text Predici

De ce omul nu încetează să practice anumite păcate?

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

‚Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă... Şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt să bei apa Nilului? Ce cauţi să te duci în Asiria să bei apa râului? Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să n-ai nicio frică (să n-ai respect deosebit față) de Mine”, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.’ (Ieremia 2:13,18-19)

Aceasta era situația în care s-a aflat poporul lui Israel. Poporul a încetat să se încreadă în Dumnezeul său și au început să se bizuie pe puterea omenească. În timp ce Dumnezeu dorea, ca poporul să-i fie credincios, ei și-au pus speranța într-o uniune cu Egiptul, și cu Asiria (ca rezultat, poporul a părăsit închinarea față de Dumnezeu și s-au închinat la idoli, și au încălcat legământul, pe care l-au făcut cu Dumnezeu). La Ieremia 2:13 am observat două cele mai mari rele, pe care le-a făcut poporul: “M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.” După ce L-au părăsit pe Dumnezeu, vorbind la figurat, au renunțat la sursa de apă vie, la fluxul cheie de apă, și și-au săpat fântâni, pentru ca să strângă apă de ploaie. Nu este o prostie, care este evidentă – să renunțe la apă potabilă, care curge cu presiune dintr-un izvor, pentru a o înlocui cu cea, care se stagnează, sau care se transformă în bălți mici, în “fântâni crăpate!”

Și în acest caz primul păcat (“M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii”) este mult mai groaznic, decât celălalt (“și-au săpat fântâni”). Aplicând la viața noastră ceea ce au spus proorocii, vom observa, că “săparea noilor fântâni” – rezultatul faptului, că o persoană L-a părăsit pe Dumnezeu. În așa fel, dacă păcătuim, păcătuim dublu, iar primul păcat este mult mai grav, decât al doilea. Deseori oamenii își mărturisesc primul păcat, ci nu al doilea. De aceea omul nu încetează să practice, păcatele din trecut, de care nu poate să scape. Iar motivul este același: omul nu a rezolvat problema cu primul păcat, nu a decis să se închine Domnului, și nu i-a devenit credincios Celui Preaînalt.

În așa mod, toate păcatele din inima omului, și încălcarea legământului, pe care l-a făcut cu Dumnezeu, începe de la aceea, că omul i-a întors spatele Lui Dumnezeu, și L-a părăsit. Consecințele întotdeauna sunt foarte triste: nimic nu poate să ne sature, și să ne dea pace în inima noastră, câci fântânile crăpate, nu pot să potolească setea inimii noastre. Și nimic din ce a fost creat nu poate să facă aceasta. De aceea Ieremia a zis: “Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta!”

Doamne! Îți mulțumesc, căci îmi arăți rădăcina tuturor păcatelor! Doar Tu ne dai apă vie! Nu permite ca să uit acest adevăr vreodată, că am un Ajutor și Apărător sigur în ceruri! Binecuvântează-mă Doamne, pe mine, pe frații și surorile mele, ca să-Ți fim credincioși, și să te respectăm într-un mod deosebit! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

„Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.” (Isaia 8:13)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise