpărați cu sângele Său,” fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană” Efeseni 5:27.
Suntem chemați toți credincioșii care formăm poporul Său, biserica lui Dumnezeu de pretutindeni, din orice parte a pământului, ca și ucenici ai Săi, să călcăm pe urmele Sale sfinte, Evrei cap. 11, căci la capătul acestui drum trasat de Domnul, ne vom întâlni cu El, Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, care ne cunoaște pe nume și așteaptă pe fiecare copil al Său.” Isus a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”, Ioan cap. 14:6; Apocalipsa 21:1-4.
Metaforele sau asemănările prezentate se aplică în mod deosebit la biserica lui Dumnezeu vizibilă, organizată și cunoscută de oameni. Această biserică este biserica lui Dumnezeu actuală organizată pentru slujire. Ea trebuie să aducă la îndeplinire marea însărcinare a lui Hristos de a duce lumii Evanghelia. Matei cap. 18:20 și să pregătească pe oameni pentru revenirea Sa glorioasă. 1 Tesaloniceni cap. 5:23; Efeseni cap. 5:27. Apocalipsa cap.22:12.
AMIN
Pentru acest material s-au folosit și pasaje din doctrina biserici A.Z.Ș.
Olga Bucaciuc
Decembrie 2012
