text Predici

Ce trebuie să facem pentru ca să obținem pace în inimă? Pentru ca să fim eliberați de povara sufletească?

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

“Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă (pe Bat-șeba, soția lui Urie). Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea.” (2 Samuel 11:4)

Să ne imaginăm puțin, cum probabil a avut loc acest caz.

De la început ea s-a speriat de comportamentul împăratului, care o privea cu un scop, nu cu două scopuri. Bat-șeba nici nu s-a gândit la aceea, ca să-i fie necredincioasă soțului. Dar, ea trebuia să se comporte frumos cu împăratul – căci soțul ei era unul dintre cei mai importanți ostași a lui David - împăratul.

Peste puțină vreme, privirea împăratului îi era plăcută, ci nu neplăcută. I-a plăcut, că el o dorea. Apoi i-a plăcut această situație, și la urma urmei i-a devenit necredincioasă soțului.

Când a înțeles că a păcătuit, atunci a încercat să se scuze de păcatul înfăptuit, și fără să se gândească l-a învinuit pe împărat, și a crezut că nu este vinovată. “Ce puteam să fac, dacă el deține toată puterea – s-a gândit ea. Sunt pur și simplu o jertfă; eram nevoită să cedez. Căci el hotărăște, ce va fi cu soțul meu.” Dar, oricum nu s-a întâmplat, totuși inima a continuat s-o doară, cu atât mai mult au început să apară consecințele păcatului: soțul ei a fost omorât, când își împlinea datoria; ea a rămas însărcinată, iar copilul, ce s-a născut s-a îmbolnăvit. De fiecare dată, când privea suferința copilului, cugetul o mustra, și nu-i dădea pace: “Tu ești vinovată, tu trebuia să suferi, tu trebuia să mori.”

Odată noaptea, când a încetat să se scuze pentru păcatul comis, în singurătate, a căzut pe genunchi și a recunoscut, precum David: “Doar eu sunt vinovată de cele întâmplate – nu eram jertfa; de bunăvoie am făcut acel păcat. Toate celelalte au fost scuze ieftine.” Așa s-a început renașterea ei. S-a sculat din cenușă, și s-a simțit iertată. Cugetul a încetat s-o chinuie. Ea a devenit o mamă fericită a împăratului Solomon, care era succesorul împăratului.

“David a mângâiat pe nevastă-sa Bat-Şeba şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon şi care a fost iubit de Domnul.” (2 Samuel 12:24)

Bat-șeba – un exemplu tipic, al unei femei, care este “impusă” de șef, care este impusă, să facă lucruri păcătoase, doar pentru ca să-și poată păstra serviciul, sau poziția în societate, sau ca să aibă o creștere în carieră. Dar, istoria acestei femei, confirmă un concept biblic cu privire la aceasta – dacă dorim să păstrăm pacea în inimă, nu trebuie să ne dăm explicații, sau să găsim scuze ieftine! Trebuie să recunoaștem ceea ce-am făcut înaintea Lui Dumnezeu, pentru ca să fim iertați, și ca să ne fie curățite sufletele: “Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada!” (Psalmii 51:7)

Păcat, că oamenii nu dorm multe nopți, se duc la psihiatri, și psihologi, iau pastile, pentru ca la urma urmei, să înțeleagă că nu există pace fără iertare, și nici fericire deplină fără să trăiești în conformitate cu voia Lui Dumnezeu și nu există împlinire și fericire, dacă trăiești împotriva cugetului tău!

“Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic... Dă mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Psalmii 51:10-12) În numele Domnului și Salvatorului meu Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“... căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire) Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” (Oprire) Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmii 32:4-5)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise