text Predici

Trebuie să ai “copacul tău”

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

“Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:25)

Este interesant, cuvântul grecesc, care este tradus aici cu “își va adânci privirile”, literalmente semnifică “se va apleca foarte jos,” cu scopul, ca să vadă mai bine. Iată așa o atitudine ne învață apostolul Iacov, să avem față de Scriptură, “să ne aplecăm foarte jos,” ca s-o analizăm, s-o cercetăm neîncetat (atunci când este sezonul), să pătrundem în ea, și s-o aplicăm în viața noastră. Doar așa nu vom uita cuvântul, vom obține eliberarea adevărată, prin cunoașterea adevărului, și vom obține fericirea!

Donald Whitney în cartea sa “Creșterea duhovnicească în viața creștinului” ne dă o ilustrație minunată, cu privire la aceea, cât este de important să studiem foarte atent de sinestătător Scriptura, și să trăim în conformitate cu ea, ci nu doar să ascultăm din când în când, cum cineva vorbește din Cuvântul Lui Dumnezeu.

“Doi frați s-au plimbat în aleea tatălui lor, în care erau sădiți pomi. În timp ce se plimbau, ei s-au arpopiat de un copac foarte tânăr, care era plin de roade. Ei au mâncat fructele foarte gustoase, până nu s-au săturat, iar când au plecat, unul dintre ei, a strâns toate roadele, care au mai rămas, și le-a dus la sine acasă. Dar fratele lui, a luat copacul, și l-a sădit în grădina sa. Copacul a înflorit, și de fiecare dată a adus roade bogate, de aceea acest om, a avut întotdeauna roade, în timp ce fratele lui nu avea nimic.”

Biblia este precum acest copac roditor, din această istorie. Doar pur și simplu să asculți Cuvântul Lui Dumnezeu – este precum să fii primul frate. Poți să strângi foarte multe fructe, dintr-o întâlnire neașteptată, și chiar poți să aduci acasă atât de multe fructe, care îți vor ajunge pentru câteva zile, dar oricât de multe fructe n-ai strânge, totuși aceasta nu se poate compara cu situația, când ai copacul tău. Prin exercițiile de citire și studiere, noi sădim acest copac în livada noastră, și putem să ne bucurăm de fructele lui. Printre exercițiile duhovnicești, de asemenea putem să găsim arma învățării pe de rost, cugetării și aplicării, care cu generozitate mărește roada, ce apoi este culeasă de pe copacul nostru.”

Doamne, ajută-mă să fiu o persoană, care de sinestătător cercetează Cuvântul Tău, cugetă asupra Lui, și întotdeauna îl aplică în viață! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav


“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele

şi o lumină pe cărarea mea.” Psalmii 119:105

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise