Dumnezeu a creat relația sexuală, de asemenea El a creat plăcerea sexuală.
Voia Lui Dumnezeu este ca oamenii căsătoriți să guste plăcerea sexuală și să fie mulțumitori Domnului, pentru această binecuvântare.
1 Timotei 4:3
Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
Dacă Domnul îți dă acest dar "căsătoria", atunci bucură-te, și nu-ți pierde această oportunitate.
1 Corinteni 7:7
Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.
Căci cei care au acest dar și nu se folosesc de el, atunci când este vremea potrivită (omul ori se grăbește, ori întârzie, dar Domnul face orice lucru frumos la vremea Lui) de Dumnezeu, sunt supuși unor ispite groaznice!
1 Corinteni 7:2
Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.
1 Corinteni 7:9
Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.
1 Corinteni 7:5
Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială (doar dacă ambii sunt deacord), pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre.
Foarte mulți oameni își pun întrebări cu privire la relația intimă, și în unele cazuri, se duc la unii oameni așa numiți pe nedrept "specialiști în acest domeniu (sexologi)," care nu sunt decât niște lucrători ai diavolului, și care dau sfaturi păcătoase. (Sexul anal, oral, masturbările sunt păcate - necurății! Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea... (Galateni 5:21))
Statistica ne spune că foarte mulți oameni nu experimentează plăcere sexuală, iar oamenii se întreabă de ce?
Unul din motive este păcatul. Omul alege cum să păcătuiască, iar Dumnezeu alege cum să-l pedepsească. (Aceasta este valabil, și pentru credincioșii, care fac parte din Noul Legământ).
Totuși în Noul legământ credincioșii primesc har (dar nemeritat)!
Evrei 13:4
Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
Am auzit mărturia unei femei tinere, care s-a căsătorit de curând, și care s-a plâns de ce nu are parte de plăcere sexuală, dacă s-a păstrat curată.
Răspunsul este: 2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, 3 ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. 4 Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic (Iacov 1)
De ce unii oameni care curvesc experimentează plăcere sexuală?
Pentru că Dumnezeu i-a pus la încercare, să vadă dacă ei vor alege să-L asculte, sau vor alege păcatul?
Nu întotdeauna “vântul ce suflă în pânze” – un semn favorabil din partea Domnului!
1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, 5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea... Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, 7 care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. (2 Timotei 3:4)
Dumnezeu dorește să-L iubim mai mult decât toate plăcerile de pe fața pământului.
Totuși cugetul îi mustră pe cei, care păcătuiesc.
Doar oamenii, care ascultă și împlinesc Cuvântul Lui Dumnezeu au împlinire și fericire.
Ce să facă o persoană căsătorită, care nu experimentează plăcere sexuală?
Iacov 4:2
Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. (Dar trebuie de cerut toate lucrurile fără gând rău)
Dar ce e de făcut dacă Domnul nu răspunde?
Mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. 8 De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 9 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. 2 Corinteni 12:9
Ce să facă cei care sunt pedepsiți pentru imoralitate?
1. Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. 6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” 7 Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? 8 Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. 9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? 10 Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. 11 Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. Evrei 12:5
2. Psalmii 41:4
Eu zic: „Doamne, ai milă de mine!
Vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta!”
Atenție!
Plăcerea sexuală nu depinde de aspectul fizic al oamenilor, de puterea lor, de experiența lor, de cunoștințele lor, vârstă, naționalitate etc.
Proverbele 21:31
Calul este pregătit pentru ziua bătăliei,
dar biruinţa este a Domnului
Nu toate cuplurile căsătorite primesc din partea Domnului, aceeași cantitate de plăcere sexuală, și nu la toți durează la fel.
Domnul dă plăcere sexuală cât dorește și de asemenea durata ei, tot El o stabilește.
Domnul hotărăște câte acte sexuale să aibă un cuplu căsătorit într-un anumit interval de timp, de asemenea El hotărăște cât va dura actul sexual, și câte nevoi sexuale va avea fiecare persoană.
Există oameni, care au mai multe nevoi sexuale, decât ceilalți, aceasta nu este o boală ci o binecuvântare din partea Domnului. De aceea Domnul interzice manipularea sexuală în căsătorie.
După nuntă: 1 Corinteni 7:4
Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.
Celor cărora nu le plac aceste adevăruri, să nu se căsătorească, Domnul nu pune cu sila pe nimeni!
Orice căsătorie implică jertfe!
Jertfa în căsătorie - nu înseamnă să renunți la păcat, căci toți trebuie să renunțăm la păcate când credem în Hristos!
Jertfa în căsătorie - înseamnă, să renunți la ceva, care nu este păcătos, pentru persoana dragă, să renunți la dorințe bune, pentru persoana, pe care o iubești! De exemplu îți place să pictezi, dar soțul dorește să petreacă timpul, cu tine, atunci, îndată trebuie să renunți la pictură și invers.
1 Tesaloniceni 5:18
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
Care este partea fiecărui partener de căsătorie, pentru ca să obțină plăcerea sexuală?
1. Să se păstreze curați toată viața!
2. Să-și facă partea lor! Dumnezeu a făcut în așa fel relația intimă, ca fiecare din cei doi să caute folosul persoanei dragi, să se jertfească reciproc!
3. Să schimbe pozițiile sexuale, pentru ca relația intimă să nu devină monotonă."Mandragorele îşi răspândesc mirosul şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care pentru tine, iubitule, le-am păstrat." Cântarea Cântărilor 7
4. Să se sărute! Cântarea Cântărilor 1: 2 Să mă sărute cu sărutările gurii lui!
5. Să se dezmierde reciproc!
Cântarea Cântărilor 4:10
Ce lipici în dezmierdările tale, soro mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele!
Cântarea Cântărilor 1:2
Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul,
6. Femeia și bărbatul trebuie să-și îngrijească aspectul fizic (chiar dacă oamenii nu sunt perfecți), dar să se concentreze mai mult pe zidirea unui caracter frumos, decât pe aspectul exterior!
Să miroase frumos etc.
7. Să nu privească pornografii!
8. Să se privească unul pe celălalt cu ochii dragostei, să nu privească la neajunsurile fizice ale celeilalte persoane, ci s-o admire pentru ceea ce are, pentru personalitatea ei, să nu-i vorbească despre neajunsurile ei fizice, să fie mulțumitori pentru partenerul de căsătorie, să se bucure unul de celălalt, căci căsătoria nu este o povară, ci o binecuvântare;
9. Trebuie să fie doar în doi! Să nu fie prezente alte persoane, care dorm lângă ei, sau care îi privesc;
10. Să discute deschis cu partenerul în timpul zilei, despre acest domeniu, să descopere gusturile și poftele partenerului;
11. Să nu discute în pat despre problemele vieții;
12. Să nu se îngrijoreze de nimic, ci, în orice lucru, să aducă cererile lor la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Ca pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să le păzească inimile şi gândurile în Hristos Isus. Aceasta trebuie să aibă loc, mai înainte de actul sexual;
13. Să umble cârmuiți de Duhul Sânt;
14. Să nu se adreseze prin cuvinte urâte;
15. Să se comporte frumos de-a lungul zilei, pentru ca să nu existe vreo supărare, neiertare;
16. Bărbatul și femeia trebuie să păstreze în minte doar persoana iubită, ci nu o altă persoană;
17. Să întrețină relații intime nu doar pe întuneric;
18. Femeia să-i permită bărbatului s-o privească, căci bărbatul se aprinde de la ceea ce vede; iar bărbatul s-o mângâie pe femeie cu mâinile, și s-o cuprindă, căci femeile se aprind de la atingeri, pielea lor este de câteva ori mai sensibilă, decât la bărbați;
19. Să nu se descurajeze unul pe celălalt, ci dimpotrivă să se încurajeze;
20. Să nu facă glume proaste pe seama celuilalt;
21. Să aibă răbdare, până se învață;
22. Să întrețină relații intime cu hărnicie, pentru ca să nu fie prieteni cu cei, care nimicesc.
23. Să zidească împrejurări romantice...
24. Să se roage Domnului, ca El să-i binecuvânteze actul sexual...
25. Să nu piardă putere pe lucruri zadarnice, sau pe păcate, sau pe lucruri nu foarte importante, căci atunci nu vor avea putere pentru actul sexual, care trebuie să fie de calitate superioară...
26. Căsătoria să fie formată din: (un bărbat și o femei), nu mai mulți.
27. Să se vadă unul pe celălalt, ca pe niște oameni fără cusururi...
28. Să creadă că este posibil să primească aceasta din partea Domnului...
Proverbele 24:6
Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia,
şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa.
Ce să facă acele persoane, care deja nu mai arată bine, sau care au un partener de căsătorie, care deja a îmbătrânit, are ceva kg. în plus, i-a ars fața vreun incendiu etc?
Sunt anumite cusururi, care fac pe om mai atractiv.
Dacă cineva are un partener de căsătorie, care este foarte atractiv de-a lungul anilor, atunci aceasta este o binecuvântare, ci nu o nevoie! Nu este ceva fără de care un om nu poate trăi.
Este adevărat că nouă ne place să privim lucruri foarte frumoase, dar Dumnezeu nu este obligat să ne păstreze tineri, sănătoși și frumoși toată viața, de aceea să știm că nu tot ce voim să privim ne este folositor, iar fericirea și împlinirea noastră duhovnicească nu depinde de poftele ochilor noștri.
Dacă Domnul ne dă lucruri foarte frumoase, să ne bucurăm, dacă nu, să-i rămânem credincioși, și recunoscători, El este mai înțelept decât noi, iar căile Lui sunt mai presus de căile noastre, gândurile Lui, mai presus de ale noastre.
Nu uita! Ochii nu se satură de privit! Dacă toată viața vom privi ceea ce ne place, atunci nu vom reuși să facem voia Lui Dumnezeu pentru viața noastră, nu vom reuși să împlinim scopul Lui, nu ne vom împlini chemarea în viață.
Să umble prin credință, ci nu prin vedere!
Harul Domnului ne este îndeajuns pentru orice împrejurare, situație, problemă!
Să nu se bizuie pe ceea ce văd cu ochii!
Să sufere totul, să rabde totul, să iubească necondiționat!
Să nu divorțeze!
Să caute la Domnul mângâiere!
Să creadă acest adevăr, că plăcerea sexuală nu depinde de aspectul exterior!
Să caute putere la Dumnezeu, pentru ca să nu cedeze!
Să umble cârmuiți de Duhul Sfânt!
Să creadă ceea ce este scris în Biblie!
Să nu se bizuie, pe calcule, pe sentimente, pe emoții!
Fericirea și împlinirea duhovnicească nu depinde de partenerul de căsătorie, ci de relația cu Dumnezeu!
Să privească la ceea ce are partenerul și nu la ceea ce n-are.
Să fie mulțumitori cu ceea ce au, căci să fii un om mulțumitor este un mare câștig, căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm nimic din ea;
Fără să avem un partener de căsătorie foarte atractiv de-a lungul anilor, putem să ne trăim viața de credință, să trăim biruitori în viață;
Să nu manipuleze sexual partenerul de căsătorie, ca satana să nu-l ispitească...
Luca 11:28
Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc (împlinesc cu fapta)!”
1 Corinteni 10:13
Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.
Iacov 1:12
Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Proverbele 31:30
Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care are un respect deosebit față de Domnul va fi lăudată.
Dar și bărbatul, care are un respect deosebit față de Domnul, va fi lăudat.
Dacă o persoană necredincioasă este amărâtă din cauza partenerului de căsătorie neatractiv, atunci să vină la Hristos, ca să obțină Harul necesar pentru a putea răbda totul.
Dacă cineva este o persoană credincioasă și este ispitită să cadă în depresie, din cauza aspectului exterior al persoanei dragi, atunci să țină minte aceste adevăruri foarte importante, să le învețe pe de rost, să cugete asupra lor zi și noapte:
2 Corinteni 4:17
Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
Iacov 1:12
Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Proverbele 31:30
Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care are un respect deosebit față de Domnul va fi lăudată.
Adevărul de mai sus este valabil și pentru bărbați.
2 Corinteni 5:10
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Răsplata din cer durează o veșnicie, dar viața de pe pământ este o nimica în comparație cu veșnicia.
Foarte important!
După Nunta mielului din Cer, plăcerea de acolo, va fi mult mai mare decât plăcerea sexuală, de pe pământ, și de asemenea va dura mult mai mult, o veșnicie întreagă! Plăcerea sexuală de pe pământ, arată la acea plăcere, pe care o vor obține credincioșii după nunta Mielului!
Iar dacă cineva are o altă soartă din partea Domnului, atunci Această persoană poate să se roage Domnului, ca Domnul să-l facă pe partenerul de căsătorie mai atractiv! Domnul nu este obligat să ne împlinească dorințele!
1 Ioan 5:14
Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
Concluzie: Indiferent de toate circumstanțele, să facem așa precum neprihănitul Iov!
Atunci, Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!”În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu. Iov 1