text Predici

Cum să faci binefacere?

de Vasile Filat
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Din capitolul 8 al Epistolei II a lui Pavel către Corinteni devine clar că creştinii din această biserica au iniţiat încă un an înainte o strângere de ajutoare pentru sfinţii care erau în nevoie, dar nu isprăvise încă acea binefacere. Creştinii din Macedonia, au preluat această iniţiativă şi foarte repede au acţionat. Apostolul Pavel a trimis pe Tit şi încă un frate cunoscut prin biserici, ca să isprăvească această strângere de ajutoare şi în biserica din Corint ca apoi să poată merge cu ajutoarele adunate la sfinţii ce erau în strâmtorare şi aveau nevoie de ele.

Iată câteva sfaturi practice pe care Apostolul le-a dat Corintenilor cu privire la strângerea de ajutoare, sau cum să facem binefacere:

După graba voinţei, să fie înfăptuirea

Există un proverb la poporul nostru care spune: „Lucrul lăsat de azi pe mâine – aşa şi rămâne.” Mai ales când este vorba despre dărnicie, cu părere de rău, acest proverb se dovedeşte a fi foarte real. Atâţia oameni au avut intenţii frumoase care au rămas nerealizate. Iată de ce Apostolul Pavel le scrie Corintenilor:

În această privinţă vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi, dar să şi voiţi. Isprăviţi dar acum de făcut; pentru ca după graba voinţei să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. (2 Corinteni 8:10-11)

Fă binefacere cu bunăvoinţă

Nu face dărnicie pentru că cineva te impune, sau sub presiunea împrejurărilor, sau pentru că eşti manipulat de cineva, sau pentru că vrei să nu arăţi mai rău decât alţii. Ajută doar atunci când o faci din toată inima şi cu bunăvoinţă.

Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are. (2 Corinteni 8:12)

Ajută potrivit cu mijloacele tale

Nu se aşteaptă de la nimeni să dea ceea ce nu are, dar nu este bine nici atunci când cineva dispune de anumite bunuri pe care ar putea să le împartă cu alţii, dar rămâne neroditor. De la fiecare Dumnezeu aşteaptă să dea după putere, adică potrivit cu mijloacele lui.

Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi; ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire; după cum este scris: „Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin, nu ducea lipsă.” (2 Corinteni 8:13-15)

Apostolul face o referinţă la vremurile când Israel se hrăneau cu mană în pustie. În fiecare dimineaţă ei trebuiau să strângă mana care putea să fie păstrată doar o singură zi, iar în timpul sabatului pentru două zile. Cine strângea mai mult se împărţea cu cei care nu reuşeau să adune tot atâta. Aşa era într-o zi, iar în alte zile se întâmpla să fie invers. În felul acesta, oamenii darnici se ajutau unii pe alţii şi nimeni nu ducea lipsă nici odată. Aşa ne îndeamnă Dumnezeu să facem în toate zilele vieţii noastre şi în felul acesta să-i aducem slavă Lui.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise