„Dacă fratele tău va păcătui împotriva ta... ”
Relația dintre credincioși se distruge, dacă creștinii păcătuiesc unul împotriva celuilalt. Indiferent de faptul, ce distruge relația (minciuna, răspândirea bârfelilor, neiertarea, invidia, tâlcuirea incorectă a intențiilor și așa mai departe), creștinii trebuie să urmeze acele principii generale, care restabilesc pacea și aduc vindecare. Iată 4 principii, care au temelia în Scriptură, care te vor ajuta să restabilești relația distrusă, dacă ai parte de așa ceva.
Luca 17:3-6
„Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ‘Îmi pare rău!’ să-l ierţi.” Apostolii au zis Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: ‘Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare’, şi v-ar asculta.”
Principiul 1: Veghează asupra ta
La versetele 1 și 2 înainte de textul citit, Iisus într-un mod deosebit i-a avertizat pe ucenici, ca să nu fie un prilej de păcătuire pentru cineva (să nu facă pe cineva să păcătuiască). De aceea El a zis mai departe, ca noi să veghem asupra noastră, ca să nu păcătuim împotriva aproapelui nostru, să nu facem pe cineva să păcătuiască prin exemplul nostru, sau prin lipsa de grijă. Domnul dorește, ca fiecare dintre noi, precum David să poată să zică: „Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.” (2 Samuel 22:24)
Dacă ești vinovat(ă), chiar dacă ai distrus puțin relația ta cu aproapele, atunci mai întâi vorbește-I Domnului despre fapta ta, și despre intențiile tale, de care te-ai lăsat atras(ă). Mai întâi „scoateți bârna din ochiul tău.” (Matei 7:3-5) Nimic nu ascunde. De sigur, Dumnezeu cunoaște totul, tot ce-ai făcut, și de ce ai făcut cutare sau cutare lucru, dar să mărturisești deschis este foarte important pentru tine. Mărturisirea va restabili comunicarea ta cu Dumnezeu, Care «este credincios și drept, să ne ierte păcatele, și să ne curățească de orice nelegiuire» (1 Ioan 1:9). De aceea, să veghezi asupra ta, și mărturisirea (dacă în ceea ce s-a întâmplat am fost chiar și puțin de vină) – primul pas. Dar noi nu putem să ne oprim la aceasta. Trebuie să mergem mai departe, ceea ce pentru oamenii care se împiedică des, și care greșesc deseori este foarte greu.
„Dacă a păcătuit împotriva ta fratele tău,” iar tu ai vegheat asupra ta, te-ai păzit ca să nu păcătuiești, ți-ai cercetat “ochiul tău,” pentru ca să vezi, dacă nu este vreo „bârnă” în el, dacă te-ai căit înaintea Lui Dumnezeu, chiar și pentru un “pai în ochi,” atunci...
Principiul 2: Mustră-l pe cel care a păcătuit împotriva ta, pentru ca să-i fie rușine
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, atunci mustră-l,” - spune Iisus. În relațiile noastre, nu există doar riscul să-i ispitim pe ceilalți. Dar de asemenea există riscul să lăsăm o răutate ascunsă în inimă, să avem dorința „să ne răzbunăm,” atunci când nu dorim să ne luăm inițiativa să ne împăcăm cu persoana, care ne-a supărăt. Nu aștepta, ca celălalt să vină la tine. Nu zice: „Nu este problema mea. El singur trebuie să vină la mine.” Nu crede, că dacă te vei ruga pentru problemă, atunci nu va trebui să vorbești cu acea persoană, despre aceasta. Nu are vreo importanță, cine are dreptate, sau cine nu are dreptate, dacă este vorba despre relații distruse, în care ești implicat(ă) – atunci aceasta este și problema ta. Anume despre aceasta vorbește aici Domnul Iisus. Datoria creștinului – nu să ascundă ura față de persoana, care l-a supărat, ci să aibă o relație deschisă, cu fratele, sau sora, care a păcătuit, trebuie să ia inițiativa, pentru ca să restabilească relațiile. Fă tu primul pas. Chiar dacă este evident, că celălalt este de vină, trebuie să te duci tu.
La Matei 16:24 Hristos a zis: „dacă dorește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine... ” Leapădă mândria ta, care te împiedică să restabilești relațiile distruse. Ridică-te și du-te! Du-te cu un scop unic – să restabilești pacea. Nu trimite pe cineva, și nu scrie scrisori (desigur, dacă nu vă desparte mii de km.). Căci așa nu vei putea să vezi fața omului, și privirea lui, și de asemenea, nu vei putea să-i strângi mâna. Întâlnește-te cu acea persoană ochi în ochi. Recunoaște vina în fața aproapelui, chiar dacă a fost doar o parte mică. Nu te dezvinovăți, și nu te stărui să faci, ca ea să te plângă de milă. Spune, că regreți pentru cele întâmplate, iar de asemenea, nădăjduiești că nu i-ai adus daune. Iar la urma urmei, cere-ți iertare. De obicei, aceasta cel mai bine trebuie să faci, cât mai simplu: „Iartă-mă te rog frumos.”
Iar dacă nu ești de vină, și te simți de parcă cineva a procedat rău cu tine, atunci îndată trebuie să te duci, și să mustri acea persoană. Se poate întâmpla, că supărarea ta pe fratele, sau sora ta, să nu aibă vreo motiv întemeiat. Probabil te-ai gândit, că în cele întâmplate, acea persoană este de vină, dar în realitate, s-a întâmplat altfel. Atunci nu este nevoie de multe lucruri, ca să-ți restabilești relația. Va fi mai rău de atât, dacă vom păstra supărarea în suflet, și vom fi preocupați, doar cu durerea, care ne-a fost pricinuită, când în realitate, nu avem vreun motiv pentru aceasta. Dar se merită s-o formulăm această supărare, s-o privim dintr-un alt punct de vedere, dar uneori, pur și simplu să vorbim despre ea, iar când vom înțelege, atunci va deveni clar, că de mică importanță sunt toate acestea, și sunt niște lucruri banale.
Dacă ceea ce ți-a făcut aproapele este un păcat, atunci mustră-l pe el, unul la unul (Matei 18:15). Scopul – ca omul să se pocăiască, iar despre păcatul lui să știe cât mai puțini oameni. În niciun caz, nu trebuie să spunem despre păcatul celui, care ne-a supărat înaintea tuturor, celor, care trăiesc pe fața pământului. Un lucru foarte rău este, că deseori nu facem aceasta. Mulți oameni bârfesc despre aceasta cu ceilalți. Iar atunci problema se răspândește precum focul, iar cearta se face mai puternică. Să ținem minte acest pas - „Dacă va păcătui împotriva ta fratele tău, mustră-l,” ci nu vorbi la alți oameni despre el. Explică-i celui, care a păcătuit, că știi despre fapta lui, și de asemenea, spune-i ce crezi despre aceasta. Vorbește-i simplu despre aceasta, concret, și cu dragoste. Silește-te, ca atunci, când comunici, să-ți controlezi emoțiile. „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.” - ne-a învățat Solomon. (Proverbe 15:1)
Este foarte frumos, dacă recunoașterea faptelor rele, va aduce vindecare în relațiile voastre. Apostolul Iacov a scris: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)
În tot același timp, trebuie să recunoaștem, că probabil, după ce am discutat despre problemă, atunci relația va deveni și mai rea. De aceea, este foarte important să ne rugăm cu râvnă mai înainte, ca să ne ducem la acel om. Roagă-te, ca Dumnezeu să te ajute să ierți persoana, care ți-a făcut rău. Mai înainte, ca să pleci la fratele tău, cercetează-te ca să vezi, dacă deja l-ai iertat în inima ta. Roagă-te ca Domnul să-ți arate, „cum să scoți paiul din ochiul fratelui tău” pentru ca să restabilești relația. Roagă-te, ca Dumnezeu, Care cunoaște intențiile inimii tale, să te călăuzească prin Duhul Lui Cel Sfânt.
Principiul 3: Iartă persoana, care a păcătuit împotriva ta
„Dacă a păcătuit împotriva ta fratele tău, mustră-l, iar dacă îi va părea rău, atunci iartă-l; și chiar dacă de șapte ori pe zi va păcătui împotriva ta, și de șapte ori va veni să-și ceară iertare, și va zice că-i pare rău, - iartă-l.”
Dacă cel, care a păcătuit, recunoaște, că a procedat incorect, și se va pocăi, trebuie să zici, că este iertat. Discută cu fratele tău, despre părerile deosebite, și plecați ca niște prieteni.
Chiar dacă nu va dori să recunoască, că a procedat rău, și nu-și va cere iertare, totuși trebuie să-l ierți.
Scriptura nu ne învață să iertăm persoana, care a păcătuit împotriva noastră, doar după ce își va cere iertare de la noi. Trebuie să iertăm pe cei, care ne-au supărat, indiferent de atitudinea lor față de noi. Trebuie să iertăm pe cei, care ne-au supărat, privind la atitudinea Lui Dumnezeu, față de noi.
„Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Dumnezeu se așteaptă de la noi, ca noi să manifestăm față de ceilalți, acea iertare și dragoste, pe care El a manifestat-o față de noi în Hristos. Aceasta va aduce vindecare de la supărare în inima ta și vei fi eliberat(ă), și vei fi în stare să-I mulțumești Lui Dumnezeu pentru aceasta.
Te-ai fi putut întreba: „Ce să fac cu acela, care foarte multe ori și-a cerut iertare, și din nou face rău?” Domnul spune: „Dacă din nou se va pocăi, atunci iartă-l.” Dacă el de foarte multe ori va păcătui, iar apoi îți va spune, că se căiește, atunci să-l ierți. Iisus ne îndeamnă să iertăm oamenii, chiar și de șapte ori pe zi. Nu este vorba în cifre. Aceste cuvinte nu înseamnă, că atunci când va păcătui a opta oară, atunci nu poate să fie iertat; ci dimpotrivă, să ierți persoana, care s-a căit, trebuie întotdeauna. Gândește-te despre întrebarea, pe care a adresat-o Petru Lui Hristos despre limita iertării, și cum i-a răspuns Domnul: „Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” Cu alte cuvinte, când ierți, nu socoti câte ori ierți.
Dar aceasta nu înseamnă, că credinciosul trebuie să permită cuiva, să-l umilească la nesfârșit, și să-l batjocorească? Nu, ci invers, aceste cuvinte înseamnă, că credinciosul nu trebuie să-i permită cuiva să-l batjocorească. Căci el veghează asupra lui, se păzește, ca să nu facă pe cineva să păcătuiască, pentru ca fratele lui să nu păcătuiască împotriva lui. El este deschis, ca să-l mustre pe păcătos cu dragoste, și să-l ajute, să recunoască păcatul, pe care l-a făcut, și să se căiască înaintea Lui Dumnezeu, și înaintea aproapelui. Faptul că este gata să ierte, nu doar oprește progresia răului, (răul - ca răspuns umilirea celui, care l-a supărat, răzbunarea, și să-i facă așa cum i-a făcut), îi păzește inima de supărare, și de răutate, dar de asemenea restabilește relația cu persoana, care l-a supărat în trecut. Nouă nu ne este dat să judecăm, dacă a fost pocăința celui, care ne-a supărat sinceră. Trebuie să-l credem pe Cuvânt, că el s-a pocăit. Iată de ce Iisus a zis: Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ‘Îmi pare rău!’ să-l ierţi.” Prin aceasta se manifestă – acea milă, pe care o manifestă Tatăl nostru față de noi. Indiferent de cât de multe ori nu-I împlinim așteptările Lui, totuși avem convingerea deplină, că „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Să nu uităm, că Dumnezeu – nu este om, El privește inima celui, care a păcătuit, și dorește să vadă o pocăință sinceră, care duce la o inimă născută din nou, și care schimbă felul de purtare.
De aceea, dacă a avut loc iertarea, atunci nu-ți mai aduce aminte, și nu vorbi despre păcatul, care a fost făcut împotriva ta. Nu permite, ca să te mai gândești la supărare, după aceea, când a avut loc împăcarea. Trebuie să avem un astfel de duh, care este gata să se împace, precum are Tatăl nostru Ceresc: „El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale.” (Psalmii 103:3) Și după aceasta Dumnezeu a adăugat: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” (Evrei 10:17)
Dar ce să faci, dacă indiferent de toate eforturile din partea ta, nu a avut loc împăcarea? Atunci omul, față de care a păcătuit cineva, sau căruia cineva i-a adus daune, trebuie să mai ia un martor, sau doi (Matei 18:16). Iar dacă cel, care te-a supărat nu i-a ascultat, și nu s-a pocăit, atunci trebuie să-l spui bisericii. Dacă refuză să asculte de biserică, atunci trebuie să fie pus la observare. (Matei 18:17) Scopul este așa, pedeapsa nu constă în aceea, că să te răzbuni împotriva lui, sau să umilești persoana, care a păcătuit, ci în aceea, ca să-l ajuți să recunoască păcatul, și să-l mărturisească. Până când acest scop nu este atins, credincioșii prin atitudinile lor, trebuie să-i arate păcătosului, că ei nu se smeresc cu păcatul lui, și nu pot să comunice cu el, așa precum trebuie să comunice cu un creștin, dar cu toate acestea nu trebuie să se poarte cu el aspru. Adunarea trebuie să-l avertizeze, că el va fi primit din nou, doar atunci, când va apărea vreo roadă, ce va dovedi, că el s-a pocăit sincer.
Principiul 4: Acționează prin credință
Ascultând cuvintele anterioare ale Lui Iisus (v. 3,4), ucenicii I-au zis: „mărește-ne credința.” Literalmente I-au zis: „Dă-ne mai multă credință.” Ei au simțit, că nu sunt în conformitate cu acel standart înalt, pe care l-a stabilit Iisus. Ucenicii au decis, că doar, datorită unei credințe mari, se poate de învățat, să procedezi așa, să ierți așa, să zidești relații în conformitate cu învățăturile Bibliei, în sfințenie. Dar Iisus a zis, că nu vei înceta să-ți ierți fratele, chiar dacă ai o credință mică. Nu este atât de importantă mărimea credinței, ci cât de sinceră este. Și o credință mică, poate să facă minuni. Dacă ai o credință, cât un grăunte de muștar, atunci puterea de a ierta o ai la îndemână. Gândește-te la cuvintele Lui Hristos, din Apocalipsa, către Biserica din Filadelfia: „căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” (Apocalipsa 3:8) O credință adevărată, emite puterea Lui Dumnezeu, pentru împlinirea cuvântului Lui Hristos. Doar cu Dumnezeu, vom putea să oprim progresul răului, și să restabilim relațiile distruse prin păcat.
Cum este credința ta? Cum se vede cât de adevărată este ea, în rezolvarea problemelor, cu privire la relațiile tale?
Autor: Igor Opincă
Traducere: Repalov Veaceslav
