text Predici

Este virginitatea dăunătoare sănătăţii femeii?

de Vasile Filat
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Întrebare:

Am 28 de ani şi încă sunt virgină. Nu am un prieten ca să putem întemeia o familie în curând. Mă nelinişteşte următorul lucru… Când am vizitat medicii şi ei au aflat că încă mai sunt virgină, toţi s-au uimit tare şi mi-au spus cu insistenţe că trebuie să încep viaţa sexuală cât mai degrabă pentru că altfel, virginitatea îmi influenţează rău organismul şi sunt supusă pericolului să mă îmbolnăvesc de cancer. Eu credeam înainte că doar în Moldova medicii pot spune aşa ceva, dar fiind în Anglia, am vizitat şi acolo medici care iar au insistat foarte mult ca să încep a întreţine relaţii sexuale. Deja de multe ori m-am gândit dacă trebuie să încep a întreţine relaţii sexuale din pricina sănătăţii trupeşti pentru că am des dureri de cap şi mă simt prost, iar ei îmi spun că toate mi se trag de la faptul că nu întreţin relaţii sexuale. Mă mai gândesc şi la faptul că posibil nu mă voi căsători nici odată şi de aceea, m-am gândit să încep a întreţine relaţii sexuale cât mai curând. Cât nu este de straniu, dar uneori sunt foarte liniştită având astfel de gânduri. Eu am înţeles că nu este bine pentru o femeie să fie mult timp fecioară. Am căutat informaţii pe Internet şi toate sursele spun că este normal să te păstrezi virgină până la 25 de ani iar după această vârstă este dăunător. Vă rog să-mi spuneţi ce părere aveţi.

Afirmaţia că virginitatea este dăunătoare pentru sănătatea femeilor este…

O minciună a Satanei

Încă din grădina Edenului, când a venit prima dată la femeie, Diavolul a căutat să o înşele aşa ca ea să pună la îndoială adevărul Cuvântului lui Dumnezeu şi să creadă că prin restricţiile puse Dumnezeu ar vrea să-i facă rău. Iată cum a procedat Satana:

Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, (Geneza 3:1-4)

Satana a făcut-o atunci pe femeie să se îndoiască de adevărul lui Dumnezeu şi de bunătatea Lui şi tot aşa vrea să facă acum când o face pe o femeie să creadă că virginitatea este dăunătoare pentru sănătatea ei. Diavolul este domnitorul acestui veac şi el îşi foloseşte toate forţele şi resursele pentru a răspândi minciunile sale, aşa că nu este de mirare că atât în Moldova cât şi în Anglia medicii v-au spus aceeaşi minciună a diavolului că este dăunătoare pentru femeie virginitatea. Nu uitaţi că el are aceeaşi putere în toată lumea şi toţi fiii neascultării, din toate ţările, îi îndeplinesc voia şi îi răspândesc minciunile aşa cum a scris Pavel:

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. (Efeseni 2:1-2)

Virginitatea este o virtute şi nu pricinuieşte boli

În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel a scris:

Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare. Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este. Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat. Nu eşti legat de o nevastă? Nu căuta nevastă. Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ. Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea; cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă, şi cu trupul, şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei. Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici. (1 Corinteni 7:25-35)

Pasajul acesta biblic scoate în evidenţă următoarele adevăruri despre fetele creştine care sunt fecioare:

  • este bine să rămână aşa cum sunt
  • dacă se mărită, nu păcătuiesc
  • fiind căsătorite vor avea necazuri pământeşti
  • să nu fie preocupate de căsătorie (aceasta nu înseamnă că nu se vor căsători) pentru ca această nevoie o va împlini Dumnezeu
  • să se îngrijească de lucrurile Domnului ca să fie sfântă cu trupul şi cu duhul
  • virginitatea până la căsătorie este spre binele lor şi este un lucru frumos
Exemplul Anei

Biblia ne vorbeşte despre o femeie neprihănită pe nume Ana, care nu a mai întreţinut relaţii sexuale după moartea soţului ei şi totuşi a trăit o viaţă bună, frumoasă şi nu spune Biblia că ia-r fi fost afectată sănătatea fizică din pricina că nu întreţinea relaţii sexuale.

Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului. (Luca 2:36-38)

Pe strada unde a crescut soţia mea au locuit două femei care nu au fost nici odată căsătorite, s-au ferit de curvie şi au trăit o viaţă lungă fiecare din ele slujind membrilor familiei lor şi fiind o binecuvântare pentru fraţii şi surori şi pentru copiii lor. Exemple de acestea cred că veţi găsi oriunde.

Unul din primii viceguvernatori ai Basarabiei, F. F. Veghel (1781-1856) scria că “moldovenii simpli sunt probabil, cei mai neprihăniţi oameni din lume. Aflându-se în robie, ei au păstrat o extraordinară curăţenie a moravurilor. În pofida exemplelor proaste, dânşii nu cunosc tâlhăria, nu au patima beţiei, sunt blajini. Iar devotamentul soţiilor şi virginitatea fetelor sunt respectate ca cele mai obişnuite virtuţi.” (F. F. Veghel, Zapiski. M. , 1892, partea VI, p. 11)

Preocuparea exagerată de sex va afecta sănătatea fizică

Presupun că până la discuţiile cu medicii nici nu v-a trecut prin minte că virginitatea vă poate afecta sănătatea fizică. Dar, când aţi mers la medici in Moldova, prin ei, diavolul v-a strecurat în minte o minciună, apoi, prin medicii din Anglia, a mai adăugat la acea minciună şi v-a repetat-o din nou punând la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu şi promisiunile Lu
i. De aceea spune Dumnezeu în Biblie:

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbe 4:23)

Din moment ce crezi minciuna diavolului că virginitatea este o cauză a bolilor care le ai, vei începe să fii preocupată de sex şi în felul acesta, îţi vei stârni poftele şi te vei pune sub presiunea lor aşa încât chiar să-ţi afecteze şi sănătatea fizică. Dumnezeu ne învaţă să ne ţinem vasul în stăpânire şi să nu trăim în aprinderea poftelor cum trăiesc păgânii, ci să ne ferim de aceasta:

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 4:3-5)

Dacă ai început să admiţi în mintea ta că ar trebui să-ţi găseşti un partener sexual, ai început să admiţi curvia în viaţa ta şi nu-ţi mai stăpâneşti vasul în sfinţenie şi cinste, cum ai făcut până acum, ci îţi aprinzi poftele ca Neamurile (păgânii) care nu cunosc pe Dumnezeu. Păgâni sunt şi medicii din Moldova şi din Anglia care ţi-au spus că trebuie să-ţi cauţi partener sexual pentru că dacă erau creştini nici odată nu ţi-ar fi spus aceasta ci ar fi apreciat virginitatea ta pentru că este o virtute.

Imoralii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu

Din mesaj înţeleg că eşti creştină şi că ai întrat în Noul Legământ cu Domnul Isus ca să moşteneşti viaţa veşnică. Este curvie a întreţine relaţii sexuale cu un alt bărbat afară de soţul tău. De aceea, dacă alegi să calci în picioare fecioria ta şi să mergi în curvie trebuie să ştii bine ce spune Dumnezeu:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:9-10)

Deci, dacă alegi să nu mai fii virgină ci să mergi în curvie nu vei moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Curvia va atrage asupra ta boli fizice

Pentru că eşti în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos, căderea ta în păcat, călcarea acestui Legământ, va atrage asupra ta judecata lui Dumnezeu care la început va aduce neputință, apoi boală şi în cele din urmă (dar foarte repede) moarte fizică:

De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. (1 Corinteni 11:27-32)

În cartea Proverbelor lui Solomon, când îl avertizează pe cititor despre pericolul imoralităţii sexuale, Dumnezeu spune:

Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie. (Proverbe 5:21-23)

Dacă vei apuca pe calea curviei şi vei începe să întreţii relaţii sexuale cu un bărbat fără să fiţi căsătoriţi, vei ajunge să ai multe suferinţe, inclusiv sănătatea fizică îţi va fi afectată grav.

Pentru curvie vei fi exclusă din Biserică

ŞI aceasta implică să fii dată pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii, aşa cum scrie în Epistola I către Corinteni:

Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru! Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului. V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii. Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi. În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela. (1 Corinteni 5:1-13)

Biserica va avea obligaţiunea să te excludă, adică să te dea pe mâna Satanei şi să nu mai aibă nici un fel de legături cu tine.

Gândeşte-te bine la tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu şi vino-ţi în fire. Nu mai da crezare minciunilor pe care ţi le şopteşte diavolul prin gurile medicilor şi prin firea ta păcătoasă. Fugi de curvie şi ia seama bine la avertizarea lui Dumnezeu care spune:

Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:15-20)

Pocăieşte-te de gândurile de curvie pe care care le-ai avut, lasă-te de ele şi alege să trăieşti în continuare în deplină ascultare de Dumnezeu, dacă ţi-ai pus nădejdea în El nu doar pentru viaţa aceasta, pentru că cei care au crezut doar pentru viaţa aceasta, sunt cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise